Decizia Nr.174 din 28.03.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 315 din 31 mai 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Aspazia Cojocaru	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, excepţie ridicată de Marius Enache în Dosarul nr. 8.399/302/2012 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.340D/2012 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.Acesta solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând în acest sens că inexistenţa unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care judecătoria soluţionează plângerea contravenţională echivalează cu imposibilitatea exercitării controlului judecătoresc garantat de art. 129 din Constituţiei şi goleşte de conţinut principiul liberului acces la justiţie şi al dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Legea fundamentală.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.399/302/2012, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, excepţie ridicată de Marius Enache într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de Legea nr. 61/1991.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate, prin care este eliminată singura cale de atac în materia contravenţiilor, aduc atingere principiului liberului acces la justiţie, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, golindu-se astfel de conţinut şi principiul exercitării căilor de atac. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudenţa sa că limitările aduse accesului liber la justiţie nu trebuie să atingă substanţa dreptului, legiuitorul având obligaţia de a garanta caracterul efectiv al acestuia.Autorul excepţiei mai precizează că, în practică, unele instanţe de judecată, în lipsa unei căi de atac împotriva propriilor hotărâri, absolutizează prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, nu îşi mai exercită rolul activ în ceea ce priveşte administrarea tuturor probelor utile, pertinente şi concludente în cauză, respingând astfel plângerile contravenţionale fără a intra în cercetarea fondului. Această conduită procesuală diferită a instanţelor de judecată nesocoteşte prezumţia de nevinovăţie, văzută, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca una dintre garanţiile fundamentale ale dreptului la un proces echitabil, şi afectează principiul unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, având în vedere Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 a Curţii Constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 nu îngrădesc accesul liber la justiţie al persoanelor interesate, nu contravin dreptului la un proces echitabil şi nici dreptului la un recurs efectiv la o instanţă naţională, dar împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului şi contribuie prin aceasta la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată în primă instanţă plângerea contravenţională nu înfrânge prevederile constituţionale ale art. 11 şi art. 20, dispoziţiile convenţionale invocate consacrând posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie, care a şi fost exercitat de autorul excepţiei. Totodată, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie. În considerarea unor situaţii deosebite, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul în toate cazurile la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 sunt neconstituţionale, în sensul celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2011. Textul de lege criticat are următorul cuprins:

– Art. 8 alin. (2): „(2) Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine normelor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 53 alin. (2) teza finală, potrivit cărora restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi este permisă numai dacă nu aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente: Din economia prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, Curtea reţine că că împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor reglementate de acest act normativ se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia, soluţionarea sa fiind de competenţa materială a judecătoriei. Potrivit dispoziţiilor legale criticate, hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă. Curtea observă că prevederile actuale ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 au fost introduse iniţial la art. 9 alin. (2) din lege, în forma în care aceasta a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000, prin art. XI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Legea nr. 61/1991 a fost republicată în temeiul art. II din Legea nr. 153/2010, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2011, dându-se textelor o nouă numerotare, astfel că art. 9 alin. (2) a devenit art. 8 alin. (2), care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Anterior modificării legislative menţionate, Legea nr. 61/1991 prevedea, pentru contestarea hotărârii pronunţate de judecătorie pentru soluţionarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, în complet format dintr-un singur judecător, posibilitatea formulării unei cereri de reexaminare soluţionate în termen de 3 zile de aceeaşi instanţă, în complet format din 2 judecători, această hotărâre fiind definitivă (art. 9, 13 şi 14). În examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea are în vedere faptul că prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, instanţa de contencios constituţional a constatat, printre altele, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 118 alin. (3¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care aveau următorul conţinut: „Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă.“ Pentru a ajunge la această soluţie, care a reconsiderat jurisprudenţa sa în materie, Curtea a pornit de la constatarea că „în practică, unele instanţe de judecată, în lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor pe care le pronunţă, absolutizează prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în materia circulaţiei pe drumurile publice. Aceste instanţe nu îşi mai exercită astfel rolul activ în ceea ce priveşte administrarea tuturor probelor utile, pertinente şi concludente în cauză, respingând astfel plângerile contravenţionale fără a intra în cercetarea fondului.“ Curtea a apreciat că această conduită poate constitui premisa unor viitoare condamnări ale statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere jurisprudenţa acestei instanţe. Curtea a reţinut în continuare că, „în exercitarea prerogativelor sale privind reglementarea căilor de atac sau exceptarea de la exercitarea lor, legiuitorul trebuie să aibă în vedere şi respectarea celorlalte principii şi texte constituţionale de referinţă. Or, în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, prin eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate de judecătorie se aduce atingere principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, golindu-se astfel de conţinut principiul exercitării căilor de atac.“ Dispoziţiile legale ce constituie obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate se referă la hotărârea judecătorească prin care este soluţionată plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor reglementate de art. 3 din Legea nr. 61/1991. Chiar dacă, în cazul de faţă, obiectul de reglementare al actului normativ examinat îl constituie incriminarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice - clasificate în infracţiuni şi contravenţii - şi stabilirea sancţiunilor corespunzătoare, Curtea constată existenţa unei similitudini în privinţa normelor de procedură criticate, referitoare la modalitatea de contestare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, cu cele analizate prin decizia mai sus indicată, referitoare la contestarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice. În acest sens, Curtea observă şi dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 61/1991, potrivit cărora prevederile acestei legi se întregesc cu cele din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia dispoziţiilor privind plata a jumătate din minimul amenzii. Totodată, atât dispoziţiile art. 118 alin. (3¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 - cât şi cele ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 (având, de altfel, conţinut identic), au fost introduse prin dispoziţiile art. X, respectiv art. XI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. Prin urmare, fiind vorba de acelaşi domeniu al dreptului - dreptul contravenţional - Curtea constată că argumentele de principiu reţinute prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 sunt valabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză. Curtea constată, aşadar, că eliminarea controlului judiciar al hotărârii pronunţate de judecătorie în materia contravenţiilor ce constituie fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice aduce atingereart. 129 din Constituţie, raportat la dreptul de acces liber la justiţie şi la dreptul la apărare, reprezentând în acelaşi timp o încălcare a cerinţelor unui proces echitabil. În plus, prin conduita procesuală diferită a instanţelor de judecată, în sensul în care unele administrează probatoriul în cauze, pe când altele nu intră în cercetarea fondului, se aduce atingere şi art. 124 alin. (2) din Constituţie privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei. Totodată, prin prisma argumentelor anterior reţinute, Curtea reţine că sunt încălcate şi prevederile art. 53 alin. (2) teza finală din Legea fundamentală. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Enache în Dosarul nr. 8.399/302/2012 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a IIa civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 martie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi