Decizia Nr.22 din 18.01.2018

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (2)-(4), art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Damian şi Costel Simion în Dosarul nr. 11.523/63/2015 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.158 D/2016.2. Dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 7 noiembrie 2017, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 28 noiembrie 2017, dată la care, în baza aceluiaşi temei legal, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 18 ianuarie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 11.523/63/2015, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (2)-(4), art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Ionuţ Damian şi Costel Simion într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorilor excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită şi trafic de influenţă şi, respectiv, complicitate la luare de mită şi dare de mită, cauză în care este contestată valabilitatea probelor administrate de către organele de urmărire penală.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, se arată că acestea sunt neconstituţionale, întrucât nu prevăd, în mod clar, care sunt consecinţele excluderii probelor nelegal obţinute din procesul penal. Se susţine că, într-adevăr, potrivit textului criticat, astfel de probe nu pot fi folosite în soluţionarea cauzei penale, dar că, din interpretarea art. 102 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, nu se poate deduce dacă, în urma pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, probele declarate nule potrivit acestei decizii sunt considerate inexistente. Se face trimitere la situaţia în care acelaşi complet de judecată a avut în vedere anumite probe - aşa cum s-a întâmplat în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate - mai multe luni de zile, până la pronunţarea deciziei anterior menţionate, moment de la care probele în cauză au fost excluse din punct de vedere juridic, dar nu au fost îndepărtate de la probatoriul ataşat dosarului. Se face trimitere la situaţia de fapt din cauza dedusă judecăţii şi se susţine că noţiunea de „excludere" şi sintagma „nu pot fi folosite" generează situaţii ambigue, precum cea din prezentul dosar. Se arată că faptul că o probă obţinută nelegal poate fi văzută, observată sau citită de către judecătorul cauzei, de fiecare dată când deschide respectivul dosar, reprezintă o încălcare gravă a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la un proces echitabil, efectele Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 fiind, practic, anihilate. 5. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, se susţine că limitarea controlului ce poate fi efectuat asupra actului de sesizare a instanţei de către camera preliminară este de natură a lipsi judecătorul de prerogativa sa esenţială, aceea de a decide cu privire la modul de gestionare a cauzei. Se arată că, în dosarul în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a intervenit după finalizarea etapei camerei preliminare, aspect ce face imposibilă trimiterea de către judecător a rechizitoriului la parchet, spre refacere, în condiţiile în care înregistrările telefonice nelegale se găsesc în totalitate redate în paginile actului de sesizare a instanţei, iar instanţa şi-a fundamentat mai multe încheieri pe respectivele convorbiri telefonice, aspect ce încalcă prezumţia de nevinovăţie a inculpatului. Se mai susţine că, în condiţiile în care procurorul ar încerca remedierea neregularităţilor actului de sesizare, aceasta ar impune efectuarea unor acte de urmărire penală ce nu mai pot fi realizate în etapa judecăţii. În fine, se susţine că, în cazul în care o probă ar fi exclusă, iar procurorul ar comunica menţinerea propunerii de trimitere în judecată, acestuia i-ar fi conferit un avantaj neconstituţional, de a-şi schimba poziţia adoptată prin rechizitoriu, prin raportare la respectiva probă, fără a comunica inculpatului care este teza probată a acuzării. În fine, se precizează că o garanţie a dreptului la un proces echitabil este principiul egalităţii armelor, care este însă încălcat prin dispoziţiile legale criticate.6. Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate întrunesc cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate specifice standardului de calitate a legii. Se arată, în acest sens, că excluderea probelor nelegal obţinute nu poate fi înţeleasă în sens material, aşa cum solicită autorul excepţiei, întrucât dispoziţiile Codului de procedură penală nu permit acest lucru. Se susţine că o astfel de excludere ar echivala cu restituirea cauzei la parchet, pentru refacerea dosarului de urmărire penală, în sensul eliminării respectivelor probe, şi a actului de sesizare a instanţei. Se conchide că dispoziţiile art. 102 alin. (2)-(4), art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la noţiunea de „excludere", din cuprinsul art. 102 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, se susţine că aceasta este clară, precisă şi previzibilă, sensul său fiind acela că nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe determină ca acea probă să nu mai poată fi folosită. În ceea ce priveşte prevederile art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, se susţine că acestea nu sunt de natură a încălca dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate de autorii excepţiei şi că, dimpotrivă, ele pun în evidenţă atribuţii specifice ale judecătorului de cameră preliminară, reglementate în sensul atingerii scopului acestei instituţii. Se mai arată că textele criticate trebuie coroborate cu prevederile art. 54 din Codul de procedură penală.9. Avocatul Poporului apreciază că textele criticate sunt constituţionale şi arată că îşi menţine punctele de vedere transmise şi reţinute în deciziile Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 785 din 17 noiembrie 2015. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 102 alin. (2)-(4), art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorii critică, în realitate, prevederile art. 102 alin. (3), art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: – Art. 102 alin. (3): „Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei.";

– Art. 345 alin. (3): „În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare sau în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.";

– Art. 346 alin. (4): „În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii."13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată şi art. 28 referitor la secretul corespondenţei, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la prevederile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că alin. (2) al art. 102 din Codul de procedură penală interzice folosirea în procesul penal a probelor obţinute în mod nelegal, prevedere legală ce urmează a fi coroborată cu dispoziţiile textului criticat, care prevăd excluderea probelor în situaţia constatării nulităţii actului prin care a fost dispusă sau autorizată administrarea respectivelor probe ori prin care acestea au fost administrate. Aceste dispoziţii legale reprezintă garanţii procesuale ale dreptului la un proces echitabil, asigurat, în acest caz, prin reglementarea în sarcina organelor judiciare a interdicţiei de a utiliza în soluţionarea cauzelor penale probe declarate nule. 15. La rândul lor, prevederile legale anterior invocate urmează a fi coroborate cu dispoziţiile art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, ce reglementează condamnarea inculpatului doar în situaţia dovedirii acuzaţiei dincolo de orice îndoială rezonabilă, obligând totodată instanţa de judecată ca, în cuprinsul motivării hotărârii de condamnare, să facă trimitere la toate probele evaluate, acest din urmă aspect constituind, în realitate, o altă garanţie a fundamentării condamnării penale doar pe probele administrate în mod valabil. 16. Aşa fiind, raportând critica formulată de autorii excepţiei cu privire la prevederile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală la considerentele mai sus arătate, Curtea constată că îi revine sarcina de a stabili dacă garanţiile juridice prevăzute prin dispoziţiile art. 102 şi art. 103 din Codul de procedură penală sunt suficiente pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil şi a respectării prezumţiei de nevinovăţie, respectiv dacă simpla excludere juridică a probelor obţinute în mod nelegal, neînsoţită de îndepărtarea mijloacelor de probă corespunzătoare din dosarul cauzei, este de natură a garanta drepturile fundamentale prevăzute de art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (11) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţie. 17. În acest sens, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 383 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 17 iulie 2015, paragrafele 20-22, a constatat că legea procesual penală delimitează conceptual cele trei noţiuni: probă, mijloc de probă şi procedeu probatoriu. Cu toate că, deşi deseori, în limbajul juridic curent noţiunea de probă, în sens larg, include atât proba propriu-zisă, cât şi mijlocul de probă, sub aspect tehnic procesual, cele două noţiuni au conţinuturi şi sensuri distincte. Astfel, probele sunt elemente de fapt, în timp ce mijloacele de probă sunt modalităţi legale folosite pentru dovedirea elementelor de fapt. A fost subliniată, de asemenea, diferenţa dintre mijloacele de probă şi procedeele probatorii, noţiuni aflate într-o relaţie etiologică. Spre exemplu, declaraţiile suspectului sau ale inculpatului, declaraţiile persoanei vătămate, ale părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor şi declaraţiile experţilor sunt mijloace de probă obţinute prin audierea acestor persoane sau prin procedee probatorii auxiliare, cum sunt confruntarea sau videoconferinţa; înscrisurile şi mijloacele materiale de probă, ca mijloace de probă, pot fi obţinute prin procedee probatorii ca percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, cercetarea locului faptei, reconstituirea sau reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale; rapoartele de expertiză, ca mijloace de probă, sunt obţinute prin expertize, ca procedee probatorii; procesele-verbale, ca mijloace de probă, sunt obţinute prin procedee probatorii precum identificarea persoanelor şi a obiectelor, metode speciale de supraveghere sau de cercetare, amprentarea suspectului, inculpatului sau a altor persoane ori utilizarea investigatorilor sub acoperire, a celor cu identitate reală sau a colaboratorilor; iar fotografia, ca mijloc de probă, se obţine prin procedeul probatoriu al fotografierii. Totodată, s-a reţinut, prin aceeaşi decizie că o probă nu poate fi obţinută nelegal decât dacă mijlocul de probă şi/sau procedeul probatoriu prin care este obţinută sunt/este nelegale/nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei, şi că nelegalitatea acestora este sancţionată de prevederile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, prin aplicarea regimului nulităţii absolute sau relative. Aşadar, Curtea a apreciat că art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală trebuie coroborat cu alin. (3) al acestui text legal, ceea ce înseamnă că probele obţinute prin actele prevăzute la art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală nu pot fi folosite în procesul penal în condiţiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă (a se vedea şi Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 31). 18. De asemenea, prin Decizia nr. 362 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 3 octombrie 2017, paragraful 29, Curtea a reţinut că, din perspectiva stabilirii vinovăţiei pentru săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală şi, implicit, pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, procesul penal parcurge mai multe etape caracterizate prin diferite niveluri de probaţiune, de la bănuiala rezonabilă la dovedirea vinovăţiei dincolo de orice îndoială rezonabilă, şi că, pe tot acest parcurs, anterior ultimului moment procesual menţionat, prezumţia de nevinovăţie subzistă, fiind aplicabile prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 198 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 4 iulie 2017, paragraful 27). 19. Totodată, prin Decizia nr. 47 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 27 aprilie 2016, paragraful 12, Curtea a definit convingerea magistratului ca fiind acea stare a unei persoane răspunzătoare de aplicarea legii, bazată pe buna-credinţă, care este împăcată cu propria conştiinţă morală care a îndrumat-o în aflarea adevărului prin utilizarea tuturor mijloacelor legale, respectiv a probelor. S-a constatat, cu această ocazie, că, la baza hotărârilor pe care un judecător le pronunţă, stă o convingere ce are drept fundament o conştiinţă juridică formată numai după epuizarea duelului judiciar. De aceea, în măsura în care judecătorul nu poate ajunge la o concluzie fermă, legiuitorul a consacrat instituţia reluării cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor, prevăzută de art. 395 din Codul de procedură penală. Pentru a ajunge însă la o anumită convingere, judecătorul va face o analiză logică, ştiinţifică şi riguroasă a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor şi a aprecierii lor ca un tot unitar. 20. Analizând considerentele deciziilor mai sus invocate, Curtea reţine că procesul dovedirii acuzaţiei în materie penală, dincolo de orice îndoială rezonabilă, este unul complex, ce presupune realizarea de către instanţele de judecată a unei atente şi detaliate analize a probelor administrate în dosarul cauzei, precum şi excluderea dintre acestea a probelor obţinute în mod nelegal, proces care trebuie finalizat prin pronunţarea unei soluţii, bazate pe un raţionament juridic ce trebuie să facă abstracţie de informaţiile furnizate de probele declarate nule. 21. Acest proces este, prin urmare, unul cognitiv, specific psihologiei judiciare, ce presupune formarea unei convingeri intime a judecătorului, referitoare la vinovăţia inculpatului. Aşa fiind, procesul cognitiv analizat se desfăşoară după reguli psihologice proprii, ce presupun, în mod intrinsec, printre altele, o apreciere proprie, subiectivă a judecătorului cu privire la informaţiile analizate, existente în cuprinsul dosarului. Pentru acest motiv, eliminarea juridică, dintr-un dosar penal, a probelor declarate nule nu implică şi excluderea lor, într-o manieră automată, din sfera realităţii, aşa cum aceasta este percepută de către magistratul învestit cu soluţionarea cauzei. Altfel spus, excluderea probelor obţinute în mod nelegal din procesul penal, ca o consecinţă juridică a nulităţii mijloacelor de probă/procedeelor probatorii, presupune o simplă eliminare a posibilităţii dezvoltării unor raţionamente juridice pe baza acestora, în scopul soluţionării cauzei, fără a putea determina şi pierderea din memoria magistratului a informaţiilor cunoscute în baza acestor mijloace de probă. 22. Acest mecanism juridico-cognitiv este cel avut în vedere de legiuitor cu prilejul reglementării instituţiei nulităţii probelor, constituind o variantă ideală de aplicare a dispoziţiilor art. 103 coroborate cu cele ale art. 102 din Codul de procedură penală. Eficacitatea acestuia este însă afectată de menţinerea în dosarul cauzei a mijloacelor de probă, corespunzătoare probelor declarate nule, mijloace de probă ce constituie, de fapt, o formă de exprimare, pe un suport material, a respectivelor probe, conform celor reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 383 din 27 mai 2015. Aşa fiind, accesul permanent al judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei penale la mijloacele materiale de probă declarate nule nu poate avea ca efect decât o readucere în atenţia judecătorului, respectiv o reîmprospătare a memoriei acestuia cu informaţii care pot fi de natură a-i spori convingerile referitoare la vinovăţia/nevinovăţia inculpatului, dar pe care nu le poate folosi, în mod legal, în soluţionarea cauzei. Astfel, fiecare nouă potenţială examinare a unor probe declarate nule, de către instanţa de judecată, determină un proces psihologic caracterizat prin contradicţia informaţiilor cunoscute de judecător cu cele pe care el este obligat să le aibă în vedere la soluţionarea raportului juridic penal de conflict ce face obiectul cauzei. În aceste condiţii, în situaţia în care probele obţinute în mod nelegal sunt de natură a demonstra vinovăţia făptuitorului, observarea lor repetată de către instanţa de judecată sporeşte şi chiar materializează riscul înlocuirii acestora, în cadrul raţionamentului judiciar, cu simpla convingere formată, prin mecanisme pur cognitive, tocmai pe baza respectivelor probe, operaţiune logică nepermisă judecătorului, având în vedere prevederile art. 102 şi art. 103 din Codul de procedură penală. Mai mult, o atare ipoteză este de natură a face imposibilă aplicarea principiului in dubio pro reo, reglementat la art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, conform căruia orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului, principiu ce constituie, de fapt, o altă garanţie juridică a prezumţiei de nevinovăţie şi, prin aceasta, a dreptului la un proces echitabil. 23. Prin urmare, cu toate că excluderea juridică a probelor obţinute în mod nelegal din procesul penal apare ca fiind o garanţie suficientă a drepturilor fundamentale anterior menţionate, această garanţie este una pur teoretică, în lipsa îndepărtării efective a mijloacelor de probă obţinute în mod nelegal din dosarul cauzei. Mai mult, menţinerea acestora în dosar, pe parcursul soluţionării eventualelor căi ordinare şi extraordinare de atac, ce pot fi invocate, nu poate produce decât acelaşi efect cognitiv contradictoriu, de natură a afecta procesul formării convingerii dincolo de orice îndoială rezonabilă a completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, referitoare la vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. 24. În aceste condiţii, Curtea conchide că excluderea juridică a probelor obţinute în mod nelegal în procesul penal, în lipsa înlăturării lor fizice din dosarele penale constituite la nivelul instanţelor, este insuficientă pentru o garantare efectivă a prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului şi a dreptului la un proces echitabil al acestuia. 25. Codul de procedură penală român reglementează instituţia excluderii probelor, la art. 102 din cuprinsul său, fără să prevadă dacă aplicarea acesteia trebuie să fie însoţită de îndepărtarea, din dosarele cauzelor penale, a mijloacelor de probă declarate nule sau dacă, dimpotrivă, aceasta presupune menţinerea respectivelor mijloace de probă, cu excluderea lor doar din cadrul raţionamentului judiciar făcut de judecător, în vederea stabilirii şi argumentării soluţiei referitoare la constatarea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului. În aceste condiţii, Curtea constată că îi revine sarcina de a clarifica aspectul procedural anterior invocat, în vederea unei garantări efective a dreptului la un proces echitabil şi a prezumţiei de nevinovăţie, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (11) din Constituţie. 26. Analizând argumentele mai sus invocate, Curtea constată că menţinerea mijloacelor de probă în dosarele cauzelor penale, după excluderea probelor corespunzătoare acestora, ca urmare a constatării nulităţii lor, este de natură a influenţa percepţia judecătorilor, învestiţi cu soluţionarea acelor cauze, asupra vinovăţiei/nevinovăţiei inculpaţilor şi de a-i determina să caute să elaboreze raţionamente judiciare într-un sens sau altul, chiar în lipsa posibilităţii invocării, în mod concret, a respectivelor probe în motivarea soluţiilor, aspect de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi prezumţia de nevinovăţie a persoanelor judecate. 27. Spre deosebire de soluţia juridică anterior menţionată, eliminarea fizică a mijloacelor de probă din dosarele penale, cu ocazia excluderii probelor aferente, prin declararea lor ca fiind nule, conform prevederilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, excludere ce presupune atribuirea unei duble dimensiuni sensului noţiunii de „excluderea probei" - respectiv dimensiunea juridică şi cea a eliminării fizice, - este de natură a garanta, de o manieră efectivă, drepturile fundamentale mai sus invocate, asigurând, totodată, textului criticat un nivel sporit de claritate, precizie şi previzibilitate. Prin urmare, Curtea reţine că doar în aceste condiţii instituţia excluderii probelor îşi poate atinge finalitatea, aceea de a proteja atât judecătorul, cât şi părţile de formarea unor raţionamente juridice şi de pronunţarea unor soluţii influenţate, direct sau indirect, de potenţiale informaţii sau concluzii survenite ca urmare a examinării sau reexaminării empirice, de către judecător, a probelor declarate nule. 28. Problema juridică invocată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate a făcut obiectul activităţii de legiferare şi al controlului de constituţionalitate şi în alte state europene. În acest sens, Curtea constată că instituţia nulităţii probelor presupune îndepărtarea fizică a mijloacelor materiale de probă din dosarele cauzelor în state precum Austria, Croaţia şi Slovenia. Astfel, conform art. 139 alin. (4) din Codul de procedură penală austriac, probele obţinute în mod nelegal trebuie distruse fizic, din oficiu sau la cererea părţii interesate. De asemenea, art. 86 din Codul de procedură penală din Croaţia, prevede că probele excluse din procesul penal, printr-o hotărâre rămasă definitivă având acest obiect, urmează să fie sigilate şi păstrate separat de restul dosarului de către secretariatul instanţei, acestea neputând fi examinate sau folosite pe parcursul soluţionării cauzei penale. Totodată, dispoziţiile art. 83 din Codul de procedură penală din Slovenia obligă la îndepărtarea fizică din dosar a probelor excluse din procesul penal, iar art. 39 din acelaşi cod prevede o garanţie suplimentară, conform căreia judecătorii care au studiat probele excluse din procesul penal nu au dreptul să se pronunţe cu privire la răspunderea penală a persoanei condamnate. În acest ultim sens este şi Decizia Curţii Constituţionale a Sloveniei nr. U-I-92/96 prin care s-a constatat încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin participarea la soluţionarea raportului penal de conflict a judecătorului care a luat cunoştinţă de probele declarate inadmisibile. Potrivit acesteia din urmă, dispoziţiile Codului de procedură penală al Sloveniei care permit judecătorului să se familiarizeze cu informaţiile pe care organele poliţiei le-au colectat în etapa anterioară judecăţii (care trebuie eliminate din dosar şi pe care nu se poate baza soluţionarea cauzei), care nu prevăd şi excluderea judecătorului care s-a familiarizat cu respectivele informaţii, nu sunt conforme cu dreptul la un proces echitabil, reglementat la art. 23 din Constituţia Sloveniei. Prin decizia anterior invocată, Curtea Constituţională a Sloveniei nu a declarat neconstituţionale anumite dispoziţii legale din cuprinsul Codului de procedură penală, ci a sancţionat ca fiind neconformă cu dreptul la un proces echitabil lipsa din legislaţia procesual penală a unei dispoziţii legale care să interzică participarea la soluţionarea fondului cauzei penale a unui judecător aflat în ipoteza juridică anterior menţionată. 29. Având în vedere aceste considerente, raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (11) din Constituţie, Curtea va admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală şi va constata că acestea sunt constituţionale în măsura în care prin „excluderea probei", din cuprinsul lor, se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei. 30. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea reglementează aspecte referitoare la procedura de cameră preliminară. Or, prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată în faza judecăţii, motiv pentru care dispoziţiile legale criticate anterior enumerate nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Pentru acest motiv, având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală şi cu unanimitate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Damian şi Costel Simion în Dosarul nr. 11.523/63/2015 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că acestea sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „excluderea probei", din cuprinsul lor, se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Damian şi Costel Simion în Dosarul nr. 11.523/63/2015 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 ianuarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly