DECIZIE Nr. 23
din 19 martie 2007
referitor la natura juridica
a actiunii in regres exercitata de asigurator impotriva persoanelor culpabile
de producerea unui accident
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 123 din 15 februarie 2008
Dosar nr. 40/2006
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la
natura juridica a actiunii in regres exercitata de
asigurator impotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 91 de
judecători din totalul de 116 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului
general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
susţinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis, în sensul de a se
stabili că, în raport cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind
societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, natura juridică a
acţiunii în regres exercitată de asigurător împotriva persoanelor culpabile de
producerea unui accident este comercială, iar nu civilă.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti nu există un
punct de vedere unitar în stabilirea naturii juridice a acţiunii în regres
exercitate de asigurător, societate de asigurare, împotriva persoanelor
culpabile de producerea unui accident.
Astfel, unele instanţe au considerat că o asemenea
acţiune, formulată de asigurător împotriva persoanelor culpabile de producerea
unui accident, are natură juridică civilă şi nu comercială, invocând
dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi
supravegherea asigurărilor, potrivit cărora acţiunea în regres este inclusă în
„activitatea de asigurare", distinctă de operaţiunea de „asigurare",
a cărei semnificaţie este explicată la pct. 3 din acelaşi articol, singura ce
constituie faptă de comerţ obiectivă, în sensul prevederilor art. 3 pct. 17 din
Codul comercial, susceptibilă să atragă incidenţa legii comerciale.
S-a relevat că din moment ce „activitatea de
regres" este inclusă în reglementarea prevăzută la art. 2 lit. A pct. 1
din Codul comercial, în cadrul căreia i se dă semnificaţia unei activităţi de
asigurare, nu poate fi considerată, în acelaşi timp, că ar întruni şi
trăsăturile faptei de comerţ la care se referă art. 3 pct. 17 din Codul
comercial.
S-a apreciat, de asemenea, că
într-un astfel de caz nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 4 din Codul
comercial, referitoare la faptele de comerţ subiective, deoarece în însuşi
conţinutul acestui text de lege se precizează că obligaţiunile unui comerciant
intră sub incidenţa sa numai „dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul
nu rezultă din însuşi actul".
In fine, s-a argumentat că subrogarea asigurătorului în
drepturile asiguratului, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 136/1995
privind asigurările şi reasigurările în România, nu poate imprima natură
comercială dreptului său la repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită,
întemeiat pe dispoziţiile art. 998- 999 din Codul civil, cât timp acest drept
este prin excelenţă civil, nefiind născut dintr-o activitate
cu caracter comercial.
Alte instanţe, dimpotrivă, au apreciat că acţiunea
societăţii de asigurare, prin care solicită obligarea persoanelor culpabile de producerea unui accident la plata de
despăgubiri, în limita sumelor achitate terţilor cărora li s-a cauzat
prejudiciul, are natură comercială.
In sprijinul acestui punct de vedere au fost invocate
dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi
supravegherea asigurărilor, relevându-se că atribuirea, în cadrul pct. 1 de sub
lit. A a acestui articol, a semnificaţiei de „activitate de asigurare"
activităţii de regres, imprimă caracter comercial acţiunii în regres având ca
obiect recuperarea sumelor de bani plătite de asigurător cu titlu de
despăgubiri asiguratului, ca urmare a producerii
accidentului pentru care s-a asigurat.
S-a mai argumentat că, în raport cu prevederile art. 6
şi 56 din Codul comercial, actele de asigurare, chiar dacă au caracter de fapte
de comerţ numai pentru asigurător, sunt supuse legii comerciale pentru toţi
contractanţii.
Ca urmare, s-a motivat că, din moment ce, în cadrul
acţiunii în regres ce tinde la soluţionarea raporturilor juridice dintre părţi
reglementate prin lege, astfel cum ele decurg nu numai din faptul producerii
accidentului de către persoana culpabilă, ci şi din contractul de asigurare ce
a fost încheiat anterior, natura juridică a litigiului prin care asigurătorul
se subrogă în drepturile asiguratului sau ale beneficiarului contra celor
răspunzători de producerea pagubei nu poate fi decât comercială.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat
corect dispoziţiile legii.
Potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind
asigurările şi reasigurările în România, astfel cum a
fost modificat prin art. I pct. 10 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 61/2005, „în limitele indemnizaţiei plătite,
asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale
beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu
excepţia asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o
asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente
de autovehicule şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele
obligaţiei acestuia, conform art. 54 alin. 2 şi 3".
Pe de altă parte, prin art. 3 pct. 17 din Codul
comercial, sunt considerate „ca fapte de comerţ" şi „asigurările, chiar
mutuale, în contra daunelor
şi asupra vieţii", iar, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 din
acelaşi cod, „asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul
comerţului şi asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai în ce
priveşte pe asigurător".
Aşa fiind, în raport cu prevederile art. 56 din Codul
comercial, potrivit cărora „dacă un act este comercial numai pentru una din
părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, în cât priveşte acest act, legii
comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor
şi de cazurile în care legea ar dispune altfel", se impune ca şi acţiunea
în regres exercitată de asigurător, ca urmare a subrogării sale în drepturile
asiguratului, să fie supusă legii comerciale, cu privire la toţi contractanţii,
deoarece asigurarea ce a fost încheiată constituie faptă de comerţ în ceea ce
îl priveşte pe asigurător.
Invocarea răspunderii civile delictuale a terţului, în
baza dispoziţiilor art. 998 şi 999 din Codul civil, aplicabile în conformitate
cu prevederile art. 1 alin. 2 din Codul comercial, nu poate imprima caracter
civil acţiunii în regres exercitate de asigurător, atâta vreme cât această acţiune,
îndreptată împotriva terţului
vinovat de producerea accidentului, îşi are temeiul în contractul de asigurare,
iar caracterul de act comercial al asigurării, în ceea ce îl priveşte pe
asigurător, atrage incidenţa legii comerciale, potrivit art. 56 din Codul
comercial, faţă de toţi contractanţii.
Caracterul comercial al unui astfel de litigiu este
impus şi de incidenţa principiului accesorialităţii, potrivit căruia faptele
civile dobândesc caracter comercial datorită strânsei lor legături cu un fapt
calificat de lege ca fiind comercial, cum sunt delictele şi cvasidelictele în
materie comercială, făcând posibilă aplicarea normelor de drept civil material,
în cadrul unui litigiu comercial, fără să îl transforme într-un litigiu civil.
De altfel, dispoziţia art. 2 lit. A pct. 1 din Legea
nr. 32/2000, prin care „activitatea de regres şi de recuperare" este
inclusă în „activitatea de asigurare", imprimă şi ea caracter comercial
indiscutabil acţiunii în regres exercitate de asigurător, în temeiul art. 22
din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România,
împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al
art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în
interesul legii şi a se stabili că natura juridică a acţiunii în regres
exercitate de asigurător (societate de asigurare) împotriva persoanelor
culpabile de producerea unui accident este comercială, iar nu civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii,
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie. In aplicarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 32/2000
privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, stabilesc:
Natura juridică a acţiunii în regres exercitate de asigurător (societate de
asigurare) împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este
comercială, iar nu civilă.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de
procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei