Decizia Nr.243 din 17.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (3) şi art. 261 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Despina-Elena Dumitraşchievici în Dosarul nr. 6.189/285/2009 al Judecătoriei Rădăuţi.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, precum şi faptul că modul în care a fost motivată excepţia nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.189/285/2009, Judecătoria Rădăuţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (3) şi art. 261 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.Excepţia a fost ridicată de Despina-Elena Dumitraşchievici cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ şi fiscal având ca obiect o contestaţie la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că obligaţia pensionarilor care desfăşoară şi o activitate producătoare de venit de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate aduce atingere libertăţii individuale şi siguranţei persoanei, vieţii private şi ocrotirii sănătăţii. În acest sens, arată că de-a lungul efectuării stagiului de cotizare până la pensionare a cotizat la sistemul public de asigurări sociale de sănătate, astfel că după pensionare nu se mai justifică plata acestei contribuţii. De asemenea, consideră că obligaţia persoanelor care desfăşoară activităţi liberale de a contribui la sistemul public de pensii reprezintă o îngrădire a libertăţii de alegere.Judecătoria Rădăuţi apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. (3) şi art. 261 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.Textele de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 215 alin. (3): „Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfăşoare activităţi independente.“Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu excepţia de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 215 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 au fost modificate prin art. VIII pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, păstrându-se însă soluţia legislativă criticată, sub următoarea redactare: „Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, venituri din agricultură şi silvicultură, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declaraţii privind obligaţiile faţă de fond.“ Dispoziţiile art. 261 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 au următoarea redactare: „Persoanele prevăzute la art. 257 şi 258 au obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative şi actele de evidenţă necesare în vederea stabilirii obligaţiilor la fond.“ Deşi autorul excepţiei nu indică expres dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea apreciază însă că sunt avute în vedere dispoziţiile art. 26 şi 34 din Constituţie referitoare la viaţa privată şi ocrotirea sănătăţii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că motivarea acesteia porneşte de la premisa existenţei unei interdependenţe a sistemului public de pensii cu sistemul de asigurări sociale de sănătate. Astfel, autorul excepţiei consideră că, fiind pensionar, nu se mai justifică plata contribuţiei la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Faţă de aceste susţineri, Curtea reţine că cele două sisteme de asigurări sociale amintite sunt independente unul faţă de celălalt, calitatea de asigurat în fiecare dintre acestea dând naştere unor drepturi şi obligaţii distincte. Astfel, calitatea de asigurat în sistemul public de asigurări sociale de sănătate dă dreptul la un pachet de servicii de bază în condiţiile legii, în timp ce contribuţia la fondul public de pensii dă dreptul la pensie, dacă sunt împlinite vârsta de pensionare şi stagiul de cotizare. Fondurile celor două sisteme sunt, de asemenea, separate. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate care vizează obligativitatea contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, Curtea reţine că această obligaţie trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Atât principiul obligativităţii, cât şi cel al solidarităţii reprezintă o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii, precum şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor. În sensul celor arătate este şi Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007. În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale referitoare la încălcarea dreptului la viaţa privată, Curtea apreciază că, raportat la conţinutul prevederilor de lege criticate, art. 26 din Constituţie nu are incidenţă în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (3) şi art. 261 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Despina-Elena Dumitraşchievici în Dosarul nr. 6.189/285/2009 al Judecătoriei Rădăuţi. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea