DECIZIE Nr. 34
din 7 mai 2007
cu privire la caile ordinare
de atac ce se pot exercita impotriva hotararilor pronuntate in materia
reabilitarii dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 356/2006 pentru modificarea
si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor
legi
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 764 din 12 noiembrie 2007
Dosar nr. 5/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la caile ordinare de atac ce se pot exercita impotriva hotararilor
pronuntate in materia reabilitarii dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 356/2006
pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru
modificarea altor legi.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 90 de
judecători din totalul de 116 în funcţie.
Procurorul general al Parchetului
de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de
procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că, în
materia reabilitării, hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 356/2006 sunt supuse atât apelului, cât şi recursului, iar cele pronunţate
după această dată sunt supuse numai căii ordinare de
atac a recursului.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit
diversitate de soluţii cu privire la căile ordinare de atac ce se pot exercita
împotriva hotărârilor pronunţate în materia reabilitării.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că,
după intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 356/2006, sunt aplicabile
prevederile art. 501 teza I din
Codul de procedură penală, în sensul că hotărârea prin care instanţa rezolvă
cererea de reabilitare este supusă apelului, iar hotărârea instanţei de apel
este supusă recursului.
Alte instanţe, dimpotrivă, invocând prevederile alin. 1
lit. f) al art. 361 di Codul de procedură penală, introdus în acest text prin
Legea nr. 356/2006, intrată în vigoare la 7 septembrie 2006, au considerat că
după această dată hotărârea de soluţionare a cererii de reabilitare este supusă
controlului judiciar numai în cadrul căii de atac a recursului.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
Potrivit art. 361 alin. 1 lit. f) din Codul de
procedură penală, literă introdusă prin art. I pct. 168 din Legea nr. 358/2006, intrată în vigoare la 7 septembrie
2006, nu pot fi atacate cu apel „sentinţele pronunţate în materia executării
hotărârilor penale, precum şi cele privind reabilitarea".
Pe de altă parte, prin art. 501 din Codul de procedură
penală se prevede că „hotărârile prin care instanţa rezolvă cererea de
reabilitare este supusă apelului, iar hotărârea pronunţată de instanţa de apel
este supusă recursului".
Faţă de această inadvertenţă şi de nereglementarea, în
Codul de procedură penală, a modului de aplicare în timp a dispoziţiilor legale
cu caracter procedural, se impune ca problema de interpretare a legii ce s-a
ivit să fie examinată în raport cu prevederile referitoare la situaţiile
tranzitorii cuprinse în Legea nr. 31/1968 pentru punerea în aplicare a acestui
cod.
In adevăr, potrivit art. 3 din legea menţionată,
„regulile de competenţă din noul Cod de procedură penală se aplică şi cauzelor
în care procesul penal a fost pornit înainte de intrarea în vigoare a acestui cod, afară de cazul
când a intervenit o hotărâre în primă instanţă".
In acest fel, reglementându-se competenţa în raport cu
principiul activităţii legii procedurale penale, ceea ce înseamnă riguroasa ei
aplicare din momentul intrării în vigoare până la data abrogării, modificării
sau înlocuirii cu o altă dispoziţie, în conformitate cu
regula tempus regit actum, a fost instituită
totodată excepţia determinată de existenţa unei hotărâri pronunţate în primă
instanţă.
Ca urmare, prin voinţa legiuitorului a fost reglementat
un caz de ultraactivitate a legii procedurale vechi, impus de nevoia ca
procesul să continue potrivit prevederilor ce erau aplicabile în momentul
judecăţii şi pronunţării hotărârii în primă instanţă, iar nu în raport cu noile
dispoziţii procedurale, intrate în vigoare ulterior.
Această ultraactivitate a legii procedurale penale
este, de altfel, în deplină concordanţă cu reglementarea în art. 4 din Legea
nr. 31/1968 a dispoziţiilor aplicabile în căile de atac, sens în care se
prevede că „hotărârile sunt supuse căilor de atac prevăzute de legea în vigoare
la data pronunţării lor".
Or, din moment ce o atare dispoziţie nu se poate referi
doar la însăşi existenţa căii de atac, ci mai ales la modalitatea exercitării,
desfăşurării şi soluţionării sale, cu referire la termene, titulari, condiţii
de exercitare, motive, competenţă şi procedura ce trebuie urmată în cursul
judecăţii, reiese că, în materia reabilitării, hotărârile pronunţate până la
data de 7 septembrie 2006, când a intrat în vigoare Legea nr. 356/2006, prin
care a fost introdusă reglementarea de la lit. f) la alin. 1 al art. 361 din
Codul de procedură penală, erau supuse căilor de atac prevăzute în art. 501 din
Codul de procedură penală.
Ulterior intrării în vigoare a acestei completări aduse
alin. 1 al art. 361 din Codul de procedură penală, prin introducerea
reglementării de la lit. f), potrivit căreia sentinţele privind reabilitarea nu
pot fi atacate cu apel, aceste hotărâri nu mai sunt supuse decât căii ordinare
de atac a recursului, în condiţiile reglementate explicit în dispoziţia art.
3851 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, introdusă prin art. I pct. 183 din Legea nr. 356/2006.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi
ale art. 4142 din
Codul de procedură penală, urmează a se admite
recursul în interesul legii şi a se stabili că dispoziţiile art. 501 din Codul
de procedură penală se interpretează în sensul că hotărârile pronunţate
anterior intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006 sunt supuse atât apelului,
cât şi recursului, iar hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a acestei
legi sunt supuse numai căii ordinare de atac a recursului, în condiţiile art.
3851 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie. Dispoziţiile art. 501 din Codul de procedură penală se interpretează
în sensul că:
1. hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 356/2006 sunt supuse atât apelului, cât şi recursului;
2. hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a
Legii nr. 356/2006 sunt supuse numai căii ordinare de atac a recursului, în
condiţiile art. 3851
alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei