DECIZIE Nr. 351 din 30 septembrie 1997
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330, art.
330^1, art. 330^2, art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 54 din 9 februarie 1998
Ioan Muraru - presedinte
Costica Bulai - judecator
Mihai Constantinescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Victor Dan Zlatescu - judecator
Raul Petrescu - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Pe rol, pronuntarea asupra recursului declarat de Cristescu Dimitrie Viorel
impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 56 din 20 martie 1997*).
--------------
*) Decizia Curtii Constitutionale nr. 56 din 20 martie 1997 a fost
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 306 din 11 noiembrie
1997.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 23 septembrie 1997,
in prezenta recurentului reprezentat prin avocat, a reprezentantului
Ministerului Public si in lipsa celorlalte parti legal citate, si au fost
consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp
pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 30 septembrie 1997.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Curtea Suprema de Justitie - Sectia civila, prin Incheierea din 16 ianuarie
1997, pronuntata in Dosarul nr. 1.315/1996 al acestei instante, a sesizat
Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de
procedura civila, ridicata de Cristescu Dimitrie Viorel.
Prin Decizia nr. 56 din 20 martie 1997, Curtea Constitutionala a respins ca
vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330,
art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de procedura
civila. Aceasta solutie s-a fundamentat pe practica jurisdictionala a Curtii
Constitutionale in materia recursului in anulare.
Impotriva deciziei sus-mentionate Cristescu Dimitrie Viorel a declarat
recurs, in termen legal, pentru urmatoarele motive:
- desi exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330^1 din
Codul de procedura civila a fost respinsa ca lipsita de obiect, textul legal
ramane neconstitutional, deoarece, in primul rand, dreptul de exercitare a
recursului in anulare este, in continuare, rezervat procurorului general, cu
excluderea celorlalte parti, iar pe de alta parte, pentru ca Legea nr. 17 din
17 februarie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 26
din 18 februarie 1997, prin care se instituie termenul de 6 luni pentru
exercitarea recursului in anulare, nu ii este aplicabila, intrucat ea nu poate
retroactiva, astfel incat prevederile sale sa se restranga si asupra recursului
in anulare promovat in cauza, exercitat in anul 1996. Recurentul mai sustine ca
in cauza se aplica, in continuare, prevederile art. 330^1 din Codul de
procedura civila, in redactarea sa anterioara modificarii, in sensul ca
"recursul in anulare se poate declara oricand" si, in consecinta,
decizia Curtii prin care s-a respins ca fiind lipsita de obiect exceptia
ridicata cu privire la dispozitiile art. 330^1 din Codul de procedura civila
este eronata;
- Curtea Constitutionala "avea obligatia sa statueze cu privire la
dispozitiile art. 330^1 din Codul de procedura civila" in cazul sau,
"in sensul ca numai momentul declararii recursului in anulare, si nu
continutul sau, este cel care in prezent" ii creeaza "o situatie
nedreapta", si nu cu privire la cei care, gasindu-se in aceeasi situatie,
nu pot beneficia de aceasta.
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, intrucat exceptia a fost
respinsa ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor doua Camere
ale Parlamentului si Guvernului.
Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate nu este intemeiata, avand in vedere practica jurisdictionala
in materie a Curtii Constitutionale.
Camera Deputatilor si Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
avand in vedere decizia atacata, motivele de recurs invocate, punctul de vedere
al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, prevederile art. 330,
art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de procedura
civila, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992,
constata urmatoarele:
In ceea ce priveste motivele de recurs prin care se critica decizia
atacata, pe de o parte, pentru ca in mod gresit s-a respins exceptia vizand
dispozitiile art. 330^1 din Codul de procedura civila ca fiind lipsita de
obiect, intrucat in fondul cauzei sunt aplicabile prevederile mentionate in
redactarea lor anterioara modificarii survenite prin Legea nr. 17 din 17
februarie 1997, deoarece o lege nu poate retroactiva, iar pe de alta parte, ca
prin decizie trebuia sa reexamineze constitutionalitatea dispozitiilor art.
330^1 in cazul sau, intrucat prin introducerea unui termen pentru exercitarea
recursului in anulare se creeaza o situatie discriminatorie intre cei care
beneficiaza de termenul instituit si cei care nu beneficiaza, Curtea constata
ca motivele sunt intemeiate.
Orice lege noua creeaza o alta situatie juridica fata de legea anterioara,
iar aplicarea legii la cauzele pe rol este o problema de interpretare ce tine
de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti. Fiind deci invederata prin
recurs o problema de interpretare si de legalitate a acestei interpretari, iar
nu de constitutionalitate, recursul este neintemeiat.
Pentru motivele aratate, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin.
(2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 si al
art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Cristescu Dimitrie Viorel impotriva Deciziei
Curtii Constitutionale nr. 56 din 20 martie 1997.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 30 septembrie 1997.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
Din cauza decesului magistratului-asistent Constantin Burada, in temeiul
art. 261 alin. 2 din Codul de procedura civila, in locul sau semneaza
Magistrat asistent sef,
Claudia Miu