DECIZIE Nr. 361 din 24 septembrie 2002
privind concentrarea economica realizata de catre consortiul format din
societatile comerciale "Marco Acquisitions" Ltd. Anglia,
"Conef" - S.A. Bucuresti si "Marco International" Inc.
S.U.A. prin dobandirea controlului in comun la Societatea Comerciala
"Alro" - S.A. Slatina
ACT EMIS DE: CONSILIUL CONCURENTEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 774 din 24 octombrie 2002
Plenul Consiliului Concurentei,
in baza:
1. Decretului nr. 1.075/2001 privind numirea membrilor Consiliului
Concurentei;
2. Legii concurentei nr. 21/1996;
3. Regulamentului de organizare, functionare si procedura al Consiliului
Concurentei;
4. Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice;
5. Instructiunilor cu privire la definirea pietei relevante, in scopul
stabilirii unei parti substantiale de piata;
6. Instructiunilor date in aplicarea art. 33 alin. (2) din Legea
concurentei nr. 21/1996, cu privire la calculul taxei de autorizare a
concentrarilor economice;
7. Notificarii concentrarii economice inregistrate cu nr. RS - 108 din 30
aprilie 2002 la Consiliul Concurentei;
8. investigatiei declansate in baza Ordinului nr. 128 din 20 iunie 2002,
emis de presedintele Consiliului Concurentei;
9. Raportului de investigatie prezentat Consiliului Concurentei de catre
raportor, precum si a celorlalte piese din dosar;
10. punctelor de vedere referitoare la raportul de investigatie, transmise
Consiliului Concurentei de catre partile implicate in concentrarea economica;
11. declaratiilor facute in timpul audierii din data de 24 septembrie 2002
de catre reprezentantii partilor implicate si de catre martorii citati de
Consiliul Concurentei,
luand in considerare urmatoarele:
1. Operatiunea de concentrare economica s-a realizat prin achizitionarea de
la Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului
(A.P.A.P.S.), in baza Contractului de vanzare-cumparare de actiuni nr. 11 din
30 aprilie 2002, de catre consortiul format din societatile comerciale
"Marco Acquisitions" Ltd. Anglia, "Conef" - S.A. Bucuresti
si "Marco International" Inc. S.U.A., a unui numar de 15.845.819
actiuni, reprezentand 10% din capitalul social al Societatii Comerciale
"Alro" - S.A. Slatina.
Conform contractului de vanzare-cumparare de actiuni incheiat cu A.P.A.P.S.
si protocolului de asociere semnat de consortiu, dreptul de proprietate asupra
actiunilor vandute de A.P.A.P.S. in procesul de privatizare a Societatii
Comerciale "Alro" - S.A. Slatina va fi transferat catre "Marco
Acquisitions" Ltd. Anglia.
Anterior achizitionarii pachetului de actiuni reprezentand 10% din
capitalul social al Societatii Comerciale "Alro" - S.A. Slatina,
"Marco Acquisitions" Ltd. Anglia detinea 99,95% din capitalul social
al Societatii Comerciale "Conef" - S.A. Bucuresti si 27,85% din
capitalul social al Societatii Comerciale "Alro" - S.A. Slatina, iar
Societatea Comerciala "Conef" - S.A. Bucuresti detinea 13,88% din
capitalul social al Societatii Comerciale "Alro" - S.A. Slatina.
Astfel, concentrarea economica se realizeaza prin dobandirea controlului in
comun la Societatea Comerciala "Alro" - S.A. Slatina de catre
"Marco Acquisitions" Ltd. Anglia (37,85%) si Societatea Comerciala
"Conef" - S.A. Bucuresti (13,88%), care, in urma semnarii
contractului de vanzare-cumparare de actiuni cu A.P.A.P.S., detin impreuna un
numar de 81.978.351 actiuni, reprezentand 51,73% din capitalul social al
Societatii Comerciale "Alro" - S.A. Slatina.
2. Societatile achizitoare au obiecte de activitate diferite. Astfel,
"Marco Acquisitions" Ltd. Anglia functioneaza exclusiv ca o societate
de tip holding, detinand participatii la Societatea Comerciala
"Conef" - S.A. Bucuresti, Societatea Comerciala "Alro" -
S.A. Slatina si Societatea Comerciala "Alprom" - S.A. Slatina;
"Marco International" Inc. S.U.A. are ca activitate de baza comertul
international cu metale, minerale si materii prime, iar Societatea Comerciala
"Conef" - S.A. Bucuresti are ca activitate de baza intermedierile in
comertul cu produse diverse (intre care produse si minereuri metalice).
3. Societatea achizitionata, Societatea Comerciala "Alro" - S.A.
Slatina, are ca obiect principal de activitate producerea si comercializarea de
blocuri de aluminiu primar, aluminiu rafinat, bare din aluminiu primar, bare
din aliaje din aluminiu primar, sarma din aluminiu primar si placi din aluminiu
primar si aliaje din aluminiu primar, alte produse din aluminiu.
4. Au fost definite ca piete relevante aferente concentrarii economice
analizate:
- piata aluminiului primar si aliajelor din aluminiu primar; si
- piata semifabricatelor din aluminiu primar si aliaje din aluminiu primar,
pe intregul teritoriu al Romaniei.
5. Anterior dobandirii controlului societatile comerciale membre ale
consortiului, "Marco Acquisitions" Ltd. Anglia si "Marco
International" Inc. SUA, nu au fost prezente pe pietele relevante
analizate, iar Societatea Comerciala "Conef" - S.A. Bucuresti a fost
doar un intermediar in comertul cu produse din aluminiu primar, semifabricate
din aluminiu primar si aliaje din aluminiu primar, produse de Societatea
Comerciala "Alro" - S.A. Slatina.
6. Societatea Comerciala "Alro" - S.A. Slatina este singurul
producator roman de aluminiu primar, semifabricate din aluminiu primar si
aliaje din aluminiu primar. Preturile produselor din aluminiu au la baza
cotatiile Bursei de Metale din Londra, la care se adauga o prima diferentiata
in functie de produs, conditii de livrare, modalitate si termen de plata, piata
geografica de destinatie.
7. Pentru produsele fabricate de Societatea Comerciala "Alro" -
S.A. Slatina exista importuri in cantitati relativ scazute. Avandu-se in vedere
faptul ca preturile produselor fabricate de Societatea Comerciala
"Alro" - S.A. Slatina sunt comparabile cu preturile produselor
provenite din import, evaluarea segmentelor de piata detinute de aceasta
societate comerciala pe pietele relevante analizate s-a facut prin luarea in
considerare a importurilor.
8. Segmentele de piata detinute de Societatea Comerciala "Alro" -
S.A. Slatina in anul 2001 au fost de 98,81% pe piata aluminiului primar si
aliajelor din aluminiu primar si de 80% pe piata semifabricatelor din aluminiu
primar si aliaje din aluminiu primar.
9. Prin urmare, Societatea Comerciala "Alro" - S.A. Slatina
detine monopolul, respectiv cvasimonopolul, pe pietele relevante analizate.
Prin concentrarea economica realizata segmentele detinute de catre Societatea
Comerciala "Alro" - S.A. Slatina pe pietele relevante analizate nu se
modifica.
10. Pe pietele relevante cererea este reprezentata de agentii economici
care isi desfasoara activitatea in industria constructiilor de masini,
industria aeronautica, industria materialelor electrice (instalatii si retele
electrice) si a aparatelor de masura si control etc. Din cauza declinului
sectorului industrial piata romaneasca a metalelor neferoase a cunoscut in
ultimii 10 ani descresteri continue ale cererii.
11. Din analiza criteriilor de apreciere a compatibilitatii operatiunii de
concentrare economica cu un mediu concurential normal, cuprinse in art. 14 din
Legea concurentei nr. 21/1996, au rezultat urmatoarele:
a) prin concentrarea economica realizata se constata ca, atat inainte, cat
si dupa realizarea operatiunii, se pastreaza acelasi climat concurential
normal, datorita faptului ca segmentele detinute de Societatea Comerciala
"Alro" - S.A. Slatina pe pietele relevante analizate nu s-au
modificat;
b) in prezent in Romania cererea de aluminiu primar este mai mica decat
oferta. In conditiile cresterii cererii de aluminiu primar pe piata romaneasca,
Societatea Comerciala "Alro" - S.A. Slatina dispune de o rezerva de
capacitate si ar putea produce pana la saturarea pietei;
c) exista importuri de aluminiu primar din tarile situate in vecinatatea
Romaniei, importuri stimulate de taxele vamale reduse sau inexistente; desi
importul de aluminiu primar si produse din aluminiu primar este destul de
redus, exista posibilitatea ca, in cazul unei situatii de criza, acesta sa
suplineasca deficitul de oferta in conditii de concurenta;
d) Societatea Comerciala "Alro" - S.A. Slatina nu a manifestat un
comportament independent pe piata in ceea ce priveste politica de preturi.
Deoarece cererea de aluminiu este mult sub valoarea ofertei, Societatea
Comerciala "Alro" - S.A. Slatina nu se poate manifesta
anticoncurential.
12. Realizarea operatiunii de concentrare economica va conduce la ridicarea
calitatii produselor Societatii Comerciale "Alro" - S.A. Slatina, ca
urmare a realizarii programului de investitii asumate de catre consortiul
format din "Marco Acquisitions" Ltd. Anglia, Societatea Comerciala
"Conef" - S.A. Bucuresti si "Marco International" Inc. SUA
in contractul de vanzare-cumparare de actiuni incheiat cu A.P.A.P.S., ceea ce
va avea efecte benefice asupra consumatorilor.
13. Conform formularului de notificare, consortiul format din "Marco
Acquisitions" Ltd. Anglia, Societatea Comerciala "Conef" - S.A.
Bucuresti si "Marco International" Inc. SUA va realiza un program de
investitii, cu urmatoarele obiective:
- reducerea consumurilor specifice la materiile prime;
- controlul calitatii produselor prin introducerea pe calculator a
procesului tehnologic;
- cresterea productivitatii;
- reducerea costurilor pe unitatea de produs;
- alinierea produselor la standardele europene;
- imbunatatirea distributiei produselor prin utilizarea retelei firmei
achizitoare;
- produsele oferite la intern la preturi rezonabile;
- cresterea competitivitatii la export prin alinierea la standardele
europene.
14. Analizandu-se aceasta concentrare economica se constata ca nu se
intrevad efecte cu caracter anticoncurential pe piata aluminiului primar si pe
piata semifabricatelor din aluminiu primar si aliaje din aluminiu primar.
15. Consolidarea pozitiei Societatii Comerciale "Alro" - S.A.
Slatina pe pietele relevante analizate, datorita puterii financiare a
achizitorului, nu este de natura sa conduca la restrangerea, inlaturarea sau
denaturarea concurentei.
16. Analizandu-se in perspectiva operatiunea de concentrare economica,
avandu-se in vedere tendinta de globalizare a pietelor, se poate considera ca
monopolul producerii aluminiului la Societatea Comerciala "Alro" - S.A.
Slatina se dilueaza pe piata interna,
DECIDE:
Art. 1
In conformitate cu dispozitiile art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr.
21/1996 si ale pct. 9.1 lit. b) din cap. II, Partea a III-a din Regulamentul
privind autorizarea concentrarilor economice, se autorizeaza concentrarea
economica realizata, constatandu-se ca prin operatiunea notificata nu se
creeaza si nici nu se consolideaza o pozitie dominanta in sensul art. 13 din
Legea nr. 21/1996.
Art. 2
Taxa de autorizare prevazuta la art. 33 alin. (2) din Legea nr. 21/1996
este de 2.499.597.000 lei si se va plati cu ordin de plata tip trezorerie la
bugetul de stat, in contul nr. 361280051302, deschis la Banca Nationala a
Romaniei - Sucursala Municipiului Bucuresti, beneficiar Trezoreria Municipiului
Bucuresti, cu mentiunea "Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si
autorizatii de functionare". Pe versoul ordinului de plata, in rubrica
"Cod cont", se va inscrie contul nr. 20.17.01.03.
Taxa de autorizare se va plati in termen de 30 de zile de la data emiterii
prezentei decizii. O copie de pe ordinul de plata va fi transmisa neintarziat
Consiliului Concurentei.
Art. 3
Prezenta decizie devine aplicabila de la data comunicarii acesteia catre
parti.
Art. 4
Decizia Consiliului Concurentei poate fi atacata, conform dispozitiilor
art. 21 alin. (6) din Legea nr. 21/1996, in termen de 30 de zile de la
comunicare, la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia Contencios administrativ.
Art. 5
In conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 21/1996,
prezenta decizie va fi publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, pe
cheltuiala Societatii Comerciale "Conef" - S.A. Bucuresti.
Art. 6
Departamentul bunuri industriale si Secretariatul general din cadrul
Consiliului Concurentei vor urmari aducerea la indeplinire a prezentei decizii.
Art. 7
Prezenta decizie se va comunica de catre Secretariatul general al
Consiliului Concurentei la:
I. Societatile achizitoare:
1. Denumirea: "Marco Acquisitions" Ltd. Anglia
(societate
care achizitioneaza pachetul de actiuni al
Societatii Comerciale "Alro" -
S.A. Slatina,
membra a consortiului)
Nationalitatea: persoana juridica de nationalitate engleza
Forma juridica: societate cu raspundere limitata
Sediul social: Anglia, Londra, Brook Street nr. 61, WIK
4BL
Numar de inregistrare: 3891484
Reprezentant legal: Alexander Krasner, administrator unic
2. Denumirea: Societatea Comerciala "Conef" -
S.A.
Bucuresti (societate membra a consortiului)
Nationalitatea: persoana juridica de nationalitate romana
Forma juridica: societate pe actiuni
Sediul social: Bucuresti, str. Pitar Mos nr. 6, sectorul 1
Numarul de inregistrare
la Oficiul registrului
comertului: J40/377/1991
Codul fiscal: R15551077
Telefon: 210.03.00
Fax: 210.05.94
Reprezentant legal: Alexander Krasner, presedintele Consiliului
de administratie
3. Denumirea: "Marco International" Inc. SUA
(societate
membra a consortiului)
Nationalitatea: persoana juridica de nationalitate
americana
Sediul social: SUA, New York, One Penn Plaza NY 10119
Numar de inregistrare: 03.11.1985 la Departamentul de Stat al
statului New York
Reprezentant legal: Michael Barenholtz, presedinte
Prin imputernicit,
Cristina Ciocan, avocat
Racoti, Predoiu si asociatii
Str. Batistei nr. 30
Bucuresti, sectorul 2
Tel.: 311.05.17/Fax: 311.05.18
II. Societatea achizitionata
Denumirea: Societatea Comerciala "Alro" -
S.A. Slatina
Nationalitatea: persoana juridica de nationalitate romana
Forma juridica: societate pe actiuni
Sediul social: Slatina, str. Pitesti nr. 116, judetul Olt
Numarul de inregistrare
la Oficiul registrului
comertului: J28/8/1991
Codul fiscal: R1515374
Telefon: 049/43.19.01
Fax: 049/43.31.27
PRESEDINTELE CONSILIULUI CONCURENTEI,
THEODOR VALENTIN PURCAREA