DECIZIE Nr.
366 din 4 mai 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (3) din Ordonanta de urgenta
a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta
anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive
politice, persoanelor impotriva carora au fost dispuse, din motive politice,
masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni
de impotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist
instaurat in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 509 din 13 iunie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte
Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mădălina Ştefania Diaconu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa
anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice,
persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri
administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de
împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat
în România, excepţie ridicată de Constantin Ţapuş în Dosarul nr. 3.668/2005 al
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Secţia contencios administrativ şi
fiscal.
La apelul nominal, se prezintă autorul excepţiei, prin
avocat Eugenia Crângariu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de
citare este legal îndeplinită.
Autorul excepţiei solicită, prin avocat, admiterea
excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul criticat restrânge, în
mod nepermis, regimul probelor ce pot fi administrate pentru dovedirea faptelor
ce justifică acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Astfel, este exclusă proba testimonială, care, în multe cazuri de persecuţie,
reprezintă unica posibilitate de dovedire a circumstanţelor respective, în
lipsa unor înscrisuri doveditoare. Arată că, potrivit regulilor de interpretare
a legii, un asemenea demers restrictiv, derogatoriu de la normele generale de
interpretare, ar trebui să fie expres consacrat de lege şi nu ar trebui să
constituie o restrângere nejustificată a drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că stabilirea
mijloacelor de probă reprezintă prerogativa suverană a legiuitorului, care
poate exclude, în anumite cazuri, posibilitatea administrării probei
testimoniale. O asemenea reglementare nu contravine însă principiilor
constituţionale, ci se aplică în mod egal tuturor persoanelor avute în vedere
în ipoteza normei juridice respective.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 10 ianuarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 3.668/2005, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în
rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite
din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive
politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au
participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România. Excepţia
a fost ridicată de către Constantin Ţapuş cu prilejul soluţionării unei
contestaţii în anulare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege
criticate vin în contradicţie cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 şi art.
24 din Constituţie, deoarece limitează probatoriul necesar stabilirii calităţii
de luptător în rezistenţa anticomunistă la „documente, date sau
informaţii" deţinute de instituţiile publice, care se materializează
în înscrisuri, cu excluderea altor mijloace de probă, dintre care cea mai
importantă, în astfel de situaţii, este proba testimonială. Or, este de
notorietate faptul că, în multe cazuri de persecuţie, nu există înscrisuri
doveditoare, dovedirea circumstanţelor respective fiind posibilă numai prin
proba cu martori.
Această limitare a probatoriului contravine, în opinia
sa, accesului liber la justiţie, care trebuie să se facă în spiritul aflării
adevărului, prin toate probele necesare, precum şi art. 24 din Constituţie,
referitor la dreptul la apărare.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază
că textele legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa
anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive
politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice,
măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la
acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist
instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 30 decembrie 1999. Textul de lege criticat a fost
modificat prin art. I pct. 3 din Ordonanţa Guvernului
nr. 64/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 31 august 2002. Ordonanţa
Guvernului nr. 64/2002 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 670/2002
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 20 decembrie 2002. Textul criticat are următoarea
redactare: „Comisia este obligată ca, în termen de 15 zile de la primirea
cererii, dacă aceasta nu este însoţită de acte doveditoare, să solicite documente, date sau informaţii
necesare soluţionării cererii de la instituţiile publice care le deţin."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de
lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din
Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul
liber la justiţie şi ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că scopul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 a fost acela
de a recunoaşte meritele celor care, înfruntând regimul comunist, au fost
condamnaţi la pedepse grele, au fost privaţi de averea dobândită în mod licit,
au fost deportaţi, li s-a stabilit domiciliu forţat ori au suferit alte
sancţiuni, de natură administrativă. Aceste persoane, cărora societatea le
datorează remedierea, materială şi morală, a prejudiciilor suferite în încercarea
de a apăra valorile democratice, beneficiază, în virtutea legii, de
restituirea, în natură sau prin echivalent, a bunurilor confiscate, de
drepturile prevăzute în Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor
drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu
începere de la 6 martie 1945, de acordarea de ordine şi medalii şi de
atribuirea, în condiţiile legii, a numelui lor unor străzi, parcuri, pieţe şi
altor asemenea locuri publice.
Aceste măsuri reparatorii corespund, de altfel,
cerinţelor înscrise în Declaraţia nr. 40/34 din 29 noiembrie 1985 a Adunării
Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, privitoare la principiile
fundamentale ale justiţiei pentru victimele crimelor şi abuzurilor de putere.
Pentru a li se recunoaşte calitatea de luptător în
rezistenţa anticomunistă, persoanele interesate trebuie să dovedească, în faţa
comisiei înfiinţate în acest scop pe lângă Ministerul Justiţiei, că, în timpul
regimului comunist, au fost condamnate, prin hotărâri judecătoreşti, pentru
infracţiuni săvârşite din motive politice sau au fost supuse următoarelor
măsuri administrative abuzive: privarea de libertate în locuri de deţinere sau
pentru efectuarea de cercetări; internarea în spitale de psihiatrie; stabilirea
de domiciliu obligatoriu; strămutarea într-o altă localitate; deportarea în
străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice; exmatricularea din
scoli, licee si facultăţi; încetarea contractului de muncă sau retrogradarea,
dispuse din motive politice şi dovedite cu acte scrise, administrative sau
judecătoreşti, de la acea dată.
Curtea observă că, în prima ipoteză, a condamnării
penale pentru infracţiuni de natură politică, dovedirea acesteia se va face
potrivit regulilor de probă aplicabile hotărârilor judecătoreşti.
Cu privire la cea de-a doua ipoteză, a sancţiunilor
administrative abuzive, Curtea constată că măsurile abuzive prevăzute trebuie,
de asemenea, dovedite prin înscrisuri, din care să reiasă privarea de
libertate, internarea în spitale de psihiatrie, stabilirea domiciliului
obligatoriu, strămutarea într-o altă localitate, deportarea, exmatricularea din
instituţii de învăţământ sau afectarea regimului de muncă.
Faţă de acestea, se impune însă precizarea că noţiunea
de înscris cuprinde, în sensul dat de Codul de procedură civilă, nu numai
documentele scrise (dactilografiate, scrise de mână etc), ci şi orice
consemnare a unui act sau fapt juridic, imprimată pe orice alt suport material.
Faptul că legiuitorul a înţeles să includă, printre
beneficiarii ordonanţei, numai persoanele care pot dovedi cu înscrisuri
împrejurările de mai sus, iar nu toate persoanele care au manifestat, într-un
fel sau altul, opoziţie faţă de regimul totalitar, este opţiunea politică a
acestuia, în virtutea intenţiei sale de a lua măsuri reparatorii faţă de
victimele certe ale abuzurilor săvârşite în trecut.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă
persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice,
persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri
administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de
împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat
în România, excepţie ridicată de Constantin Ţapuş în Dosarul nr. 3.668/2005 al
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi
fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mădălina Ştefania Diaconu