Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.368 din 26.04.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 alin. 3 din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 413 din 21 iunie 2012

SmartCity1

Petre Lăzăroiu - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Heinz Venter Cristian în Dosarul nr. 27.875/325/2010 al Judecătoriei Timişoara. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 488D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 7 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 27.875/325/2010, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Heinz Venter Cristian într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că textul de lege criticat încalcă dreptul la un nivel de trai decent, consacrat de prevederile art. 47 alin. (1) din Constituţie. Astfel, posibilitatea dată creditorului de a putea urmări, în cuantumul prevăzut de textul criticat, veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, contravine prevederilor constituţionale mai sus invocate.Judecătoria Timişoara apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că măsura instituită de legiuitor prin textul de lege criticat este în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 409 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut: „Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 47 referitor la nivelul de trai.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că legiuitorul a stabilit prin textul de lege criticat o limită a urmăririi veniturilor în raport cu salariul minim net pe economie. Această regulă este obligatorie pentru creditor şi este menită să asigure debitorului posibilitatea unui nivel minim de existenţă, în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 47 alin. (1).În esenţă, autorul excepţiei doreşte ca persoanele care au un venit mai mic decât cuantumul salariului minim net pe economie să nu fie supuse executării silite. Referitor la acest aspect, Curtea constată că, deşi veniturile debitorului pot fi mai mici decât salariul minim net pe economie, îndeplinindu-şi obligaţia de a asigura cetăţenilor un nivel de trai decent, statul trebuie să asigure un just echilibru între interesele creditorilor şi cele ale debitorilor.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Heinz Venter Cristian în Dosarul nr. 27.875/325/2010 al Judecătoriei Timişoara.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2012.PREŞEDINTE,PETRE LĂZĂROIUMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 368/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 368 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 368/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu