Augustin Zegrean |
- preşedinte |
Aspazia Cojocaru |
- judecător |
Acsinte Gaspar |
- judecător |
Mircea Ştefan Minea |
- judecător |
Ion Predescu |
- judecător |
Puskás Valentin Zoltán |
- judecător |
Fabian Niculae |
- magistrat-asistent |
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „I.C.E. Felix - Fabrica de Calculatoare“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.422/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială şi care formează obiect al Dosarului nr. 812D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.103D/2010, nr. 1.106D/2010, nr. 1.397D/2010, nr. 1.738D/2010 şi nr. 2.983D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Coffee Management“ - S.R.L. din Bucureşti, de Societatea Comercială „I.C.E. Felix - Fabrica de Calculatoare“ - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 45.593/3/2009 şi nr. 9.418/3/2010 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială, de Societatea Comercială „Farmexim“ - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 10.217/300/2010 şi nr. 12.227/300/2010 ale Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi de Societatea Comercială „Ado Construct“ - S.R.L. din Focşani în Dosarul nr. 2.852/231/2010 al Judecătoriei Focşani.La apelul nominal se prezintă, pentru Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti, parte în Dosarul nr. 1.103D/2010, doamna avocat Loreta Ioniţă, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Având în vedere identitatea de obiect al excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.103D/2010, nr. 1.106D/2010, nr. 1.397D/2010, nr. 1.738D/2010 şi nr. 2.983D/2010 la Dosarul nr. 812D/2010, care este primul înregistrat.Atât reprezentantul părţii Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti, cât şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.103D/2010, nr. 1.106D/2010, nr. 1.397D/2010, nr. 1.738D/2010 şi nr. 2.983D/2010 la Dosarul nr. 812D/2010.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Apoi, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 3, 15 martie 2010 şi 7 aprilie 2010, pronunţate în dosarele nr. 9.422/3/2010, nr. 45.593/3/2009 şi nr. 9.418/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură civilă.Prin încheierile din 4 şi 11 mai 2010, pronunţate în dosarele nr. 10.217/300/2010 şi nr. 12.227/300/2010, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură civilă.Prin Încheierea din 31 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.852/231/2010, Judecătoria Focşani a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială „I.C.E. Felix - Fabrica de Calculatoare“ - S.A. din Bucureşti, de Societatea Comercială „Coffee Management“ - S.R.L. din Bucureşti, de Societatea Comercială „Farmexim“ - S.A. din Bucureşti şi de Societatea Comercială „Ado Construct“ - S.R.L. din Focşani în cauze având ca obiect obligaţia de a face, pe calea ordonanţei preşedinţiale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii consideră că procedura instituită de art. 581 din Codul de procedură civilă permite instanţei să stabilească anumite măsuri fără a analiza fondul cauzei, în baza unui probatoriu insuficient şi, uneori, fără citarea părţilor. Aceste măsuri pot prejudicia în mod grav interesele părţilor din proces, deoarece procedura nu permite analize temeinice şi concrete ale situaţiilor de fapt supuse judecăţii şi nu respectă principiul contradictorialităţii. Pe lângă caracterul sumar al procedurii, aceasta este şi vădit inechitabilă, întrucât hotărârea instanţei este executorie, astfel încât calea de atac care poate fi promovată are un caracter pur formal, ea înregistrându-se şi soluţionându-se mult după ce executarea se va fi produs. Astfel, în mod paradoxal, folosindu-se de textul art. 581 din Codul de procedură civilă, un justiţiabil care nu are dreptate şi, mai mult, ale cărui pretenţii pot fi infirmate printr-o veritabilă judecată asupra fondului, transformând netemeinicia pretenţiilor sale într-o certitudine, poate să îşi vadă totuşi pretenţia împlinită prin folosirea unei căi „speciale“. Aceasta este o situaţie în care actul de justiţie este deturnat de la finalitatea avută în vedere de legiuitor, prin Constituţia României, de natură a deschide calea unor abuzuri de drept şi de a produce prejudicii ireversibile cetăţenilor români supuşi acestei Constituţii.De asemenea, posibilitatea instanţei de judecată de a soluţiona cauza fără citarea părţilor sau cu prescurtarea termenului de judecată, în condiţiile art. 89 din Codul de procedură civilă, creează riscul unei vădite defavorizări a părţii având calitatea de pârât în cadrul ordonanţei preşedinţiale, întrucât conduce la imposibilitatea exerciţiului dreptului la apărare de către această parte a procesului civil.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa consideră că reglementarea unei proceduri speciale nu încalcă cu nimic drepturile prevăzute de art. 16, art. 21 alin. (3), art. 24 şi 53 din Constituţie, deoarece pârâta are dreptul să se apere prin combaterea pretenţiilor reclamantei şi prin discutarea, în fapt şi în drept, a susţinerilor şi a dovezilor adversarei sale, aşa cum rezultă din art. 171 din Codul de procedură civilă, poate să invoce în tot cursul procesului şi excepţii de ordine publică şi, mai mult, există posibilitatea prevăzută de art. 138 alin. (1) din Codul de procedură civilă de a cere administrarea unor dovezi în sprijinul susţinerilor sale, în cazul în care nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri.Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa apreciază că prin procedura de urgenţă instituită de art. 581 din Codul de procedură civilă nu se îngrădeşte dreptul niciunei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime şi, implicit, nici dreptul la un proces echitabil.Judecătoria Focşani apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 581 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conţinut: „Instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului.Ordonanţa va putea fi dată şi fără citarea părţilor şi chiar atunci când există judecată asupra fondului. Judecata se face de urgenţă şi cu precădere. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanţei se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.Ordonanţa este vremelnică şi executorie. Instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.“În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (2) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (3) privind liberul acces la justiţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei, precum şi art. 20 alin. (1) şi (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.Examinând excepţia, Curtea constată că asupra constituţionalităţii prevederilor art. 581 din Codul de procedură civilă s-a pronunţat prin mai multe decizii şi, răspunzând unor critici asemănătoare, a statuat constant că prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale.Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, Curtea a statuat că nu poate fi reţinută, deoarece textul legal criticat nu este aplicabil „doar unei sau unor categorii de persoane aprioric determinate, ci oricărei persoane aflate în situaţiile menţionate în ipoteza normei, neavând caracter discriminatoriu, egalitatea de tratament justificându-se doar când subiectele de drepturi se găsesc în situaţii similare, situaţiile diferite impunând soluţii legislative diferite“ (Decizia nr. 153 din 17 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 24 iunie 2005).De asemenea, în ceea ce priveşte afirmaţiile potrivit cărora dispoziţiile legale criticate permit instanţei să stabilească anumite măsuri fără a analiza fondul cauzei, prin Decizia nr. 244 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, Curtea a statuat că prin procedura de urgenţă instituită de art. 581 din Codul de procedură civilă nu numai că nu se aduce vreo îngrădire dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, ci, dimpotrivă, se creează o posibilitate în plus pentru cel vătămat într-un drept legitim de a se adresa justiţiei, prin cerere de ordonanţă preşedinţială, şi aceasta în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 44 din Constituţie.Cu privire la prevederile invocate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea reţine că acestea, de principiu, sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului. În consecinţă, cu privire la speţa de faţă, Curtea constată că prevederile cuprinse în Cartă nu sunt cu nimic afectate.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „I.C.E. Felix - Fabrica de Calculatoare“ - S.A. din Bucureşti şi de Societatea Comercială „Coffee Management“ - S.R.L. din Bucureşti în dosarele nr. 9.422/3/2010, nr. 9.418/3/2010 şi nr. 45.593/3/2009 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială, de Societatea Comercială „Farmexim“ - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 10.217/300/2010 şi nr. 12.227/300/2010 ale Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi de Societatea Comercială „Ado Construct“ - S.R.L. din Focşani în Dosarul nr. 2.852/231/2010 al Judecătoriei Focşani.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae