Decizia Nr.431 din 21.06.2017

1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Senatului nr. 37/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, sesizare formulată de un număr de 26 de senatori.2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 6.678 din 30 mai 2017 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.876C/2017.3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate se arată că art. 149¹ alin. (1) şi (2) din Regulamentul Senatului încalcă principiul bicameralismului perfect reglementat prin art. 150-151 din Constituţie, raportat la principiul bicameralismului diferenţiat funcţional rezultat din art. 75 din Constituţie, precum şi principiul autonomiei parlamentare, consacrat de art. 64 din Constituţie.4. În acest sens se arată că din interpretarea sistematică a Constituţiei rezultă că intenţia constituantului român a fost aceea de a consacra două proceduri parlamentare diferite (i) procedura de legiferare aplicabilă în cazul legilor organice şi ordinare (procedura legislativă obişnuită) şi (ii) procedura de legiferare aplicabilă în cazul legilor constituţionale (procedura de revizuire a Constituţiei). Dacă pentru procedura legislativă obişnuită a fost introdus principiul bicameralismului diferenţiat, prin instituirea sistemului dezbaterii legii în cele două Camere care au, alternativ, competenţă de Cameră de reflecţie, respectiv de Cameră decizională, în cazul procedurii de revizuire a Constituţiei, legiuitorul constituant derivat a menţinut bicameralismul perfect, care fusese consacrat de legiuitorul constituant originar atât în cazul procedurii de revizuire a Constituţiei, cât şi în cazul procedurii legislative obişnuite. În consecinţă, competenţa diferită a Camerelor în momentul sesizării lor cu un proiect/propunere legislativă trebuie respectată numai în cazul procedurii legislative obişnuite, nu şi în ipoteza procedurii de revizuire a Constituţiei. Revizuirea Constituţiei nu este expres menţionată în corpul art. 75 din Constituţie, iar textul Constituţiei nu cuprinde vreo ordine de sesizare a Camerelor Parlamentului în privinţa acestei proceduri; din contră, ea se constituie într-o procedură distinctă reglementată de art. 150-152 din Constituţie de cea aplicabilă în cazul procedurii legislative obişnuite.5. Ordinea constituţională de sesizare a Camerelor în cazul procedurii legislative obişnuite are caracter imperativ, nerespectarea sa constituind o cauză de inadmisibilitate a iniţiativei legislative. În cadrul procedurii de revizuire a Constituţiei, întrucât Legea fundamentală nu a reglementat o ordine de sesizare a Camerelor Parlamentului, iniţiativele de revizuire pot fi depuse la oricare din cele două, întrucât Camerele au atribuţii identice în această materie. 6. Lipsa unei dispoziţii constituţionale cu privire la Camera care trebuie să fie prima sesizată în procedura de revizuire a Constituţiei nu poate fi completată cu dispoziţiile din procedura de legiferare obişnuită. Tăcerea legiuitorului constituant cu privire la această etapă din procedura de legiferare echivalează cu opţiunea acestuia de a nu îngrădi libertatea iniţiatorilor de a sesiza oricare dintre cele două Camere atunci când decid să îşi exercite dreptul de a iniţia revizuirea Constituţiei şi de a permite oricărei Camere să fie sesizată cu un astfel de act normativ. Un argument suplimentar în acest sens este şi art. 151 alin. (2) din Constituţie, prin care legiuitorul constituant derivat a păstrat exclusiv în cazul procedurii de revizuire a Constituţiei medierea în situaţia în care cele două Camere adoptă texte diferite, ceea ce echivalează cu menţinerea caracterului special al procedurii de revizuire a Constituţiei faţă de procedura de legiferare obişnuită utilizată pentru adoptarea legilor organice şi ordinare. Se mai arată că revine puterii constituante competenţa stabilirii etapelor din procedura de legiferare, şi nu unei Camere a Parlamentului, respectiv Senatului prin intermediul regulamentului parlamentar.7. Se arată că art. 149¹ alin. (1) şi (2) din Regulamentul Senatului încalcă art. 151 alin. (1) din Constituţie, întrucât acest text constituţional nu stabileşte o ordine constituţională pentru sesizarea Camerelor cu iniţiativa de revizuire. Practic, Senatul şi-a restrâns competenţa pe care art. 150 din Constituţie i-o acordă, anume de a putea fi sesizată prima cu iniţiativa de revizuire şi a limitat libertatea iniţiatorilor proiectului sau propunerii de revizuire în a-şi alege Camera la care să o depună, ceea ce contravine, de asemenea, art. 150 din Constituţie.8. Cu privire la încălcarea art. 64 alin. (1) din Constituţie privind autonomia parlamentară, se arată că Senatul a stabilit atribuţii în sarcina celeilalte Camere, cu alte cuvinte s-a reglementat un raport juridic între iniţiatorul revizuirii şi Camera Deputaţilor, drept care şi acest text constituţional este încălcat. Pentru aceleaşi argumente, contravine art. 64 alin. (1) din Constituţie şi art. 149⁴ din Regulamentul Senatului.9. Art. 149² alin. (6) din Regulamentul Senatului încalcă procedura de revizuire prevăzută de art. 151 din Constituţie prin încetarea procesului legislativ doar prin simpla exprimare de voinţă a Senatului şi împiedicarea „navetei legislative" în cazul revizuirii Constituţiei. Această consecinţă juridică este posibilă doar în privinţa procedurii de adoptare a legilor organice şi ordinare. Eliminându-se „naveta legislativă" care ar fi putut deschide opţiunea medierii, se încalcă prevederile art. 151 din Constituţie referitoare la procedura revizuirii acesteia.10. În susţinerea celor de mai sus, sunt invocate şi prevederile Legii nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, din cuprinsul cărora rezultă că nu era realizată nicio distincţie între cele două Camere în procedura revizuirii, terminologia folosită de legiuitor referindu-se la Camera la care s-a înregistrat iniţiativa.11. Se concluzionează în sensul că legiuitorul constituant a gândit procedura revizuirii Constituţiei în mod diferit şi mult mai rigid decât procedura de modificare a celorlalte legi ordinare sau organice, iar această diferenţă de reglementare se menţine şi sub aspect procedural, făcând ca întreagă procedură de revizuire a Constituţiei să funcţioneze ca o instituţie autonomă, cu o configuraţie distinctă inclusiv procedural. Aşadar, prevederile Constituţiei nu reglementează o ordine de sesizare a Camerelor Parlamentului, prin urmare iniţiativele de revizuire pot fi depuse la oricare dintre acestea. Ambele Camere au atribuţii identice în materia revizuirii Constituţiei, fiind abilitate direct prin Constituţie ca şi Camere de revizuire potrivit interpretării teleologice, iar parlamentarii au dreptul constituţional de a iniţia revizuirea chiar la Camera din care fac parte.12. Pe rolul Curţii se află şi soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Senatului nr. 37/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, sesizare formulată de grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România.13. Sesizarea de neconstituţionalitate menţionată la paragraful precedent a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.679 din 30 mai 2017 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.877C/2017 şi a fost motivată identic cu sesizarea de neconstituţionalitate care face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.876C/2017.14. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările au fost comunicate preşedintelui Senatului pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului.15. Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. XXXV/3.296 din 20 iunie 2017, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, prin care se apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 16. În acest sens, se arată că iniţiatorii modificării operate asupra Regulamentului Senatului, luând în considerare că nu există o reglementare a vreunei proceduri speciale de revizuire a Constituţiei şi că iniţiativa legislativă nu urmează circuitul specific legilor ordinare şi legilor organice care este prevăzut expressis verbis în Constituţie, ci pe cel specific, aşa cum este prevăzut în art. 151 din Constituţie, în care se pronunţă mai întâi Camera Deputaţilor şi apoi Senatul, au elaborat propunerile de modificare a Regulamentului Senatului, adoptate prin Hotărârea Senatului nr. 37/2017. Iniţial, la elaborarea propunerii de modificare s-a avut în vedere faptul că principalele prevederi ale Regulamentelor, pe lângă cele privind asigurarea unui parcurs legislativ în ambele Camere, ar trebui să cuprindă procedura medierii, respectiv constituirea comisiei de mediere, pentru cazurile în care propunerile adoptate de acestea ar avea prevederi diferite ori pentru situaţia în care cele două Camere ale Parlamentului s-ar pronunţa în mod diferit asupra iniţiativei legislative prin respingere sau prin adoptare a acesteia. La ipoteza din urmă s-a renunţat, atât pentru faptul că însuşi textul constituţional în vigoare exclude ipoteza respingerii, cât şi pentru a nu putea fi invocată încălcarea principiului bicameralismului în ceea ce priveşte regulile referitoare la parcursul de legiferare a iniţiativelor de revizuire. În acest sens, se arată că din interpretarea textului constituţional al art. 151, în ceea ce priveşte „naveta legislativă" şi procedura de mediere, reiese că, în cazul în care una dintre Camere nu adoptă, respingând în integralitate textul, nu mai intră în discuţie vreo iniţiativă legislativă de revizuire care să fie adoptată de Parlament. Iniţiativa trebuie adoptată de ambele Camere ale Parlamentului. În consecinţă, nu se pot media două soluţii diferite (adoptarea, respectiv respingerea iniţiativei), ci doar textele aflate în divergenţă. Astfel, nu reiese că Senatul ar fi Camera decizională în cazul în care ar respinge o iniţiativă legislativă de revizuire adoptată de Camera Deputaţilor, respingerea fiind definitivă, cum de altfel este şi Camera Deputaţilor care, dezbătând în prima Cameră, nu mai transmite Senatului decât o iniţiativă pe care a adoptat-o cu sau fără modificări. În cazul respingerii de către Camera Deputaţilor, respingerea se consideră a fi definitivă. În acest sens a fost redactat art. 149¹ alin. (2) din Regulamentul Senatului. În consecinţă, în procedura de revizuire a Constituţiei, Camerele Parlamentului sunt implicate în aceeaşi măsură, având puteri egale.17. Se mai arată că bicameralismul perfect nu se referă la ordinea sesizării, ci la greutatea competenţelor în examinarea procesului de revizuire, ambele Camere fiind egal competente. În dispoziţia constituţională menţionată, respectiv art. 151, legiuitorul constituant derivat a prevăzut prepoziţia „de", pe lângă conjuncţia coordonatoare „şi", care stabileşte că iniţiativa de revizuire trebuie adoptată de fiecare Cameră, în parte, în ordinea stabilită în termeni imperativi de aceasta.18. Prin dispoziţiile actualei Constituţii a fost eliminată prevederea care lăsa la latitudinea iniţiatorului de a-şi alege Camera unde să depună propunerea legislativă spre dezbatere şi adoptare. Pe cale de consecinţă, pentru identitate de raţiune, şi în cadrul procedurii speciale de revizuire trebuie prevăzută procedura sesizării Camerelor.19. În consecinţă, prin ordinea în care se pronunţă cele două Camere ale Parlamentului, dată de enumerarea prevăzută în dispoziţia constituţională, nu se încalcă principiul bicameralismului perfect, pentru că nu se referă la momentul sesizării, ci la greutatea competenţelor, iar iniţiativa legislativă de revizuire va putea fi supusă referendumului naţional doar dacă ambele Camere, în egală măsură, adoptă textul de revizuire.20. Curtea, având în vedere că sesizările de neconstituţionalitate care formează obiectul dosarelor sus-menţionate au conţinut identic, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarului nr. 1.877C/2016 la Dosarul nr. 1.876C/2016, care este primul înregistrat.CURTEA,examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile regulamentare criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1, art. 10, art. 27-28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra sesizării de neconstituţionalitate.22. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Hotărârii Senatului nr. 37/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 21 aprilie 2017. În realitate, Curtea reţine că sunt criticate prevederile art. 149¹, art. 149² alin. (6) şi art. 149⁴ din Regulamentul Senatului, astfel cum a fost modificat şi completat prin Hotărârea Senatului nr. 37/2017. Mai mult, având în vedere critica de neconstituţionalitate şi motivarea acesteia, Curtea reţine ca obiect al sesizării, pe lângă textele regulamentare antereferite, şi art. 149³ din acelaşi regulament. Acestea au următorul cuprins:

– Art. 149¹: „(1) Iniţiativele de revizuire a Constituţiei României se depun, în vederea dezbaterii şi adoptării, la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.
(2) Iniţiativa de revizuire adoptată de Camera Deputaţilor se transmite Senatului, în vederea dezbaterii şi adoptării."

– Art. 149² alin. (6): „(6) În cazul în care Senatul respinge iniţiativa de revizuire adoptată anterior de Camera Deputaţilor, procedura legislativă încetează."

– Art. 149³: „(1) În cazul în care cele două Camere adoptă iniţiativa de revizuire în redactări diferite, preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor vor iniţia procedura de mediere. (2) În acest scop, Biroul permanent va propune Senatului, după consultarea liderilor grupurilor parlamentare, un număr de 7 senatori care vor face parte din comisia de mediere, urmărindu-se respectarea configuraţiei politice a Senatului.(3) Senatorii aprobaţi de plenul Senatului, împreună cu 7 deputaţi desemnaţi de Camera Deputaţilor, formează comisia de mediere."

– Art. 149⁴: „(1) Comisia de mediere se reuneşte la sediul uneia dintre Camere la convocarea preşedintelui comisiei sesizate în fond la Senat şi stabileşte regulile după care îşi va desfăşura activitatea, inclusiv termenul în care urmează să prezinte raportul. (2) Conducerea lucrărilor se realizează prin rotaţie de către un senator sau un deputat, stabilit de comisie.(3) Hotărârile comisiei se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi ai acesteia, în condiţii de cvorum.(4) Raportul comisiei de mediere se dezbate în fiecare Cameră.(5) Se supun la vot numai soluţiile propuse de comisia de mediere care sunt diferite de cele adoptate iniţial de Senat. Raportul comisiei de mediere se adoptă, în fiecare dintre cele două Camere, cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.(6) În cazul în care comisia de mediere nu ajunge la un acord cu privire la textele aflate în divergenţă, în termenul stabilit potrivit alin. (1), sau dacă una dintre Camere nu aprobă raportul comisiei de mediere, textele rămase în divergenţă se supun dezbaterii în şedinţă comună a celor două Camere, potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.(7) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor."23. Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 64 alin. (1) privind autonomia regulamentară a Camerelor Parlamentului şi art. 150-151 privind procedura de revizuire a Constituţiei. 24. Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. c) din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de un număr de 26 de senatori, respectiv un grup parlamentar din Camera a cărei hotărâre se contestă, cât şi al obiectului său, fiind vorba de Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările aduse prin Hotărârea Senatului nr. 37/2017. 25. Curtea observă că principalele critici de neconstituţionalitate aduse art. 149¹ şi art. 149² alin. (6) din Regulament se referă la faptul că Senatul a stabilit că, în cazul iniţiativei de revizuire a Constituţiei, prima Cameră sesizată este Camera Deputaţilor, în condiţiile în care textul Constituţiei nu reglementează în materia revizuirii Constituţiei un asemenea mod de sesizare a Camerelor, iar Senatul devine Cameră decizională. 26. Curtea reţine că, potrivit Constituţiei nerevizuite, proiectele de legi sau propunerile legislative dacă au fost adoptate de una din Camere se trimiteau celeilalte Camere a Parlamentului. Dacă aceasta din urmă respingea proiectul de lege sau propunerea legislativă, ele se trimiteau pentru o nouă dezbatere Camerei care le-a adoptat. O nouă respingere era definitivă [art. 75 din Constituţia nerevizuită]. Prin urmare, numai proiectele de legi sau propunerile legislative care au fost adoptate puteau fi transmise celeilalte Camere spre adoptare. Potrivit art. 76 din Constituţia nerevizuită, dacă una dintre Camere adopta un proiect de lege sau o propunere legislativă într-o redactare diferită de cea adoptată de cealaltă Cameră, preşedinţii Camerelor iniţiau, prin intermediul unei comisii paritare, procedura de mediere. În cazul în care comisia nu ajungea la un acord sau dacă una din Camere nu aproba raportul comisiei de mediere, textele aflate în divergenţă se supuneau dezbaterii Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţă comună. În acest mod se adopta textul definitiv, cu votul majorităţii absolute sau relative, în funcţie de caracterul organic sau ordinar al legii. 27. Curtea reţine că această procedură de sesizare se aplica în privinţa legilor organice şi ordinare. Deşi legile de revizuire a Constituţiei aveau un alt sediu al materiei [art. 146-148 din Constituţie], procedura parlamentară de adoptare a legii de revizuire se realiza, în mare parte, potrivit procedurii de adoptare a legilor organice şi ordinare. Deosebirile dintre aceste două proceduri erau: lipsa dreptului de iniţiativă a Guvernului, acesta putând propune Preşedintelui României să iniţieze un asemenea demers, faptul că iniţiativa parlamentară vizează cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, iniţiativa cetăţenească cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot, majoritatea de vot diferită la adoptarea legii de revizuire atât în ipoteza adoptării acesteia fără procedura de mediere, cât şi în ipoteza adoptării acesteia în urma procedurii de mediere, precum şi aprobarea prin referendum a legii de revizuire. În schimb, concepţia generală asupra procedurii parlamentare de adoptare a legii de revizuire era similară cu cea specifică celorlalte categorii de legi. 28. În urma revizuirii Constituţiei din anul 2003, procedura de adoptare a legilor organice şi ordinare s-a modificat radical, în sensul că fiecare Cameră a Parlamentului a fost înzestrată cu o anumită competenţă, iar sesizarea Camerelor a fost supusă unui regim constituţional strict reglementat de art. 75 din Constituţie. S-a ajuns la conceptualizarea noţiunilor de Cameră de reflecţie şi Cameră decizională, tipologii de Camere expres calificate ca atare prin Constituţie, în funcţie de domeniul în care este adoptată legea respectivă [a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 747 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 11 decembrie 2015]. Prin urmare, în principiu, fiecare dintre cele două Camere are un rol şi competenţe determinate. Se constată, aşadar, că, normativizându-se acest bicameralism diferenţiat, s-a renunţat la procedura medierii, care era expresia bicameralismului perfect din perioada 1991-2003. 29. Prin Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, Curtea a stabilit că prin distribuirea unor competenţe exclusive unei Camere, se poate însă nega, în fapt, orice contribuţie a primei Camere, fenomen ce poate prezenta anumite riscuri politice, mai ales în cazul în care Senatul şi Camera Deputaţilor au configuraţii politice diferite. Avantajul pe care îl prezintă noua competenţă a Camerelor rezidă în eliminarea procedurii de mediere şi a dezbaterii în plenul celor două Camere a textelor rămase în divergenţă, ca urmare a eşuării medierii ori a neaprobării raportului comisiei de mediere într-o Cameră sau în ambele Camere. Totuşi, în privinţa legilor constituţionale, legiuitorul constituant derivat nu a stabilit dihotomia Cameră de reflecţie/Cameră decizională şi nu a eliminat procedura medierii, păstrând-o neschimbată. Aşadar, deşi, în urma modificării Constituţiei în 2003, s-a eliminat din procedura legislativă generală instituţia medierii, în cazul procedurii de revizuire - ca expresie a legitimităţii egale a Camerelor Parlamentului - s-a menţinut medierea în caz de divergenţă între două texte adoptate diferit în cele două corpuri legiuitoare. Practic, în această procedură s-a menţinut bicameralismul perfect, voinţa niciuneia dintre Camere neputând să prevaleze ab initio celeilalte pentru raţiuni lesne de înţeles: importanţa procedurii şi necesitatea unui consens cât mai mare la nivel parlamentar pentru modificarea Constituţiei statului, Constituţie calificată drept rigidă sub aspectul modului său de revizuire. Desigur, şi aici există o singură excepţie, respectiv în ipoteza respingerii de două ori de către cea de-a doua Cameră a proiectului/propunerii legislative adoptate de către prima Cameră sesizată. În schimb, dacă proiectul/propunerea legislativă au fost adoptate în variante redacţionale diferite, se iniţiază procedura de mediere şi de divergenţă, după caz. 30. Aşadar, în privinţa iniţiativei de revizuire a Constituţiei, legiuitorul constituant a păstrat procedura parlamentară aplicabilă acesteia încă din anul 1991, astfel cum aceasta a fost concepută de legiuitorul constituant originar. Or, astfel cum s-a arătat, această procedură era similară cu cea de adoptare, anterior anului 2003, a legilor organice şi ordinare, iar elementele de similitudine se identifică şi în privinţa modului de sesizare a Camerelor, a procedurii de mediere şi a celei de divergenţă, dacă prin mediere nu se ajunge la un acord. Această procedură nu presupunea stabilirea unei prime Camere sesizate şi a uneia care decidea, consecutiv pronunţării primeia, în mod definitiv, sesizarea Camerelor fiind lăsată la libera apreciere a iniţiatorului. 31. Mutatis mutandis, sesizarea Camerelor prin înregistrarea iniţiativei de revizuire era lăsată la libera apreciere a iniţiatorului procedurii, cu anumite nuanţări în privinţa iniţiativei legislative parlamentare, având în vedere că ambele Camere aveau acelaşi rol în adoptarea proiectului/propunerii de revizuire a Constituţiei. În măsura în care acestea erau adoptate într-o redactare diferită, era iniţiată procedura de mediere. Dacă nu se ajungea la un acord sau dacă una din Camere nu aproba raportul comisiei de mediere, se iniţia procedura de divergenţă, iar votul era exprimat în şedinţa comună a celor două Camere. 32. În prezent, singura procedură parlamentară care a păstrat bicameralismul perfect, caracterizat prin înzestrarea cu acelaşi rol a Camerelor în cadrul procesului legislativ, este procedura de revizuire a Constituţiei. Prin urmare, nu există niciun motiv ca, prin intermediul regulamentului parlamentar, să se conceapă în privinţa procedurii de revizuire a Constituţiei o nouă filozofie a sesizării Camerelor după modelul art. 75 şi următoarele din Constituţia revizuită sau împrumutând elemente din cadrul acestei proceduri. Din contră, procedura parlamentară de revizuire a Constituţiei este una distinctă, cu un regim juridic propriu, diferit de cel ce caracterizează bicameralismul diferenţiat aplicat în privinţa legilor organice şi ordinare. Chiar dacă elementele procedurii legislative ce caracterizează bicameralismul perfect nu mai sunt expres normativizate, astfel cum erau în art. 75 şi art. 76 din Constituţia nerevizuită, nu înseamnă că prin regulamentul parlamentar aplicabil nu se pot prevedea reguli procedurale care să dea substanţă bicameralismului perfect enunţat în art. 151 din Constituţie. Schimbarea opticii constituantului în privinţa procedurii de adoptare a legilor organice şi ordinare nu echivalează cu o aplicare prin analogie a acesteia în privinţa procedurii parlamentare de revizuire a Constituţiei; din contră, aceasta îşi menţine configuraţia juridică proprie, chiar în lipsa reglementărilor de detaliu cuprinse la fostele art. 75 şi 76 din Constituţie şi revine, din punct de vedere normativ, regulamentului sarcina de a le stabili şi detalia. 33. Curtea mai constată că, dacă prin regulamentul unei Camere se stabilesc reguli de competenţă necuprinse în Constituţie, care într-un fel sau altul, direct sau indirect, afectează activitatea celeilalte Camere se încalcă nu numai dispoziţiile constituţionale referitoare la repartizarea de competenţe între cele două Camere, dar şi cele privind autonomia parlamentară în sensul că se ajunge, în mod inevitabil, la normarea activităţii celeilalte Camere. 34. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că dispoziţiile art. 149¹ din Regulamentul Senatului încalcă art. 151 din Constituţie. De asemenea, Curtea reţine că art. 150 din Constituţie nu are incidenţă în cauză, întrucât problematica analizată vizează modul de desfăşurare a procedurii parlamentare/sesizarea Camerelor, deci o procedură internă de lucru a Parlamentului, nefiind pusă în discuţie competenţa titularilor dreptului de a exercita iniţiativa de revizuire a Constituţiei. 35. Cu privire la art. 149² alin. (6) din Regulament, Curtea constată că şi aceasta este neconstituţional pentru motivele sus menţionate, încălcându-se, de asemenea, art. 151 din Constituţie. Practic, acest text, prevăzând că „în cazul în care Senatul respinge iniţiativa de revizuire adoptată anterior de Camera Deputaţilor, procedura legislativă încetează", împrumută un element ce caracterizează bicameralismul diferenţiat, mai exact art. 75 alin. (3) din Constituţia revizuită, potrivit căruia „După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv". Practic, Senatul a devenit o veritabilă Cameră decizională, ceea ce este inadmisibil în procedura parlamentară a revizuirii Constituţiei. În realitate, într-o asemenea ipoteză, cea de-a doua Cameră sesizată trimite primei Camere proiectul/propunerea legislativă spre o nouă dezbatere, iar, în caz de respingere, procedura încetează, însă, în cazul în care aceasta este adoptată din nou, procedura va înceta după o nouă respingere de către cea de-a doua Cameră. Dacă, în schimb, cea de-a doua Cameră sesizată o adoptă într-o formă nemodificată faţă de cea a celeilalte Camere, ea se va considera adoptată. Desigur, adoptarea într-o altă variantă redacţională a legii duce la iniţierea procedurii de mediere. Practic, prin această navetă legislativă, se dă posibilitatea adoptării proiectului/ propunerii legislative prin evaluarea şi reevaluarea soluţiilor legislative propuse. 36. O altă critică de neconstituţionalitate a autorilor sesizării vizează încălcarea art. 64 alin. (1) din Constituţie referitor la autonomia regulamentară a Camerelor Parlamentului. 37. Pentru a răspunde criticilor de neconstituţionalitate, Curtea reţine considerentele de principiu enunţate în Decizia nr. 45 din 17 mai 1994 şi Decizia nr. 46 din 17 mai 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, şi anume faptul că Regulamentul Camerei Deputaţilor/Senatului este o hotărâre care reglementează organizarea internă şi proprie a Camerei, astfel că „prevederile sale nu pot stabili drepturi şi obligaţii decât pentru deputaţi, precum şi pentru autorităţile, demnitarii şi funcţionarii publici, în funcţie de raporturile constituţionale pe care le au cu Camera. Ca atare, prin Regulamentul Camerei Deputaţilor/Senatului nu se pot stabili drepturi şi mai ales obligaţii în sarcina unor subiecte de drept din afara Camerei Deputaţilor/Senatului, subiecte de drept care nu se încadrează în cele circumstanţiate mai înainte" [a se vedea şi Decizia nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005, Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, sau Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009]. Prevederile Regulamentului Senatului sunt constituţionale în măsura în care privesc numai organizarea internă şi funcţionarea acestuia [Decizia nr. 46 din 17 mai 1994]. Prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor sunt constituţionale în măsura în care privesc numai organizarea internă şi funcţionarea acestuia [Decizia nr. 45 din 17 mai 1994]. Astfel, este evident că, potrivit jurisprudenţei sus citate, date în aplicarea art. 64 alin. (1) din Constituţie, Regulamentul Camerei Deputaţilor nu poate reglementa în niciun mod activitatea Senatului şi viceversa. De asemenea, niciunul dintre cele două regulamente nu poate reglementa unilateral şi separat aspecte care vizează activitatea comună a celor două Camere. 38. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că art. 149¹, art. 149³ şi art. 149⁴ din Regulamentul Senatului cuprind reglementări care vizează desfăşurarea activităţii Camerei Deputaţilor sau a activităţilor comune celor două Camere ale Parlamentului, stabilind, pe de o parte, competenţa Camerei Deputaţilor de primă Cameră sesizată în privinţa iniţiativelor de revizuire a Constituţiei [art. 149¹] şi, pe de altă parte, procedura de constituire şi de lucru a comisiei de mediere [art. 149³ şi art. 149⁴]. De asemenea, în sensul celor de mai sus, Curtea mai reţine că art. 151 alin. (1) din Constituţie nu stabileşte o ordine de sesizare a celor două Camere, având în vedere că, în tot cuprinsul Constituţiei, denumirile membrilor celor două Camere sau a celor două Camere sunt ordonate alfabetic, aspect care nu indică nicio ordine de precădere sau importanţă [a se vedea şi Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, pronunţată asupra unei iniţiative de revizuire a Constituţiei care şi-a propus, printre altele, inversarea ordinii de enumerare a subiectelor antereferite, fără să se fi adus în discuţie vreo modificare a ordinii de sesizare a Camerelor în cadrul art. 151 din Constituţie]. 39. În aceste condiţii, o asemenea reglementare nu poate fi decât neconstituţională, fiind contrară dispoziţiilor constituţionale ale art. 64 alin. (1) şi, respectiv, art. 65 alin. (2) teza introductivă, potrivit căreia „Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor [...]". 40. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. c) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite sesizarea de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile art. 149¹ , art. 149² alin. (6) , art. 149³ şi art. 149⁴ din Regulamentul Senatului sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly