Ion Predescu |
- preşedinte |
Aspazia Cojocaru |
- judecător |
Acsinte Gaspar |
- judecător |
Mircea Ştefan Minea |
- judecător |
Iulia Antoanella Motoc |
- judecător |
Puskás Valentin Zoltán |
- judecător |
Tudorel Toader |
- judecător |
Mihaela Senia Costinescu |
- magistrat-asistent-şef |
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Banca de Export-Import a României EximBank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.689/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere dreptului la asociere.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 1 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 12.689/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Banca de Export-Import a României EximBank - S.A. din Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 30 şi 45 din Constituţie, întrucât restrâng, pe de o parte, drepturile acţionarilor de a-şi manifesta liber opinia şi, pe de altă parte, accesul liber al persoanelor la o activitate economică, întrucât acţionarului îi este limitată exprimarea poziţiei personale faţă de prejudiciile pe care i le pot aduce faptele ilicite ale administratorului societăţii.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât legiuitorul a instituit prin textul criticat - cu titlu de excepţie - situaţiile în care votul secret este obligatoriu, iar prin această prevedere nu se încalcă dreptul la o activitate economică, libera iniţiativă sau libertatea de exprimare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, care au următorul conţinut: „Votul secret este obligatoriu pentru numirea sau revocarea membrilor consiliului de administraţie, respectiv a membrilor consiliului de supraveghere, pentru numirea, revocarea ori demiterea cenzorilor sau auditorilor financiari şi pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea membrilor organelor de administrare, de conducere şi de control ale societăţii.“Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 30 referitor la libertatea de exprimare, art. 45 privind libertatea economică şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 130 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale instituie modalităţile de adoptare a hotărârilor adunărilor generale ale acţionarilor unei societăţi comerciale şi stabileşte - ca regulă - că acestea se iau prin vot deschis (alin. 1), cu excepţia cazurilor când urmează să fie numiţi sau revocaţi membrii consiliului de administraţie, respectiv membrii consiliului de supraveghere, când urmează să fie numiţi, revocaţi ori demişi cenzorii sau auditorii financiari, precum şi atunci când urmează a se adopta hotărâri referitoare la răspunderea membrilor organelor de administrare, de conducere şi de control ale societăţii, situaţii în care este obligatoriu votul secret (alin. 2).Curtea constată că critica formulată de autorul excepţiei nu poate fi reţinută, întrucât instituirea - în mod expres, explicit şi limitativ - a situaţiilor când votul în adunările generale ale societăţilor comerciale este secret nu este de natură a restrânge drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor, respectiv de a le restricţiona dreptul la o activitate economică, libera iniţiativă sau libertatea de exprimare. Dimpotrivă, prevederea legală instituind votul secret are menirea de a-i proteja pe asociaţi/acţionari, astfel încât ei să se poată exprima liber, fără niciun fel de constrângeri, ştiut fiind faptul că, prin exercitarea unui vot secret, persoana se poate exprima exact, fără rezerve sau reţineri.Aşa fiind, Curtea reţine că procedura de numire sau revocare a persoanelor menţionate în ipoteza normei criticate nu aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 30 referitoare la libertatea de exprimare şi nici celor ale art. 45 privind libertatea economică.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Banca de Export-Import a României EximBank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.689/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2011.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu