HOTARARE Nr.
1177 din 26 septembrie 2007
privind confectionarea si
punerea in circulatie a noilor tipuri de colante de viza
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 715 din 23 octombrie 2007
In temeiul art. 108 din Constituţia Romaniei, republicată,
Guvernul Romaniei adoptă
prezenta hotărare.
Art. 1. - (1) Vizele acordate străinilor de misiunile
diplomatice şi oficiile consulare ale Romaniei, precum şi de Poliţia de Frontieră vor avea forma, conţinutul
şi elementele de securizare prevăzute în anexa care face parte integrantă din
prezenta hotărare.
(2) Forma, conţinutul şi elementele de securizare ale
vizelor se realizează în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CE) nr.
1.683 din 29 mai 1995, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L
164 din 4 iulie 1995, care stabileşte un nou format de viză, şi cu Decizia
Comisiei Europene nr. C (96) 352 din 7 februarie 1996, care stabileşte
specificaţiile tehnice ale colantului de viză.
Art. 2. - (1) Data punerii în circulaţie a noilor
tipuri de colante de viză este 1 iunie 2008.
(2) Vizele eliberate pană la
data punerii în circulaţie a noului colant de viză răman
valabile pană la data expirării lor.
(3) Colantele model vechi rămase neutilizate la data
introducerii noului tip de colant de viză răman în paralel în circulaţie pană la epuizarea stocului existent, dar nu
mai tarziu de 31 decembrie 2008.
Art. 3. - (1) Noul colant de viză va fi achiziţionat de
Ministerul Afacerilor Externe prin Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat",
în vederea utilizării de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale
Romaniei.
(2) Contravaloarea colantelor de viză se asigură din
bugetul Ministerului Afacerilor Externe, urmand ca plăţile către Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului
Protocolului de Stat" să se stabilească prin
contract.
Art. 4. - (1) Pentru realizarea noului tip de colant de
viză, se abilitează Secretariatul General al Guvernului, prin Regia Autonomă
„Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", în calitate de
autoritate contractantă, să organizeze procedura pentru atribuirea contractului
de achiziţie publică, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
(2) Licitaţia se organizează, în condiţiile legii, în
vederea desemnării unui furnizor unic, care va asigura confecţionarea şi
livrarea unui prim lot de 1.000.000 de colante de viză de tip nou, realizate în
conformitate cu specificaţiile tehnice din anexă.
(3) Documentaţia de atribuire a ofertei se întocmeşte
de Secretariatul General al Guvernului, prin Regia Autonomă „Administraţia
Patrimoniului Protocolului de Stat", în colaborare cu Ministerul
Afacerilor Externe şi cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, cu
aplicarea prevederilor legale în vigoare.
Art. 5. - (1) Vizele vor fi acordate solicitanţilor cu achitarea costului acestora, a costurilor
operaţiunilor de emitere, precum şi a taxelor consulare şi a tarifelor
stabilite potrivit reglementărilor în vigoare, cu excepţia vizelor acordate în
regim de gratuitate în baza legii romane sau a tratatelor internaţionale la care Romania
este parte.
(2) Pentru vizele acordate în regim de gratuitate, în
condiţiile prevăzute la alin. (1), toate costurile de emitere a acestora se
asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe.
(3) Regimul de gratuitate acordat în condiţiile alin.
(1) şi (2) încetează la data la care Romania va aplica
integral prevederile acquis-ului Schengen.
Art. 6. - Alineatul (2) al
articolului 21 din Hotărarea
Guvernului nr. 942/2002 privind punerea în circulaţie a noilor tipuri de
colante de viză, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 692 din 20 septembrie 2002, cu modificările
şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Pentru recuperarea costurilor, Ministerul
Afacerilor Externe încasează de la fiecare persoană care obţine viza romană suma de 4 dolari S.U.A. sau 3,20
euro/colant, pe care o virează Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului
Protocolului de Stat», pană la
concurenţa sumei de 2.000.000 dolari S.U.A. sau echivalentul a 2.000.000 dolari
S.U.A., nu mai tarziu de data de 31 mai 2008."
Art. 7. - Pe data de 1 iunie 2008 Hotărarea Guvernului nr. 942/2002 privind punerea
în circulaţie a noilor tipuri de colante de viză, publicată în Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 692 din 20 septembrie 2002, cu modificările şi completările
ulterioare, şi Hotărarea Guvernului nr. 431/2003
privind realizarea noului tip de colant de viză,
publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 277 din 19 aprilie 2003, se abrogă.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul afacerilor externe,
Anton Niculescu,
secretar de stat
Secretarul general al Guvernului,
Ilie Gavril Bolojan
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
ANEXA
VIZĂ
Forma şi mărimea documentului: în conformitate cu SR EN
ISO/CEI 7810-ID2 (Institutul Roman de Standardizare)
Rubrici:
Titlul documentului: VIZĂ
Numărul documentului: cu elemente speciale de siguranţă
şi precedat de sigla ROU
De la....................pană
la..................: se va indica perioada de valabilitate a vizei.
Numărul de intrări: se va indica numărul de intrări la
care titularul are dreptul.
Durata şederii...........zile: se va indica numărul de
zile de şedere la care titularul are dreptul.
Eliberată la: se va indica locul eliberării vizei.
La: se va indica data eliberării vizei.
Numărul paşaportului: se va
indica numărul documentului de călătorie pentru care viza este valabilă (în
care este aplicată).
Tipul de viză: se va înscrie simbolul tipului de viză
acordat.
Observaţii: se vor înscrie alte menţiuni ale organului
emitent.
Datele informatizate citibile optic.
Caracteristicile, rubricaţia, numărul şi tipul
elementelor de siguranţă trebuie să corespundă standardelor Uniunii Europene în
materie deformat uniform de viză, stabilite prin Regulamentul Consiliului (CE)
nr. 1.683/95 din 29 mai 1995, care stabileşte un format uniform de viză,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L164 din 4 iulie 1995, şi
specificaţiilor tehnice stabilite prin Decizia Comisiei Europene nr. C (96) 352
din 7 februarie 1996. Acestea vor putea fi adaptate în funcţie de dinamica
standardelor interne şi ale Uniunii Europene în domeniu.