Decizia Nr.625 din 22.09.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice", raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Dănuţ Simion în Dosarul nr. 16.913/196/2016 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.851D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii, dintr-o perspectivă identică, respingând excepţiile ca neîntemeiate. Apreciază că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, astfel că soluţia de respingere îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 14 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 16.913/196/2016, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice", raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Dănuţ Simion într-o cauză penală.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia menţionează Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu raportare la art. 301 din Codul penal, este neconstituţională.6. În continuare, citează din Decizia nr. 461 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 25 noiembrie 2016, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 308 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 295 alin. (1) din acelaşi act normativ, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În concluzie, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză.7. Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile criticate neafectând prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. Incriminarea infracţiunii de delapidare comisă de un inculpat în dauna unei persoane juridice din mediul privat este proporţională cu scopul urmărit şi realizează un just echilibru între interesul general (circumscris imperativului respectării relaţiilor sociale protejate de norma juridică penală) şi interesul individual (circumscris libertăţii persoanei de a exercita activităţi economice).8. Având în vedere valorile sociale afectate prin faptele de delapidare, în mod corect legiuitorul a înţeles să incrimineze aceste fapte chiar dacă sunt săvârşite în mediul privat. Incriminarea faptelor penale aferente infracţiunii de delapidare, reglementată de art. 295 alin. (1) din Codul penal, cu referire la art. 308 alin. (1) din acelaşi act normativ, nu aduce atingere drepturilor acuzatului de a beneficia de un proces echitabil sau de a fi informat cu privire la acuzaţia adusă.9. Totodată, nu se poate considera că persoana acuzată de comiterea unei infracţiuni de delapidare (în dauna unei persoane juridice din mediul privat) nu ar beneficia de respectarea dreptului la muncă şi protecţie socială dacă s-ar menţine incriminarea acestei fapte penale.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice", raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal. Dispoziţiile art. 308 alin. (1) din Codul penal au fost modificate prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 25 iulie 2017, în sensul eliminării din conţinutul textului a referirii la art. 301 din Codul penal, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 603 din 6 octombrie 2015. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:– Art. 308 alin. (1): „Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-300 şi art. 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.";– Art. 295 alin. (1): „Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică."14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 41 alin. (1) referitor la muncă şi protecţia socială a muncii, art. 45 referitor la libertatea economică şi art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorilor. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 256 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, şi Decizia nr. 461 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 25 noiembrie 2016, respingând excepţia ca neîntemeiată. 16. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 alin. (1) şi ale art. 308 alin. (1) din Codul penal şi a constatat că sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu raportare la art. 301 din Codul penal, este neconstituţională. În cuprinsul deciziei anterior arătate, Curtea a reţinut că protecţia penală reglementată prin prevederile art. 308 din Codul penal, deşi adecvată sub aspectul finalităţii, aceea a protejării unor valori sociale chiar şi private, nu este necesară şi nu respectă un raport just de proporţionalitate între severitatea măsurii ce poate fi luată şi interesul individual al persoanelor. Curtea a reţinut, de asemenea, că, dacă faptele persoanelor din mediul privat sunt cauzatoare de prejudicii, împotriva acestora poate fi angajată răspunderea civilă, de dreptul muncii sau altă formă de răspundere care nu implică forţa de constrângere a statului prin mijloace de drept penal. Prin urmare, Curtea a observat că este greu de identificat o valoare socială ce trebuie protejată în cazul sancţionării conflictului de interese în mediul privat, dat fiind că eventualele cazuri concrete de incompatibilitate pot fi eficient soluţionate, astfel cum s-a arătat, cu ajutorul mijloacelor de drept civil, dreptul muncii sau prin alte reguli care nu implică răspunderea penală. Aşadar, Curtea a constatat că incriminarea conflictului de interese în mediul privat reprezintă o încălcare nejustificată a libertăţii economice şi a dreptului la muncă al persoanelor care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, drepturi fundamentale prevăzute la art. 41 alin. (1) şi art. 45 din Constituţie. 17. În continuare, Curtea a constatat că situaţia este diferită în cazul raportării prevederilor art. 308 alin. (1) din Codul penal la dispoziţiile art. 295 din acelaşi cod. În acest sens, Curtea a reţinut că infracţiunea de delapidare a fost inclusă de legiuitor în cuprinsul titlului V al părţii speciale a Codului penal, intitulat „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu", în capitolul II - „Infracţiuni de serviciu". Curtea a reţinut că aceste infracţiuni au, de principiu, subiect activ calificat, ce are calitatea de funcţionar public. Potrivit art. 175 alin. (1) din Codul penal, funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. Conform alin. (2) al aceluiaşi art. 175, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, şi persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. 18. De asemenea, Curtea a reţinut că infracţiunea de delapidare are ca obiect juridic special relaţiile sociale de serviciu a căror formare şi desfăşurare implică o corectă gestionare şi administrare a bunurilor mobile din patrimoniul unei persoane juridice, iar ca obiect material, conform ipotezei normei de incriminare, bani, valori sau alte bunuri, fiind vorba despre o infracţiune ce are ca subiect activ o persoană care are calitatea de funcţionar public în sensul legii penale. Curtea a reţinut că persoana juridică ale cărei interese legale sunt ocrotite prin incriminarea faptelor arătate la art. 295 din Codul penal este o autoritate publică, o instituţie publică sau o altă persoană juridică ce administrează sau exploatează bunuri proprietate publică. Elementul material al laturii obiective se realizează prin fapta de însuşire, folosire sau traficare de bani, valori sau alte bunuri, în interes personal sau pentru altul. Prin „însuşire" se înţelege scoaterea unui bun din posesia sau detenţia unei persoane juridice dintre cele mai sus menţionate şi trecerea acestuia în proprietatea făptuitorului, aşa încât acesta să poată dispune de el prin consumare, folosire sau chiar înstrăinare. „Folosirea", ca modalitate normativă de realizare a obiectului material al infracţiunii analizate, constă în scoaterea iniţială a unui bun din posesia unei persoane juridice şi în utilizarea lui în folosul făptuitorului, urmată de readucerea bunului în patrimoniul din care a fost scos. „Traficarea", în sensul aceleiaşi norme de incriminare, constă în scoaterea unui bun din patrimoniul unei persoane juridice şi în utilizarea lui de către făptuitor în vederea obţinerii unui profit, într-o manieră speculativă. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la activitatea economică a persoanelor juridice avute în vedere, prin scoaterea bunului care formează obiectul material al infracţiunii din sfera patrimonială în care se găsea iniţial şi folosirea lui în interesul făptuitorului sau al altei persoane. Atingerea scopului săvârşirii faptei, respectiv obţinerea unui folos sau satisfacerea unui interes pentru sine sau pentru altul, nu prezintă importanţă pentru consumarea infracţiunii de delapidare, însă existenţa acestuia denotă săvârşirea cu intenţie directă a infracţiunii. 19. Curtea a constatat că, având în vedere pericolul social pe care faptele de delapidare îl prezintă, în general, pentru relaţiile patrimoniale ale unei persoane juridice, legiuitorul a incriminat, prin art. 308 alin. (1) din Codul penal, infracţiunea de delapidare atunci când ea este săvârşită în mediul privat, respectiv atunci când faptele sunt comise de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori în cadrul oricărei persoane juridice. 20. Având în vedere conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare şi pericolul social pe care faptele prin care aceasta poate fi realizată îl prezintă pentru relaţiile sociale de natură patrimonială ale oricărei persoane juridice, precum şi pentru activităţile economice ale oricărei astfel de persoane, Curtea a reţinut că o atare reglementare legală nu este contrară caracterului necesar al incriminării astfel realizate şi păstrează un just raport de proporţionalitate între interesul general, circumscris imperativului respectării relaţiilor sociale protejate de norma juridică în cauză, şi cel individual, circumscris libertăţii persoanei de a exercita activităţi economice. Dimpotrivă, Curtea a constatat că pedepsirea faptelor de delapidare, în cazul săvârşirii lor în mediul privat, cu o pedeapsă ale cărei limite speciale se reduc cu o treime realizează un just echilibru între nevoia de protecţie a valorilor şi relaţiilor sociale anterior menţionate, inclusiv prin intermediul normelor de drept penal, şi severitatea pedepsei penale aplicabile. 21. De asemenea, Curtea a reţinut că, într-adevăr, împotriva persoanelor din mediul privat care săvârşesc fapte cauzatoare de prejudicii poate fi angajată răspunderea civilă, de dreptul muncii sau altă formă de răspundere. Curtea a constatat, totodată, că, pentru persoanele juridice din mediul privat, desfăşurarea în mod corect a relaţiilor sociale de natură patrimonială şi a activităţilor cu caracter economic constituie o premisă importantă a însăşi existenţei lor. Prin urmare, având în vedere pericolul considerabil al faptelor de delapidare prin raportare la importanţa valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, Curtea a conchis că utilizarea de către legiuitor a forţei de constrângere a statului, prin mijloace de drept penal, în cazul săvârşirii faptelor de delapidare în condiţiile art. 308 alin. (1), raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal, este proporţională cu scopul urmărit, chiar şi în condiţiile în care alături de răspunderea penală pentru această infracţiune poate fi angajată şi o altă formă de răspundere dintre cele anterior enumerate. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice", raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal, pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dănuţ Simion în Dosarul nr. 16.913/196/2016 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice", raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 septembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu