DECIZIE Nr.
635 din 26 iunie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (7) si ale art. 11 alin. (2)
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 577 din 22 august 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Kozsokar Gabor -judecător
Ion Predescu -judecător
Şerban Viorel Stănoiu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (7) şi ale art. 11 alin. (2)
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Adela
Coman în Dosarul nr. 4.645/100/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială,
de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin
avocat Doina Gherman, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind celelalte părţi,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
Constituţionale acordă cuvântul părţii prezente, care pune concluzii de
admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate,
pentru motivele expuse pe larg în notele scrise depuse la dosarul cauzei. In
esenţă, arată că dispoziţiile art. 7 alin. (7) şi ale art. 11 alin. (2) din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 contravin prevederilor
constituţionale ale art. 16,ale art. 21 alin. (1) şi (2), ale art. 52 şi ale
art. 53, prin aceea că îngrădesc dreptul terţului vătămat printr-un act
administrativ unilateral de a ataca în justiţie acel act, termenul de
introducere atât a plângerii prealabile, cât şi a acţiunii în contencios
administrativ fiind calculat prin raportare la momentul emiterii actului
administrativ. Astfel, terţul se află într-o situaţie discriminatorie faţă de
beneficiarul actului administrativ, căruia îi este comunicat, în timp ce,
pentru un terţ, momentul producerii vătămării poate avea loc şi să fie efectiv
cunoscut după împlinirea termenului de 6 luni sau un an calculat de la data
emiterii actului.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că textele
legale criticate urmăresc instituirea şi menţinerea securităţii şi stabilităţii
raporturilor juridice intrate în circuitul civil şi nu sunt de natură a îngrădi
dreptul constituţional de acces liber la justiţie. Dimpotrivă, exercitarea
dreptului pretins a fi încălcat este asigurată pe două căi, atât prin procedura
plângerii prealabile, cât şi pe calea controlului judecătoresc. Sub acest
aspect, dispoziţiile atacate reprezintă chiar transpunerea în planul legii
organice a prevederilor art. 52 alin. (1) din Constituţie, care garantează
dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea
dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea
pagubei. In consecinţă, pune concluzii de respingere a excepţiei ca
neîntemeiată, invocând şi Decizia nr. 382/2007 prin care Curtea Constituţională
a respins o excepţie cu acelaşi obiect şi cu aceeaşi motivare ca şi în cauza de
faţă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 9 martie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 4.645/100/2006, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7
alin. (7) şi ale art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004. Excepţia a fost ridicată de Adela Coman
într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva unei sentinţe
civile prin care a fost respinsă acţiunea în anulare a unei autorizaţii de
construire.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile
legale menţionate încalcă principiul egalităţii în drepturi, liberul acces la
justiţie şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, prevăzute de
art. 16, art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 52 din Constituţie. De asemenea, sunt
invocate şi dispoziţiile art. 53 din aceasta, referitoare la restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. In acest sens, arată că art.
11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este neconstituţional, întrucât instituie
un termen de cel mult un an în care persoanele vătămate în sensul dispoziţiilor
art. 1 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege se pot adresa instanţei şi care începe
să curgă „de la data emiterii actului administrativ atacat", în condiţiile
în care vătămarea acestora se poate produce la date diferite, după cum s-a luat
efectiv la cunoştinţă de aceasta. Subiectul de drept al actului administrativ
unilateral, astfel cum acest act este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din
legea criticată, devine privilegiat faţă de terţul vătămat într-un drept al său
ori într-un interes legitim prin acel act administrativ, întrucât primul
cunoaşte efectele actului încă din momentul emiterii lui, în timp ce, pentru un
terţ, momentul producerii vătămării poate avea loc şi să fie efectiv cunoscut
după împlinirea termenului de un an calculat de la data emiterii lui. In
reglementarea anterioară în materie, respectiv Legea nr. 29/1990, cererea adresată
instanţei se putea introduce în cel mult un an calculat de la data comunicării
(luării la cunoştinţă) a actului administrativ a cărui anulare se cerea, fără a
exista, deci, o inegalitate între persoanele vătămate prin acel act şi fără a
fi atinse drepturile lor procedurale.
In concluzie, condiţia impusă de legiuitor prin textul
art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, privind calcularea termenului „de la
data emiterii actului", atrage o inegalitate în faţa legii a cetăţenilor
vătămaţi prin acte administrative adresate altui subiect de drept, cu
consecinţa directă a încălcării dispoziţiilor constituţionale indicate.
Autorul excepţiei apreciază, de asemenea, că
argumentele invocate în susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 11
alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile şi prevederilor art. 7 alin.
(7), sub aspectul momentului de la care curge calculul termenului de 6 luni,
pentru îndeplinirea procedurii prealabile, care este un termen de prescripţie.
Astfel, modalitatea de calcul al acestui termen de la data emiterii actului
acordă beneficiarului unui act emis de o autoritate publică cu încălcarea legii
protecţia deplină a legii şi restrânge drepturile cetăţenilor care au luat
cunoştinţă de act după 6 luni de la emiterea lui, plângerea prealabilă ca act
procedural prealabil fiind deja prescrisă.
In consecinţă, autorul solicită admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (7) şi ale art. 11 alin. (2)
din Legea nr. 554/2004, subliniind faptul că aspectul nou supus atenţiei
instanţei de contencios constituţional este cel al
momentului impus pentru calcularea termenului imperativ
de introducere de către terţ a acţiunii în contencios administrativ - „de la
data emiterii actului" -, şi nu cel al duratei termenului de un an
stabilit pentru aceasta, tratat deja în jurisprudenţa Curţii în materie. Arată
că, prin Decizia nr. 647/2006, Curtea Constituţională a constatat
neconstituţionalitatea art. 4 alin. (3) din aceeaşi lege, având în vedere
argumente de natura celor invocate în susţinerea prezentei excepţii.
Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de
contencios administrativ şi fiscal se limitează la a sesiza Curtea Constituţională cu soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate, „iar faţă de faptul că excepţia este
ridicată de una din părţi" apreciază că „instanţa este obligată doar la
opinie, care este de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate
invocate".
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Textele de lege criticate,
prin aceea că instituie termene şi momentul de la care încep să curgă, nu
contravin dreptului de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil.
Aceste reglementări se aplică deopotrivă tuturor persoanelor care se consideră
vătămate prin actul administrativ şi vor să-l atace, astfel încât nu se poate
susţine că înfrâng principiul constituţional al egalităţii în drepturi,
consacrat de art. 16 alin. (1). In plus, prevederile criticate sunt în
concordanţă cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit
cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată se
stabilesc prin lege. Or, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994,
Curtea Constituţională a stabilit că legiuitorul poate institui, în considerarea
unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de
exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie
presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste
proceduri, însă în formele şi în modalităţile instituite de lege. De asemenea,
textele de lege criticate au mai fost examinate prin raportare la aceleaşi
prevederi din Constituţie, de exemplu prin Deciziile nr. 534/2006 şi nr.
123/2006, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acestea nu contravin
principiului egalităţii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală,
în măsura în care normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică
în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei
legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Dispoziţiile art. 7
alin. (7) şi ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 reprezintă tocmai o
valorificare în plan legislativ a prevederilor art. 21 alin. (1) şi ale art. 52
din Constituţie, condiţiile şi limitele exercitării dreptului persoanei
vătămate de o autoritate publică fiind cele stabilite prin lege organică, potrivit
textului fundamental invocat.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (7) şi ale art. 11 alin. (2) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.154
din 7 decembrie 2004, care au următorul conţinut:
Art. 7. - Procedura prealabilă: „(7) Plângerea
prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce,
pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai
târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de
prescripţie."
Dispoziţiile alin. (1) al art. 7, la care textul citat
face trimitere, prevăd un termen de 30 de zile în care persoana care se
consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un
act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente
revocarea, în tot sau în parte, a acestuia; termenul curge de la data
comunicării actului.
Art. 11. - Termenul de introducere a acţiunii: „(2)
Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea
poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului."
Potrivit prevederilor art. 11 alin. (1), cererile prin
care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea
dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6
luni ce curge fie de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau,
după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a
cererii, fie de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii,
fără a depăşi termenul de un an prevăzut la alin. (2), fie de la data
încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul
contractelor administrative.
In motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine
încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 -„Egalitatea în drepturi", art. 21
alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 52 care
reglementează dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 53
referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate priveşte momentul de la
care se calculează termenul de 6 luni în care terţul care se consideră vătămat
prin-un act administrativ unilateral adresat altui subiect de drept se poate
adresa autorităţii publice emitente cu plângere prealabilă - astfel cum
reglementează art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004 -, precum şi momentul de la care curge termenul de un an în care
terţul poate introduce acţiune în contencios administrativ împotriva
respectivului act vătămător - prevăzut de art. 11 alin. (2) din lege. In opinia
autorului excepţiei, acest moment, fiind raportat la data emiterii actului
administrativ atacat, pune terţul într-o situaţie nefavorabilă faţă de
destinatarul actului, care beneficiază de aceleaşi drepturi, cu diferenţa,
însă, că acesta din urmă are cunoştinţă de existenţa actului încă de la data
emiterii lui, pe când terţul nu are această posibilitate, el având cunoştinţă
despre acel act numai la o dată ulterioară, eventual ca urmare a sesizării
efectelor vătămătoare pe care acesta le produce.
Analizând textele de lege criticate şi dispoziţiile
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 în ansamblul lor, raportate la
prevederile din Constituţie pretins a fi încălcate, Curtea constată că excepţia
de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă pentru următoarele argumente:
Dispoziţiile art. 52 din Constituţie garantează dreptul
persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o
autoritate publică, printr-un act administrativ să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim,
anularea actului şi repararea pagubei. Totodată, potrivit textului
constituţional, condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc
prin lege organică. Acest principiu constituţional este preluat în conţinutul
normativ al art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, cu o formulare asemănătoare. Mai mult, alin. (2) al art. 1 din Legea
nr. 554/2004 menţionează că se poate adresa instanţei de contencios
administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes
legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui
subiect de drept".
Cât priveşte exercitarea efectivă a dreptului persoanei
vătămate într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act
administrativ unilateral al autorităţii publice pentru a obţine revocarea, în
tot sau în parte, a actului, art. 7 din Legea nr. 554/2004 reglementează
procedura prealabilă, reprezentată de exercitarea recursului graţios sau
ierarhic, specific contenciosului administrativ, iar art. 11 din aceasta
instituie termenul de introducere a acţiunii la instanţa de contencios
administrativ prin care se solicită anularea unui act administrativ sau
recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate.
Regula în ceea ce priveşte procedura specifică
plângerii prealabile este prevăzută de art. 7 alin. (1) din lege, potrivit
căruia „persoana
care se consideră vătămată (...) trebuie să solicite autorităţii publice
emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în
tot sau în parte, a acestuia."
Prin excepţie, potrivit alin. (7) al art. 7 din lege,
în cazul actelor administrative unilaterale, plângerea prealabilă se poate
introduce, pentru motive temeinice, şi după expirarea termenului de 30 de zile,
dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
Atât alin. (1), cât şi alin. (7) al art. 7 se adresează
persoanei care a fost vătămată direct prin actul administrativ.
In ce priveşte situaţia terţului vătămat printr-un act
administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, aceasta
este reglementată în alin. (3) al aceluiaşi articol, potrivit căruia: „este îndreptăţită
să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau
într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual,
adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe
orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut de
alin. (7)".
Aşadar, în lege, la art. 7 alin. (1) s-a prevăzut un
termen de 30 de zile de la data comunicării actului pentru exercitarea
procedurii prealabile, iar în art. 7 alin. (7) s-a prevăzut că în cazul actelor
administrative unilaterale, pentru motive temeinice, se poate introduce
plângerea prealabilă şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6
luni de la data emiterii actului.
In situaţia prevăzută la art. 7 alin. (3) din lege,
termenul de 6 luni curge de la momentul când persoana vătămată a luat cunoştinţă
de existenţa actului care i-a vătămat dreptul sau interesul, în limitele
termenului de 6 luni, care curge de la data emiterii actului. Termenul de 6
luni este un termen de prescripţie, care, în condiţiile legii, va putea fi
întrerupt, suspendat sau se va putea recurge la repunerea în termen.
Având în vedere cele expuse, Curtea constată că
susţinerile de neconstituţionalitate, referitoare la încălcarea, prin art. 7
alin. (7) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a prevederilor
constituţionale ale art. 16, art. 21 alin. (1) şi (2), ale art. 52 şi ale art.
53, nu sunt întemeiate.
Terţul vătămat într-un drept sau într-un interes
legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui
subiect de drept nu se află într-o stare de discriminare negativă faţă de
beneficiarul actului, deoarece momentul de la care începe să curgă termenul de
6 luni pentru introducerea plângerii prealabile, respectiv de un an pentru introducerea acţiunii în contencios
administrativ, este raportat în funcţie de situaţia diferită în care aceştia se
află. Astfel, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pentru terţul
vătămat, termenul curge din momentul la care acesta a luat cunoştinţă, pe orice
cale, de existenţa actului administrativ vătămător, dar fără a depăşi 6 luni de
la data emiterii actului, în timp ce persoana vătămată printr-un act
administrativ şi beneficiar, totodată, al acestuia, are dreptul de a introduce
plângerea prealabilă în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, ca
regulă, sau de 6 luni, ca excepţie, sub condiţiile cerute de art. 7 alin. (7).
Termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ este, ca regulă,
de 6 luni, iar, ca excepţie, pentru motive temeinice, de un an de la data
emiterii actului, potrivit art. 11 alin. (1) şi (2) din legea criticată.
Cât priveşte limitele legale impuse pentru exercitarea
dreptului la acţiune, şi anume termenul de 6 luni sau de un an de la data
emiterii actului, acestea reprezintă măsuri de protecţie a stabilităţii şi
securităţii raporturilor juridice create şi a efectelor actelor administrative,
acestea fiind, totodată, termene rezonabile în cadrul cărora persoanele
interesate au posibilitatea de a acţiona, în condiţiile legii.
Atât prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene
a Drepturilor Omului, s-a reţinut că stabilirea unor condiţionări pentru
introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului de
liber acces la justiţie şi la un proces echitabil. Potrivit jurisprudenţei
Curţii de la Strassbourg, instituirea unor termene pentru efectuarea
diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau
sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
De altfel, contrar susţinerilor autorului excepţiei,
potrivit cărora critica sa de neconstituţionalitate vizează un aspect nou, care
nu a fost analizat până în prezent în jurisprudenţa Curţii Constituţionale,
este de subliniat că atât problema termenelor specifice procedurii prealabile
şi celei propriu-zise din faţa instanţei judecătoreşti, reglementate prin Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, cât şi a momentului de la care
acestea încep să se calculeze pentru fiecare categorie dintre subiectele de
drept prevăzute de lege, au mai fost examinate de Curtea Constituţională, prin
raportare la acelaşi critici de neconstituţionalitate, în acest sens fiind
Decizia nr. 531 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 409 din 19 iunie
2007. Or, pentru identitate de raţiune, cele statuate în jurisprudenţa în
materie a Curţii Constituţionale îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 14 noiembrie 2006, invocată de autorul excepţiei, prin
care s-a constatat că prevederile art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale nu are relevanţă pentru cauza
de faţă.
O eventuală reconsiderare a reglementării privind
poziţia în cadrul procedurii prealabile a persoanei care, fără a fi destinatarul
sau beneficiarul unui act administrativ cu caracter individual, este vătămată
în drepturile sau în interesele sale legitime prin acel act, precum şi
calificarea termenului în care trebuie formulată plângerea prealabilă, prin
compararea cu termenele de introducere a acţiunii la instanţa competentă, nu
poate fi realizată pe calea contenciosului constituţional, fiind o problemă a
cărei examinare şi soluţionare revine, în
exclusivitate, legiuitorului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 7 alin. (7) şi ale art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Adela Coman în Dosarul nr.
4.645/100/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios
administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi