Decizia Nr.673 din 26.06.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Anca Mihaela Trofin în Dosarul nr. 6.594/200/2011 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 725D/2012 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6.594/200/2011, Judecătoria Buzău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Anca Mihaela Trofin într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute prin art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că, în calitate de petent, nu are la îndemână niciun mijloc legal pentru a contesta modalitatea de stabilire a tarifului de despăgubire, existenţa prejudiciului, cuantumul acestuia şi existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. Totodată, arată că, în opinia sa, este încălcat principiul aplicării unei singure sancţiuni principale pentru o contravenţie, care reprezintă o aplicare în materie contravenţională a principiului din dreptul penal non bis in idem, precum şi principiul egalităţii armelor.Judecătoria Buzău - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că persoana sancţionată contravenţional şi în sarcina căreia s-a stabilit şi plata unui tarif de despăgubire, prin posibilitatea de a promova calea de atac a plângerii contravenţionale, are deschis accesul la justiţie, inclusiv cu privire la despăgubire. Precizează că, prin instituirea tarifului de despăgubire, legiuitorul a urmărit a acoperi uzura materială a suprafeţei carosabile determinată de folosirea repetată a drumurilor naţionale de către autovehicule. În concret, gradul de uzură generat de fiecare autovehicul este influenţat de o serie de variabile, printre care masa autovehiculului, gradul de încărcare a acestuia şi distanţa parcursă. Dintre toate acestea, legiuitorul, în vederea cuantificării tarifului de despăgubire, a luat în calcul numai masa autovehiculului, structurând valoarea tarifului în funcţie de ea. Consideră că stabilirea acestei variabile este relativ uşor de făcut, ţinând cont că masa maximă autorizată are o valoare fixă şi este consemnată în certificatul de înmatriculare al autovehiculului. Apreciază că, de vreme ce analizarea în concret a pagubei produse structurii drumurilor de fiecare vehicul în parte, prin raportare la toate cauzele sau circumstanţele care o pot influenţa, ar fi o sarcină excesivă, dacă nu imposibilă pentru organele statului, iar neperceperea ei ar duce la o neglijenţă nepermisă faţă de administrarea judicioasă a domeniului public al statului, stabilirea unor tarife de despăgubire în cuantum fix, care să nu poată fi cenzurate de instanţele judecătoreşti din punctul de vedere al valorii lor, reprezintă o limitare a dreptului la un proces echitabil care însă este determinată de urmărirea unui scop legitim şi cu respectarea unui raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Precizează, totodată, că dispoziţiile de lege ce impun achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale sub sancţiunea aplicării amenzii contravenţionale şi a tarifului de despăgubire, ale cărui valori sunt expuse în concret, respectă cerinţele de previzibilitate şi accesibilitate impuse de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 11 şi art. 20 din Constituţie. Aceasta, deoarece nu reglementează într-o manieră clară şi previzibilă natura juridică a tarifului de despăgubire şi nici modalitatea de aplicare a dispoziţiilor privind plata acestuia. Or, în materia contravenţiilor, ţinând seama de natura juridică de sancţionare a unui comportament ilicit, este necesar să existe o legislaţie clară, precisă, adecvată, proporţională, care să nu dea naştere la interpretări şi aplicări diferite din partea persoanelor împuternicite şi a autorităţilor publice cu atribuţii în aplicarea normei contravenţionale şi de verificare a legalităţii aplicării acesteia.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa Guvernului nr. 8/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Contravenientul are obligaţia de a achita, pe lângă amenda contravenţională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcţie de tipul vehiculului folosit fără a deţine rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4“.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie care garantează dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 6 par.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care consacră, de asemenea, dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 57 din 26 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2012, instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, că obligarea la plata tarifului de despăgubire este o consecinţă a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea reţelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, ca urmare a uzării şi degradării reţelei de drumuri naţionale şi, totodată, există un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, acesta fiind rezultatul direct al acţiunii de folosire a drumurilor naţionale fără plata rovinietei. Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârşită de utilizator. Valoarea prejudiciului suferit este stabilită în cuantum fix, în funcţie de categoria autovehiculului, pentru a se evita o probatio diabolica în sarcina administratorului drumului naţional, în caz contrar, acesta fiind pus în situaţia de a demonstra în instanţă potrivit principiului onus probandi incumbit actori prejudiciul suferit, aspect care este imposibil de determinat în cazuri individuale, ca urmare a multitudinii de elemente variabile ce intervin în această apreciere. De aceea, pentru a echilibra poziţia părţilor din acest raport procesual, legiuitorul a recurs la prezumarea unui prejudiciu fix, determinat, pentru acoperirea căruia este datorat tariful de despăgubire.Curtea a conchis că este neîntemeiată critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea fundamentală ca urmare a imposibilităţii contravenientului de a contesta modalitatea de stabilire a prejudiciului, existenţa şi întinderea acestuia şi existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. Aceasta, deoarece prin plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, contravenientul are posibilitatea de a contesta atât sancţiunea contravenţională, cât şi existenţa faptei cauzatoare de prejudiciu.Totodată, Curtea a constatat că nu poate reţine nici critica referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil motivată prin pretinsa nesocotire a principiului non bis in idem. Semnificaţia acestuia este aceea că nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă. Curtea a arătat că nu poate reţine această critică nici dacă are în vedere o altă semnificaţie a acestui principiu, şi anume cea potrivit căreia este interzisă aplicarea a două sancţiuni principale pentru aceeaşi faptă. Aceasta, deoarece tariful de despăgubire nu are natura unei sancţiuni contravenţionale, ci a unei modalităţi de acoperire a unui prejudiciu material.Întrucât nu au fost relevate elemente noi care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia pronunţată prin decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Anca Mihaela Trofin în Dosarul nr. 6.594/200/2011 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu