DECIZIE Nr. 69*) din 24 noiembrie 1993
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 49 din 25 februarie 1994
Ioan Muraru - presedinte
Miklos Fazakas - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Raul Petrescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat - asistent.
Pe rol pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor
art. 22 din Legea nr. 5/1993 invocata de intimatul Balint Imre in dosarul nr.
247/1993, aflat pe rolul Sectiei civile a Curtii Supreme de Justitie.
Dezbaterile au avut loc in sedinta din 20 octombrie 1993, cu participarea
procurorului si a partilor, si au fost consemnate in incheierea de la aceeasi
data, pronuntarea aminindu-se la 3 noiembrie 1993, 17 noiembrie 1993, iar apoi
la 24 noiembrie 1993.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea din 27 mai 1993, Curtea Suprema de Justitie a sesizat
Curtea Constitutionala cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a art.
22 din Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ si reglementarea
raporturilor dintre proprietari si chiriasi, exceptie ridicata de intimatul
Balint Imre in dosarul nr. 247/1993.
In sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate intimatul Balint Imre
arata ca art. 22 din Legea nr. 5/1973, in temeiul caruia s-a pronuntat
hotararea instantei de fond, contravine: art. 16 si art. 20 din Constitutia
Romaniei; art. 11 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile
economice, sociale si culturale, care recunoaste oricarei persoane dreptul la o
locuinta suficienta; art. 5 lit. e) pct. III din Conventia internationala la
care Romania a aderat prin Decretul nr. 345 din 14 iunie 1970, care garanteaza
dreptul la locuinta; art. 25 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului,
care stipuleaza ca orice om are dreptul la un nivel de trai decent, care
include si dreptul de a avea o locuinta.
Intrucat prin Incheierea din 27 mai 1993 Curtea Suprema de Justitie nu-si
exprimase opinia in legatura cu exceptia ridicata potrivit art. 23 alin. (5)
din Legea nr. 47/1992, ulterior, la 14 iulie 1993, completul de judecata si-a
completat incheierea initiala, precizand ca exceptia de neconstitutionalitate
este neintemeiata.
In vederea solutionarii exceptiei au fost solicitate, in baza art. 24 alin.
(3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere Camerei Deputatilor, Senatului si
Guvernului.
In punctul de vedere exprimat, Senatul considera ca exceptia este
neintemeiata deoarece art. 22 din Legea nr. 5/1973 stabileste criteriile legale
de atribuire a beneficiului contractului de locatiune, iar in cazurile in care
indreptatirea este egala, litigiul se rezolva pe baza criteriilor de preferinta
indeplinite de fiecare dintre soti, dand prioritate intereselor minorilor.
Guvernul a considerat si el ca dispozitiile art. 22 din Legea nr. 5/1973 nu
contravin Constitutiei, deoarece atribuirea dreptului de folosinta a unei
anumite locuinte nu poate fi considerata ca aducand atingere dreptului
subiectiv al unei persoane de a avea o locuinta. O hotarare judecatoreasca
pronuntata in aceasta materie nu poate fi echivalenta cu interzicerea dreptului
de a avea o locuinta, ci numai a dreptului de folosinta a domiciliului comun,
de catre unul dintre soti, ca urmare a vatamarii grave a raporturilor dintre
ei, situatie care face convietuirea imposibila si justifica desfacerea
casatoriei.
Camera Deputatilor nu si-a exprimat punctul de vedere.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Senatului si
Guvernului, sustinerile partilor, concluziile procurorului si vazand
dispozitiile art. 22 din Legea nr. 5/1973, art. 16, art. 20 si art. 144 lit. c)
din Constitutie, retine urmatoarele:
In dosarul aflat pe rol se pune, de fapt, problema de a constata daca art.
22 din Legea nr. 5/1973 este sau nu in conformitate cu prevederile Constitutiei
Romaniei, intrata in vigoare in anul 1991.
In acest articol se stabileste ca: "In caz de divort, daca sotii nu au
convenit altfel, beneficiul contractului privitor la locuinta foloseste sotului
caruia i s-au dat in ingrijire copiii, iar in cazul cand nu sunt copii, sotului
care a obtinut divortul.
In toate celelalte situatii instanta care pronunta divortul va hotari care
dintre soti va avea beneficiul contractului privitor la locuinta".
Se pune in discutie concordanta acestor prevederi legale cu art. 16 si 45
din Constitutie, cu art. 25 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu
art. 11 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile economice,
sociale si culturale, cu art. 5 lit. c) pct. III din Conventia internationala
privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala, cu dispozitiile
cuprinse in Conventia cu privire la drepturile copilului, (ratificata de
Romania in anul 1990), indeosebi in art. 3, 16 si 27.
Fata de art. 16 din Constitutie, care consacra egalitatea in drepturi,
textul legal se afla in deplina concordanta. De altfel, art. 22 din Legea nr.
5/1973 nici nu pune in discutie o asemenea regula constitutionala de traditie,
ci stabileste cum trebuie sa procedeze judecatorul. Acest articol permite
partilor un acord in rezolvarea litigiului privind beneficiul contractului de
locatiune, iar in lipsa acestuia obliga instanta sa protejeze interesul
copilului minor. Atunci cand spune ca beneficiul contractului privitor la
locuinta foloseste sotului caruia i s-au dat in ingrijire copiii, legea valorifica
prioritar dreptul copilului la locuinta, iar aceasta prioritate rezulta si din
art. 45 alin. (1) din Constitutia Romaniei potrivit caruia "Copiii si
tinerii se bucura de un regim special de protectie si de asistenta in
realizarea drepturilor lor ". Mai mult, Conventia cu privire la drepturile
copilului (ratificata de Romania prin Legea nr. 18 din 27 septembrie 1990,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 109 din 28 septembrie
1990), stabileste, indeosebi in art. 3, 16 si 27 ca in toate deciziile care ii
privesc pe copii, fie ca sunt luate de catre institutii publice sau private de
protectie sociala, de catre tribunale, autoritati administrative sau organe
legislative, interesul superior al copilului trebuie sa fie un criteriu primordial;
cat priveste dreptul copilului la un nivel de viata satisfacator, statele parti
vor adopta masuri corespunzatoare, tinand cont de conditiile nationale si in
limitele mijloacelor lor, pentru a ajuta parintii si celelalte persoane avand
in ingrijire copii de a pune in aplicare acest drept si a oferi, in caz de
nevoie, o asistenta materiala si programe de sprijin, indeosebi in ce priveste
alimentatia, imbracamintea si locuinta. Aceasta conventie, in temeiul art. 11
din Constitutie, face parte din dreptul intern si este aplicabila, in temeiul
art. 20 din Constitutie, in speta. Textele constitutionale si din conventie,
invocate aici, stabilesc un drept de preferinta in favoarea copilului minor,
iar art. 22 din Legea nr. 5/1973 face acelasi lucru, de unde rezulta o
corespondenta deplina si perfect aplicabila in speta dedusa judecatii.
Art. 25 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 11 pct. 1 din
Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale,
art. 5 lit. e) pct. III din Conventia internationala privind eliminarea tuturor
formelor de discriminare rasiala, consacra, asa cum exact se sustine in
exceptia invocata, dreptul oricarei persoane la un nivel de trai satisfacator,
pentru ea insasi si familia sa, cuprinzand inclusiv hrana, imbracamintea si
locuinta. De altfel aceste exigente sunt reflectate si in dispozitiile art. 43
din Constitutia Romaniei, desigur intr-o exprimare juridica sintetica. Art. 22
din Legea nr. 5/1973 nu vine in contradictie cu aceste dispozitii; el nu se
refera la obligatia care revine statului prin autoritatile sale competente
privind asigurarea nivelului de trai decent, ci impune judecatorului criteriile
pe care sa le aiba in vedere cand rezolva un litigiu privitor la o locuinta.
Daca textul legal nu ar stabili astfel, solutionarea judecatoreasca a
litigiilor ar fi lasata exclusiv la latitudinea instantelor, ceea ce ar putea
conduce la o practica judiciara diversa, in masura a dauna principiilor
mentionate mai sus.
Este in afara oricarei indoieli ca fiecare persoana are dreptul la o
locuinta, dar art. 22 din Legea nr. 5/1973 nu pune in sarcina judecatorului
asigurarea acestui drept, ci rezolvarea unui litigiu cu privire la o anumita
locuinta, mai ales cand partile nu gasesc o cale sau incercarile esueaza. De
aceea si alte motive invocate in sustinerea exceptiei, precum posibilitatea
cumpararii apartamentului, partajarea acestuia, nu pot fi in masura sa motiveze
neconstitutionalitatea textului, care permite solutionarea prealabila de catre
parti a beneficiului contractului privitor la locuinta. Este evident ca art. 22
din Legea nr. 5/1973 nu contravine nici Constitutiei si nici pactelor si
conventiilor la care Romania este parte.
Cat priveste problema cheltuielilor de judecata ridicata de parti, ea
ramane a fi solutionata de catre instanta care judeca procesul, singura in
masura sa aprecieze integral cuantumul acestora si repartizarea lor.
Fata de considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie,
al art. 13 alin. (1) lit. A. c) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
1. Constata ca dispozitiile art. 22 din Legea nr. 5/1973 privind
administrarea fondului locativ de stat si reglementarea raporturilor dintre
proprietari si chiriasi sunt constitutionale.
2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate invocata de catre Balint Imre
in dosarul nr. 247/1993, aflat pe rolul Sectiei civile a Curtii Supreme de
Justitie, ca nefondata.
3. Problema cheltuielilor de judecata urmeaza a fi solutionata de catre
instanta de judecata pe rolul careia se afla dosarul in cauza.
Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 24 noiembrie 1993.
PRESEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat - asistent,
Florentina Geangu