DECIZIE Nr. 71 din 11 mai 1999
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin.
4 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea si disciplina muncii in unitatile
socialiste de stat
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 352 din 26 iulie 1999
![SmartCity3](https://citymanager.online/wp-content/uploads/2018/09/b2-700x300.jpg)
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent sef
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea si
disciplina muncii in unitatile socialiste de stat, exceptie ridicata de Banca
Romana pentru Dezvoltare - S.A. in Dosarul nr. 11.284/1998 al Judecatoriei
Sectorului 3 Bucuresti.
La apelul nominal raspunde Banca Romana pentru Dezvoltare - S.A.,
reprezentata prin consilier juridic Paula Nedelcu, lipsa fiind Dumitru Virtu,
fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
Cauza fiind in stare de judecata, autoarea exceptiei de
neconstitutionalitate sustine, in esenta, ca dispozitiile art. 13 alin. 4 din
Legea nr. 1/1970 privind organizarea si disciplina muncii in unitatile
socialiste de stat sunt neconstitutionale. In sprijinul sustinerilor sale
invoca Decizia nr. 82 din 29 aprilie 1997 a Curtii Constitutionale, in care s-a
statuat ca prevederile Legii nr. 1/1970 se aplica regiilor autonome si
institutiilor publice, nu si societatilor comerciale cu capital privat, cum
este si Banca Romana pentru Dezvoltare - S.A.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei
de neconstitutionalitate, sustinand, pe de o parte, ca termenele prevazute de
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 constituie garantii indispensabile
executarii contractului de munca, iar pe de alta parte, ca, fiind termene de
decadere, ele determina o limitare in timp a dreptului de aplicare a
sanctiunilor disciplinare.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 7 ianuarie 1999, pronuntata in Dosarul nr. 11.284/1998,
Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970
privind organizarea si disciplina muncii in unitatile socialiste de stat,
exceptie ridicata de Banca Romana pentru Dezvoltare, societate pe actiuni.
In esenta, autoarea exceptiei sustine ca Legea nr. 1/1970 este un act
normativ specific sistemului socialist si contravine principiilor de functionare
a societatilor comerciale care, avand caracter privat, se supun prevederilor
contractului colectiv de munca. Banca Romana pentru Dezvoltare - S.A. nu se
incadreaza in categoria persoanelor juridice care, in prezent, au obligatia ca,
in cadrul raporturilor de munca stabilite cu angajatii proprii, sa se
conformeze prevederilor art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970, deoarece, avand
in vedere temeiurile juridice in baza carora s-a infiintat, este societate
comerciala privata, neavand corespondent in economia socialista, in contextul
careia a fost elaborata si aplicata Legea nr. 1/1970.
In sustinerea exceptiei, autoarea invoca Decizia Curtii Constitutionale nr.
82 din 29 aprilie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 333 din 27 noiembrie 1997, prin care s-a statuat faptul ca prevederile art.
13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 sunt "abrogate in temeiul art. 150 alin.
(1) din Constitutie, in masura in care se refera la societatile
comerciale". Pentru identitate de ratiune, autoarea exceptiei reclama
aceeasi solutie si in ce priveste prevederile art. 13 alin. 4 din Legea nr.
1/1970.
Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza ca prevederile art. 13
alin. 4 din Legea nr. 1/1970 nu contravin dispozitiilor Constitutiei Romaniei.
Dimpotriva, potrivit opiniei sale, "este necesar sa fie instituit un
termen de aplicare a sanctiunii corelat cu data savarsirii abaterii, astfel de
termene existand si pentru fapte care atrag raspunderi mult mai grave, cum sunt
cea penala si contraventionala". Se arata in continuare ca "aplicarea
sanctiunii dupa o perioada indelungata de la data savarsirii unei fapte nu mai
are eficienta in indreptarea sau asupra comportamentului persoanei care a
savarsit-o si nici in relatiile si raporturile de munca, cum este cazul
raspunderii disciplinare". Instanta considera ca in orice tip de economie
trebuie sa existe o disciplina a muncii. In sistemul de drept romanesc, atunci
cand disciplina muncii nu este reglementata in toate detaliile de contractul
colectiv de munca, "se aplica norma generala, care in acest caz este Legea
nr. 1/1970". Dispozitia legala criticata protejeaza salariatii impotriva
abuzurilor sau a sanctiunilor aplicate arbitrar. De altfel, se mai arata ca
"intimata nici nu a indicat ce dispozitie constitutionala este incalcata
de art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970".
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru
organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, au fost
solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului si Guvernului.
In punctul sau de vedere presedintele Camerei Deputatilor sustine ca
"abordarea problemei juridice in cauza nu trebuie sa porneasca de la
evidentierea incompatibilitatii de fond dintre unitatile socialiste - privite
ca persoane juridice puternic marcate de amprenta ideologica a regimului
politic abolit in 1989 - si societatile comerciale ce functioneaza in
conformitate cu Legea nr. 31/1990, in conditiile economiei de piata si ale unei
democratii constitutionale". In cauza, esentiale sunt interesele autorului
abaterii disciplinare, care trebuie sa stie, la implinirea unui termen
determinat, ce drepturi si in ce masura acestea ii sunt afectate, pentru a
putea exercita, eventual, caile de atac pe care legea i le pune la indemana.
Practic, si sub imperiul Constitutiei din 1991, dispozitiile art. 13 alin. 4
din Legea nr. 1/1970 asigura o protectie eficienta intereselor salariatului
angrenat intr-o procedura disciplinara, neavand importanta daca raportul
juridic de munca este stabilit cu o societate comerciala, cu o institutie
publica sau o regie autonoma ori cu o alta persoana juridica prevazuta de lege.
Se apreciaza ca dispozitiile art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 sunt, in
continuare, in vigoare.
In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca "societatilor
comerciale constituite conform prevederilor Legii nr. 31/1990, precum si
societatilor comerciale cu capital majoritar de stat privatizate nu le pot fi
aplicate prevederile art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970, intrucat societatile
comerciale fiind cu capital privat nu au un corespondent in economia
socialista. Daca li s-ar aplica aceste prevederi, aceasta ar duce la extinderea
aplicarii Legii nr. 1/1970 dincolo de vointa legiuitorului, care, in art. 28
alin. 2, doar recomanda pentru celelalte unitati economice, altele decat cele
de stat, sa aplice dispozitiile legii". Pentru aceste considerente, se
apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este fondata in parte, in sensul
ca art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 nu se aplica societatilor comerciale.
Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere comunicate, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile
procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr.
47/1992, republicata, Curtea Constitutionala este competenta sa se pronunte
asupra exceptiei, deoarece, desi Legea nr. 1/1970 a fost adoptata inainte de
intrarea in vigoare a Constitutiei, pe baza dispozitiilor sale s-au nascut
raporturi juridice dupa intrarea in vigoare a acesteia.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il formeaza dispozitiile art.
13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea si disciplina muncii in
unitatile socialiste de stat, avand urmatorul cuprins:
"Sanctiunea disciplinara poate fi stabilita si va trebui sa fie
comunicata in scris salariatului in cel mult 30 de zile de la data cand cel in
drept sa o aplice a luat cunostinta de savarsirea abaterii; aplicarea
sanctiunii nu se va putea face insa mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii
abaterii."
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, astfel cum a fost ridicata,
Curtea Constitutionala constata urmatoarele:
a) Exceptia a fost ridicata intr-o cauza avand ca obiect contestatia
formulata de directorul general al Sucursalei zonale Iasi a Bancii Romane
pentru Dezvoltare - S.A., impotriva unui ordin prin care a fost sanctionat
disciplinar cu diminuarea salariului de baza si a indemnizatiei de conducere cu
10% pe o perioada de 3 luni. Autoarea exceptiei considera ca dispozitiile art.
13 alin. 4 din legea mai sus citata nu se aplica societatilor comerciale, iar
in sprijinul acestei sustineri este evocata Decizia Curtii Constitutionale nr.
82 din 29 aprilie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 333 din 27 noiembrie 1997. Prin aceasta decizie s-a admis in parte exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970
si s-a constatat ca prevederile acestora sunt abrogate in temeiul art. 150
alin. (1) din Constitutie, in masura in care se refera la societatile
comerciale constituite conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind
societatile comerciale si la societatile comerciale cu capital majoritar de
stat, privatizate in conditiile Legii nr. 58/1991 privind privatizarea
societatilor comerciale. Alin. 3 al art. 13, care a fost constatat de Curtea
Constitutionala ca fiind abrogat in parte, are urmatorul cuprins:
"Sanctiunea disciplinara se aplica numai dupa cercetarea prealabila a
faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului si verificarea
sustinerilor facute de acesta in aparare". S-a pronuntat aceasta decizie
considerandu-se ca, in ipoteza in care unor astfel de societati comerciale
"li s-ar aplica prevederile acestui articol, ar insemna ca se extinde
aplicarea legii dincolo de vointa legiuitorului care, asa cum s-a aratat,
pentru alte unitati economice decat cele de stat, si anume cele cooperatiste si
obstesti, a precizat ca legea are numai semnificatia unei recomandari. In
reglementarea raporturilor de munca stabilite intre aceste societati comerciale
si salariatii lor o importanta deosebita o are contractul colectiv de
munca".
Curtea Constitutionala constata ca Decizia nr. 82 din 29 aprilie 1997 are
un caracter interpretativ, practica utilizata in unele decizii inainte de
modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale. O data cu modificarea sa, prin Legea nr. 138/1997, publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 170 din 25 iulie 1997, competenta
Curtii Constitutionale a fost strict determinata, prevazandu-se expres, la art.
2 alin. (3), ca aceasta "nu se poate pronunta asupra modului de
interpretare si aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar
Constitutiei". Prin decizia mentionata, evocata ca precedent, s-a statuat,
de altfel, ca "art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 nu contravine in
general normelor constitutionale".
b) In ceea ce priveste constitutionalitatea prevederilor art. 13 alin. 4
din Legea nr. 1/1970, Curtea observa, mai intai, caracterul procedural al
acestei prevederi si faptul ca asemenea dispozitii dau expresie unor principii
generale ale dreptului muncii, iar apoi, ca aceste termene sunt termene de
prescriptie a raspunderii disciplinare. Data comunicarii sanctiunii marcheaza
momentul aplicarii acesteia, moment de la care curge atat termenul de 30 de
zile pentru introducerea contestatiei, cat si termenul de prescriptie.
Instanta de judecata in fata careia s-a ridicat exceptia a retinut in mod
exact ca "este necesar sa fie instituit un termen de aplicare a sanctiunii
corelat cu data savarsirii abaterii, astfel de termene existand si pentru fapte
care atrag raspunderi mult mai grave, cum sunt cea penala si cea
contraventionala".
Fata de cele de mai sus, se impune deci ca examinarea exceptiei de
neconstitutionalitate ce vizeaza dispozitiile art. 13 alin. 4 din Legea nr.
1/1970 sa se realizeze din perspectiva scopului si finalitatii acestora, iar nu
in raport cu solutia anterioara a Curtii.
Curtea retine ca termenele prevazute in cuprinsul art. 13 alin. 4 din Legea
nr. 1/1970 nu pot fi, ca atare, neconstitutionale. Aceste termene constituie
garantii indispensabile derularii contractului de munca atat pentru angajat,
cat si pentru cel ce angajeaza. Asa cum se arata in punctul de vedere al
presedintelui Camerei Deputatilor, "in cauza esentiale sunt interesele
autorului abaterii disciplinare, care trebuie sa stie, la implinirea unui
termen determinat, ce drepturi si in ce masura acestea ii sunt afectate",
pentru ca aceste drepturi sa nu fie marcate de incertitudine. Mai mult, chiar
accesul liber la justitie ar putea fi pus sub semnul indoielii, in conditiile
in care cel in drept sa adopte masura disciplinara ar putea-o amana, cu
rea-credinta, la nesfarsit, impiedicandu-l pe salariat sa obtina in justitie
clarificarea situatiei sale. In situatia in care nu ar exista un termen de
prescriptie a aplicarii sanctiunii disciplinare, Curtea retine ca aplicarea
sanctiunii, in cazul angajatului la o societate comerciala, ar echivala cu
imprescriptibilitatea raspunderii, consecinta inacceptabila si absurda, din
perspectiva principiilor generale ale raspunderii juridice.
Solutia pronuntata prin Decizia nr. 82/1997 a Curtii Constitutionale nu
poate fi evocata ca precedent nici pe considerentele referitoare la importanta
dispozitiilor cuprinse in contractele colective de munca, singurele aplicabile
in cazul raporturilor de munca din cadrul societatilor comerciale, atata timp
cat in contractele colective nu pot fi incluse clauze ce privesc situatii de
ordine publica, cum sunt si procedurile referitoare la raspunderea juridica a
salariatilor si cele privind jurisdictia muncii. De altfel, prin contractul
colectiv de munca incheiat in anul 1996, nu se stabileste un regim juridic
derogatoriu pentru sanctiuni disciplinare, asa cum rezulta din prevederile art.
95, care au urmatorul cuprins: "Confederatiile sindicale semnatare
recunosc dreptul patronilor de a stabili, in conditiile legii, raspunderea
disciplinara sau patrimoniala a salariatilor care se fac vinovati de incalcarea
normelor de disciplina a muncii sau aduc prejudicii unitatii".
Pana la adoptarea unui viitor cod al muncii, in care sa se reglementeze
regimul raporturilor de munca in cadrul diverselor tipuri de persoane juridice,
Curtea considera ca este, in egala masura, in avantajul atat al celui care
angajeaza, dar, in mod deosebit, al angajatului, sa existe termenele fixate
prin dispozitiile art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970. Aceste termene
constituie, pe de o parte, o masura de protectie a angajatilor fata de
aplicarea arbitrara a unui regim sanctionator, iar pe de alta parte, ele
asigura stabilitatea raporturilor juridice de munca.
Avand in vedere considerentele expuse, Curtea Constitutionala constata ca
prevederile art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 nu vin in contradictie cu
principiile sau normele constitutionale si, pe cale de consecinta, nu pot fi
considerate ca abrogate in temeiul art. 150 alin. (1) din Constitutie. In acest
fel, nu exista "identitate de ratiune" intre solutia Curtii
Constitutionale, cuprinsa in Decizia nr. 82/1997 a completului de trei
judecatori, si solutia actuala. Asa fiind, exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 urmeaza sa fie respinsa.
Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie,
precum si al art. 2 alin. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din
Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. 4
din Legea nr. 1/1970, exceptie ridicata de Banca Romana pentru Dezvoltare -
S.A. in Dosarul nr. 11.284/1998 al Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din data de 11 mai 1999.
p. PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat asistent sef,
Claudia Miu