Decizia Nr.71 din 21.02.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 581 alin. 1 şi art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Andrei Pîrjol Stoica în Dosarul nr. 1.350/274/2012 al Judecătoriei Orşova, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.501D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepţiei a depus cerere de renunţare la judecarea excepţiei.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a cererii de renunţare la judecarea excepţiei de neconstituţionalitate, făcând trimitere la prevederile art. 55 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 47/1992, respinge cererea de renunţare la judecarea excepţiei.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile criticate nu sunt de natură a contraveni normelor constituţionale şi europene invocate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.350/274/2012, Judecătoria Orşova a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 581 alin. 1 şi art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Andrei Pîrjol Stoica într-o cauză având ca obiect soluţionarea, prin ordonanţă preşedinţială, a unei cereri de acordare a unei servituţi de trecere spre un imobil învecinat cu cel al autorului excepţiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că reglementarea prin dispoziţiile art. 581 alin. 1 şi art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865 a unor proceduri speciale prin care instanţele de judecată pot ordona măsuri vremelnice în cazuri grabnice, precum şi a căilor de atac împotriva ordonanţei preşedinţiale încalcă valori supreme statuate prin Legea fundamentală, precum dreptul de proprietate, aducând, totodată, atingere şi dreptului la un proces echitabil, reglementat prin art. 6 din Convenţie.Judecătoria Orşova opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textele criticate nu încalcă dreptul la apărare şi nici principiul garantării şi ocrotirii dreptului de proprietate şi că posibilitatea atacării cu recurs a ordonanţei preşedinţiale sau a contestării executării ei este un argument în plus în susţinerea constituţionalităţii acestora. Se mai arată că, prin procedura ordonanţei preşedinţiale, caracterizată prin urgenţă, se oferă părţilor interesate posibilitatea de a se adresa justiţiei cu respectarea garanţiilor şi regulilor procedurale pe care le presupune dreptul la un proces echitabil.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia invocă dispoziţiile constituţionale pretins încălcate fără a motiva contrarietatea dintre acestea şi textele criticate. Pe fondul excepţiei, se arată că prevederile art. 581 alin. 1 şi art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865 creează persoanelor vătămate în drepturi legitime o posibilitate în plus de a se adresa justiţiei, prin cerere de ordonanţă preşedinţială, pentru a evita vătămarea gravă a unor drepturi prin întârzierea soluţionării litigiilor, facilitând, în acest fel, accesul liber la justiţie. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 9 din 12 ianuarie 2010, nr. 248 din 17 februarie 2011 şi nr. 607 din 12 mai 2011.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitateCURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 581 alin. 1 şi art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, care au următorul cuprins:– Art. 581 alin. 1: „Instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.“;

– Art. 582: „Ordonanţa este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.Instanţa de recurs poate suspenda executarea până la judecarea recursului, dar numai cu plata unei cauţiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta. Recursul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor. Dispoziţiile art. 581 alin. 3 referitoare la amânarea pronunţării şi redactarea ordonanţei sunt aplicabile. Împotriva executării ordonanţei preşedinţiale se poate face contestaţie.“ Curtea reţine că prevederile art. 581 alin. 1 şi art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865, care constituie, conform încheierii de sesizare, obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, se regăsesc la art. 996 alin. (1) şi, respectiv, art. 999 din Codul de procedură civilă în vigoare la data pronunţării deciziei, într-o formulare similară. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea, având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora „dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“, precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a reţinut că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, dar şi că litigiul în cadrul căruia această excepţie a fost invocată a fost soluţionat prin pronunţarea unei hotărâri definitive şi prin aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 581 alin. 1 şi art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865, reţine că textele legale anterior referite vor constitui obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 125 alin. (3) cu privire la statutul judecătorilor, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 581 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, prin mai multe decizii, ca de exemplu, Decizia nr. 710 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 6 septembrie 2011, Decizia nr. 599 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 6 iulie 2010, şi Decizia nr. 645 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 27 iulie 2009, prin care a reţinut că textele criticate instituie o procedură specială potrivit căreia instanţa de judecată poate dispune, prin ordonanţă preşedinţială, luarea unor măsuri cu caracter vremelnic, a căror urgenţă este justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime. Totodată, Curtea a constatat că prin procedura de urgenţă instituită nu numai că nu se aduce vreo îngrădire dreptului persoanei la apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, ci, dimpotrivă, se creează posibilitatea pentru cel vătămat într-un drept legitim de a se adresa justiţiei în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Referitor la constituţionalitatea prevederilor art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, Curtea a pronunţat, de asemenea, numeroase decizii, printre care Decizia nr. 1.053 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 8 septembrie 2011, Decizia nr. 1.394 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012, prin care a reţinut că posibilitatea atacării cu recurs a ordonanţei preşedinţiale, ca şi cea a contestării executării acesteia constituie un argument suplimentar în sensul deplinei respectări a dreptului la apărare. În fine, prin Decizia nr. 1.293 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 23 noiembrie 2011, Curtea a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, astfel că legiuitorul, în virtutea art. 61 din Constituţie, este cel abilitat să reglementeze competenţa şi procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizează accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi folosirea căilor de atac, şi nu instanţa de contencios constituţional. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii: DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 alin. 1 şi art. 582 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Andrei Pîrjol Stoica în Dosarul nr. 1.350/274/2012 al Judecătoriei Orşova. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop