Decizia Nr.889 din 25.10.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi ale art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vector Spedition“ - S.R.L. din localitatea Gheorghe Lazăr, judeţul Ialomiţa, în Dosarul nr. 8.066/202/2011 al Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 762D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 14 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.066/202/2011, Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi ale art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de Societatea Comercială „Vector Spedition“ - S.R.L. din localitatea Gheorghe Lazăr, judeţul Ialomiţa, într-o cauză având ca obiect judecarea recursului formulat împotriva unei încheieri privind recuzarea unui executor judecătoresc.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 contravin principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice în privinţa ocrotirii drepturilor recunoscute de legea civilă în materia executării silite. Prevederile legale criticate creează o inegalitate între cetăţenii părţi ai unui dosar de executare, care pot recuza executorul judecătoresc în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9, în comparaţie cu cetăţenii părţi ai unui dosar de executare care, deşi nu se găsesc în una dintre situaţiile enumerate la art. 27 punctele menţionate mai sus, au motive întemeiate să conteste buna-credinţă a executorului judecătoresc şi „imparţialitatea“ sa în soluţionarea dosarului de executare, în îndeplinirea unui serviciu de interes public.În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, autorul excepţiei consideră că acestea încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece exclud dreptul părţilor dosarului de executare care au formulat cerere de recuzare împotriva executorului judecătoresc să se apere împotriva abuzurilor acestuia. În cazul în care s-a formulat o atare cerere pe motiv că executorul judecătoresc favorizează creditorul prin modul în care aplică prevederile legale din materia executării silite, debitorul se află în imposibilitatea de a-şi apăra drepturile procesuale în cadrul procedurii executării silite. Astfel, o diferenţă de tratament în ascultarea părţilor poate încălca principiul egalităţii armelor.Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale la care se face referire.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere anterior, exprimat şi reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 654 din 30 aprilie 2009, nr. 41 din 13 ianuarie 2009, şi nr. 1.119 din 10 septembrie 2009, în sensul constituţionalităţii prevederilor criticate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, precum şi ale art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art.10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000: „Executorii judecătoreşti pot fi recuzaţi în cazul în care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă.“

– Art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra dispoziţiilor de lege criticate s-a mai pronunţat prin numeroase decizii, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a acestora. De exemplu, prin Decizia nr. 1.375 din 18 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 15 decembrie 2011, şi Decizia nr. 1.282 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 19 decembrie 2011, Curtea a reţinut că enumerarea limitativă a cazurilor în care executorul judecătoresc poate fi recuzat se circumscrie cazurilor de recuzare prevăzute de art. 27 din Codul de procedură civilă, cu excepţia unor situaţii, respectiv cele prevăzute la pct. 4 şi 7 ale art. 27, care sunt specifice activităţii judecătorilor. De asemenea, Curtea a reţinut că, în cadrul procedurii de executare silită, ambele părţi beneficiază de anumite garanţii procesuale, precum posibilitatea de a formula contestaţie împotriva executării înseşi sau împotriva oricărui act de executare. De altfel, alegerea executorului judecătoresc de către creditor este justificată prin faptul că acesta este interesat în realizarea pe cale silită a creanţei sale, în condiţiile în care debitorul nu şi-a dus la îndeplinire obligaţia ce îi revine. Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 nu încalcă principiile constituţionale statuate de art. 16 şi 21. Curtea a observat că şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că „existenţa unor proceduri naţionale pentru asigurarea imparţialităţii, şi anume a unor norme care să reglementeze recuzarea judecătorilor, reprezintă un factor relevant. Aceste norme exprimă preocuparea legiuitorului naţional de a înlătura toate îndoielile rezonabile cu privire la imparţialitatea judecătorului sau a instanţei în cauză şi constituie o încercare de a asigura imparţialitatea prin eliminarea cauzelor acestor preocupări. În plus, pentru a asigura lipsa unei părtiniri reale, acestea au ca scop înlăturarea oricăror suspiciuni de parţialitate, servind astfel la promovarea încrederii pe care instanţele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică“ (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2005, pronunţată în Cauza Meznaric împotriva Croaţiei, paragraful 27). Aceste considerente se aplică mutatis mutandis şi privitor la executorii judecătoreşti şi reprezintă preocuparea legiuitorului român de a asigura exercitarea cu imparţialitate şi obiectivitate a activităţii acestora, mai ales că activitatea executorilor judecătoreşti vizează chiar o fază a procesului civil (în acest sens a se vedea şi Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009). În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate ce vizează dispoziţiile art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 754 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 6 decembrie 2006, că dispoziţiile criticate nu încalcă principiul constituţional al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apărare. Aceasta, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţă publică o încheiere asupra recuzării, prin această reglementare legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată cu fondul, instanţa de control judiciar urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă. Totodată, Curtea a reţinut că cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, precum şi de aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac. În ceea ce priveşte invocarea înfrângerii prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că prin dispoziţiile art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, în condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea procedurii de judecată intră în competenţa exclusivă a sa. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat sunt valabile şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi ale art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vector Spedition“ - S.R.L. din localitatea Gheorghe Lazăr, judeţul Ialomiţa, în Dosarul nr. 8.066/202/2011 al Tribunalului Călăraşi - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Andreea Costin