Decizia Nr.967 din 12.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Ionela Mioara El Kamach în Dosarul nr. 8.295/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 3.804D/2010 al Curţii Constituţionale. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 3.892D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, ridicată de Ljimani Suajb în Dosarul nr. 744/59/2010 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect a cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 3.892D/2010 la Dosarul nr. 3.804D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, reprezentată de Decizia nr. 432 din 15 aprilie 2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8.295/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Ionela Mioara El Kamach într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României a soţului acesteia.Prin Încheierea din 9 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 744/59/2010, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, excepţie ridicată de Ljimani Suajb într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva deciziei de returnare a acestuia de pe teritoriul României.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prin hotărârea ofiţerului de interviu al Oficiului Român pentru Imigrări nu se poate desface sau anula căsătoria, întrucât acest atribut aparţine doar instanţei de judecată. Autoarea excepţiei ce formează obiectul Dosarului nr. 3.804D/2010 susţine că, în situaţia returnării soţului său în ţara de origine, este obligată fie să solicite desfacerea căsătoriei, pentru a putea să încheie o altă căsătorie fără să fie acuzată de bigamie, ceea ce ar presupune o încălcare a voinţei sale, precum şi cheltuieli judiciare pentru procesul de divorţ, fie să plece împreună cu soţul său şi astfel să îşi părăsească ţara şi familia.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât Oficiul Român pentru Imigrări nu desfăşoară o activitate jurisdicţională, ci exclusiv administrativă, iar stabilirea împrejurării că o căsătorie este de convenienţă nu echivalează cu anularea acesteia, efectul vizând doar dreptul de şedere al străinilor în România.Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că diferitele aspecte care privesc modul în care Oficiul Român pentru Imigrări a efectuat verificări în vederea constatării unei căsătorii ca fiind de convenienţă sunt, într-adevăr, atributul instanţei, care va statua, în urma administrării de probe în cursul litigiului, dacă cele reţinute de autoritatea publică menţionată corespund sau nu realităţii. Constată, de asemenea, că textul de lege criticat respectă principiile consacrate prin Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene din 4 decembrie 1997 privind măsurile de luptă împotriva căsătoriilor de convenienţă.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul conţinut:

– Art. 63: „(1) Oficiul Român pentru Imigrări refuză prelungirea dreptului de şedere obţinut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de convenienţă.
(2) Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de convenienţă pot fi următoarele:a)coabitarea matrimonială nu există; b)soţii nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei; c)lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea obligaţiilor născute din căsătorie; d)soţii nu vorbesc o limbă înţeleasă de amândoi; e)există date că anterior unul dintre soţi a încheiat o căsătorie de convenienţă; f)soţii sunt inconsecvenţi în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanţelor în care s-au cunoscut ori a altor informaţii relevante despre aceştia; g)încheierea căsătoriei a fost condiţionată de plata unei sume de bani între soţi, cu excepţia sumelor primite cu titlu de dotă. (3) Constatarea elementelor prevăzute la alin. (2) se realizează de către ofiţerul de interviu. Aceste elemente pot rezulta din:a)datele obţinute în urma interviului; b)înscrisuri; c)declaraţiile celor în cauză sau ale unor terţe persoane; d)controale la domiciliul conjugal ori alte verificări suplimentare.“În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor din Constituţie: art. 1 - Statul român, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 18 - Cetăţenii străini şi apatrizii, art. 25 - Libera circulaţie, art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată, art. 48 - Familia şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Se invocă, de asemenea, şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai examinat constituţionalitatea textului de lege criticat, atât în actuala numerotare, cât şi în cea anterioară republicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, prin prisma unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 132 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, Decizia nr. 350 din 2 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006, sau Decizia nr. 432 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 2 iunie 2010, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că aprecierea unei căsătorii ca fiind de convenienţă se face de către o autoritate specializată, organizată în subordinea unui minister, şi produce efecte exclusiv asupra dreptului de şedere a străinilor în România, iar nu asupra statutului civil al persoanelor în cauză. Curtea a reţinut, totodată, că, în ceea ce priveşte căsătoria de convenienţă, se instituie o prezumţie relativă care poate fi răsturnată prin proba contrară, în sensul că solicitantul dreptului de şedere are posibilitatea de a demonstra, prin orice mijloace de probă, caracterul efectiv şi neechivoc al căsătoriei a cărei existenţă a invocat-o în fundamentarea cererii sale. Introducerea prevederii referitoare la căsătoria de convenienţă are menirea de a sancţiona acele cazuri în care, prin încheierea căsătoriei, s-au urmărit alte scopuri decât cele fireşti şi legale. În plus, hotărârea Oficiului Român pentru Imigrări este supusă cenzurii instanţei de judecată, care va aprecia legalitatea şi temeinicia acesteia. De asemenea, instanţa de control constituţional a observat că legiuitorul român a adoptat aceleaşi criterii de evaluare a unei căsătorii în vederea stabilirii caracterului său autentic sau convenţional ca şi cele prevăzute în legislaţia Uniunii Europene. Astfel, elementele enumerate în cuprinsul art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 au fost preluate integral din Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene din 4 decembrie 1997 cu privire la măsurile ce pot fi adoptate pentru combaterea căsătoriilor de convenienţă (97/C 382/01), care se referă la căsătoriile încheiate între cetăţeni ai statelor membre sau rezidenţi legali pe teritoriul acestora şi persoane care au naţionalitatea unui stat terţ. În plus, art. 35 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE permite statelor membre ca, în caz de abuz de drept sau în caz de fraudă, aici fiind incluse căsătoriile de convenienţă, să adopte măsurile necesare pentru a refuza, anula sau retrage orice drept conferit prin directiva menţionată. Întrucât în cauza de faţă nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, îşi menţin valabilitatea considerentele şi soluţia pronunţată prin decizia citată. În ceea ce priveşte susţinerile unuia dintre autorii excepţiei, în sensul că, în situaţia returnării soţului său, cetăţean străin, în ţara de origine, este obligată fie să solicite desfacerea căsătoriei, pentru a putea să încheie o altă căsătorie fără să fie acuzată de bigamie - ceea ce ar presupune o încălcare a voinţei sale şi cheltuieli judiciare pentru procesul de divorţ, fie să plece împreună cu soţul său şi astfel să îşi părăsească ţara şi familia, Curtea apreciază că ipotezele înfăţişate constituie consecinţe posibile ale actului său de voinţă, liberă şi neviciată, exprimat prin însuşi consimţământul la căsătorie, consecinţe pe care autoarea le putea anticipa şi pe care şi le-a asumat la momentul încheierii acesteia, cunoscând statutul special al viitorului său soţ, cetăţean străin aflat pe teritoriul României. În considerarea obligaţiei constituţionale de respectare a legilor, Curtea reţine că atât cetăţenii români, cât şi cei străini aflaţi pe teritoriul României trebuie să respecte reglementările în vigoare ale statului român, deci inclusiv în ceea ce priveşte instituţia căsătoriei. Din perspectiva speţei analizate, aceasta presupune nu numai îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă pentru încheierea validă a căsătoriei, cât şi respectarea prescripţiilor legii pe parcursul existenţei sale, în sensul ca aceasta să satisfacă exigenţele legale referitoare la caracteristicile pe care o căsătorie trebuie să le întrunească pentru a justifica prelungirea dreptului de şedere obţinut în baza acesteia. Curtea constată că dispoziţiile art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu au niciun efect asupra existenţei căsătoriei, iar faptul că, în urma constatării caracterului de convenienţă al acesteia, autoarea excepţiei este pusă în situaţia de a face o alegere între menţinerea acesteia şi desfacerea ei în vederea intrării într-o nouă căsătorie reprezintă o situaţie prefigurată încă de la momentul încheierii căsătoriei, a cărei evitare ţinea însă exclusiv de comportamentul soţilor şi de atitudinea lor pe parcursul căsătoriei. Ca atare, Curtea constată că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale care consacră dreptul la viaţă intimă, familială şi privată. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Ionela Mioara El Kamach în Dosarul nr. 8.295/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Ljimani Suajb în Dosarul nr. 744/59/2010 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu