ORDIN Nr. 1189
din 15 noiembrie 2007
privind aprobarea formei,
modelului si continutului legitimatiilor speciale pentru personalul insarcinat
cu investigarea accidentelor si incidentelor din sistemul feroviar
ACT EMIS DE:
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 796 din 22 noiembrie 2007
In temeiul prevederilor art. 3
alin. (3) din anexa nr. 3 „Regulamentul de organizare şi funcţionare al
Organismului de Investigare Feroviar Român" la anexa nr. 1 „Regulamentul
de organizare şi funcţionare al Autorităţii Feroviare Române", aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Feroviare Române -AFER, cu modificările şi completările ulterioare,
şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 367/2007 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările
ulterioare,
ministrul transporturilor emite prezentul ordin.
Art. 1. - (1) Se aprobă forma, modelul şi conţinutul
legitimaţiilor speciale pentru personalul însărcinat cu investigarea
accidentelor şi incidentelor din sistemul feroviar, prevăzute în anexele nr.
1a)*) şi 1b)*), care fac parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Confecţionarea legitimaţiilor speciale de
investigare se asigură de către Autoritatea Feroviară Română -AFER.
Art. 2. - Condiţiile de exercitare a atribuţiilor de
investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare sunt prevăzute în anexa nr.
2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 3. - Nerespectarea prevederilor prezentului ordin
atrage răspunderea materială, civilă sau penală, după caz, potrivit legii.
Art. 4. - Autoritatea Feroviară Română - AFER şi
Organismul de Investigare Feroviar Român - OIFR vor duce la îndeplinire
prevederile prezentului ordin.
Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I, şi în Buletinul Autorităţii Feroviare Române-AFER.
p. Ministrul transporturilor,
Septimiu Buzaşu,
secretar de stat
*) Anexele nr. 1a) şi 1b) sunt reproduse în facsimil.
ANEXA Nr. 1a)
MODELUL
legitimaţiilor speciale nominale
- fată -

|
MINISTERUL
TRANSPORTURILOR
|

|
LEGITIMAŢIE SPECIALĂ
INVESTIGAŢII
ACCIDENTE - TRANSPORTURI FEROVIARE
Nr. XXX
|
|
Dl./Dna. Nume şi prenume cu iniţiala tatălui
CNP ............................................................
Funcţia: denumirea funcţiei
Unitatea: denumirea angajatorului
Ministru,
....................
(nume,
semnătura, ştampila)
Valabil până la: zz/ll/aaaa Data
emiterii: zz/ll/aaaa
|
|
|
|
- verso -
In conformitate cu prevederile
art. 19 şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 55/2006 privind siguranţa
feroviară, a art. 4 alin. (1) pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 367/2007
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, a art. 3
alin. (3) din anexa nr. 3 şi a art. 1 alin. (3) pct. c) din Hotărârea
Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii
Feroviare Române - AFER cu modificările şi completările ulterioare, în
vederea exercitării atribuţiilor de investigare a accidentelor şi
incidentelor feroviare, titularul legitimaţiei are:
1. drept de acces la locul accidentului sau
incidentului, precum şi la materialul rulant
implicat, infrastructura şi instalaţiile de control al traficului,
telecomunicaţii, electrificare şi de semnalizare aferente;
2. drept de a întocmi imediat o listă a probelor şi a
îndepărtării controlate a vehiculelor, instalaţiilor sau componentelor
infrastructurii în vederea examinării sau analizei;
3. drept de acces la/şi de utilizare a conţinutului
aparatelor de înregistrare de bord şi a echipamentelor de înregistrare a
mesajelor verbale şi de înregistrare a funcţionării sistemului de semnalizare
şi control al traficului;
4. drept de acces la rezultatele examinării corpurilor
victimelor;
5. drept de acces la rezultatele examinării
personalului trenului şi a altui personal feroviar implicat în accident sau incident;
6. drept de a chestiona
personalul feroviar implicat şi alţi martori;
7. drept de acces la orice informaţii relevante sau
înregistrări deţinute de administratorul de infrastructură, operatorii de
transport feroviar şi de Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română;
8. drept de acces pe toate
mijloacele de transport feroviar, în unităţile cu specific feroviar care
funcţionează sub autoritatea sau în subordinea Ministerului Transporturilor,
în unităţile operatorilor de transport feroviar şi ale operatorilor de
manevră feroviară, în unităţile administratorilor şi deţinătorilor de infrastructură
feroviară sau de linii ferate industriale, precum şi în unităţile
operatorilor economici care furnizează produse sau prestează servicii pentru
calea ferată, pe baza programului aprobat de directorul
Organismului de Investigare Feroviar Român - OIFR
|
ANEXA Nr. 1b)
MODELUL
legitimaţiilor speciale nenominale
- fată -

|
MINISTERUL
TRANSPORTURILOR
|

|
LEGITIMAŢIE SPECIALĂ
INVESTIGAŢII
ACCIDENTE - TRANSPORTURI FEROVIARE
Nr. XXX-N
|
|
Calitate posesor - membru
comisie investigare accidente transporturi feroviare
Ministru,
....................
(nume,
semnătura, ştampila)
Valabil până la: zz/ll/aaaa Data emiterii: zz/ll/aaaa
|
|
|
|
- verso -
In conformitate cu prevederile art 19 şi art. 20 alin.
(2) din Legea nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară, a art 4 alin. (1) pct.
2 din Hotărârea Guvernului nr. 367/2007 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Transporturilor, a art. 3 alin. (3) din anexa nr. 3 şi a art 1
alin. (3) pct. c) din Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea
şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române - AFER cu modificările şi
completările ulterioare, în vederea exercitării atribuţiilor de investigare a
accidentelor şi incidentelor feroviare, titularul legitimaţiei are:
1. drept de acces la locul accidentului sau
incidentului, precum şi la materialul rulant implicat, infrastructura şi
instalaţiile de control al traficului, telecomunicaţii, electrificare şi de
semnalizare aferente;
2. drept de a întocmi imediat o
listă a probelor şi a îndepărtării controlate a vehiculelor, instalaţiilor
sau componentelor infrastructurii în vederea examinării sau analizei;
3. drept de acces la/şi de
utilizare a conţinutului aparatelor de înregistrare de bord şi a
echipamentelor de înregistrare a mesajelor verbale şi de înregistrare a
funcţionării sistemului de semnalizare şi control al traficului;
4. drept de acces la rezultatele
examinării corpurilor victimelor;
5. drept de acces la
rezultatele examinării personalului trenului şi a altui personal feroviar
implicat în accident sau incident;
6. drept de a chestiona personalul feroviar implicat şi
alţi martori;
7. drept de acces la orice informaţii relevante sau
înregistrări deţinute de administratorul de infrastructură, operatorii de
transport feroviar şi de Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română;
8. drept de acces pe toate mijloacele de transport feroviar, în unităţile cu specific feroviar care
funcţionează sub autoritatea sau în subordinea Ministerului Transporturilor,
în unităţile operatorilor de transport feroviar şi ale operatorilor de
manevră feroviară, în unităţile administratorilor şi deţinătorilor de
infrastructură feroviară sau de linii ferate industriale, precum şi în
unităţile operatorilor economici care furnizează produse sau prestează
servicii pentru calea ferată, pe baza programului aprobat de directorul
Organismului de Investigare Feroviar Român - OIFR
|
ANEXA Nr. 2
CONDITIILE
de exercitare a atribuţiilor de investigare a
accidentelor şi incidentelor feroviare
Art. 1. -Activitatea de investigare se desfăşoară pe
baza deciziei de numire a comisiei de investigare, emisă de directorul
Organismului de Investigare Feroviar Român - OIFR şi a legitimaţiilor speciale
emise de Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Feroviară Română -AFER.
Art. 2. - Legitimaţiile speciale de investigare pot fi nominale sau nenominale.
Art. 3. - Legitimaţiile
speciale de investigare nominale se eliberează specialiştilor din cadrul
Ministerului Transporturilor şi al Organismului de Investigare Feroviar Român -
OIFR, pe baza unei liste întocmite de directorul Organismului de Investigare
Feroviar Român - OIFR, avizate de directorul general al Autorităţii Feroviare
Române -AFER şi aprobate de conducerea Ministerului Transporturilor.
Art. 4. - Legitimaţiile speciale de investigare
nenominale se confecţionează în număr de 10 bucăţi şi se gestionează de către
Organismul de Investigare Feroviar Român - OIFR din cadrul Autorităţii
Feroviare Române -AFER. Acestea se eliberează de către Organismul de
Investigare Feroviar Român - OIFR, cu ocazia acţiunilor de investigare, pe bază
de semnătură şi pe durată
determinată, specialiştilor din domeniul feroviar sau din domenii conexe la
care se apelează în caz de nevoie pentru a face parte din comisiile de
investigare.
Art. 5. -
Legitimaţiile speciale de investigare nenominale vor fi în mod obligatoriu
însoţite de împuternicirea emisă de Organismul de Investigare Feroviar Român -
OIFR.