HOTARARE Nr.
620 din 20 iunie 2007
privind modalitatea de
utilizare a fondurilor alocate de Uniunea Europeana prin intermediul
Facilitatii Schengen si pentru fluxurile de numerar
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 419 din 22 iunie 2007
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată,
având în vedere prevederile Legii nr. 157/2005 pentru
ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul
Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă,
Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica
Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului,
Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria,
Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă,
Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei
de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România
privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat
de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Obiectul prezentei hotărâri îl constituie
stabilirea modului de utilizare a asistenţei financiare comunitare acordate
României de către Uniunea Europeană prin intermediul Facilităţii Schengen şi
pentru fluxurile de numerar.
Art. 2. - In sensul prezentei hotărâri, termenii şi
expresiile de mai jos au următorul înţeles:
a) Facilitatea Schengen şi
pentru fluxurile de numerar reprezintă
instrumentul provizoriu prin care Uniunea Europeană acordă sprijin Bulgariei şi
României în perioada dintre data aderării şi sfârşitul anului 2009 în vederea
finanţării acţiunilor la noile frontiere externe ale Uniunii Europene, pentru
punerea în aplicare a acquis-ului Schengen şi controlul frontierelor externe şi
pentru a sprijini îmbunătăţirea fluxurilor de numerar în cadrul bugetelor
naţionale - instrument prevăzut la art. 32 din Actul privind condiţiile de
aderare a Republicii Bulgaria şi a României şi adaptările tratatelor pe care se
întemeiază Uniunea Europeană, partea a patra, titlul III (menţionat în
continuare ca art. 32 din tratat);
b) Facilitatea pentru fluxurile de numerar reprezintă componenta din instrumentul financiar menţionat la lit.
a) destinată îmbunătăţirii fluxurilor de numerar în
cadrul bugetului de stat;
c) Facilitatea Schengen reprezintă
componenta din instrumentul financiar menţionat la lit. a) destinată finanţării
acţiunilor la noile frontiere externe ale Uniunii Europene, pentru punerea în
aplicare a acquis-ului Schengen şi controlul frontierelor externe.
Art. 3. - Sumele acordate României în cadrul
Facilităţii Schengen şi pentru fluxurile de numerar se virează de către Comisia
Europeană în contul de valută al Ministerului Economiei şi Finanţelor deschis
la Centrala Băncii Naţionale a României.
Art. 4. - (1) Un procent de 70% din totalul fondurilor
transferate de la Uniunea Europeană pentru instrumentul provizoriu de sprijin,
pentru perioada 2007-2009, va fi alocat Facilităţii Schengen.
(2) Sumele aferente Facilităţii Schengen se gestionează
de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi de celelalte instituţii
beneficiare şi se prevăd în bugetul fondurilor externe nerambursabile, anexă la
bugetele acestora.
(3) In termen de două zile lucrătoare de la
solicitarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul
Economiei şi Finanţelor virează în contul indicat de acesta sumele în valută
aferente Facilităţii Schengen, încasate în contul prevăzut la art. 3, sau
echivalentul în lei al acestora, după caz.
(4) Cadrul instituţional pentru
planificarea financiară, coordonarea, implementarea, raportarea şi auditul
sumelor aferente Facilităţii Schengen va fi stabilit prin hotărâre a
Guvernului, care va fi supusă aprobării în termen de 30 de zile de la intrarea
în vigoare a prezentei hotărâri.
(5) Sumele considerate de către Comisia Europeană ca
fiind cheltuieli neeligibile în cadrul Facilităţii Schengen se suportă din
bugetul de stat, prin bugetele instituţiilor beneficiare.
(6) Eventualele diferenţe de
curs rezultate ca urmare a efectuării plăţilor (cheltuielilor) ce decurg din
implementarea proiectelor finanţate din Facilitatea Schengen se regularizează
la sfârşitul perioadei de implementare cu bugetul de stat.
Art. 5. - (1) Din sumele
încasate în contul prevăzut la art. 3 până la data intrării în vigoare a
prezentei hotărâri se alocă Facilităţii pentru fluxurile de numerar suma de
132.543.256 euro, reprezentând 22% din totalul fondurilor prevăzute a fi
alocate României prin instrumentul de sprijin pe întreaga perioadă vizată.
(2) Echivalentul în lei al
sumei prevăzute la alin. (1) se face venit integral la bugetul de stat în termen
de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(3) Sumele rămase disponibile
în contul prevăzut la art. 3 după efectuarea operaţiunii prevăzute la alin. (1)
şi (2), precum şi sumele încasate după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri
vor fi alocate pentru Facilitatea Schengen în condiţiile art. 4 şi 6.
(4) Sumele încasate în contul
prevăzut la art. 3 peste nivelul corespunzător procentului alocat Facilităţii
Schengen conform prevederilor art. 4 şi 6 se alocă Facilităţii pentru fluxurile
de numerar.
(5) Echivalentul în lei al
sumelor prevăzute la alin. (4) se virează la bugetul de
stat la finele anului 2009.
Art. 6. - Procentul prevăzut la art. 4 alin. (1) va
putea fi modificat, prin hotărâre a Guvernului, până la data de 30 septembrie
2009, fără a depăşi procentul de 78% din totalul fondurilor prevăzute a fi
alocate României prin instrumentul
de sprijin pe întreaga perioadă vizată. La modificarea procentului se vor avea
în vedere valoarea proiectelor
cuprinse în planul indicativ şi situaţia fluxurilor de numerar în cadrul
bugetului de stat.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
Ministrul afacerilor externe,
Adrian Mihai Cioroianu
Departamentul pentru afaceri europene,
Adrian Ciocănea,
secretar de stat