HOTARARE Nr.
980 din 22 august 2007
privind modificarea si
completarea anexei nr. 11 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru
aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 669 din 1 octombrie 2007
In temeiul art. 108 din
Constituţia României, republicată, şi al art. 20 alin. (1) din Legea nr.
213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu
modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Articol unic. - Datele de identificare şi valorile de inventar ale bunurilor
imobile aparţinând domeniului public al statului, aflate în administrarea
Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile
subordonate acesteia, înregistrate la Ministerul Economiei şi Finanţelor şi
specificate în anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru
aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al
statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie
2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează
după cum urmează:
1. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Aiud:
a) se introduce o poziţie,
conform anexei A la prezenta hotărâre;
b) se abrogă poziţia cu nr. MF-120850-Club Tineret;
c) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 37073, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1 = 1304 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „600.577,37 lei";
- la poziţia 37074, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1 = 836 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „678.034,71
lei";
- la poziţia 37075, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1 = 1796 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „2.307.446,33 lei";
- la poziţia 37076, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+3 = 1710,50 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„4.671.424,33 lei";
- la poziţia 37077, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „565.928,00 lei";
- la poziţia 37078, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1 = 403 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „418.508,98
lei";
- la poziţia 37079, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1 = 517 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „647.108,88
lei";
- la poziţia 37080, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1 = 643 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „604.371,94
lei";
- la poziţia 37081, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „133.031,00 lei";
- la poziţia 102596, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P = 465 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „805.249,98
lei";
- la poziţia 144397, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P = 862,50 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „360.246,84
lei".
2. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea Penitenciarului Arad:
a) se introduc 31 de poziţii, conform anexei B la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 27524, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „186.272,00 lei";
- la poziţia 27527, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P = 652,50 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „219.556,20
lei";
- la poziţia 27528, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P = 726,12 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „358.378,60
lei";
- la poziţia 27529, coloana 8 va avea următorul cuprins: „86.778,60 lei";
- la poziţia 27530, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „138.395,90 lei";
- la poziţia 27531, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Bloc alimentar+centrală termică"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P = 512,59 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „175.766,40
lei";
- la poziţia 27533, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „S + P = 536,91 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„186.112,20 lei";
- la poziţia 27557, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „16,07 ha";
- la poziţia 27560, coloana 4
va avea următorul cuprins: „4,10 ha".
3. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Bacău:
a) se introduc trei poziţii, conform anexei C la
prezenta hotărâre;
b) se abrogă poziţia cu nr.
MF-35711-teren agricol - 6 ha";
c) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 35707, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „3.036.620,21 lei";
- la poziţia 35708, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „2.817.709,02 lei";
- la poziţia 35709, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „3.666.995,80 lei";
- la poziţia 35708, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „2.817.709,02 lei";
- la poziţia 35710, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „30,51 ha"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „24.325,01
lei";
- la poziţia 106955, coloana 4, ultima poziţie, va
avea următorul cuprins: „5,0605 ha".
4. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Baia Mare:
a) se introduc cinci poziţii, conform anexei D la
prezenta hotărâre;
b) se abrogă poziţia cu nr. MF-106354-Garaj;
c) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 28083, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „oraş Baia Sprie, Str. Forestierului nr. 217"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „130.207,91 lei";
- la poziţia 28084, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „oraş Baia Sprie, Str. Forestierului nr. 217"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „436.994,43 lei";
- la poziţia 28085, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Bloc alimentar+magazie"; coloana 6 va avea următorul cuprins:
„oraş Baia Sprie, Str. Forestierului nr. 217"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „136.794,73 lei";
- la poziţia 28086, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „oraş Baia Sprie, Str. Forestierului nr. 217"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „223.794,20 lei";
- la poziţia 28087, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Centrală termică+ateliere"; coloana 6 va avea următorul cuprins:
„oraş Baia Sprie, Str. Forestierului nr. 217"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „741.720,71 lei";
- la poziţia 28088, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „oraş Baia Sprie, Str. Forestierului nr. 217".
5. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Botoşani:
a) se introduce o poziţie, conform anexei E la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 27224, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Nr. 118"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „148.510,24
lei";
- la poziţia 27225, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Nr. 118"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „2.098.772,57
lei";
- la poziţia 27226, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Nr. 118"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „375.621,04
lei";
- la poziţia 27227, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Nr. 118"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „580,80
lei";
- la poziţia 27228, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Nr. 118"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „8.758,00
lei";
- la poziţia 106249, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Nr. 118"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „521.263,67
lei";
- la poziţia 120760, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „51.189,00 lei".
6. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Brăila:
a) se introduce o poziţie, conform anexei F la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 37271, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „255.171,12 lei";
- la poziţia 37272, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „221.665,81 lei";
- la poziţia 37273, coloana 8 va avea următorul cuprins:
„3.452.676,24 lei";
- la poziţia 37274, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „871.519,61 lei";
- la poziţia 37275, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „106,70 ha"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „10.588.179,60
lei".
7. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Bucureşti Jilava:
a) se introduc 18 poziţii, conform anexei G la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 34138, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Str. Sabarului"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „25.937,86
lei";
- la poziţia 34139, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Vestiare+grup spălat+bufet"; coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Str. Sabarului"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „25.784,16 lei";
- la poziţia 34140, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Str. Sabarului"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „96.996,41
lei";
- la poziţia 34141, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Str. Sabarului"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „89.453,70 lei";
- la poziţia 34142, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion pregătire"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Str.
Sabarului"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „25.931,54 lei";
- la poziţia 34143, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion comandă"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Str.
Sabarului"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „41.834,80 lei";
- la poziţia 34144, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Str. Sabarului"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „398.200,24 lei";
- la poziţia 34145, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Str. Sabarului"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „51.513,11
lei";
- la poziţia 34147, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Str. Sabarului"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „73.637,44 lei";
- la poziţia 34148, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „11234 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Str.
Sabarului"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „1.052.367,60 lei";
- la poziţia 34149, coloana 6 va avea următorul cuprins:
„Str. Sabarului"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „11.664,20
lei";
- la poziţia 34150, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Str. Sabarului"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„932.131,92 lei";
- la poziţia 34151, coloana 6 va avea următorul cuprins:
„Str. Sabarului"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „297.849,76
lei";
- la poziţia 34155, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „13,712 ha"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Comuna
Comana".
8. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Bucureşti Rahova-9941693:
a) se introduc 51 de poziţii, conform anexei H la
prezenta hotărâre.
9. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Bistriţa:
a) se introduce o poziţie, conform anexei I la prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 37335, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Corp administrativ"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„368,03 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Municipiul Bistriţa,
Str. Tărpiului nr. 22"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „136.473,37
lei";
- la poziţia 37336, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Secţia a IV-a"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „864,00
mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Municipiul Bistriţa, Str.
Tărpiului nr. 22"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „233.005,33
lei";
- la poziţia 37337, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Ateliere- centrală termică"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „213,76 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Municipiul
Bistriţa, Str. Tărpiului nr. 22"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„164.731,79 lei";
- la poziţia 37338, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Bloc alimentar- club"; coloana 6 va avea următorul cuprins:
„Municipiul Bistriţa, Str. Tărpiului nr. 22"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „147.154,93 lei";
- la poziţia 37339, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Secţia I-a, II-a, III-a"; coloana 6 va avea următorul cuprins:
„Municipiul Bistriţa, Str. Tărpiului nr. 22"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „1.219.796,20 lei";
- la poziţia 37340, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Secţia a V-a"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Municipiul
Bistriţa, Str. Tărpiului nr. 22"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„213.288,61 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „Autorizaţie de
construire nr. 7685/233/1993-P.V. recepţie finală nr. 68/1998";
- la poziţia 37341, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Post control nr. II-pavilion vizite"; coloana 4 va avea
următorul cuprins: „P-149,35 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins:
„Municipiul Bistriţa, Str. Tărpiului nr. 22"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „61.254,88 lei";
- la poziţia 37342, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „4,71 ha"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Municipiul
Bistriţa, Str. Tărpiului nr. 22";
- la poziţia 112980, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Construcţii+teren curţi construcţii"; coloana 4 va avea
următorul cuprins: „P-169,90 mp, 0,48 ha"; coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Municipiul Bistriţa, Str. Tărpiului nr. 22"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „2002".
10. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Codlea:
a) se introduc opt poziţii, conform anexei J la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 36651, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „1.647,60 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „Contract de
închiriere nr. 9973/1984";
- la poziţia 36652, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „419,00 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „6.182,20
lei";
- la poziţia 36653, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Bloc alimentar-magazii-centrală termică"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „216.437,33 lei";
- la poziţia 36654, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Ateliere producţie"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„308.665,41 lei";
- la poziţia 36655, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Atelier întreţinere"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„61.706,53 lei";
- la poziţia 36656, coloana 3
va avea următorul cuprins: „Pavilion administrativ-magazii"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „47.465,89 lei";
- la poziţia 36657, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion deţinuţi-infirmerii"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „188.654,33 lei";
- la poziţia 36658, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion deţinuţi II"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „23.638,85 lei";
- la poziţia 36659, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Punct control nr. 2-birouri"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „2.158,10 lei";
- la poziţia 36660, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „S+P+M-139,00 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„18.617,81 lei";
- la poziţia 36661, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+2-242,00 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „800,00
lei";
- la poziţia 36662, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Punct control nr. 1-popotă"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „4.439,25 lei";
- la poziţia 36663, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Ţara: România; Judeţ: Braşov; Mun. Codlea"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „4.439,25 lei";
- la poziţia 36664, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Ţara: România, Judeţ: Braşov, Corn. Şoarş"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „590.663,18 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins:
„H.G.R. 931/1998, act de vânzare-cumpărare nr. 82/1999"; coloana 10 va
avea următorul cuprins: „în proprietate".
11. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Colibaşi:
a) se introduc nouă poziţii, conform anexei K la
prezenta hotărâre;
b) se abrogă poziţiile cu nr. MF: 38351-Secţia deţ. IV, 38355-Sec. Det I-III, 38356-Sec. det. V;
c) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 38347, coloana 6 va avea următorul cuprins:
„Bd. Dacia nr. 1"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „352.886,15
lei";
- la poziţia 38348"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1-1613 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Bd. Dacia
nr. 1"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „1.302.913,31 lei";
- la poziţia 38349, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Centrală termică pe gaze"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-153 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Bd. Dacia nr. 1";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „65.711,88 lei";
- la poziţia 38350, coloana 3
va avea următorul cuprins: „Brutărie"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-430 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Bd. Dacia nr.
1"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „460.251,62 lei";
- la poziţia 38352, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-666 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Bd. Dacia nr.
1"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „385.910,12 lei";
- la poziţia 38353, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-602 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Bd. Dacia nr.
1"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „309.576,05 lei";
- la poziţia 38354, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Secţie detenţie"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P- 3940
mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Bd. Dacia nr. 1"; coloana
8 va avea următorul cuprins: „3.705.659,56 lei";
- la poziţia 38357, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Teren agricol - teren curţi construcţii"; coloana 4 va avea
următorul cuprins: „27,30 ha"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „corn.
Mirceşti"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „273.000,00 lei";
- la poziţia 106305, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Bd. Dacia nr. 1"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„381.182,54 lei".
12. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului,
aflate în administrarea Penitenciarului Craiova:
a) se introduc 25 de poziţii, conform anexei L la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 39035, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1-923,89 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „230.753,30
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „CF nr. 3394/2004";
- la poziţia 39036, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-517,62 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „122.945,16
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „CF nr.
3394/2004";
- la poziţia 39037, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-310,45 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „80.602,92
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „CF nr. 3394/2004";
- la poziţia 39038, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-346,45 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „66.810,80
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „CF nr. 3394/2004";
- la poziţia 39039, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Secţii deţinere-Secţia II"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-504,00 mp"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „121.434,12 lei"; coloana 9 va avea următorul
cuprins: „CF nr. 3394/2004";
- la poziţia 39040, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Secţii deţinere-Secţia IM"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-432,77 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „59.631,24 lei";
coloana 9 va avea următorul cuprins: „CF nr. 3394/2004";
- la poziţia 39041, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Club deţinuţi"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P- 422,08
mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „68.550,84 lei"; coloana 9
va avea următorul cuprins: „CF nr. 3394/2004";
- la poziţia 39042, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Spaţii deţinere deţinuţi"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P+1-1352,78 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „1.456.878,48
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „CF nr. 3394/2004";
- la poziţia 39043, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Spaţii deţinere deţinuţi"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-585,33 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „866.514,00 lei";
coloana 9 va avea următorul cuprins: „CF nr. 3394/2004";
- la poziţia 39044, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-365,79 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „296.058,36
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „CF nr.
3394/2004";
- la poziţia 39045, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-258,78 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „43.871,16
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „CF nr. 3394/2004";
- la poziţia 39046, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Teren curţi construcţii"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„2949 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1896"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „1.862.239,89 lei"; coloana 9 va avea următorul
cuprins: „CF nr. 3394/2004".
13. Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în
administrarea Penitenciarului Deva:
• se modifică după cum urmează:
- la poziţia 37791, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Mun. Deva, str. Sântuhalm nr. 1"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „394.545,60 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „Sentinţă
civilă nr. 4846/2000";
- la poziţia 37792, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Mun. Deva, str. Sântuhalm nr. 1"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „1.153.942,24 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins:
„Sentinţă civilă nr. 4846/2000";
- la poziţia 37793, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Mun. Deva, str. Sântuhalm nr. 1"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „78.731,10 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „Sentinţă
civilă nr. 4846/2000";
- la poziţia 37794, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion administrativ II"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P+1-433,47 mp"; coloana
6 va avea următorul cuprins: „Mun. Deva, str. Sântuhalm nr. 1"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „139.923,36 lei"; coloana 9 va avea următorul
cuprins: „Sentinţă civilă nr. 4846/2000";
- la poziţia 37795, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Clădire administrativă-birouri"; coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Com. Şoimuş, Str. Principală nr. 43"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1997"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „576,73
lei";
- la poziţia 37796, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Clădire abator"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Com.
Şoimuş, Str. Principală nr. 43"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1997"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „576,73 lei";
- la poziţia 37797, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Com. Şoimuş, Str. Principală nr. 43"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1997"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „9.360,59 lei";
- la poziţia 37798, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „Mun. Deva, str. Sântuhalm nr. 1"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „1.493.870,10 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins:
„Sentinţă civilă nr. 4846/2000";
- la poziţia 106327, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „S+P-606,25 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Mun. Deva,
str. Sântuhalm nr. 1"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „190.488,00
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „Sentinţă civilă nr. 4846/2000".
14. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, secţia Vânjuleţ:
a) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 34428, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Spaţii cazare detenţie"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„74.255,20 lei";
- la poziţia 34429, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Sector vizite"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-228,30
mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „17.978,80 lei";
- la poziţia 34430, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „27.709,22 lei";
- la poziţia 34431, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „84.865,40 lei";
- la poziţia 34432, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „153.145,40 lei";
- la poziţia 34433, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Cabinet medical+capelă"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„10.357,00 lei";
- la poziţia 34434, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „94.099,50 lei";
- la poziţia 34435, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Anexă garaj"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „48.080,60
lei";
- la poziţia 34436, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1-140,00 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România,
Mehedinţi, Com. Vânjuleţ"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„11.097,50 lei";
- la poziţia 34437, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Corp 3 detenţie"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P+1-665,05 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Mehedinţi,
Com. Vânjuleţ"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1998"; coloana
8 va avea următorul cuprins: „172.198,00 lei";
- la poziţia 34438, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Corp 2 detenţie"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România,
Mehedinţi, Com. Vânjuleţ"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „890.049,80 lei";
- la poziţia 34439, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Corp 1 detenţie"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-465,40
mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Mehedinţi, Com.
Vânjuleţ"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1998"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „123.034,00 lei";
- la poziţia 34440, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Corp 4 bloc alimentar"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-650,00 mp"; Coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Mehedinţi,
Com. Vânjuleţ"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1998"; coloana
8 va avea următorul cuprins: „70.670,00 lei";
- la poziţia 34441, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Mehedinţi, Com. Simian";
- la poziţia 34442, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Teren curţi construcţii"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„39.400 mp" coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Mehedinţi, Com.
Vânjuleţ";
- la poziţia 106339, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-296,00 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1983";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „20.445,20 lei".
15. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Focşani:
a) se modifică după cum
urmează:
- la poziţia 36312, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „191.545,16 lei";
- la poziţia 36313, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „24.003,06 lei";
- la poziţia 36314, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „19.931,83 lei";
- la poziţia 36315, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „683.425,18 lei";
- la poziţia 36316, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „78.478,85 lei";
- la poziţia 36317, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „88.215,80 lei";
- la poziţia 36318, coloana 8 va avea următorul cuprins: „58.180,13 lei";
- la poziţia 36319, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „90.824,54 lei";
- la poziţia 36320, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „308.565,00 lei";
- la poziţia 36321, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „4.303,20 lei".
16. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Galaţi:
a) se introduc 15 poziţii, conform anexei M la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 26740, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „29.301,79 lei";
- la poziţia 26741, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Dormitor cadre+cabinete medicale"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „196.895,09 lei";
- la poziţia 26742, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „475.760,74 lei";
- la poziţia 26743, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „92.238,12 lei";
- la poziţia 26744, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „1.274.773,14 lei";
- la poziţia 26745, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „2.575.466,96 lei";
- la poziţia 26746, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „383.300,41 lei";
- la poziţia 26747, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Sală maşini+club deţinuţi"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„650.000,00 lei";
- la poziţia 26748, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Centrală termică+spălătorie"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „51.500,00 lei";
- la poziţia 26749, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „2.420.131,81 lei";
- la poziţia 26750, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion detenţie R 120 H"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„2001"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „1.451.685,23 lei";
- la poziţia 26751, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „45,00 ha"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1987";
coloana 9 va avea următorul cuprins: „Ordinul nr. 100/1987
al M.A., P.V. de punere în posesie nr. 795/1987".
17. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Gherla:
a) se introduc 14 poziţii, conform anexei N la prezenta
hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 36022, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Punct control+vorbitor"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„77.619,84 lei";
- la poziţia 36023, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „127.271,28 lei";
- la poziţia 36024, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „80.694,64 lei";
- la poziţia 36025, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „273.294,10 lei";
- la poziţia 36026, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1540"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „263.202,30
lei";
- la poziţia 36027, coloana 8
va avea următorul cuprins: „446.929,30 lei";
- la poziţia 36028, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „1.560.585,10 lei";
- la poziţia 36029, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „56.968,20 lei";
- la poziţia 36030, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Beciuri-magazii"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„44.518,30 lei";
- la poziţia 36031, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „93.286,32 lei";
- la poziţia 36032, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „32.606,50 lei";
- la poziţia 36033, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „67.405,50 lei";
- la poziţia 36034, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „P+1-212,00 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „90.369,36
lei";
- la poziţia 36035, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „81.672,70 lei";
- la poziţia 36036, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „16.164,72 lei";
- la poziţia 36037, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „S+P+2-1840,90 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „Cluj,
Cluj-Napoca, str. Dorobanţi nr. 4"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„337.987,55 lei";
- la poziţia 36038, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Teren incintă GAZ"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „11.119
mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „802.541,666 lei";
- la poziţia 106369, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „305.274,09 lei";
- la poziţia 106370, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Teren curţi construcţii-secţie exterioară Cluj"; coloana 6 va
avea următorul cuprins: „România, Cluj, Cluj-Napoca, str. Dorobanţi nr.
4,"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „137.004,09 lei".
18. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Giurgiu:
a) se introduc 30 de poziţii, conform anexei O la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 144403, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Giurgiu, şos. Giurgiu-Bucureşti km 3,5"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „1.175.392,00".
19. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului laşi:
a) se introduce o poziţie, conform anexei P la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 39519, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Vestiar cadre+camere oaspeţi+primire vizitatori"; coloana 4 va
avea următorul cuprins: „S+P+1-696,32 mp"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „353.971,06 lei";
- la poziţia 39520, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-383,34 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „18.776,56
lei";
- la poziţia 39521, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Magazii şi birouri"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„13.438,30 lei";
- la poziţia 39522, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1-782,70 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „83.133,55
lei";
- la poziţia 39523, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Punct contr. nr. 2-sector vizite"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-462,20 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „18.658,14
lei";
- la poziţia 39524, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „12.404,43 lei";
- la poziţia 39525, coloana 3
va avea următorul cuprins: „Pav. Detenţie-bloc alimentar"; coloana 4 va
avea următorul cuprins: „P+1-3322 mp"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „654.484,78 lei";
- la poziţia 39526, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „S+P+2-3761 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„1.102.437,29 lei";
- la poziţia 39527, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „15.585,44 lei";
- la poziţia 39528, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Beci alimente"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „4.670,31 lei";
- la poziţia 39529, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „15.830,53 lei";
- la poziţia 39530, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Teren agricol Chiriţa"; coloana 6 va avea următorul cuprins:
„România, laşi, com. Holboca"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„2.250,00 lei";
- la poziţia 39531, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Teren agricol Cotu Morii"; coloana 6 va avea următorul cuprins:
„România, laşi, com. Victoria"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„14.298,00 lei".
20. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Mărgineni:
a) se introduc două poziţii, conform anexei Q la
prezenta hotărâre;
b) se abrogă poziţiile cu nr. MF: 60428-Adăpost SRT,
60429-Dormitoare Movila Vulpii, 60430-Pavilion administrativ, 106431-Depozit de
muniţie, 106435-Adăpost pentru tehnică;
c) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 60417, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „1.069.807,09 lei";
- la poziţia 60418, coloana 2 va avea următorul
cuprins: „Bloc alimentar+garaj"; coloana 6 va avea următorul cuprins:
„România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „62.447,00 lei";
- la poziţia 60419, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „172.829,10 lei";
- la poziţia 60420, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „3.025.115,79 lei";
- la poziţia 60421, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „40.776,60 lei";
- la poziţia 60422, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „477.913,20 lei";
- la poziţia 60423, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „880.913,20 lei";
- la poziţia 60424, coloana 6 va avea următorul cuprins:
„România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „95.175,00 lei";
- la poziţia 60425, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „477.913,20 lei";
- la poziţia 60426, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „196.120,80 lei";
- la poziţia 60427, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „760.635,16 lei";
- la poziţia 60431, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1-722,00 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România,
Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „1.945.220,52 lei";
- la poziţia 60432, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „300.314,80 lei";
- la poziţia 60433, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „569.067,84 lei";
- la poziţia 60434, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „440.788,08 lei";
- la poziţia 60435, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „37.400,83 lei";
- la poziţia 60436, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „1.027.019,76 lei";
- la poziţia 60437, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Filtru nou depus"; coloana 6 va avea următorul cuprins:
„România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „174.925,92 lei";
- la poziţia 60438, coloana 6 va avea următorul cuprins:
„România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „295.696,08 lei";
- la poziţia 60439, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „617.714,16 lei";
- la poziţia 60440, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „1.022.247,36 lei";
- la poziţia 60441, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „479.268,23 lei";
- la poziţia 106419, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Beci zarzavat"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România,
Damboviţa, com. I.L. Caragiale, str. Moreni nr. 6"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „103.724,90 lei";
- la poziţia 106421, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Damboviţa, com. I.L. Caragiale"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „113.256,70 lei".
21. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea Penitenciarului Miercurea-Ciuc:
a) se introduc două poziţii, conform anexei R la
prezenta hotărâre;
b) se abrogă poziţia cu nr. MF: 35000-Centrală termică;
c) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 34995, coloana 8 va avea următorul cuprins: „153.478,91 lei";
- la poziţia 34996, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „225.100,84 lei";
- la poziţia 34997, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „345.062,19 lei";
- la poziţia 34998, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „274.089,04 lei";
- la poziţia 34999, coloana 8
va avea următorul cuprins: „146.030,68 lei";
- la poziţia 35001, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „46.832,00 lei";
- la poziţia 106471, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Adm.+Club+Bucătărie"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „164.806,97 lei".
22. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Oradea:
a) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 34345, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „67.172,21 lei";
- la poziţia 34346, coloana 8
va avea următorul cuprins: „85.308,71 lei";
- la poziţia 34347, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „29.424,80 lei";
- la poziţia 34348, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „394.131,69 lei";
- la poziţia 34349, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „16.914,86 lei";
- la poziţia 34350, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Spaţii de producţie şi detenţie"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+2+M-570.93 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„1.937.687,75 lei";
- la poziţia 34351, coloana 3
va avea următorul cuprins: „Garaj, cabinet medical deţinuţi, club
deţinuţi"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „125.821,50 lei";
- la poziţia 34352, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „10.827,98 lei";
- la poziţia 34353, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „8.817,21 lei";
- la poziţia 34354, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „5.987,11 lei";
- la poziţia 34355, coloana 8 va avea următorul cuprins:
„27.510,00 lei".
23. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al
statului, aflate în administrarea Penitenciarului Pelendava:
a) se introduce o poziţie, conform anexei S la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 96879, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „190.000 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România,
Dolj, Craiova, şos. Caracal km 8"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1999"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „2.569.442,87 lei";
- la poziţia 96880, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „967 ha"; coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1999".
24. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Ploieşti:
a) se introduc 43 de poziţii, conform anexei T la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 51894, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „260.381,74 lei";
- la poziţia 51895, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „1.490.051,00 lei";
- la poziţia 51896, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „S+P+1-109,92 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „185.223,56";
- la poziţia 51897, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „282.849,48 lei";
- la poziţia 51898, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „S+P+1-280,00 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„2002"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „368.480,08 lei";
- la poziţia 51899, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „176.533,84 lei";
- la poziţia 51900, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „52.481,91 lei";
- la poziţia 51901, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion secţie semideschis dormitor+bloc alimentar"; coloana 6
va avea următorul cuprins: „România, Prahova, com. Berceni, sat Moara
Nouă"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „474.747,96 lei";
- la poziţia 51902, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Prahova, com. Berceni, sat Moara Nouă"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „9,90 lei";
- la poziţia 51903, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „2003"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „40.000,00
lei";
- la poziţia 51904, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Prahova, com. Berceni, sat Moara Nouă"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „4,30
lei";
- la poziţia 107375, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Prahova, com. Berceni, sat Moara Nouă"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „13.583,71 lei".
25. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Poarta Albă:
a) se abrogă poziţiile cu nr. MF: 36470-Dormitor
condamnaţi, 36471-Dormitor condamnaţi, 36487-Farmacie-stomatologie,
36500-Locuinţe cadre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 36456, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1-1755,55 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„17.500.000,00 lei";
- la poziţia 36457, coloana 8 va avea următorul cuprins: „12.733,78 lei";
- la poziţia 36458, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Dormitor condamnaţi/A"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„32.263,82 lei";
- la poziţia 36459, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Dormitor condamnaţi/B"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„34.168,55 lei";
- la poziţia 36460, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Dormitor condamnaţi/C"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„34.537,30 lei";
- la poziţia 36461, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „45.353,72 lei";
- la poziţia 36462, coloana 8
va avea următorul cuprins: „5.792,92 lei";
- la poziţia 36463, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Magazie ETG/A"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „12.538,39
lei";
- la poziţia 36464, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Ateliere, birou magazie"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„24.568,95 lei";
- la poziţia 36465, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Atelier auto/B"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „27.756,96
lei";
- la poziţia 36466, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Magazie moară"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „219.249,76
lei";
- la poziţia 36467, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „61.619,37 lei";
- la poziţia 36468, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Dormitor condamnaţi/D"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„23.584,37 lei";
- la poziţia 36469, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „1.437.500,00 lei";
- la poziţia 36472, coloana 3 va avea următorul cuprins:
„Dormitor condamnaţi/F"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „34.766,85
lei";
- la poziţia 36473, coloana 3 va avea următorul
cuprins: Atelier prod. bugetară"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
,131.821,50 lei";
- la poziţia 36474, coloana 8 va avea următorul
cuprins: ,47.807,90 lei";
- la poziţia 36475, coloana 3 va avea următorul
cuprins: .Dormitor condamnaţi/H"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
,P-1077,00 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: ,302.220,43
lei";
- la poziţia 36476, coloana 8 va avea următorul
cuprins: ,42.306,12 lei";
- la poziţia 36477, coloana 3 va avea următorul
cuprins: .Dormitor condamnaţi/J"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
,25.233,34 lei";
- la poziţia 36478, coloana 3 va avea următorul
cuprins: .Dormitor condamnaţi/K"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
,25.233,34 lei";
- la poziţia 36479, coloana 3 va avea următorul
cuprins: .Dormitor condamnaţi/L"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
,25.233,34 lei";
- la poziţia 36480, coloana 3 va avea următorul
cuprins: .Dormitor condamnaţi/M"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
,25.233,34 lei";
- la poziţia 36481, coloana 8 va avea următorul
cuprins: ,201.949,35 lei";
- la poziţia 36482, coloana 3 va avea următorul
cuprins: ,Baie spălătorie"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
,24.502,84 lei";
- la poziţia 36486, coloana 8 va avea următorul
cuprins: ,23.729,69 lei";
- la poziţia 36488, coloana 3 va avea următorul
cuprins: .Locuinţe cadre/A"; coloana 8 va avea următorul cuprins: ,31.533,94
lei";
- la poziţia 36489, coloana 3 va avea următorul
cuprins: ,Sală aşteptare vizită"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
,23.847,87 lei";
- la poziţia 36490, coloana 7 va avea următorul
cuprins: ,1949"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „646.117,90
lei";
- la poziţia 36491, coloana 8 va avea următorul
cuprins: ,25.640,62 lei";
- la poziţia 36492, coloana 3 va avea următorul
cuprins: .Camere oaspeţi/A"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
,33.655,36 lei";
- la poziţia 36495, coloana 8 va avea următorul
cuprins: ,42.043,49 lei";
- la poziţia 36496, coloana 3 va avea următorul
cuprins: .Locuinţe cadre/B"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
,35.252,19 lei";
- la poziţia 36497, coloana 3 va avea următorul
cuprins: .Camere oaspeţi/B"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
,14.523,80 lei";
- la poziţia 36498, coloana 3 va avea următorul
cuprins: .Locuinţe cadre/C"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
,35.594,49 lei";
- la poziţia 36499, coloana 3 va avea următorul
cuprins: .Locuinţe cadre/D"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
,57.316,83 lei";
- la poziţia 36501, coloana 3 va avea următorul
cuprins: .Locuinţe cadre/E"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
,37.477,30 lei";
- la poziţia 36502, coloana 3 va avea următorul
cuprins: .Locuinţe cadre/F"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
,29.607,71 lei";
- la poziţia 36503, coloana 8 va avea următorul
cuprins: ,394.675,73 lei";
- la poziţia 106520, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „5,10 lei";
- la poziţia 106521, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-152,84 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1998";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „16,93 lei";
- la poziţia 106537, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „43,50 lei";
- la poziţia 106538, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Clădire administrativă"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „53,14 lei";
- la poziţia 106539, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Dormitor/A"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1998";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „51,89 lei";
- la poziţia 106540, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Dormitor/B"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1998";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „51,89 lei";
- la poziţia 106541, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Dormitor/C"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1998";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „51,89 lei";
- la poziţia 106543, coloana 3 va avea următorul cuprins:
„Dormitor/D"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1998"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „51,89 lei";
- la poziţia 106545, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Dormitor/E"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1998";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „51,89 lei";
- la poziţia 106546, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Dormitor/F"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1998";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „51,89 lei";
- la poziţia 106548, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Dormitor/G"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1998";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „51,89 lei";
- la poziţia 106549, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Dormitor/H"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1998";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „51,89 lei";
- la poziţia 106550, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „172,17 lei";
- la poziţia 106551, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „73,89 lei";
- la poziţia 106553, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „38,77 lei";
- la poziţia 106556, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „41,13 lei";
- la poziţia 106565, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Grup ateliere"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „25,84 lei";
- la poziţia 106568, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „87,36 lei";
- la poziţia 106569, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-96,12 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1998";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „216.877,25 lei";
- la poziţia 144398, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-352,25 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1949";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „5.902,13 lei".
26. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Satu Mare:
• se modifică după cum urmează:
- la poziţia 27929, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „27.580,96 lei";
- la poziţia 27930, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „181.362,60 lei";
- la poziţia 27931, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Ateliere producţie"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„61.236,82 lei";
- la poziţia 27933, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Centrală termică-adăpost-padoc maternitate"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „76.205,50 lei".
27. Inventarul bunurilor
care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Slobozia:
a) se introduc 23 de poziţii, conform anexei Ţ la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 34607, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion administrativ-birouri"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-429,72 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România,
Ialomiţa, Slobozia, Str. Gării nr. 54"; coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1974"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „103.303,62
lei";
- la poziţia 34608, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Corp gardă + popotă"; coloana 6 va avea următorul cuprins:
„România, Ialomiţa, Slobozia, Str. Gării nr. 54"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1974"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„145.922,38 lei";
- la poziţia 34609, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Ialomiţa, Slobozia, Str. Gării nr. 54"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „1974"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„28.286,23 lei";
- la poziţia 34610, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Secţia I - cazare
deţinuţi"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-892,03 mp";
coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Ialomiţa, Slobozia, Str. Gării
nr. 54"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1974"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „20.810,40 lei";
- la poziţia 34611, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Secţia II - cazare
deţinuţi"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-472,97 mp";
coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Ialomiţa, Slobozia, Str. Gării
nr. 54"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1974"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „291.379,69 lei";
- la poziţia 34612, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Secţia III - cazare deţinuţi"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-396,21 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România,
Ialomiţa, Slobozia, Str. Gării nr. 54"; coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1974"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „104.659,88
lei";
- la poziţia 34613, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Secţia III-cazare deţinuţi"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-990,55 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România,
Ialomiţa, Slobozia, Str. Gării nr. 54"; coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1974"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „283.830,78
lei";
- la poziţia 34614, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „PC nr. 2+sector vizite"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P+1-255,36 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Ialomiţa,
Slobozia, Str. Gării nr. 54"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1974"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „1.112.978,58 lei";
- la poziţia 34615, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Magazii AFV"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P+1-980,00
mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Ialomiţa, Slobozia,
Str. Gării nr. 54"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1974";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „200.610,15 lei";
- la poziţia 34616, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-120,54 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România,
Ialomiţa, Slobozia, Str. Gării nr. 54"; coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1974"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „30.646,75
lei";
- la poziţia 34617, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Bloc alimentar şi spălătorie"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-549,60 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Ialomiţa, Slobozia, Str. Gării
nr. 54"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1974"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „106.329,33 lei";
- la poziţia 34618, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Ialomiţa, Slobozia, Str. Gării nr. 54"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „1995"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„44.181,94 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „PV din
30.06.1995";
- la poziţia 34619, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „53,5 ha"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România,
Ialomiţa, şos. Slobozia-Amara"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1980,1986,1990"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „Ordin DAS nr.
69/1980, Protocol MI-DAS nr. 249198/1986-6847F6/1986, PV nr. 85875/1990 cu IJ
de Poliţie";
- la poziţia 34620, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „S+P+1-835,86 mp - parţial 2 etaje-2741,94 mp"; coloana 6 va avea
următorul cuprins: „România, Ialomiţa, Loc. Amara, str. Ana Ipătescu nr. 1
bis"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1999"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „3.577.497,50 lei"; coloana 10 va avea următorul
cuprins: „Proprietate";
- la poziţia 103673, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Imobil 5005 - teren agricol"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „3,00 ha"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „2003";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „0,00 lei"; coloana 9 va avea
următorul cuprins: „H.G. 611/2003";
- la poziţia 103674, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Imobil 5006 - teren agricol"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „5,20 ha"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „2003";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „0,00 lei"; coloana 9 va avea
următorul cuprins: „H.G. 611/2003".
28. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Timişoara:
a) se introduc 68 de poziţii, conform anexei U la
prezenta hotărâre;
b) se abrogă poziţiile cu nr. MF: 107411-Dormitor,
107412-Dormitor, 107415-Dormitor, 107416-Dormitor, 107417-Dormitor,
107418-Dormitor, 107419-Dormitor, 107420-Dormitor, 107421-Dormitor,
107460-Club, 107483-Magazie, 107484-Magazie, 107523-Magazie, 107524-Punct alimentar;
c) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 35572, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Birouri, dormitoare cadre"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„151.659,00 lei";
- la poziţia 35573, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „293.282,00 lei";
- la poziţia 35574, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Magazii, ateliere, filtru deţinuţi"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „133.936,00 lei";
- la poziţia 35575, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „133.936,00 lei";
- la poziţia 35576, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „87.411,00 lei";
- la poziţia 35577, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion club-secţia VI"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „436.002,00 lei";
- la poziţia 35578, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Spaţii deţinere"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„1.105.190,00 lei";
- la poziţia 35579, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „377.846,00 lei";
- la poziţia 35580, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Teren curţi construcţii"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„15.776,60 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Timiş,
Timişoara, str. Popa Şapcă nr. 7";
- la poziţia 35581, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „5,32 ha"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Timiş,
Timişoara, Calea Moşniţei nr. 11";
- la poziţia 107396, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„1.379.574,00 lei";
- la poziţia 107397, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„223.474,00 lei";
- la poziţia 107398, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„223.474,00 lei";
- la poziţia 107399, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„831.436,00 lei";
- la poziţia 107405, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„65.557,00 lei";
- la poziţia 107406, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„692.632,00 lei";
- la poziţia 107407, coloana 6
va avea următorul cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr.
6"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „1.796,00 lei";
- la poziţia 107408, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „831.436,00
lei";
- la poziţia 107409, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„725.945,00 lei";
- la poziţia 107410, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„725.945,00 lei";
- la poziţia 107422, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „206.752,00 lei";
- la poziţia 107423, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„410.302,00 lei";
- la poziţia 107424, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„161.913,00 lei";
- la poziţia 107457, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„376.350,00 lei";
- la poziţia 107458, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„1.548.588,00 lei";
- la poziţia 107459, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„106.867,00 lei";
- la poziţia 107461, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„441.980,00 lei";
- la poziţia 107462, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„265.844,00 lei";
- la poziţia 107463, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„265.844,00 lei";
- la poziţia 107464, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„265.844,00 lei";
- la poziţia 107465, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„265.844,00 lei";
- la poziţia 107466, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „110.685,00 lei";
- la poziţia 107467, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„70.047,00 lei";
- la poziţia 107468, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„261.468,00 lei";
- la poziţia 107469, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„261.468,00 lei";
- la poziţia 107470, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„260.952,00 lei";
- la poziţia 107471, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„260.952,00 lei";
- la poziţia 107472, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„51.188,00 lei";
- la poziţia 107473, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„275.698,00 lei";
- la poziţia 107474, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„402.956,00 lei";
- la poziţia 107475, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„189.486,00 lei";
- la poziţia 107476, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„4.490,00 lei";
- la poziţia 107477, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „2000";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „1.670.553,00
lei";
- la poziţia 107478, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„669.534,00 lei";
- la poziţia 107479, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„671.722,00 lei";
- la poziţia 107480, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „441.981,00
lei";
- la poziţia 107481, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„441.981,00 lei";
- la poziţia 107482, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„441.981,00 lei";
- la poziţia 107525, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „91.584,00 lei";
- la poziţia 107526, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„159.841,00 lei";
- la poziţia 107527, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„154.806,00 lei";
- la poziţia 107528, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„132.661,00 lei";
- la poziţia 107529, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„84.695,00 lei";
- la poziţia 107530, coloana 6 va avea următorul cuprins:
„România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „97.367,00
lei";
- la poziţia 107531, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„70.945,00 lei";
- la poziţia 107532, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„70.945,00 lei";
- la poziţia 107533, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „70.945,00
lei";
- la poziţia 107534, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„70.945,00 lei";
- la poziţia 107535, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„70.945,00 lei";
- la poziţia 107536, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„70.047,00 lei";
- la poziţia 107537, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„70.047,00 lei";
- la poziţia 107538, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„32.329,00 lei";
- la poziţia 107539, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„32.329,00 lei";
- la poziţia 107540, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„32.329,00 lei";
- la poziţia 107541, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „18.053,00 lei";
- la poziţia 107542, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„31.302,00 lei";
- la poziţia 107543, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Timiş, oraş Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„14.906,00 lei";
- la poziţia 144404, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Teren curţi construcţii"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„2.067.455 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Timiş, oraş
Buziaş, Str. Florilor nr. 6"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„2000"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „0,00 lei".
29. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Târgşor:
a) se introduc 24 de poziţii, conform anexei V la prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 26591, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Dormitoare bărbaţi"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„162.848,59 lei";
- la poziţia 26592, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „362.049,83 lei";
- la poziţia 26593, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „5.690,19 lei";
- la poziţia 26594, coloana 8
va avea următorul cuprins: „68.464,53 lei";
- la poziţia 26595, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „42.524,51 lei";
- la poziţia 26596, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „67.911,50 lei";
- la poziţia 26597, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Spaţii cazare - secţia 3-4"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1- 1470,00 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„670.635,23 lei";
- la poziţia 26598, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Spaţii cazare - secţia 1-2"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1-1379,80 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„2006"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „4.741.100,00 lei";
- la poziţia 26599, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Sală vizite"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P+1-1379,80 mp"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „2006"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„4.741.100,00 lei";
- la poziţia 26600, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „18.152,70 lei";
- la poziţia 26601, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „78.069,17 lei";
- la poziţia 26602, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „539.257,87 lei";
- la poziţia 26603, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „86.712,07 lei";
- la poziţia 26604, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Garaj auto"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „177.604,43 lei";
- la poziţia 26605, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion administrativ - fabrică confecţii"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „20.466,14 lei";
- la poziţia 26606, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „10,50 ha"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1978";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „148.400,00 lei"; coloana 9 va avea
următorul cuprins: „PV nr. 499/1978";
- la poziţia 26607, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1982"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „194.144,59 lei";
- la poziţia 60428, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Adăpost SRT"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-77
mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Prahova, sat Movila
Vulpii"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1998-2003"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „8,20 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins:
„HGR nr. 827/1998 - PV nr. 12030 şi 26156 din 19.09.2003";
- la poziţia 60429, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Dormitoare Movila Vulpii"; coloana 6 va avea următorul cuprins:
„România, Prahova, sat Movila Vulpii"; coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1998- 2003"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „52.491,38
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HGR nr. 827/1998 - PV nr.
12030 şi 26156 din 19.09.2003";
- la poziţia 60430, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion administrativ"; coloana 6 va avea următorul cuprins:
„România, Prahova, sat Movila Vulpii"; coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1998- 2003"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „77.774,55
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HGR nr. 827/1998 - PV nr.
12030 şi 26156 din 19.09.2003";
- la poziţia 106431, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Prahova, sat Movila Vulpii"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1998- 2003"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„8,60 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HGR nr. 827/1998 - PV nr.
12030 şi 26156 din 19.09.2003";
- la poziţia 106435, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Adăpost pentru tehnică"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-48 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Prahova, sat
Movila Vulpii"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1998- 2003";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „3,00 lei"; coloana 9 va avea
următorul cuprins: „HGR nr. 827/1998 - PV nr. 12030 şi 26156 din
19.09.2003".
30. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Târgu Mureş:
a) se introduc trei poziţii, conform anexei W la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 36996, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1945-1948"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „120.626,65
lei";
- la poziţia 36997, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1-452 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1890-1945"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „878.154,50 lei";
- la poziţia 36998, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Vestiar cadre, club deţinuţi, camere deţinere, birouri
logistică"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P+1+1/2- 537,30
mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1945-2001"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „780.694,74 lei";
- la poziţia 36999, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Filtru, CT, cabinet medical, ateliere-garaje-birouri logistică";
coloana 4 va avea următorul cuprins: „P+1 + 1/2- 537,30 mp"; coloana 6 va
avea următorul cuprins: „România, Mureş, Târgu Mureş, Str. Retezatului nr.
7"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1945- 2001"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „936.980,03 lei";
- la poziţia 37000, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Teren curţi construcţii"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„171.509 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Mureş, Târgu
Mureş, Str. Rândunicii nr. 7"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1974-1996"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„27.451,73 lei";
- la poziţia 37001, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „1,51 ha"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Mureş,
Târgu Mureş, Str. Apaductului"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„2.417,51 lei";
- la poziţia 37002, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Teren arabil/construcţii"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„57.917 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Mureş, Loc.
Sâncraiul de Mureş, Str. Stejarului nr. 7"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „11.183,06 lei";
- la poziţia 37003, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Mureş, Loc. Bărdeşti, Str. Voinicenilor"; coloana 7 va
avea următorul cuprins: „1972-1973"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„7.699,00 lei".
31. Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Tulcea:
a) se introduc 23 de poziţii, conform anexei X la prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 36707, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „1.781.250,00 lei";
- la poziţia 36708, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „163.500,00 lei";
- la poziţia 36709, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „711.000,00 lei";
- la poziţia 36710, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „S+P+4-1300 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„22.923.345,00 lei";
- la poziţia 36711, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „117.000,00 lei";
- la poziţia 36712, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „319.471,76 lei";
- la poziţia 36713, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „716.103,00 lei";
- la poziţia 36714, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „503.971,13 lei";
- la poziţia 36715, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Tulcea, Tulcea, str. Prislav nr. 177"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „2.518.650,00 lei";
- la poziţia 36716, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „1.405.218,07 lei";
- la poziţia 36717, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „758.101,90 lei";
- la poziţia 36718, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „1.326.516,89 lei";
- la poziţia 36719, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „5.730.275,40 lei";
- la poziţia 36720, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „489.878,33 lei";
- la poziţia 36721, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „486.977,61 lei";
- la poziţia 36722, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „446.010,90 lei";
- la poziţia 36723, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „689.762,67 lei";
- la poziţia 36724, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion cazare cadre nr. 1"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „641.055,96 lei";
- la poziţia 36725, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion cazare cadre nr. 2"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „369.183,99 lei";
- la poziţia 36726, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion cazare cadre nr. 3"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „394.759,30 lei";
- la poziţia 36727, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion cazare cadre nr. 4"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „450.945,84 lei";
- la poziţia 36728, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion cazare cadre nr. 5"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „347.305,71 lei";
- la poziţia 36729, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion cazare cadre nr. 6"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-211 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „322.498,23
lei";
- la poziţia 36730, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion cazare cadre nr. 7"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-211 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „322.498,23
lei";
- la poziţia 36731, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion cazare cadre nr. 8"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „372.304,06 lei";
- la poziţia 36732, coloana 3 va avea următorul cuprins:
„Pavilion cazare cadre nr. 9"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„527.405,39 lei";
- la poziţia 36733, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion cazare cadre nr. 10"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „369.183,99 lei";
- la poziţia 36734, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion cazare cadre nr. 11"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-211 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „322.498,23 lei";
- la poziţia 36735, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion cazare cadre nr. 12"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „527.405,39 lei";
- la poziţia 36736, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion cazare cadre nr. 13"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „463.289,04 lei";
- la poziţia 36737, coloana 3 va avea următorul cuprins:
„Pavilion cazare cadre nr. 14"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„329.318,55 lei";
- la poziţia 36738, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „591.470,88 lei";
- la poziţia 36739, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „3.900,00 lei";
- la poziţia 36740, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „900,00 lei";
- la poziţia 36741, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Punct control nr. 1"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-109,20 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Tulcea,
Tulcea, str. Babadag nr. 142"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1984"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „21.305,16 lei"; coloana
9 va avea următorul cuprins: „Ordin Ml nr. 248219/1990,
PV nr. 8351/1993";
- la poziţia 36742, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Depozit armament"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-81,52
mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Tulcea, Tulcea, str.
Babadag nr. 142"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1965";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „9.315,55 lei"; coloana 9 va avea
următorul cuprins: „Ordin Ml nr. 248219/1990, PV nr. 8351/1993";
- la poziţia 36743, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Baracă ETG"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-345,60
mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Tulcea, Tulcea, str.
Babadag nr. 142"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1969";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „40.198,27 lei"; coloana 9 va avea
următorul cuprins: „Ordin Ml nr. 248219/1990, PV nr.
8351/1993";
- la poziţia 36744, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Baracă metalică depozit"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-192,00 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Tulcea,
Tulcea, str. Babadag nr. 142"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1985"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „13.005,46 lei"; coloana
9 va avea următorul cuprins: „Ordin Ml nr. 248219/1990, PV nr. 8351/1993";
- la poziţia 36745, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Bloc alimentar"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„S+P-688,39 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Tulcea,
Tulcea, str. Babadag nr. 142"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1974"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „189.513,72 lei";
coloana 9 va avea următorul cuprins: „Ordin Ml nr. 248219/1990, PV nr.
8351/1993";
- la poziţia 36746, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Depozit carburanţi"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-93,80 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Tulcea,
Tulcea, str. Babadag nr. 142"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1969"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „6.945,79 lei"; coloana
9 va avea următorul cuprins: „Ordin Ml nr. 248219/1990, PV nr. 8351/1993".
32. Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în
administrarea Penitenciarului Târgu Jiu:
a) se introduc 41 de poziţii, conform anexei Y la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 35099, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1-468,00 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România,
Gorj, Târgu Jiu, str. V. Alecsandri
nr. 23"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „650.470,71 lei";
coloana 9 va avea următorul cuprins: „Hot. CL nr. 34/1997";
- la poziţia 35100, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Gorj, Târgu Jiu, str. V. Alecsandri nr. 23"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„1.671.691,53 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „Hot. CL nr.
34/1997";
- la poziţia 35101, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-623,00 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România,
Gorj, Târgu Jiu, str. V. Alecsandri
nr. 23"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1970"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „998.955,69 lei"; coloana 9 va avea următorul
cuprins: „Hot. CL nr. 34/1997";
- la poziţia 35102, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-173,00 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România,
Gorj, Târgu Jiu, str. V. Alecsandri
nr. 23"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „39.080,16 lei";
coloana 9 va avea următorul cuprins: „Hot. CL nr.
34/1997";
- la poziţia 35103, coloana 6 va avea următorul cuprins:
„România, Gorj, Târgu Jiu, str. V. Alecsandri nr. 23"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1970"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „99.254,41 lei"; coloana
9 va avea următorul cuprins: „Hot. CL nr. 34/1997";
- la poziţia 35104, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Gorj, Târgu Jiu, str. V. Alecsandri nr. 23"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„251.009,81 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „Hot. CL nr. 34/1997";
- la poziţia 35105, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Gorj, Târgu Jiu, str. V. Alecsandri nr. 23"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„79.627,16 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „Hot. CL nr.
34/1997";
- la poziţia 35106, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-50,00 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România,
Gorj, Târgu Jiu, str. V. Alecsandri
nr. 23"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „57.035,57 lei";
coloana 9 va avea următorul cuprins: „Hot. CL nr. 34/1997";
- la poziţia 35107, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Gorj, Târgu Jiu, Str. Lotrului"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1997"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „0,01
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „Hot. CL nr. 34/1997";
- la poziţia 35108, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Gorj, Loc. Pojogeni, com. Stejereţ"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „38.466,67
lei";
- la poziţia 35109, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Gorj, Loc. Pojogeni, com. Stejereţ"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „98.047,89
lei";
- la poziţia 35110, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Gorj, Loc. Pojogeni, com. Stejereţ"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „33.693,43
lei";
- la poziţia 35111, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Gorj, Loc. Pojogeni, com. Stejereţ"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „33.632,85
lei";
- la poziţia 35112, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Gorj, Loc. Pojogeni, com. Stejereţ"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „39.527,27
lei";
- la poziţia 35113, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Gorj, Loc. Pojogeni, com. Stejereţ"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„1.467.035,55 lei";
- la poziţia 35114, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Gorj, Loc. Pojogeni, com. Stejereţ"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„1.467.053,55 lei";
- la poziţia 35115, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Gorj, Loc. Pojogeni, com. Stejereţ"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „25.508,43
lei";
- la poziţia 35116, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Gorj, Loc. Pojogeni, Com. Stejereţ"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „46.808,66
lei";
- la poziţia 35117, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Gorj, Loc. Pojogeni, Com. Stejereţ"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „46.808,66
lei";
- la poziţia 35118, coloana 6
va avea următorul cuprins: „România, Gorj, Loc. Pojogeni, Com. Stejereţ";
coloana 7 va avea următorul cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „1.567.489,37 lei";
- la poziţia 35119, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Gorj, Loc. Pojogeni, Com. Stejereţ"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„2.082.663,17 lei";
- la poziţia 35120, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Gorj, Loc. Pojogeni, Com. Stejereţ"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1998"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „381.697,29
lei".
33. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Vaslui:
a) se abrogă poziţia cu nr. MF: 38267-Teren agricol";
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 38258, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „42.100,96 lei";
- la poziţia 38259, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „38.338,93 lei";
- la poziţia 38260, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „13.785,87 lei";
- la poziţia 38261, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „332.041,49 lei";
- la poziţia 38262, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „62.479,45 lei";
- la poziţia 38263, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „56.311,34 lei";
- la poziţia 38264, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „89.655,73 lei";
- la poziţia 38265, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „19.650,43 lei";
- la poziţia 38266, coloana 4 va avea următorul
cuprins: P-183 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „2002";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „409.657,52 lei"; coloana 9 va avea
următorul cuprins: „Ord. DGP nr. 8418/1995 - PV recepţie nr. 11409/2002";
- la poziţia 38267, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Vaslui"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „25.005,60 lei".
34. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Bazei de aprovizionare, gospodărire şi reparaţii:
a) se introduce o poziţie, conform anexei Z la
prezenta hotărâre";
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 107544, coloana 3
va avea următorul cuprins: „Atelier reparaţii auto"; coloana 4 va avea
următorul cuprins: „P-401,00 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins:
„România, Ilfov, Com. Jilava, Str. Sabarului nr. 1"; coloana 7 va avea
următorul cuprins: „1999"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„179.400,00 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „PVnr.
P2/464/1999";
- la poziţia 107545, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Ghenă gunoi"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-16,00
mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Ilfov, Com. Jilava,
Str. Sabarului nr. 1"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1999";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „734,87 lei"; coloana 9 va avea
următorul cuprins: „PV nr. P2/464/1999";
- la poziţia 107546, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion comandă"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-522,00 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Ilfov, Com.
Jilava, Str. Sabarului nr. 1"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1999"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „202.000,00 lei";
coloana 9 va avea următorul cuprins: „PVnr. P2/464/1999";
- la poziţia 107547, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Birouri"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-235,77
mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Ilfov, Com. Jilava,
Str. Sabarului nr. 1"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1999";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „90.000,00 lei"; coloana 9 va avea
următorul cuprins: „PVnr. P2/464/1999";
- la poziţia 107548, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Garaj"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-362,25 mp";
coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Ilfov, Com. Jilava, Str.
Sabarului nr. 1"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1999";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „113.400,00 lei"; coloana 9 va avea
următorul cuprins: „PVnr. P2/464/1999";
- la poziţia 107549, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Spălătorie rufe, ateliere"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-156,25 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Ilfov, Com.
Jilava, Str. Sabarului nr. 1"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1999"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „80.800,00 lei"; coloana
9 va avea următorul cuprins: „PV nr. P2/464/1999";
- la poziţia 107550, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Ateliere, birouri"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-170,77
mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Ilfov, Corn. Jilava,
Str. Sabarului nr. 1"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1999";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „68.800,00 lei"; coloana 9 va avea
următorul cuprins: „PVnr. P2/464/1999";
- la poziţia 107551, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Depozit magazie"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-244,80
mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Ilfov, Corn. Jilava,
Str. Sabarului nr. 1"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1999";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „91.200,00 lei"; coloana 9 va avea
următorul cuprins: „PVnr. P2/464/1999";
- la poziţia 107552, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Depozit tronson I"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-540,00 mp"; coloana 6
va avea următorul cuprins: „România, Ilfov, Corn. Jilava, Str. Sabarului nr.
1"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1999"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „284.800,00 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins:
„PVnr. P2/464/1999";
- la poziţia 107553, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Depozit tronson II"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-367,00 mp"; coloana 6
va avea următorul cuprins: „România, Ilfov, Corn. Jilava, Str. Sabarului nr.
1"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1999"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „324.590,00 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins:
„PVnr. P2/464/1999";
- la poziţia 107554, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Depozite ateliere"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-1.032,90 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Ilfov,
Corn. Jilava, Str. Sabarului nr. 1"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1999"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „312.400,00 lei";
coloana 9 va avea următorul cuprins: „PVnr. P2/464/1999."
35. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Spital Colibaşi - 1750504:
a) se introduc trei poziţii, conform anexei A1 la
prezenta hotărâre.
36. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Spital Bucureşti Rahova - 15249612:
a) se introduce o poziţie, conform anexei B1 la
prezenta hotărâre.
37. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al
statului, aflate în administrarea Penitenciarului Spital Dej:
a) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 61986, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1996"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „2.151,83 lei";
- la poziţia 61987, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1996"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „3.757,06 lei";
- la poziţia 61988, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1996"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „788,78 lei";
- la poziţia 61989, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1996"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „221,41 lei";
- la poziţia 61990, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „134. 613,98 lei".
38. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Spital Bucureşti Jilava:
a) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 35304, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Ilfov, Corn. Jilava, Str. Sabarului nr. 1"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „8.100.636,00 lei";
- la poziţia 35305, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Corp C"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Ilfov,
Corn. Jilava, Str. Sabarului nr. 1"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „1.374.793,00 lei";
- la poziţia 35306, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Ilfov, Corn. Jilava, Str. Sabarului nr. 1"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „690.625,00 lei";
- la poziţia 35307, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Ilfov, Corn. Jilava, Str. Sabarului nr. 1"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „1.404.323,00 lei";
- la poziţia 35308, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Ilfov, Corn. Jilava, Str. Sabarului nr. 1"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „335.688,00 lei";
- la poziţia 35309, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Ilfov, Corn. Jilava, Str. Sabarului nr. 1"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „873.332,00 lei";
- la poziţia 35310, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Ilfov, Corn. Jilava, Str. Sabarului nr. 1"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „213.024,00 lei";
- la poziţia 35311, coloana 6
va avea următorul cuprins: „România, Ilfov, Corn. Jilava, Str. Sabarului nr.
1"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „642.644,20 lei";
- la poziţia 35312, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Ilfov, Corn. Jilava, Str. Sabarului nr. 1"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „404.442,00 lei";
- la poziţia 35313, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Ilfov, Corn. Jilava, Str. Sabarului nr. 1"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „962.955,00 lei";
- la poziţia 35314, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Ilfov, Corn. Jilava, Str. Sabarului nr. 1"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „1.362.513,00 lei";
- la poziţia 35315, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Ilfov, Corn. Jilava, Str. Sabarului nr. 1"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „908.920,00 lei".
39. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului Spital Poarta Albă:
a) se introduc trei poziţii, conform anexei C1 la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 36483, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-200,00 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1999";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „45.625,08 lei"; coloana 9 va avea
următorul cuprins: „Ord. nr. 277/1956 al MGAS, Dec. nr.
476/1986 a CP, Ord. MJ nr. 286/1991, Dec. ANP nr. 232627/2006";
- la poziţia 36484, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Spital secţia I"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-1229,00 mp"; coloana 7
va avea următorul cuprins: „1999"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„223.861,56 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „Ord. nr. 277/1956
al MGAS, Dec. nr. 476/1986 a CP, Ord. MJ nr. 286/1991, Dec. ANP nr.
232627/2006";
- la poziţia 36485, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Atelier"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-78,00
mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1999"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „23.062,67 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins:
„Ord. nr. 277/1956 al MGAS, Dec. nr. 476/1986 a CP, Ord. MJ nr. 286/1991, Dec. ANP nr. 232627/2006";
- la poziţia 36493, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Cabinete medicale"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-259,00 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „2001, coloana 8 va
avea următorul cuprins: „49.535,99 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins:
„Ord. nr. 277/1956 al MGAS, Dec. nr. 476/1986 a CP, Ord. MJ nr. 286/1991, Dec.
ANP nr. 232627/2006";
- la poziţia 36494, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Comandament", coloana 4 va avea următorul cuprins: „P+1-324,00
mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „2001"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „73. 242,21 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „Ord. nr. 277/1956 al MGAS, Dec. nr.
476/1986 a CP, Ord. MJ nr. 286/1991, Dec. ANP nr. 232627/2006";
- la poziţia 144399, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Spital secţia II"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P+1-1154,00 mp"; coloana
7 va avea următorul cuprins: „1999/2000"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „1.202.925,18 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „Ord.
nr. 277/1956 al MGAS, Dec. nr. 476/1986 a CP, Ord. MJ nr. 286/1991, Dec. ANP
nr. 232627/2006";
- la poziţia 144400, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Radiologie"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-159,00
mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1999/2000"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „25.166,48 lei"; coloana 9 va avea următorul
cuprins: „Ord. nr. 277/1956 al MGAS, Dec. nr. 476/1986 a CP, Ord. MJ nr.
286/1991, Dec. ANP nr. 232627/2006";
- la poziţia 144401, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Farmacie"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-300,00
mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „2000/2001"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „35.396,74 lei"; coloana 9 va avea următorul
cuprins: „Ord. nr. 277/1956 al MGAS, Dec. nr. 476/1986
a CP, Ord. MJ nr. 286/1991, Dec. ANP nr. 232627/2006";
- la poziţia 144402, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Corp clădire arhivă"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-354,00 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1999/2000";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „27.495,85 lei"; coloana 9 va avea
următorul cuprins: „Ord. nr. 277/1956 al MGAS, Dec. nr. 476/1986 a CP, Ord. MJ
nr. 286/1991, Dec. ANP nr. 232627/2006".
40. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al
statului, aflate în administrarea Penitenciarului Spital Târgu Ocna:
a) se introduc 13 poziţii, conform anexei D1 la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 96713, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Birouri, vizită, bloc alimentar, spălătorie, corp gardă şi dormitoare
deţinuţi"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1994"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „712.849,12 lei";
- la poziţia 96714, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Ateliere, garaje, cameră şoferi, depozite"; coloana 4 va avea
următorul cuprins: „P-256,00 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1994"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „33.037,76 lei";
- la poziţia 96715, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Birouri, cameră gardă, club, cabinet stomatologie"; coloana 8 va
avea următorul cuprins: „126.444,32 lei";
- la poziţia 96716, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Spital TBC şi cronici, farmacie, laborator şi magazii ETG";
coloana 7 va avea următorul cuprins: „1994"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „4.046. 868,71 lei";
- la poziţia 96717, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Staţie epurare ape uzate"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1994"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „22.076,51 lei".
41. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Penitenciarului de Minori şi Tineri Craiova:
a) se introduc trei poziţii, conform anexei E1 la
prezenta hotărâre;
b) se abrogă poziţia cu nr. MF: 40113 - Teren agricol
- 22 ha";
c) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 40101, coloana 3 va avea următorul cuprins:
„Centrală termică"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-215,00
mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Dolj, Craiova, str.
Bariera Vâlcii nr. 160A"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1992"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „646.477,88
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HG nr. 265/1992, Ord. MJ nr.
423/1992, Protocol nr. 461/1992";
- la poziţia 40102, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Dolj, Craiova, str. Bariera Vâlcii nr. 160A"; coloana 7
va avea următorul cuprins: „1992"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„67.723,50 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HG nr. 265/1992,
Ord. MJ nr. 423/1992, Protocol nr. 461/1992";
- la poziţia 40103, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Dolj, Craiova, str. Bariera Vâlcii nr. 160A"; coloana 7
va avea următorul cuprins: „1992"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„106.075,19 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HG nr. 265/1992,
Ord. MJ nr. 423/1992, Protocol nr. 461/1992";
- la poziţia 40104, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+4-610,00 mp"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România,
Dolj, Craiova, str. Bariera Vâlcii nr. 160A"; coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1992"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „291.163,54 lei";
coloana 9 va avea următorul cuprins: „HG nr. 265/1992, Ord. MJ nr. 423/1992,
Protocol nr. 461/1992";
- la poziţia 40105, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Dolj, Craiova, str. Bariera Vâlcii nr. 160A"; coloana 7
va avea următorul cuprins: „1992"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„60.724,48 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HG nr. 265/1992,
Ord. MJ nr. 423/1992, Protocol nr. 461/1992";
- la poziţia 40106, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Vizită"; coloana 6 va avea următorul cuprins: „România, Dolj,
Craiova, str. Bariera Vâlcii nr. 160A"; coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1992"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „17.097,57
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HG nr.
265/1992, Ord. MJ nr. 423/1992, Protocol nr. 461/1992";
- la poziţia 40108, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Dolj, Craiova, str. Bariera Vâlcii nr. 160A"; coloana 7
va avea următorul cuprins: „1992"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„105.388,09 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HG nr. 265/1992,
Ord. MJ nr. 423/1992, Protocol nr. 461/1992";
- la poziţia 40109, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Dolj, Craiova, str. Bariera Vâlcii nr. 160A"; coloana 7
va avea următorul cuprins: „1992"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„38.766,28 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HG nr. 265/1992,
Ord. MJ nr. 423/1992, Protocol nr. 461/1992";
- la poziţia 40110, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Dolj, Craiova, str. Bariera Vâlcii nr. 160A"; coloana 7
va avea următorul cuprins: „1992"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„113.659,90 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HG nr. 265/1992,
Ord. MJ nr. 423/1992, Protocol nr. 461/1992";
- la poziţia 40111, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Dolj, Craiova, str. Bariera Vâlcii nr. 160A"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „43.053,85 lei"; coloana 9 va avea următorul
cuprins: „HG nr. 265/1992, Ord. MJ nr. 423/1992, Protocol nr. 461/1992";
- la poziţia 40112, coloana 6 va avea următorul
cuprins: „România, Dolj, Craiova, str. Bariera Vâlcii nr. 160A"; coloana 7
va avea următorul cuprins: „1992"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„256.936,86 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HG nr. 265/1992, Ord. MJ nr. 423/1992, Protocol nr. 461/1992".
42. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Centrului de Reeducare Găeşti:
a) se introduce o poziţie, conform anexei F1 la
prezenta hotărâre;
b) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 37306, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-665,80 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „43.743,63
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „Incheiere nr. 1351/2002";
- la poziţia 37307, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion dormitoare minori"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+2-659,41 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1939"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „225.821,02 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins:
„Transferat conf. Ord. nr. 190/1963, încheiere nr.
1351/2002";
- la poziţia 37308, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+2-701,43 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „320.362,38
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „încheiere nr. 1351/2002";
- la poziţia 37309, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-19,31 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1938";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „11.247,67 lei"; coloana 9 va avea
următorul cuprins: „Transferat conf. Ord. nr. 190/1963, încheiere nr.
1351/2002";
- la poziţia 37310, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „286.570,23 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „încheiere
nr. 1351/2002";
- la poziţia 37311, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion administrativ"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P+1-150,90 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1938"; coloana
8 va avea următorul cuprins: „17.735,69 lei"; coloana 9 va avea următorul
cuprins: „Transferat conf. Ord. nr. 190/1963, încheiere nr. 1351/2002";
- la poziţia 37312, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Biserică"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-256,08
mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1997"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „62.768,65 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins:
„încheiere nr. 1351/2002";
- la poziţia 37313, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Post control"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-75,84
mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „17.498,46 lei"; coloana 9
va avea următorul cuprins: „încheiere nr. 1351/2002";
- la poziţia 37314, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-654,13 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „67.706,67
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „încheiere nr. 1351/2002";
- la poziţia 37315, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-300,20 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „32.380,55
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „încheiere nr. 1351/2002";
- la poziţia 37316, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „32.380,55 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „încheiere
nr. 1351/2002";
- la poziţia 37317, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „68.166,36 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „încheiere
nr. 1351/2002";
- la poziţia 37318, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Secţia minore corp A"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-300,00 mp"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1974"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „115.845,16 lei"; coloana 9 va avea următorul
cuprins: „încheiere nr. 1351/2002";
- la poziţia 37319"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-237,50 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „39.449,41
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „încheiere nr. 1351/2002";
- la poziţia 37320, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion administrativ I"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „151.172,12 lei"; coloana
9 va avea următorul cuprins: „încheiere nr.
1351/2002";
- la poziţia 37321, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion administrativ II"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P-56,10 mp"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „13.730,30 lei"; coloana 9 va avea următorul
cuprins: „încheiere nr. 1351/2002";
- la poziţia 37322, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-224,00 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „17.386,80
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „încheiere nr. 1351/2002";
- la poziţia 37323, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P-216,00 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „17.350,80
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „încheiere nr. 1351/2002";
- la poziţia 37324, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Depozit ETG-cazarmare"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-456,00 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „17.908,82 lei";
coloana 9 va avea următorul cuprins: „încheiere nr. 1351/2002";
- la poziţia 37325, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Punct vizite interior"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-91,25 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „13.662,78 lei";
coloana 9 va avea următorul cuprins: „încheiere nr. 1351/2002";
- la poziţia 37326, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Punct vizite exterior"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P-420,80 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „149.275,06 lei";
coloana 9 va avea următorul cuprins: „încheiere nr. 1351/2002";
- la poziţia 37327, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Teren arabil"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „4,19
ha"; coloana 7 va avea următorul cuprins: „1966"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „17.699,40 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins:
„PV încheiat în baza Ord. Ml nr. 572852/1966".
43. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Centrului de Reeducare Tichileşti:
a) se introduce o poziţie, conform anexei G1 la
prezenta hotărâre;
b) se abrogă poziţia cu nr. MF: 38580 - Dormitoare
minori, 38581 - Dormitor minori";
c) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 38571, coloana 3
va avea următorul cuprins: „Club cadre, sală popice şi vestiare cadre";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „12.486,95 lei";
- la poziţia 38572, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „54.738,92 lei";
- la poziţia 38573, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „52.874,44 lei";
- la poziţia 38574, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Popotă cadre, magazie cazarmare auto"; coloana 8 va avea
următorul cuprins: „13.931,38 lei";
- la poziţia 38575, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Garaj auto şi anexă"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„767.972,95 lei";
- la poziţia 38576, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Vizită şi dispecerat"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„119.431,56 lei";
- la poziţia 38577, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Punct termic"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„1.014.240,97 lei";
- la poziţia 38578, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Bloc alimentar şi spălătorie"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „180.084,25 lei";
- la poziţia 38579, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Baracă săli mese"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„58.687,84 lei";
- la poziţia 38582, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Atelier strungărie, sudură şi club"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „334.087,00 lei";
- la poziţia 38583";
coloana 8 va avea următorul cuprins: „407.583,35 lei";
- la poziţia 38584, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Baracă săli clasă"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„172.078,73 lei";
- la poziţia 38585, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Atelier tâmplărie, întreţinere şi magazii cazarmare"; coloana 8
va avea următorul cuprins: „52.210,38 lei";
- la poziţia 38586, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Magazie AFV - ETG şi beci alimente"; coloana 4 va avea următorul
cuprins: „S+P-838,58 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „231.932,34
lei";
- la poziţia 38587, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Grup electrogen, abator şi magazii"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „88.954,16 lei";
- la poziţia 38588, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Decantor canalizări"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„173.606,95 lei";
- la poziţia 38589, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „40.005,22 lei";
- la poziţia 38590, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „34.466,41 lei";
- la poziţia 38591, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „34.466,41 lei";
- la poziţia 38592, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „23.415,45 lei";
- la poziţia 38593, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1962"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „252.774,00
lei";
- la poziţia 107366, coloana 3
va avea următorul cuprins: „Baracă dormitor şi magazii"; coloana 4 va avea
următorul cuprins: „P-291,10 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„31.918,79 lei".
44. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea S.N.A.P. Târgu Ocna:
a) se introduc 15 poziţii, conform anexei H1 la
prezenta hotărâre;
b) se abrogă poziţia cu nr. MF: 35591 - Dormitor
băieţi, 35593 - Infirmerie";
c) se modifică după cum urmează:
- la poziţia 35586, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Punct control nr. 1"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P+1-435 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „99.035,37 lei";
coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr. 906/1956, Ord. R2M/nr. BF
16966/1957";
- la poziţia 35587, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „33.587,12 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr.
906/1956, Ord. R2M/nr. BF 16966/1957";
- la poziţia 35588, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Dormitor A"; coloana 4 va avea următorul cuprins: „P+3-2326,20
mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „332.405,13 lei"; coloana 9
va avea următorul cuprins: „HCM nr. 906/1956, Ord. R2M/ nr. BF
16966/1957";
- la poziţia 35589, coloana 4 va avea următorul
cuprins: „P+1-680,00 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „400.776,84
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr. 906/1956, Ord. R2M/nr.
BF 16966/1957";
- la poziţia 35590, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion şcoală"; coloana 4 va avea următorul cuprins:
„P+2-3354,80 mp"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „476.316,61
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr. 906/1956, Ord. R2M/nr.
BF 16966/1957";
- la poziţia 35592, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „218.080,43 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr.
906/1956, Ord. R2M/nr. BF 16966/1957";
- la poziţia 35594, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „18.817,47 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr.
906/1956, Ord. R2M/nr. BF 16966/1957";
- la poziţia 35595, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1939"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „59.038,04
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr. 906/1956, Ord. R2M/nr.
BF 16966/1957";
- la poziţia 35596, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „22.799,48 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr. 906/1956, Ord. R2M/ nr. BF 16966/1957";
- la poziţia 35597, coloana 7 va avea următorul
cuprins: „1932"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „400.776,84
lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr. 906/1956, Ord. R2M/
nr. BF 16966/1957";
- la poziţia 35598, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „45065,54 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr.
906/1956, Ord. R2M/nr. BF 16966/1957";
- la poziţia 35599, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „2.380,94 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr. 906/1956, Ord. R2M/nr. BF 16966/1957";
- la poziţia 35600, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion detenţie D1"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„15.178,25 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/nr. BF 16966/1957";
- la poziţia 35601, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion detenţie D2"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„14.557,90 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/nr. BF 16966/1957";
- la poziţia 35602, coloana 8 va avea următorul cuprins:
„55.557,45 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/nr. BF 16966/1957";
- la poziţia 35603, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Sală mese - detenţie"; coloana 8 va avea următorul cuprins:
„13.556,47 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/nr. BF 16966/1957";
- la poziţia 35604, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Pavilion administrativ producţie"; coloana 8 va avea următorul
cuprins: „8.616,50 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr.
906/1956, Ord. R2M/nr. BF 16966/1957";
- la poziţia 35605, coloana 8 va avea următorul
cuprins: „103.010,06 lei"; coloana 9 va avea următorul cuprins: „HCM nr.
906/1956, Ord. R2M/nr. BF 16966/1957";
- la poziţia 107361; coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Teren arabil - Tuta"; coloana 7 va avea următorul cuprins:
„1963"; coloana 8 va avea următorul cuprins: „1.989.382,48 lei";
coloana 9 va avea următorul cuprins: „PV nr. 146/1963 între CP al corn.
Pârgăreşti şi Ml".
45. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor:
a) se introduc opt poziţii, conform anexei 11 la
prezenta hotărâre;
b) se abrogă poziţia cu nr. MF: 107183 - Imobil 5205, 145257 - Teren, 145258 - Imobil cu teren aferent.
46. Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al statului, aflate în administrarea
Centrului de Reeducare Târgu Ocna - 4278060:
a) se introduce o poziţie, conform anexei J1 la
prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul justiţiei,
Zsuzsanna Peter,
secretar de stat
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Cătălin Doica,
secretar de stat
ANEXA A
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4331341
|
Penitenciarul Aiud
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii naţionale subordonate
ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr. M.F.
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinta
|
Valoare de
inventar
(în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/concesiune/
date cu titlu
gratuit
|
Baza legala
si datele de identificare ale
celui care inchiriaza / concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identifi-
care (CUI) si
denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Imprejmuire unitate
|
970 ml
|
|
Ţara:România,Judeţ: Alba, Mun.Aiud,
str.Morii, nr7-9
|
2006
|
1.286.163,52
|
CF428 Aiud
|
administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA B
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
3678181
|
Penitenciarul Arad
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinăt ăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în
folosinţă
|
Valoare de
inventar
(în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/concesi
une/date cu
titlu
gratuit
|
Baza legala
si datele de identificare ale celui care inchiriaza / concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si
denumire
|
|
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Post control
nr. 1
|
134,5mp
|
N-depozit
E-depozit
V-depozit
S-depozit
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun. Arad,str.
Eftimie Murgu, nr. 5-7
|
1983
|
7410
|
Decretul
Consiliului de Stat nr.
130/22.04.83
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Depozite
|
309,65mp
|
N- depozit
E- depozit
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun. Arad,str.
Eftimie
|
1984
|
56838,3
|
Decretul
Consiliului de
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
V- depozit
S-depozit
|
Murgu, nr.5-7
|
|
|
Stat nr.
130/22.04.83
|
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Magazie armament
|
92mp
|
N-depozit
E-depozit
V-depozit
S-depozit
|
Ţara: România, Judeţ: Arad
Mun. Arad,str. Eftimie
Murgu, nr.5-7
|
1984
|
6572,2
|
Decretul
Consiliului de Stat nr. 130/22.04.83
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Filtru+pc2
|
286mp
|
N-depozit
E-depozit
V-depozit
S-depozit
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun. Arad,str.
Eftimie Murgu, nr.5-7
|
1983
|
91168,4
|
Decretul
Consiliului de Stat nr. 130/22.04.83
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Garaj
|
432mp
|
N-depozit
E-depozit
V-depozit
S-depozit
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun. Arad,str.
Eftimie Murgu, nr.5-7
|
1985
|
6077,3
|
Decretul
Consiliului de Stat nr. 130/22.04.83
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Barăci
metalice
|
424mp
|
N-depozit
E-depozit
V-depozit
S-depozit
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun. Arad,str.
Eftimie Murgu, nr.5-7
|
1992
|
23346,8
|
Decretul
Consiliului de Stat nr. 130/22.04.83
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Depozit
armament
|
412,5mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
249339,5
|
Ordinul ministrului
justiţiei nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Corp
legătură 7c
|
254,133 mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
944397,18
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Pavilion detenţie 5b
|
977,5mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
5757703,58
|
Ordinul ministrului justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Corp
legătură 7b
|
254,133mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
944397,19
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Pavilion detenţie 5a
|
977,5mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
5757703,59
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Corp
legătură 7a
|
254,133mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
944397,19
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Pavilion maximă siguranţă
|
476mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
2311218,09
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Pasarele
|
496,50mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
1030521,22
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Curţi plimbare+ teren sport
|
3262,5mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
338096,17
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Foişoare pază 6 bucăţi
|
181,50mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
519035,64
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Staţie pompe ape pluviale
|
49mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
52735,66
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Sală aşteptare vizitatori
|
54mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
9329,54
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Depozit
carburanţi
|
416,25mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
63592,85
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Gospodărie apă
|
113mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
252927
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Post control nr.2
|
165mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
498433,41
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Spălătorie
|
311,50mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
814119,20
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Capelă
|
l00mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
71527,11
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Bloc
alimentar
|
832,50mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
1226612,10
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Pavilion complex primire
|
847,25mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
1825805,66
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Club activităţi
socio- educative deţinuţi
|
453,75mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
2650692,48
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Pavilion detenţie 5 c
|
1096,50mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
2005
|
5757703,59
|
Ordinul
ministrului
justiţiei
nr.216/C/1991
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Clădire Centrul de Formare şi
specializare a ofiţerilor
dinANP
|
4237,90mp
|
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun. Arad,str
.N. Grigorescu, nr. 8
|
1997
|
nerecepţiona
tă
|
Sentinţa
Curtea de
Apel- Decizia
civilă nr.262/1997
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Bloc
locuinţe de serviciu/20
|
|
|
Ţara: România, Judeţ: Arad Mun.Arad,Faleza Sud, bl.74/b
|
2001
|
243823,20
|
Hotărârea C.L.
Arad nr.61/1994
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
apartamente
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren
parcela A
1535
|
3,72 ha
|
|
|
1983
|
0
|
Decizia nr.400/1983
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren curţi construcţii
|
128.890 mp
|
|
Ţara:România,Judeţ:Arad Mun.Arad,str.6
Vânători, fn
|
1993
|
15.662,48
|
|
concesiune
|
Contract de concesiune
nr.
18641/28.10
1993
|
Hotorârea nr.
48/1993 a
Consiliului Local
al mun. Arad, Intabulat în CF
nr.46042 oraş
Arad, eliberat
sub nr.46019/28.12. 1993 de Notariat
de Stat Arad
|
|
|
Pe toată durata de utilizare a
construcţiei
|
ANEXA C
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4278752
|
Penitenciarul Bacău
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/darii
în
folosinţă
|
Valoare de
inventar(în
lei)
|
Situaţie juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/concesiune/
date cu
titlu
gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care inchiriaza/ concesionează / primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.09
|
imobil
|
Adăpost prefabricat
pentru tehnica de radiolacaţie
|
P-840mp
|
N-Staţiunea exp. Secuieni
S-Staţiunea exp. Secuieni
E- Staţiunea exp. Secuieni
V- Staţiunea exp. Secuieni
|
Ţara: România,Judeţ: Neamţ , corn.
Secuieni
|
2002
|
56,00
|
HG204/2002
|
în administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.09
|
imobil
|
Platformă
prefabricată
pentru
tehnica de radiolacaţie
|
P-50mp
|
N-Staţiunea exp.Secuieni
S -Staţiunea exp.Secuieni E- Staţiunea
exp.Secuieni V- Staţiunea exp.Secuieni
|
Ţara: România,Judeţ: Neamţ , corn.
Secuieni
|
2002
|
6,00
|
HG204/2002
|
în administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.09
|
imobil
|
Adăpost
prefabricat
pentru
Punct
Comandă
|
P-20mp
|
N-Staţiunea exp.Secuieni
S -Staţiunea exp.Secuieni E- Staţiunea
exp.Secuieni V- Staţiunea exp.Secuieni
|
Ţara: România,Judeţ: Neamţ , corn.
Secuieni
|
2002
|
8,80
|
HG204/2002
|
în administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA D
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4006707
|
Penitenciarul Baia Mare
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar(în
lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/concesiune
/ date cu
titlu
gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren curţi construcţii
|
31.330mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Maramureş, Oraş
Baia Sprie,str Forestierului, nr.217
|
1980
|
0
|
Decizia
Consiliului
Popular
Judeţean
Maramureş
nr.487/1980
|
în adm./ conces.
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren curţi construcţii
|
18.060mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Maramureş, Oraş
Baia Sprie,str Forestierului, nr.217
|
1995
|
0
|
Decizia
Tribunalului
Judeţean
Maramureş nr.
337/A/1995
|
în administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren
agricol
|
8,70ha
|
Alăturat incintei
|
Ţara: România, Judeţ: Maramureş, Oraş
Baia Sprie,str Forestierului, nr.217
|
1997
|
0
|
Hotărârea
Consiliului
Local al
Oraşului Baia
Sprie
nr.26/1997
|
în administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren
agricol
|
20,00ha
|
N-staţie
CFR
S,V-
păşunea
Recea
E-UM1300
|
|
1997
|
0
|
Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului Baia Mare nr. 62/19
97
|
în administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren
agricol
|
4,44ha
|
|
|
2000
|
0
|
Hotărârea
Consiliului
Local al
Oraşului
Baia Sprie
nr.25/2000
|
în administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA E
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
3503538
|
Penitenciarul Botoşani
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F.
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/dării
în
folosinţă
|
Valoare de
inventar
(în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu
titlu
gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în
adm./conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI)
si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Pavilion detenţie
|
S+P+2-1211,04mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Botoşani,
Municipiul Botoşani, str Ion
C.Brâtianu, nr. 118
|
2003
|
4313292,60
|
Autorizaţie de
construcţie nr. 111/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA F
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4342987
|
Penitenciarul Brăila
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F.
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/dării
în
folosinţă
|
Valoare de
inventar (în
lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune/ date cu
titlu
gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI)
si denumire
|
|
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Staţie
epurare ape
uzate
|
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:Brâila,
Municipiul Brăila, str.
Carantina, nr.4
|
2003
|
450000,00
|
Ordin D.G.P.
nr .2 70/2 002
|
In
administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA G
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4193095
|
Penitenciarul Bucureşti Jilava
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar (în
lei)
|
Situaţie juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
|
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Post control
vizite
|
P-509mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Ilfov,
Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
1965
|
54123,78
|
Adresa
nr. 6995 92/1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Vestiar vechi
|
P-201mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Ilfov,
Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
1990
|
589,10
|
Adresa
nr. 699592/1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Atelier metalurgic
|
P-1929mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Ilfov,
Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
1974
|
139177,30
|
Adresa
nr. 699592/1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Atelier tâmplârie
|
P-1653mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Ilfov,
Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
1974
|
159963,93
|
Adresa
nr. 699592/1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Magazie alimente
|
S+P-296mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Ilfov,
Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
1974
|
31775,24
|
Adresa
nr. 699592/1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Garaj ,atelier auto
|
P-976mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Ilfov,
Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
1974
|
130874,04
|
Adresa
nr. 699592/ 1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Depozit
magazie garaj
|
P-220mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Ilfov,
Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
1974
|
20915,96
|
Adresa
nr. 699592/ 1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Birouri Fort
|
P-78mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Ilfov,
Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
1967
|
5091,70
|
Adresa
nr. 699592/1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Clădire cazarmare
|
P-330mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Ilfov,
Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
1967
|
38421,45
|
Adresa
nr. 699592/1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Depozit AGT
|
P-421mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Ilfov,
Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
1974
|
21840,32
|
Adresa
nr. 699592/1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Depozit
carburanţi PECO
|
P-53mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Ilfov,
Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
1974
|
7784,13
|
Adresa
nr. 699592/1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Depozit
|
P-240mp
|
Incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Ilfov,
|
1974
|
15466,30
|
Adresa
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
cazarmare
|
|
|
Comuna Jilava, str. Sabarului, nr.l
|
|
|
nr.699592/1948; Adresa nr. 275/1990
|
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Punct
primire PPD
|
P+l-
360mp
|
Incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Ilfov,
Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
1976
|
94709,0
|
Adresa
nr.699592/1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Clădire FP
|
P-320mp
|
Incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Ilfov, Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
1996
|
42023,19
|
Adresa
nr.699592/1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Punct
energetic
|
P-124mp
|
Incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Ilfov, Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
2000
|
289754,65
|
Adresa
nr.699592/1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Cabinet medical
|
P-205mp
|
Incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Ilfov, Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
1967
|
41626,77
|
Adresa
nr.699592/1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Rezervor
alimentare apă
|
P-212mp
|
Incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Ilfov, Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
1967
|
0
|
Adresa
nr.699592/1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren curţi construcţii
|
29,00 ha
|
Incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Ilfov, Comuna Jilava, str. Sabarului,
nr.l
|
1967
|
0
|
Adresa
nr.699592/1948;
Adresa nr.
275/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA H
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
9941693
|
Penitenciarul Rahova
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului
principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F.
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar
(în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/concesiune
/ date cu
titlu
gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
|
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion
administrativ-
F
|
P+3-4187,90mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
11929528,28
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
PC auto şi personal- G
|
P-
517,20mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
1880772,28
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Post trafo
|
P-176mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
2102170,23
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Decantor
|
P-225,20mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
3514342,65
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit armament- H
|
P-444mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
2170267,00
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit
materiale şi ateliere- K
|
P+l-962,40mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
3294725,58
|
Acord unic nr
.23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Centrală termică
|
P-363mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
5282194,05
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit alimente- I+J
|
S+P-1696,60mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
5737440,39
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Ateliere producţie- E
|
S+P+l-3081mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
7084907,10
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozi materiale şi
ALA-Kl
|
S+P+l-1383,60mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
3664584,47
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Garaj +remiză PSI-L
|
P+l parţial-
1344,80mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
5744840,98
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion detenţie- Al
|
P+2-2043,30mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
9824657,77
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion detenţie- A2
|
P+2-2096,40mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
9608694,01
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion detenţie- A3
|
P+2-2043,30mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
9914619,54
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion detenţie- A4
|
P+2-2096,40mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
9666972,02
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion detenţie- B1
|
P+2-1107,60mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
6095030,91
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion detenţie- B2
|
P+2-1107,60mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
5968998,68
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion detenţie- B3
|
P+2-1169,80mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
5880890,21
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion detenţie- B4
|
P+2-1169,80mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
5866347,93
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion detenţie- CI
|
P+2-1136,10mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
5821570,52
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion detenţie- C2
|
P+2-1127,10mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
5779432,82
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Club deţinuţi-D
|
P-623mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
3559913,85
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Biserică
|
s+p+i
parţial-455,10mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
2135747,49
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Spălătorie,
bloc alimentar
|
P-1072,60mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
4637013,64
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi construcţii
|
66240mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
1990
|
7684494,35
|
Acord unic nr .23 965/1990
Adresa nr.5971/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi construcţii
|
30360mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
1990
|
0
|
Acord unic nr .23 965/1990
Ordin nr.
97/AS/1990al DAS
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion detenţie+ Spital
|
P+3-6111,20mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti, şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
17921045,27
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Staţie carburanţi
|
3xl0 tone
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
394486,62
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Rezevor + hidro for
|
500 mc
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
1550598,24
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Reţele
termice
|
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
2118750,65
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Imprejmuire - foişoare
|
1036ml
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
11040432,67
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Hidro - canal
|
|
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
339204,04
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Reţele
electrice
|
|
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
4015704,64
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Racord
canalizare
|
1181ml
|
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti, şos.Alexandria,
nr. 154
|
2006
|
851783,55
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Canalizare exterioară
|
|
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
98733,94
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Racord apă
|
|
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
45139,56
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Reţea
tefonică
|
|
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
2006
|
349057,37
|
Acord unic nr .23 965/1990
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Racord gaze naturale
|
600 ml
|
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti, şos.Alexandria,
nr. 154
|
2006
|
252687,18
|
Autorizaţie de
construire
nr.337/2004a
PMB
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pichete PSI
|
P-4,20mp
|
incintă
|
Ţara:România, Mun.Bucureşti,
şos.Alexandria, nr. 154
|
1997
|
3022,60
|
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pichete PSI
|
P-l,80 mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Ilfov, loc. Bragadiru
|
1997
|
1295,40
|
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Baracă tip ambasadă
|
P-7,20mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Ilfov, loc. Bragadiru
|
1999
|
2416,98
|
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Bucătărie şi sală de mese
|
P-97,50mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Ilfov, loc. Bragadiru
|
1974
|
7350,61
|
Ordin DGP nr.303/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Dormitor şi
ateliere
|
P-167 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Ilfov, loc. Bragadiru
|
1974
|
32219,34
|
Ordin DGP nr.303/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Castel de apă
|
P-15,60mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Ilfov, loc. Bragadiru
|
1974
|
2050,13
|
Ordin DGP nr.303/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Dormitoare
detenţie + sală de mese
|
P-
313,20mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Ilfov, loc. Bragadiru
|
1974
|
50260,65
|
Ordin DGP nr.303/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Staţie evacuare dejecţii
|
P-772 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Ilfov, loc. Bragadiru
|
1974
|
924,04
|
Ordin DGP nr.303/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Cameră generator
|
P-50,60mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Ilfov, loc. Bragadiru
|
1974
|
1645,73
|
Ordin DGP nr.303/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi construcţii
|
20000mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Ilfov, loc. Bragadiru
|
1998
|
0
|
Ordin DGP nr.303/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren arabil
|
60,8 8ha
|
|
Ţara:România,Judeţ: Ilfov, loc. Bragadiru
|
1980
|
0
|
PV nr. 3135/1980,
PV nr. 3 506/19 85
între IAS Bragadieru si MI
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi
construcţii
din care:
Construcţii
|
2250mp 1558mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:
Teleorman, Mun. Turnu
Măgurele, Str. Griviţei nr. 4
|
2001
|
158,52
|
HG nr. 3 08/ 2001
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi
construcţii
din care:
Construcţii
|
1484mp 416mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:
Teleorman, Mun. Turnu
Măgurele, Str. Pompierilor nr. 1
|
2001
|
10,66
|
HG
nr. 3 08/2 001
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA I
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4347542
|
Penitenciarul Bistriţa
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar (în
lei)
|
Situaţie juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/concesiune/
date cu
titlu
gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Corp popotă
|
S+P+l-1060,60mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Bistriţa Năsaud,
Municipiul Bistriţa str.Târpiului, nr.22
|
2002
|
259082,25
|
Autorizaţie de
construire
nr.7685/233/1993,
PV recepţie finală
nr. 15153/2002
|
administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA J
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4317584
|
Penitenciarul Codlea
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării
în
folosinţă
|
Valoare de
inventar
(în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/concesiune
/ date cu
titlu
gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI)
si denumire
|
|
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Depozit carburanţi
|
P-40mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Braşov,
Municipiul Codlea, str.Gârii, nr. 12
|
1985
|
800,00
|
Con- struit de MAI- 1953
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Depozit armament, sală
|
P-252
mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Braşov,
Municipiul Codlea, str.Gârii,
|
1953
|
1025,02
|
Con- struit de MAI- 1953
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
de pregătire
|
|
|
nr. 12
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Copertină metalică
|
P-l00mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Braşov, Municipiul Codlea, str.Gârii, nr. 12
|
1953
|
800,00
|
Construit de MAI-1953
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Garaj auto, post control, dormitor,
muniţie
|
P-518mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Braşov,
Municipiul Codlea, str.Gârii, nr. 12
|
1990
|
4616,49
|
Construit de MAI-1990
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Sală aşteptare vizite
|
P-40 mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Braşov, Municipiul Codlea, str.Gârii, nr. 12
|
1974
|
2695,97
|
Ordin transfer
nr. 15363/1974
MICMG
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Sere, centrală termică
|
P-3864mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Braşov,
Municipiul Codlea, str.Gârii, nr. 12
|
1981
|
11411,54
|
Ordin transfer
nr. 13/1/1981
MAIA
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Copertină auto extravilan
|
P-132mp
|
|
Ţara: România,Judeţ: Braşov,
Municipiul Codlea, extavilan
|
1990
|
800,00
|
Construit de unitate-1990
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren curţi,alei, platforme
|
2,1114ha
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Braşov,
Municipiul Codlea, str.Gârii, nr. 12
|
1988
|
17315,23
|
Construit de MAI-1988
|
administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA K
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4469370
|
Penitenciarul Colibaşi
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar
(în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI)
si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Drumuri şi platforme
|
9.242mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Argeş, Loc.
Mioveni, B-dul Dacia, nr.l
|
1981
|
116673,87
|
Ordin nr.
15470/1981 al
MICM
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Depozit
carburanţi
|
P-44mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Argeş, Loc.
Mioveni, B-dul Dacia, nr.l
|
1981
|
576,02
|
Ordin nr.
15470/1981 al
MICM
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Depozit
alimente
|
P-405mp
|
incinta
|
Ţara: România,Judeţ: Argeş, Loc. Mioveni,
B-dul Dacia, nr.l
|
1981
|
15702,23
|
Ordin nr.
15470/1981 al
MICM
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Garaj auto
|
P-389mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Argeş, Loc.
Mioveni, B-dul Dacia, nr.l
|
1981
|
215701,13
|
Ordin nr.
15470/1981 al
MICM
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Atelier întreţinere
|
P-109mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Argeş, Loc.
Mioveni, B-dul Dacia, nr.l
|
1981
|
6807,35
|
Ordin nr.
15470/ 1981 al
MICM
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Seră solarii
|
P-728mp
|
incinta
|
Ţara: România,Judeţ: Argeş, Loc. Mioveni,
B-dul Dacia, nr.l
|
1981
|
19608,34
|
Ordin nr.
15470/1981 al
MICM
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Post control GAZ
|
P-144mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Argeş, Loc. Mioveni,
B-dul Dacia, nr.l
|
1980
|
42962,39
|
Ordin nr.
15470/1980 al
MICM
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Sediu social detenţie
|
P+l-1290mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Argeş, Loc. Mioveni,
B-dul Dacia, nr.l
|
1981
|
1673898,92
|
Ordin nr.
15470/1981 al
MICM
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Capelă
|
P-313mp
|
incinta
|
Ţara: România,Judeţ: Argeş, Loc. Mioveni,
B-dul Dacia, nr.l
|
1981
|
112712,44
|
Ordin nr.
15470/1981 al
MICM
|
administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA L
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4553240
|
Penitenciarul Craiova
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţei
|
Valoare de
inventar
(în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Clădire depozitare
|
P-
183,25mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun. Craiova, Str. V. Alexandri, nr.75
|
1997
|
10329,07
|
OG 30/2000 CFnr.33941/ 2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Clădire industrială Croitorie
|
P-120,5 lmp
|
incintă
|
Ţara:România, Judeţ: Dolj, Mun. Craiova, Str. V. Alexandri, nr.75
|
1920
|
735,17
|
OG 30/2000 CFnr.33941/ 2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Clădire
industrială
Tălpuit
|
P-1293mp
|
incintă
|
Ţara:România, Judeţ: Dolj, Mun. Craiova, Str.V. Alexandri, nr.75
|
1970
|
43993,77
|
OG 30/2000 CFnr.33941/ 2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Clădire
administrativ
Producţie
bugetară
|
P-
13 5,2lmp
|
incintă
|
Ţara:România, Judeţ: Dolj, Mun. Craiova, Str.V. Alexandri, nr.75
|
1960
|
710,78
|
OG 30/2000 CFnr.33941/ 2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Magazie sortare
|
P-
107,82mp
|
incintă
|
Ţara:România, Judeţ: Dolj, Mun. Craiova, Str.V. Alexandri, nr.75
|
1970
|
530,41
|
OG 30/2000 CFnr.33941/ 2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Complex spaţii producţie
|
P+l-301,88mp
|
incintă
|
Ţara:România, Judeţ: Dolj, Mun. Craiova, Str.V. Alexandri, nr.75
|
1987
|
310180,31
|
OG 30/2000 CFnr.33941/ 2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Garaj auto şi depozite
|
P-407,90mp
|
incintă
|
Ţara:România, Judeţ: Dolj, Mun. Craiova, Str.V. Alexandri, nr.75
|
1986
|
69298,44
|
OG 30/2000 CFnr.33941/ 2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Vestiar cadre
|
P-167mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun. Craiova,
Str.V.Alexandri, nr.75
|
1968
|
49087,56
|
OG 30/2000 CFnr.33941/2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Depozit garaj şi intervenţii
|
p-
295,40mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun. Craiova,
Str.V.Alexandri, nr.75
|
1896
|
71713,20
|
OG 30/2000 CFnr.33941/2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Depozit
carburanţi
|
P-101,01mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun. Craiova,
Str.V.Alexandri, nr.75
|
1981
|
32150,76
|
OG 30/2000 CFnr.33941/2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Depozit
carburanţi
|
P-98,32mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun. Craiova,
Str.V.Alexandri, nr.75
|
1981
|
4431,60
|
OG 30/2000 CFnr.33941/2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Pavilion multifuncţional
|
P-164,24mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun. Craiova,
Str.V.Alexandri, nr.75
|
2002
|
1733995,52
|
OG 30/2000 CFnr.33941/2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Pavilion multifuncţional
|
P-
23 l,32 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun. Craiova,
Str.V.Alexandri, nr.75
|
1990
|
57775,20
|
OG 30/2000 CFnr.33941/2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Pavilion multifuncţional
|
P-204,8l mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun.Craiova,
Str.V.Alexandri, nr.75
|
1990
|
51153,80
|
OG 30/2000 CFnr.33941/2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Pavilion multifuncţional
|
P-
180,37 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun. Craiova,
Str.V.Alexandri, nr.75
|
1990
|
45049,79
|
OG 30/2000 CFnr.33941/2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Magazie ETG
|
P-192,62 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun. Craiova,
Str.V.Alexandri, nr.75
|
1990
|
37113,64
|
OG 30/2000 CFnr.33941/2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Post control
acces unitate
|
P-241 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun. Craiova,
Str.V.Alexandri, nr.75
|
2004
|
289142,97
|
OG 30/2000 CFnr.33941/2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Staţie hidrofor
|
P-43 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun. Craiova,
Str.V.Alexandri, nr.75
|
1957
|
22627,40
|
OG 30/2000 CFnr.33941/2004
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Spaţii cazare deţinuţi
|
P-558 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun.Craiova,
Cartier Făcâi
|
2002
|
357177,51
|
CF4633 PV 10.10.1972 Ord.298/C/1999
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Sediu administrativ
|
P-129 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun.Craiova,
Cartier Făcăi
|
1966
|
25903,32
|
CF4633 PV 10.10.1972 Ord.298/C/1999
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Birouri, spaţii deţinere
|
P-402,10 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Comuna Işalniţa
|
1995
|
24217
|
CF 46164
MJ
nr.87609/11.10.2 005
Ord. MJ nr.87609/11.10.2 005
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren curţi
construcţii + construcţii
|
7.200mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Comuna Işalniţa
|
2005
|
365112
|
CF 46164
MJ
nr.87609/11.10.2 005
Ord. MJ nr.87609/11.10.2 005
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren arabil
|
22ha
|
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Comuna Işalniţa
|
2005
|
157762
|
CF 46164
Ord. MJ
nr.87609/11.10.2 005
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren arabil GAZ Făcâi
|
0,07 84ha
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun.Craiova,
Cartier Făcăi
|
1955
|
565361,64
|
Decret 409/1955
Decret 14/1971
OrdinM.A.282/AS
1971
Legea 57/1968
Decret 108/1989
HCM 456/1959
Protocol 6437/1986
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren curţi, construcţii
|
34.000mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun.Craiova,
Cartier Făcăi
|
1955
|
1724129,80
|
Decret 115/1959 HCM 456/1959
|
administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA M
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
3127263
|
Penitenciarul Galaţi
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţei
|
Valoare de
inventar (în
lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI)
si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren curţi construcţii
|
856mp
|
Incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Galaţi, Mun.Galaţi,
str.Traian,nr.252
|
1897
|
102052,85
|
Dec.M 5194/1952 a
MFA,Dec.1755/1963 a CP Galaţi
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Cameră raze X
|
P-13mp
|
Incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Galaţi, Mun.Galaţi,
str.Traian,nr.252
|
1982
|
5072,18
|
Dec.M 5194/1952 a
MFA,Dec.1755/1963 a CP Galaţi
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Copertină auto
|
P-200mp
|
Incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Galaţi, Mun.Galaţi,
str.Traian,nr.252
|
1982
|
7413,55
|
Dec.M 5194/1952 a
MFA,Dec.1755/1963 a CP Galaţi
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Copertină remiză
|
P-130mp
|
Incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Galaţi,
Mun.Galaţi,com. Şendreni
|
1988
|
14353,98
|
Ordinul nr. 100/1987 al MA, Proces verbal
de punere în posesie nr. 795/1987
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Gospodărie apă
|
P-30mp
|
Incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Galaţi, Mun.Galaţi,
str.Traian,nr.252
|
1995
|
13110,96
|
Ordinul nr. 100/1987 al MA, Proces verbal
de punere în posesie
nr. 795/1987
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Magazii+
punct desfacere
|
P-154mp
|
Incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Galaţi, Mun.Galaţi,
str.Traian,nr.252
|
1970
|
15564,12
|
DecM 5194/1952 a
MFA,Dec.1755/1963 a CP Galaţi
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Beciuri, magazii, ateliere
|
P-1225 mp
|
Incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Galaţi,
Mun.Galaţi,com. Şendreni
|
1991
|
37025,85
|
Ordinul nr. 100/1987 al MA, Proces verbal
de punere în posesie
nr. 795/1987
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Cameră
supraveghere+
magazii
|
P-400mp
|
Incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Galaţi, Mun.Galaţi,
str.Traian,nr.252
|
1988
|
23349,32
|
DecM 5194/1952 a
MFA,Dec.1755/1963 a CP Galaţi
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Punct control
nr.l
|
P-50mp
|
Incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Galaţi, Mun.Galaţi,
str.Traian,nr.252
|
1987
|
26837,75
|
DecM 5194/1952 a
MFA,Decl755/1963 a CP Galaţi
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Magazie armament+ birou ETG
|
P-210mp
|
Incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Galaţi, Mun.Galaţi,
str.Traian,nr.252
|
1897
|
118064,24
|
Dec.M 5194/1952 a
MFA,Decl755/1963 a CP Galaţi
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Vestiare+ magazie ETG
|
P-135mp
|
Incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Galaţi, Mun.Galaţi,
str.Traian,nr.252
|
1897
|
77752,52
|
DecM 5194/1952 a
MFA,Dec.l755/1963 a CP Galaţi
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Depozit
carburanţi
|
P-34mp
|
Incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Galaţi, Mun.Galaţi,
str.Traian,nr.252
|
1970
|
877,63
|
Dec.M 5194/1952 a
MFA,Dec.l755/1963 a CP Galaţi
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Turele pază 7 bucăţi
|
P-45mp
|
Incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Galaţi, Mun.Galaţi,
str.Traian,nr.252
|
1897
|
24641,03
|
DecM 5194/1952 a
MFA,Dec.l755/1963 a CP Galaţi
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Remiză auto
|
P-314mp
|
Incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Galaţi, Mun.Galaţi,
str.Traian,nr.252
|
1981
|
7000,00
|
Dec.M 5194/1952 a
MFA,Dec.l755/1963 a CP Galaţi
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren curţi construcţii
|
28.500mp
|
Incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Galaţi, Mun.Galaţi,
str.Traian,nr.252
|
1952
|
149759,07
|
Dec.M 5194/1952 a MFA,Dec.1755/1963 a CP Galaţi
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA N
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4288292
|
Penitenciarul Gherla
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinta
|
Valoare de
inventar (în
lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.2912
|
imobil
|
Magazie cazarmare
|
P-162mp
|
|
Ţara:România, Judeţ: Cluj, Loc. Gherla, str. A. Mureşean,nr. 4
|
1983
|
17922,24
|
Ordin 1440/1941 OPCM
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.2912
|
imobil
|
Copertină auto
|
P-120mp
|
|
Ţara:România, Judeţ: Cluj, Loc. Gherla, str. A. Mureşean,nr. 4
|
1984
|
4393,70
|
OPCM Ordin 1440/1941 OPCM
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.2912
|
imobil
|
Cameră reglaj gaze
|
P-15,60 mp
|
|
Ţara:România, Judeţ: Cluj, Loc. Gherla, str. A. Mureşean,nr. 4
|
1959
|
3420,00
|
Ordin 1440/1941 OPCM
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.2912
|
imobil
|
Cameră grup electrogen
|
P-16mp
|
|
Ţara:România, Judeţ: Cluj, Loc. Gherla, str. A. Mureşean,nr. 4
|
1964
|
1496,50
|
Ordin 1440/1941 OPCM
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.2912
|
imobil
|
Cameră de aşteptare vizită
|
P-38,76 mp
|
|
Ţara:România, Judeţ: Cluj, Loc. Gherla, str. A. Mureşean,nr. 4
|
1968
|
11426,16
|
Ordin 1440/1941 OPCM
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.2912
|
imobil
|
Garaj auto
|
P-200mp
|
|
Ţara:România, Judeţ: Cluj, Loc. Gherla, str. A. Mureşean,nr. 4
|
1984
|
59550,40
|
Ordin 1440/1941 OPCM
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.2912
|
imobil
|
Bază sportivă nr.l
|
P-365,14mp
|
|
Ţara:România, Judeţ: Cluj, Loc. Gherla, str. A. Mureşean,nr. 4
|
2001
|
36126,67
|
Ordin 1440/1941 OPCM
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.2912
|
imobil
|
Bază sportivă nr. 2
|
P-430mp
|
|
Ţara:România, Judeţ: Cluj, Loc. Gherla, str. A. Mureşean,nr. 4
|
2002
|
115740,69
|
Ordin 1440/1941 OPCM
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.2912
|
imobil
|
Bloc alimentar deţinuţi
|
P-196mp
|
|
Ţara:România, Judeţ: Cluj, Loc. Gherla, str. A. Mureşean,nr. 4
|
1991
|
91784,05
|
Ordin 1440/1941 OPCM
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.2912
|
imobil
|
Curţi plimbare
|
P-150mp
|
|
Ţara:România, Judeţ: Cluj, Loc. Gherla, str. A. Mureşean,nr. 4
|
2004
|
22147,01
|
Ordin 1440/1941 OPCM
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.2912
|
imobil
|
Teren incintă corp gardă
|
1.910mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Cluj,
Loc. Gherla,
str. A. Mureşean,nr. 4
|
1945
|
137833,00
|
Sentinţa civilă 12172/1995
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.2912
|
imobil
|
Teren incintă unitate
|
24.000,52mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Cluj,
Loc. Gherla, str. A. Mureşean,nr. 4
|
1945
|
1731970,51
|
Sentinţa civilă 12172/1995
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.2912
|
imobil
|
Construcţii
|
P-2.926mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Cluj,
Loc.Gherla, str. Abatorului, nr.l
|
2005
|
504131,78
|
HG nr. 1447/2005
HG nr. 151/2007
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.2912
|
imobil
|
Teren curţi construcţii
|
4.745 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Cluj,
Loc.Gherla, str. Abatorului, nr.l
|
2005
|
106138,71
|
HG nr. 1447/2005 HG nr.151/2007
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA O
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
13476015
|
Penitenciarul Giurgiu
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar
(în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Punct control
nr.l
|
P+l-437 mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Giurgiu,
Mun.Giurgiu, Şos. Bălănoaia,
nr.l2A
|
2000
|
1330613
|
PV 79668/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Punct control nr. 2
|
P+l-162 mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Giurgiu,
Mun.Giurgiu, Şos. Bălănoaia,
nr.l2A
|
2000
|
2228706
|
PV 79669/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.D-depozit
armament
|
P-423mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Giurgiu,
Mun.Giurgiu, Şos. Bălănoaia,
nr.l2A
|
2000
|
635115
|
PV 79672/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.6B-corp de scară
|
S+P+2-129mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Giurgiu,
Mun.Giurgiu, Şos. Bălănoaia,
nr.l2A
|
2000
|
1477300
|
PV 79671/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.8-bloc alimentar
|
P-864mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Giurgiu,
Mun.Giurgiu, Şos. Bălănoaia,
nr.l2A
|
2000
|
2024838
|
PV 79672/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.l3- foişoare
|
P+1-42mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Giurgiu,
Mun.Giurgiu, Şos. Bălănoaia,
|
2000
|
1003077
|
PV 79673/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
nr.l2A
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.H- gospodarie de apă
|
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2000
|
1133831
|
PV 79675/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob. 3-pavilion primire
|
P+l-
947mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2001
|
2465725
|
PV 14084/2001
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.5A-pavilion detenţie
|
S+P+2-1018mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2002
|
7340752
|
PV 22520/2002
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.5B-
pavilion detenţie
|
S+P+2-1018mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2001
|
7808876
|
PV 14086/2001
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.5C-
pavilion detenţie
|
S+P+2-1018mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2000
|
8053659
|
PV 79670/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.7B-corp de
legătura
|
S+P+2-256mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2002
|
1857249
|
PV 22521/2002
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.7C-corp de legătură
|
S+P+2-256mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2001
|
1723821
|
PV 14085/2001
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.9-
spălătorie
|
P+l-311mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2002
|
1937462
|
PV 20063/2002
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.E-remiză PSI+garaj
|
P+l-717mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2002
|
906425
|
PV 20062/2002
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.G-bloc energetic
|
P-457mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2003
|
3117492
|
PV 25633/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.K-depozit
alimente
|
S+P-884 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2002
|
2756349
|
PV 20061/2002
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Bloc locuinţe
|
S+P+6
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2003
|
3190344
|
PV 35552/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.6-carantină
|
S+P+2-517mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2004
|
4165158
|
PV 33025/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.6A- corp de scară
|
S+P+2-129mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ:
Giurgiu, Mun.Giurgiu, Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2004
|
1382486
|
PV 33027/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Ob.7A-corp de legătură
|
S+P+2-256mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2004
|
2650739
|
PV 33026/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
împrejmuire plasă
|
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2000
|
2038719
|
PV 79664/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
împrejmuire semifabricate
|
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu, Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2001
|
2664403
|
PV 14089/2001
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Reţele hidro exterioare
|
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2000
|
2672262
|
PV 79666/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Reţele termo exterioare
|
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2001
|
2658947
|
PV 14087/2001
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Reţele
electrice exterioare
|
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu, Mun.Giurgiu,
Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
2002
|
1452820
|
PV 20064/2002
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Racord apă
|
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Giurgiu,
|
2000
|
2216823
|
PV 79665/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
canal
|
|
|
Mun.Giurgiu, Şos. Balanoaia, nr.l2A
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Racord electric
|
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Giurgiu,
Mun.Giurgiu, Şos. Balanoaia,
nr.l2A
|
2000
|
81557
|
PV 79667/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Drumuri şi platforme
|
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Giurgiu,
Mun.Giurgiu, Şos. Balanoaia,
nr.l2A
|
2002
|
2567105
|
PV 22523/2002
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren curţi construcţii
|
105.000mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Giurgiu,
Mun.Giurgiu, Şos. Balanoaia,
nr.l2A
|
1993
|
3939707
|
AvizMAnr.15/1993
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA P
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4701509
|
Penitenciarul laşi
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar
(în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala: inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
imobil
|
împrejmuire unitate
|
262 ml
|
incintă
|
Ţara:România, Judeţ: Iaşi, Mun. Iaşi,
str. Dr. N. Vicol, nr. 10
|
2005
|
625000,00
|
Dec. ANP
nr.341/2002,Aut. Constr. Nr.920
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA Q
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
8280248
|
Penitenciarul Mărgineni
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate
ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar
(în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
|
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Alimentare cu gaze
|
1200
ml
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:
Dîmboviţa, Comuna
I.L.Caragiale, str. Moreni,
nr.l
|
2005
|
934894,87
|
PV din 1974
transcris la
Notariatul
jud . Dîmboviţa
nr. 1579
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren curţi construcţii
|
41.900mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:
Dîmboviţa, Comuna
I.L.Caragiale, str. Moreni,
nr.l
|
1860
|
0
|
PV din 1974
transcris la
Notariatul
jud . Dîmboviţa
nr. 1579
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA R
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4245631
|
Penitenciarul Miercurea Ciuc
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar
(în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/concesiune
/ date cu
titlu
gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Teren curţi construcţii
|
7 043 mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Harghita,
Oraş Miercurea Ciuc , str.
Zold Peter, nr.2
|
1945
|
29580,60
|
CF5390 înregistrat cunr.10181/ 1991
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
imobil
|
Depozit de
legume şi furaje
|
S+P-643 mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Harghita,
Oraş Miercurea Ciuc , str.
Braşovului, nr.5
|
2003
|
499853,16
|
PV de recepţie nr. 9851/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA S
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
119648885
|
Penitenciarul Pelendava
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar (în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
idenrlcare
ale celui care
închiriază
/concesionează/
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi construcţii
|
10.049.810 mp
|
incintă
|
Ţara:România, Judeţ: Dolj,
Mun. Craiova, şos. Caracal
Km. 8
|
1999
|
0
|
HG nr.347/1999
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA T
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
6884453
|
Penitenciarul Ploieşti
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţei
|
Valoare de
inventar (în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza / concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit
muniţie
|
P-111
mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova,
Com.Berceni.
|
2003
|
16,51
|
HG nr. 280/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Put apă
|
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova,
Com.Berceni.
|
2003
|
40030,00
|
HG nr. 280/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Put apă
|
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova,Com.Berceni.
|
2003
|
75,00
|
HG nr. 280/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion
administrativ
corp A
|
P+l-456mp
|
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
68,40
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion club
|
P+l-545mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
60,85
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion dormitor
|
P+l-545mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
60,85
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion dormitor
|
P+l-545mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
60,85
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion popotă trupe
|
P-935mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
123,89
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion baie, depozit
|
P-420mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
54,60
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion infirmerie, dormitor
|
P-420mp
|
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
54,60
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion corp gardă
|
P-175mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
22,75
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion popotă cadre
|
P-345mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
44,85
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit H
|
P-97mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
12,60
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit H 1
|
P-3l0mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
40,30
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit H 2
|
P-3l0mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
40,30
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit I
|
P-232mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
34,80
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Atelier J
|
P-278mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
36,14
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Atelier J 1
|
P-762mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
171145,50
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Atelier J 2
|
P+l-2416mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
516479,80
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie J4
|
P-131mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
10,00
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie J5
|
P-83mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
2,20
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie J7
|
P-288mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
24,45
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit alimente K
|
P-319mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
41,42
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Punct control L
|
P-68mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
14032,20
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion
administrativ
corp M
|
P+l-350mp
|
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
52,50
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Ateliere, depozit N
|
S+-+1-163 mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
21,19
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Remiză auto
|
P-300mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
12,00
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Staţie pompe
|
S+P-38mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
75,00
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Castel apă
|
P-38mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
5,07
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Drumuri şi alei asfaltate
|
1120mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
10,00
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Drumuri şi alei betonate
|
1100mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
11,00
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Alei plăci prefabricate
|
50mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
50,60
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
împrejmuire beton
|
410
ml
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
0,58
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
împrejmuire sârmă
|
290
ml
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
3,43
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Platouri betonate
|
1800mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
102,70
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Reţea
alimentare cu apă
|
1298ml
|
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
19,50
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Reţea
canalizare
|
2750ml
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
23,00
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Reţea energie electrică aeriană
|
1925ml
|
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
19,70
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Reţea energie electrică subterană
|
500
ml
|
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
3,60
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi construcţii
|
4792mp
|
|
Ţara: România,Judeţ: Prahova, Mun.
Ploieşti, str.Rudului, nr.
49
|
1992
|
442238,41
|
HG nr. 574/1992
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi construcţii
|
2500mp
|
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova, Com.Berceni, Sat Moara Nouă
|
1998
|
1170224,99
|
HG nr. 827/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi construcţii
|
123000mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2003
|
1469502,50
|
HG nr. 280/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi construcţii
|
118663mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:
Prahova,Com.Berceni.
|
2004
|
1415797,90
|
HG nr. 829/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA Ţ
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4231679
|
Penitenciarul Slobozia
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar (în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza / concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi construcţii
|
l,5ha
|
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, Şos. Slobozia-Amara
|
1990
|
0
|
Decizie CP al jud.
Ialomiţa
nr. 3 67/19 74
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi
|
4,32ha
|
|
Ţara:România, Judeţ: Ialomiţa
|
1974
|
0
|
Decizie CP al jud. Ialomiţa
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
construcţii
|
|
|
Mun.Slobozia, str.Gării, nr.54
|
|
|
nr. 3 67/19 74
|
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi
construcţii -
Imobil 669
(parţial)
|
339,5593ha
|
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
0
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Staţie epurare ape uzate GAZ
|
|
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, Şos. Slobozia-Amara
|
2006
|
1489008,03
|
Acord MF
nr. 3 64/2002
Ordin DGP nr.
351/2002
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Administrativ
|
P+l-368/ 73 6mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
60,60
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Sală mese
|
P+M-1196/1500mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
159,30
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit alimente
|
P+l-360/705mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
42,80
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Popotă cadre
|
P-504mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
53,40
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Dormitor
|
P-1450mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
108,20
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Dormitor
|
P-1450mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
108,20
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Hangar
|
P-1970mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
330,00
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Corp gardă nr. 1
|
P-320mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
28,20
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Corp gardă nr.2
|
P-63mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
5,50
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit
materiale tehnice
|
P+2-512/1536mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
93,40
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Infirmerie
|
P-725mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
158,40
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Uzină electrică
|
P-330mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
742,00
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Baie spălătorie
|
P-392mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
128,50
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Garaj auto
|
P-735mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
160,20
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Bloc şcoală piloţi
|
P-325mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
53,00
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Hangar 2
|
P-1360mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
55,60
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Uzină electrică
|
P-292mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
6,00
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Drum betonat
|
15500mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
127,10
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pistă betonată ( inclusiv căi rulare),
Pistă
naturală
|
105600mp
|
|
Ţara:România,Judeţ:
Ialomiţa, comuna Alexeni
|
2003
|
1148,00
|
HG nr. 611/2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA U
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4269126
|
Penitenciarul Timişoara
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar (în lei)
|
Situaţie juridică
|
Situaţia
actuala: in chiriere/
concesiune / date cu
titlu
gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Foişor
|
P-l l,55 mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş, Mun.
Timişoara, Oraş Buziaş. Str.
Florilor, nr. 6
|
2000
|
16286
|
HGR nr.264/ 2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Panou central PSI
|
P-27,20 mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş, Mun.
Timişoara, Oraş Buziaş. Str.
Florilor, nr. 6
|
2000
|
8215
|
HGR nr.264/ 2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Punct control
|
P-21,38
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş, Mun.
Timişoara, Oraş Buziaş. Str.
Florilor, nr. 6
|
2000
|
8215
|
HGR nr.264/ 2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Staţie pompe spălare
|
P-50,76 mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş, Mun.
Timişoara, Oraş Buziaş. Str.
Florilor, nr. 6
|
2000
|
10287
|
HGR nr.264/ 2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Frizerie
|
P-55,79 mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş, Mun.
Timişoara, Oraş Buziaş. Str.
Florilor, nr. 6
|
2000
|
42666
|
HGR nr.264/ 2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pune control
tehnic
|
P-59,38 mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş, Mun.
Timişoara, Oraş Buziaş. Str.
Florilor, nr. 6
|
2000
|
35008
|
HGR nr.264/ 2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
încălzitor apă
|
P-245,97mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş, Mun.
Timişoara, Oraş Buziaş. Str.
Florilor, nr. 6
|
2000
|
106971
|
HGR nr.264/ 2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Staţie carburanţi
|
P-29,90 mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş, Mun.
Timişoara, Oraş Buziaş. Str.
Florilor, nr. 6
|
2000
|
30504
|
HGR nr.264/ 2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Bordei
|
P-213,59mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş, Mun.
Timişoara, Oraş Buziaş. Str.
Florilor, nr. 6
|
2000
|
114501
|
HGR nr.264/ 2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Bordei
|
P-66,90 mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş, Mun. Timişoara,
Oraş Buziaş. Str. Florilor,
nr. 6
|
2000
|
23093
|
HGR nr.264/ 2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Wc exterior
|
P-70,81 mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş, Mun.
Timişoara, Oraş Buziaş. Str. Florilor, nr. 6
|
2000
|
48141
|
HGR nr.264/ 2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Wc exterior
|
P-70,81 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
|
2000
|
48141
|
HGR nr.264/ 2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mun.Timişoara, Oraş Buziaş. Str. Florilor, nr. 6
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Wc exterior
|
P-135mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş Buziaş.
Str. Florilor, nr. 6
|
2000
|
93274
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Wc exterior
|
P-82,31mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş Buziaş.
Str. Florilor, nr. 6
|
2000
|
17802
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit
carburanţi
|
P-50,75mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
47281
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Castel apă
|
P+l-36mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
203334
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Cocină
|
P-241,29mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
30939
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Cameră gazare
|
P-20,08mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
12035
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Cameră troliu
|
P-3,23mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
2257
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Cameră troliu
|
P-3,23mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
2257
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Cameră troliu
|
P-3,23mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
2257
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Foişor
|
P+l-8,18mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
2257
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Punct control
termic
|
P-l l,45mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
12034
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Rampă reparaţii
|
P-55,80mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
51150
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Solar
|
P-71,60mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
2887
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Şopron centrală termică
|
P-480mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
22524
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Foişor tancodrom
|
P+l-10,89mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
5266
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Bazin incendiu
|
P-12mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
4033
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Foişor
|
P+l-84mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
87256
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Şopron
|
P-200mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
2694
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Wc exterior
|
P-7mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
4513
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Cămin
|
P-9mp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
1388
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Cămin
|
P-9mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun. Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
1388
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Cămin
|
P-9mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun. Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
1388
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Cămin
|
P-l1mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun. Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
1388
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Cămin
|
P-6mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
1388
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Cămin
|
P-3mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
1388
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Cămin
|
P-3mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
1388
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Cămin
|
P-3mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
1388
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Foişor
|
P+l-12 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
6018
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Foişor
|
P+l-99 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
51902
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Wc exterior
|
P-4 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
1094
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Punct comandă
|
P+l-24 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Oraş
Buziaş.Str. Florilor, nr.6
|
2000
|
12842
|
HGR nr.264/2000
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion 45-45-01
|
P-186 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
48009
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion 45-45-08
|
P-685 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
308313
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion 45-45-10
|
P-114 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
23335
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion 45-45-11
|
P-747 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
179781
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion 45-45-17
|
P-126 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
25916
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion 45-45-18
|
P-72 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
18675
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion 45-45-19
|
P-214,5mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
25228
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion
|
P-153,6mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
|
2005
|
25341
|
HGR nr. 1153/2005
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
45-45-23
|
|
|
Mun. Timişoara , Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
|
|
Parţial din imobilul cu nr.MF-101.501
|
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion 45-45-24
|
P-77mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun. Timişoara , Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
10762
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion 45-45-25
|
P-153,6mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun. Timişoara , Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
20887
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion 45-45-26
|
P-253mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
50564
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion
45-45-27
|
P-132mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
15079
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion 45-45-28
|
P-132mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
21121
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion 45-45-30
|
P-96mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
24544
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion 45-45-33
|
P-300mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
22077
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Reţea electrică subterană
|
L-180ml
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
5696
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Drumuri
|
4700mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
80031
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Imprejmuire din beton
|
L-824ml
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
43490
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Instalaţie de paratrăsnet
|
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
125124
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Staţie de epurare
|
230mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
263728
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Sursă apă
|
20mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
7136
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren
|
438300 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, Str. Linia
CF Jimbolia-Reşiţa-Triaj
Timişoara Nord
|
2005
|
16125
|
HGR nr. 1153/2005 Parţial din imobilul
cunr.MF-101.501
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion central
|
P+1755 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, str.Popa
Şapcă, nr.7
|
1950
|
2637584
|
CF nr. 35/1939,
13/1964, 21982/1972, Dec.nr. 5194/1952 a
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
MFA
|
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Lăcaş de cult
|
P-87mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, str.Popa
Şapcă, nr.7
|
1998
|
33361
|
CF nr. 35/1939, 13/1964, 21982/1972,
Dec.nr. 5194/1952 a MFA
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Centrală termică
|
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Timiş,
Mun.Timişoara, str.Popa
Şapcă, nr.7
|
2001
|
752854
|
CF nr. 35/1939, 13/1964,
21982/1972, Dec.nr. 5194/1952 a MFA
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA V
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
2844944
|
Penitenciarul Tîrgşor
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţei
|
Valoare de
inventar
(în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date
cu titlu
gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Beci magazie
|
S+P-120 mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat
Tîrgşoru Nou
|
1989
|
5928,09
|
Ord.MAN /699592/1948
Ord.DGP /19150/1948
Dec.621/1966aCP
Ploieşti
Ord.3064/1970 a MAS
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Staţie pompare
|
P-16mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat
Tîrgşoru Nou
|
1966
|
7991,78
|
Ord.MAN /699592/1948
Ord.DGP /19150/1948
Dec.621/1966aCP
Ploieşti
Ord.3064/ 1970 a MAS
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Decantor
|
P-37mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat
Tîrgşoru Nou
|
1965
|
17067,57
|
Ord.MAN /699592/1948
Ord.DGP /19150/1948
Dec.621/1966 a CP
Ploieşti
Ord.3064/1970 a MAS
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazii bloc cadre
|
P-53mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat
Tîrgşoru Nou
|
1960
|
5691,76
|
Ord.MAN /699592/1948
Ord.DGP /19150/1948
Dec.621/1966 a CP
Ploieşti
Ord. 3064/1970 a MAS
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Hidrofor
|
P-36mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat
Tîrgşoru Nou
|
1956
|
32680,26
|
Ord.MAN /699592/1948
Ord.DGP /19150/1948
Dec.621/1966 a CP
Ploieşti
Ord.3064/1970 a MAS
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Club cadre
|
P-196mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat Tîrgşoru
Nou
|
1956
|
55602,91
|
Ord.MAN /699592/1948 Ord.DGP /19150/1948
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dec.621/1966 a CP
Ploieşti
Ord.3064/1970 a MAS
|
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit
carburanţi
|
P-204mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat Tîrgşoru
Nou
|
1980
|
25557,28
|
Ord.MAN/699592/1948
Ord.DGP/19150/1948
Dec.621/1966 a CP
Ploieşti Ord.3064/1970 a MAS
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie cazarmare
|
P-96mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat
Tîrgşoru Nou
|
1960
|
4549,12
|
Ord.MAN/699592/1948
Ord.DGP/19150/1948
Dec.621/1966 a CP
Ploieşti Ord.3064/1970 a MAS
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit
armament
|
P-102mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat
Tîrgşoru Nou
|
1960
|
32338,91
|
Ord.MAN/699592/1948
Ord.DGP/19150/1948
Dec.621/1966 a CP
Ploieşti Ord.3064/1970 a MAS
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Remiză PSI
|
P-152mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat
Tîrgşoru Nou
|
1981
|
27050,28
|
Ord.MAN/699592/1948
Ord.DGP/19150/1948
Dec.621/1966 a CP
Ploieşti Ord.3064/1970 a MAS
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Staţie biogaz
|
P-48mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat
Tîrgşoru Nou
|
1982
|
13026,21
|
Ord.MAN/699592/1948
Ord.DGP/19150/1948
Dec.621/1966 a CP
Ploieşti Ord.3064/1970 a MAS
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Post control nr.2
|
P-60mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat
Tîrgşoru Nou
|
1980
|
13673,57
|
Ord.MAN/699592/1948
Ord.DGP/19150/1948
Dec.621/1966 a CP
Ploieşti Ord.3064/1970 a MAS
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit CLU
|
P-70mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat
Tîrgşoru Nou
|
1980
|
9019,00
|
Ord.MAN/699592/1948
Ord.DGP/19150/1948
Dec.621/1966 a CP
Ploieşti Ord.3064/1970 a MAS
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Turelă pază
|
P-31mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat
Tîrgşoru Nou
|
1980
|
5034,56
|
Ord.MAN/699592/1948
Ord.DGP/19150/1948
Dec.621/1966 a CP
Ploieşti Ord.3064/1970 a MAS
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Rezervor 200mc
|
P-98mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat
Tîrgşoru Nou
|
1980
|
45739,54
|
Ord.MAN/699592/1948
Ord.DGP/19150/1948
Dec.621/1966 a CP
Ploieşti Ord.3064/1970 a MAS
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Bordei pentru zarzavat
|
P-23mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat Movila Vulpii
|
2003
|
1,50
|
HG nr. 82 7/19 98, PV de predare-primire
nr.l2030 şi 26156 din 19.09.2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
WC
|
P-3mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat Movila
Vulpii
|
2003
|
0,21
|
HG nr. 82 7/19 98, PV
de predare-primire
nr.l2030 şi
26156 din
19.09.2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit de
muniţie
|
P
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat Movila
Vulpii
|
2003
|
14430,18
|
HG nr. 827/19 98, PV de predare-primire
nr.l2030 şi
26156 din 19.09.2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit capse
|
P
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat Movila
Vulpii
|
2003
|
3411,19
|
HG nr. 827/19 98, PV de predare-primire
nr.l2030 şi 26156 din 19.09.2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Alimentare gaze +CT
|
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat Movila
Vulpii
|
2003
|
252994,10
|
HG nr. 827/19 98, PV de predare-primire
nr.l2030 şi 26156 din 19.09.2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Alimentare apă
|
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat Movila
Vulpii
|
2003
|
36000
|
HG nr. 827/19 98, PV de predare-primire
nr.l2030 şi 26156 din 19.09.2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Imprejmuire
|
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat Movila
Vulpii
|
2003
|
37095,09
|
HG nr. 827/19 98, PV de predare-primire
nr.l2030 şi 26156 din 19.09.2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Punct control
|
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:
|
2003
|
4057,35
|
HG nr. 827/19 98, PV
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Prahova, Sat Movila Vulpii
|
|
|
de predare-primire
nr.l2030 şi
26156 din
19.09.2003
|
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi construcţii
|
15000mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Prahova, Sat Movila
Vulpii
|
2003
|
21725,25
|
HG nr. 827/19 98, PV
de predare-primire
nr.l2030 şi
26156 din
19.09.2003
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA W
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4323144
|
Penitenciarul Tîrgu Mureş
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii naţionale
subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F.
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar (în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi construcţii
|
6139mp
|
|
Ţara: România,Judeţ: Mureş, Mun.
Tg.-Mureş,
str.Retezatului, nr.7
|
1945
|
7415,91
|
Decizia Tribunaluilui
Tg. Mureş nr.
1668/1945
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Adăpost, vestiar,
birou ,dormitor,
magazie
|
P+l + 1/2
490mp
|
incinta
|
Ţara: România,Judeţ: Mureş, Loc. Sâncraiu
de Mureş,str.
Rândunicii, nr.7
|
1994
|
158984,18
|
C.F.784. Foie de proprietate 3617/1934
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Garaj + depozit carburanţi
|
P-474mp
|
incinta
|
Ţara: România,Judeţ: Mureş, Loc. Sâncraiu
de Mureş,str.
Rândunicii, nr.7
|
2005
|
573442,38
|
C.F.784. Foie de proprietate 3617/1934
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA X
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4321534
|
Penitenciarul Tulcea
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr. M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip
bun (mobil/
imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare
de
inventar
(în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala: inchiriere/concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de identificare ale celui care inchiriaza /
concesionează
/
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion detenţie
|
S+P+4- 1900mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Mun.Tulcea, str.Babadag, nr. 142
|
2005
|
47777601
|
Ordin MI
nr.248219/1990,
PVnr.230612/ 2005
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Garaj auto
|
P-l 17,60 mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Mun.Tulcea, str.Babadag, nr. 142
|
1963
|
21333,61
|
Ordin MI nr.248219/1990, PVnr.8351/1993
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Imprejmuire
|
526 ml
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Mun.Tulcea, str.Babadag, nr. 142
|
2000
|
32629,38
|
Ordin MI nr.248219/1990, PVnr.8351/1993
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Reţele electrice exterioare
|
526 ml
|
|
Ţara: România, Judeţ:
Tulcea, Mun.Tulcea, str.Babadag, nr. 142
|
2000
|
18230,71
|
Ordin MI nr.248219/1990, PVnr.8351/1993
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Reţele termice exterioare
|
|
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Mun.Tulcea, str.Babadag, nr. 142
|
1997
|
299783,43
|
Ordin MI nr.248219/1990, PVnr.8351/1993
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Reţele apă exterioare
|
|
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Mun.Tulcea, str.Babadag, nr. 142
|
1983
|
20088,41
|
Ordin MI nr.248219/1990, PVnr.8351/1993
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Canalizare menajeră
|
|
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Mun.Tulcea, str.Babadag, nr. 142
|
1997
|
52873,71
|
Ordin MI nr.248219/1990, PVnr.8351/1993
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi construcţii
|
16011mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Mun.Tulcea, str.Babadag, nr. 142
|
1983
|
960660,00
|
Decret nr. 130/1983
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit muniţii
|
P-107
mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Loc. Chilia
Veche
|
1983
|
10789,53
|
Decret nr. 130/1983
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Punct control vorbitor
|
P-383,25mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Loc. Chilia Veche
|
1983
|
62357,20
|
Decret nr. 130/1983
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Adăpost grup electrogen
|
P-38,70 mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Loc. Chilia
Veche
|
1983
|
5169,79
|
Decret nr. 130/1983
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Beci nr.l
|
P-154mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Loc. Chilia
Veche
|
1983
|
11401,59
|
Decret nr. 130/1983
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Beci nr.2
|
P-154mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Loc. Chilia
Veche
|
1983
|
11401,59
|
Decret nr. 130/1983
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Beci nr.3
|
P-154mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Loc. Chilia
Veche
|
1983
|
11401,59
|
Decret nr. 130/1983
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Beci nr.4
|
P-154mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Loc. Chilia
Veche
|
1983
|
11401,59
|
Decret nr. 130/1983
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit
carburanţi
|
P-84mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Loc. Chilia
Veche
|
1983
|
12547,47
|
Decret nr. 130/1983
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Moară
|
P-196mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Loc. Chilia
Veche
|
1972
|
50776,08
|
Decret nr. 130/1983
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie materiale
|
P-560mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Loc. Chilia
Veche
|
1962
|
60911,90
|
Decret nr. 130/1983
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Baracă
materiale
|
P-588mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Loc. Chilia
Veche
|
1985
|
63957,48
|
Decret nr. 130/1983
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Punct control-
sală aşteptare
|
P-107,25mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Loc. Chilia
Veche
|
1987
|
10095,34
|
Decret nr. 130/1983
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie alimente cadre
|
P-l 12mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Loc. Chilia
Veche
|
1972
|
10036,49
|
Decret nr. 130/1983
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi
construcţii -
Chilia
|
125,795mp
|
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Loc. Chilia
Veche
|
1983
|
7547,70
|
Decret nr. 130/1983
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi
construcţii -
Tătaru
|
41000mp
|
|
Ţara: România, Judeţ: Tulcea, Loc. Tătaru
|
1983
|
57,00
|
Decret nr. 378/1983
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA Y
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4246378
|
Penitenciarul Tîrgu Jiu
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar (în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Foişoare
|
P-27mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Mun.Tg-Jiu,
str.V. Alecsandri, nr. 23
|
1983
|
6637,95
|
Hot. CLnr. 34/1997
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Copertină
|
P-170mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Mun.Tg-Jiu, str. Lotrului
|
1990
|
6817,25
|
Hot. CLnr. 34/1997
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit
carburanţi
|
P-123mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Mun.Tg-Jiu, str. Lotrului
|
1984
|
52899,57
|
Hot. CLnr. 34/1997
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Beci alimente
|
S+P-406mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj,
Mun.Tg-Jiu, str. Lotrului
|
1993
|
948817,99
|
Hot. CLnr.34/1997
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Punct control
administrativ
|
P-62mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
30432,09
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Punct control
tehnic
|
P-40mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
3772,37
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Punct control
tehnic
|
P-40mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
3357,73
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie echipament
|
P-85mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
6108,82
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie materiale
|
P-174mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
9852,93
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Baie, spălătorie
|
P-158mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
30885,65
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Uzină electrică
|
P-56mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
6216,34
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-162mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
11429,40
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-162mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
11429,40
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-162mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
11429,40
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-162mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
11429,40
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-162mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
11429-40
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-162mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
11429,40
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-162mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
11429,40
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-162mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
11429,40
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-162mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
11429,40
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-162mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
11429,40
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-162mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
11429,40
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-162mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
11429,40
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-162mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
11429,40
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-162mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
11429,40
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-253mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
17341,16
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-253mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
17341,16
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-253mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
17341,16
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-253mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
17341,16
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-560mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
39608,78
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie muniţie
|
P-560mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
39608,78
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Bordei zarzavat
|
P-108mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni, Com. Stejeret
|
1998
|
2955,88
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Bordei zarzavat
|
P-108mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Com. Stejeret
|
1998
|
2955,88
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie
|
P-39mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj,
|
1998
|
985,29
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
materiale
|
|
|
Loc. Pojogeni, Corn. Stejeret
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Şopron
|
P-160mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Corn. Stejeret
|
1998
|
5389,10
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Şopron
|
P-60mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Corn. Stejeret
|
1998
|
1616,73
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Magazie
|
P-21mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni, Corn. Stejeret
|
1998
|
788,23
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Remiză PSI
|
P-122mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Corn. Stejeret
|
1998
|
372876,16
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Şopron cărbuni
|
P-204mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Corn. Stejeret
|
1998
|
87304,46
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Bordei CL
|
P-47mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj, Loc. Pojogeni,
Corn. Stejeret
|
1998
|
118884,73
|
HGnr.897/1998
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Apartament 5 camere
|
l0lmp
|
|
Ţara:România,Judeţ: Gorj,
Mun.Tg-Jiu, B-dul Republicii, bl. 4, sc.
A, ap. 27
|
2000
|
31453,31
|
PVnr. 10173/2001
emis de Primăria Tg.- Jiu
|
Proprietate
|
|
|
|
|
|
ANEXA Z
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
|
4193079
|
Baza de aprovizionare, gospodărire şi reparaţii
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorulu
|
principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar (în lei)
|
Situaţie juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi construcţii
|
13571mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Ilfov,
Comuna Jilava, str.
Sabarului, nr.l
|
1999
|
1
|
PV nr. P2/464/1999
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA A1
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
11750504
|
Penitenciarul Spital Colibaşi
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr. M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip
bun (mobil/
imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare
de
inventar (în
lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala: inchiriere/ concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de identificare ale celui care inchiriaza /
concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Secţie deţinere spital
|
P-
1329,65 mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Argeş,
Oraş Mioveni, B-dul Dacia,
nr.l
|
1999
2000
|
454436,80
|
Ordin nr.l522/C/06.07.2000 al Ministrului
de Stat, ministruljustiţiei, PVnr.223 6/1999 PV nr. Y2/3146/2000,
PVnr.Y2/3510/2000
|
Imobil
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Secţie deţinere
|
P+l-381,58mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Argeş,
Oraş Mioveni, B-dul Dacia,
nr.l
|
1999 2002
|
18019,41
|
Ordin
nr.l522/C/06.07.2000
al Ministrului de Stat,
ministruljustiţiei,
PVnr.1831/1999,
PVnr.31110/2002
|
Imobil
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Clădire staţie oxigen
|
P-39,71 mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Argeş,
Oraş Mioveni, B-dul Dacia,
nr.l
|
2003
|
139546,65
|
PV nr. M/7744/2005
|
Imobil
|
|
|
|
|
|
ANEXA B1
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
15249612
|
Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/ dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar (în lei)
|
Situaţie juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Clădire
administrativă+ spital
|
P+3-4182mp
|
incintă
|
Ţara: România,
Mun.Bucureşti, şos.Alexandria, nr. 154
|
2004
|
8148416,05
|
Acord unic
nr.23965/1990, PV nr. 23134/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA C1
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
11664802
|
Penitenciarul Spital Poarta Albă
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F.
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar (în lei)
|
Situaţie juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Ghena
|
P-21mp
|
incinta
|
Ţara: România, Judeţ:Constanţa Comuna
Poarta
Albă
|
2006
|
1024,27
|
Ord.nr. 277/1956 al
MGAS,Dec.nr 476/1986 a CP, Ord .MJ nr
.286/1991,
Dec.ANP
nr.232 627/2006
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Staţie de oxigen
|
P-80mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:Constanţa Comuna
Poarta Albă
|
2003
|
224265,85
|
Ord.nr.277/1956 al MGAS,
Dec.nr.476/1986 a CP, Ord .MJ nr 286/1991,
Dec.ANP
nr.232 627/2006
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi construcţii
|
P-851mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ:Constanţa Comuna
Poarta
Albă
|
2006
|
23359,95
|
Ord.nr.277/1956 al
MGAS,
Dec.nr.476/1986 a CP,
Ord .MJ nr .286/1991,
Dec.ANP
nr.232 627/2006
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA D1
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
10167490
|
Penitenciarul Spital Tg. Ocna
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar (în lei)
|
Situaţie juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit
carburanţi
|
P-34,40 mp
|
incintă
|
Ţara:România, Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna,
str. Crizantemelor, nr. 9
|
1994
|
2460,72
|
Sentinţa civilă nr.8851/1994
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Rampă auto+WC deţinuţi
|
P-79mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna,
str. Crizantemelor, nr. 9
|
1994
|
2656,30
|
Sentinţa civilă nr.8851/1994
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Staţie pompe hidrofor, depozit alimente,
atelier tehnică dentară
|
S+P-l00 mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna,
str. Crizantemelor, nr. 9
|
1994
|
13609,26
|
Sentinţa civilă nr.8851/1994
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit
alimente
|
S-56mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna,
str. Crizantemelor, nr. 9
|
1994
|
9823,40
|
Sentinţa civilă nr.8851/ 1994
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozit
armament+
dormitor grupă
operativă
|
P-82,65 mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău, Oraş Tg. Ocna,
str. Crizantemelor, nr. 9
|
1994
|
7161,17
|
Sentinţa civilă nr.8851/ 1994
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Punct control
|
P-26mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna,
str. Crizantemelor, nr. 9
|
1998
|
9576,00
|
Sentinţa civilă nr.8851/ 1994
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Centrală termică corp B
|
P-13mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna,
str. Crizantemelor, nr. 9
|
2000
|
6162,52
|
Sentinţa civilă nr.8851/ 1994
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Reţele
distribuţie gaze
|
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna,
str. Crizantemelor, nr. 9
|
2000
|
60095,50
|
Sentinţa civilă nr.8851/ 1994
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Centrală termică corp A
|
P-ll,52mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna,
str. Crizantemelor, nr. 9
|
2002
|
144182,93
|
Sentinţa civilă nr.8851/ 1994
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Centrală termică corp C
|
P-137,34mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna,
str. Crizantemelor, nr. 9
|
2002
|
168394,65
|
Sentinţa civilă nr.8851/ 1994
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Extindere reţea gaze, CT, garaje+ atelier
întreţinere
|
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău, Oraş Tg. Ocna,
str. Crizantemelor, nr. 9
|
2002
|
216836,61
|
Sentinţa civilă nr.8851/ 1994
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Staţie oxigen+depozit butelii oxigen
|
P-100,48mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna, str. Crizantemelor, nr. 9
|
2002
|
171685,12
|
Sentinţa civilă nr.8851/1994
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Terenuri curţi construcţii
|
22364mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna,
str. Crizantemelor, nr. 9
|
1994
|
0
|
Sentinţa civilă nr.8851/1994
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA E1
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
5046939
|
Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar (în lei)
|
Situaţie juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date
cu titlu
gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm.
/conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Infirmerie
|
P-184mp
|
incintă
|
Ţara:România, Judeţ: Dolj, Mun. Craiova,
str. Bariera Vîlcii, nr. 160
A
|
1992
|
27478,96
|
HG nr. 265/1992, Ord. MJ nr. 423/1992,
Protocol nr. 461/1992
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Copertină atelier
|
P-82mp
|
incinta
|
Ţara:România, Judeţ: Dolj, Mun. Craiova,
str. Bariera Vîlcii, nr. 160
A
|
1992
|
947,98
|
HG nr. 265/1992, Ord. MJ nr. 423/1992,
Protocol nr. 461/1992
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Spălătorie
|
P-171mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Dolj, Mun. Craiova, str.Bariera
Vîlcii, nr. 160 A
|
1992
|
42445,25
|
HG nr. 265/1992, Ord. MJ nr. 423/1992,
Protocol nr. 461/1992
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA FI
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4344422
|
Centrul de Reeducare Găeşti
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate
ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar
(în lei)
|
Situaţie juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Secţia minore corp B
|
P-300mp
|
incintă
|
Ţara: România, Judeţ: Dâmboviţa Oraş
Găeşti, str. Dumbravei nr. 2
|
1974
|
111127,39
|
încheiere nr. 1351/ 2 002
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA G1
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4505599
|
Centrul de Reeducare Tichileşti
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar (în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi construcţii
|
120285mp
|
incintă
|
Ţara: România,Judeţ: Brăila, Corn.
Tichileşti
|
1962
|
136322,80
|
PVnr.2608/1991 între
SC Mozaic şi MJ-DGP
conform Ord. nr.
S/30869/1991
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA H1
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4278060
|
Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor
de Penitenciare Tg.Ocna
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/ dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar (în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date
cu titlu
gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Staţie alimentare+
depozit carburanţi
|
P-60,10 mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna, str.Tiseşti, nr.
137
|
1980
|
7181,43
|
HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/ nr. BF
16966/ 1957
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Dormitor D3
|
P-474 mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna, str.Tiseşti, nr.
137
|
1926
|
47409,33
|
HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/ nr. BF
16966/ 1957
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Ateliere
producţie+
Dormitor D5
|
P-2508 mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna, str.Tiseşti, nr.
137
|
1957
|
536172,49
|
HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/ nr. BF
16966/ 1957
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Staţie filtru
|
P-44mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna, str.Tiseşti, nr.
137
|
1935
|
5283,23
|
HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/ nr. BF
16966/ 1957
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Foişoare pazâ+ împrejmuiri
|
P-180mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna, str.Tiseşti, nr.
137
|
1978
|
623414,96
|
HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/ nr. BF
16966/ 1957
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Depozite CT
|
P-437mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna, str.Tiseşti, nr.
137
|
1978
|
22383,89
|
HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/ nr. BF
16966/ 1957
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Pavilion vizită+
organizarea
muncii
|
P-360mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna, str.Tiseşti, nr.
137
|
1979
|
13679,69
|
HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/ nr. BF
16966/ 1957
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Baracă metalică
|
P-180mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna, str.Tiseşti, nr.
137
|
1984
|
14677,45
|
HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/ nr. BF
16966/ 1957
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Hală depozit alimente
|
P-500mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna, str.Tiseşti, nr.
137
|
2001
|
594395,60
|
HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/ nr. BF
16966/ 1957
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Staţie epurare GAZ-Tuţa
|
P-l 165mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna, str.Tiseşti, nr.
137
|
2003
|
630150,40
|
HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/ nr. BF
16966/ 1957
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Centrală termică Pavilion B
|
P-70mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău,
Oraş Tg. Ocna, str.Tiseşti, nr.
137
|
2002
|
48115,15
|
HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/ nr. BF
16966/ 1957
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Centrală termică SDI
|
P-60mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău, Oraş Tg. Ocna,
str.Tiseşti, nr. 137
|
2002
|
173944,95
|
HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/ nr. BF
16966/1957
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Racord electric
|
970ml
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău, Oraş Tg. Ocna,
str.Tiseşti, nr. 137
|
1969
|
192646,13
|
HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/ nr. BF
16966/1957
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Reţele canalizare +termice
|
1347ml
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău, Oraş Tg. Ocna,
str.Tiseşti, nr. 137
|
1969
|
120888,97
|
HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/ nr. BF
16966/1957
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren curţi construcţii
|
93982mp
|
incinta
|
Ţara:România,Judeţ: Bacău, Oraş Tg. Ocna,
str.Tiseşti, nr. 137
|
1969
|
6323108,96
|
HCM nr. 906/1956,
Ord. R2M/ nr. BF
16966/1957
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA I1
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
|
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar (în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia actuala:
inchiriere/
concesiune / date cu titlu gratuit
|
Baza legala
si datele de identificare ale celui care inchiriaza/ concesionează / primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si
denumire
|
|
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.07
|
Imobil
|
Imobil (parţial)
|
P+7-3023,14 mp
|
|
Ţara: România,Mun.
Bucureşti, Str. Măria
Ghiculeasa, nr.47, Sector 2
|
1991
|
2.784.711,37
|
Legea nr.21/1990,
Protocol nr.00105 şi
nr.0017/1991 încheiat
între MI si MJ
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Teren agricol (izlaz)
|
22,70ha Tarlaua
nr. 74/1
|
|
Ţara:România, Judeţ: Olt, Mun. Caracal, DN 54
Caracal-Corabia
|
2004
|
3.411.670,00
|
HCL Caracal
nr.l5/2004 şi HG
nr.1718/2004
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.09
|
Imobil
|
Imobil 961 (parţial)
|
Sc-2686mp
Sd-5064mp
S totală a
terenului,
inclusiv
construcţiile-
21982,90 mp,din
care: alei
asfaltate -
680mp
şi platforme
betonate-
1811,50mp
|
|
Ţara: România, Judeţ: Ilfov,
Oraş Pantelimon, Bd. Biruinţei nr.84
|
2006
|
10.301.189,69
|
HG nr.520/2006
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.07
|
Imobil
|
Clădire cu 9
niveluri:
demisol,
parter ,mezanin
şi 6 etaj e
|
Supraf.desf.-3.260
mp, Supraf.utilâ-2437 mp, Supraf.teren-570 mp
|
|
Ţara: România,Mun.
Bucureşti, Str. Arcului, nr. 12, Sector 2
|
2007
|
1.698.198,00
|
HG nr. 263/2007
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.07
|
Imobil
|
Centrul de
|
Vila nr.8
|
|
Ţara: România,Judeţ: Mureş,
|
2007
|
72.747,50
|
HG 1918/22.12.2006,
|
In
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pregătire Sovata
|
compusă din 2 etaje şi subsol cu terenul
aferent în suprafaţă de 4863 mp. Vila nr. 67 compusă din 2 etaje, subsol şi
mansardă şi cu terenul aferent în suprafaţă de 1097 mp.
|
|
Oraşul Sovata, Str. Trandafirilor, nr.2
|
|
|
Protocol nr. 17942/2007 şi
205352/2007 încheiat
între MJ şi ANP
|
administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.07
|
Imobil
|
Complexul Flamingo
|
Hotel P+6,
restaurant, centrală termică, spălătorie, garaje, piscină
şi cu teren aferent în suprafaţă de 6873 mp.
|
|
Ţara: România, Judeţ:Constanţa, Oraş
Eforie Sud,
Str. Dr. V. Climescu ( fostă Inginerilor), nr.2
|
2007
|
9.312.961,21
|
HG 1918/22.12.2006, Protocol nr. 17942/2007 şi 205352/2007 încheiat între MJ şi
ANP
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.09
|
Imobil
|
Imobil nr.2952 - Construcţii
|
Sc = 1072,45 mp
Sd =1126,05 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Bihor, Corn. Sânmartin,
Sat Cihei
|
2006
|
531.773,25
|
HG 521/19.04.2006, Protocol
nr.41616/2007şi 223084/2007 încheiat
între MA şi ANP
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
|
8.29.09
|
Imobil
|
Imobil nr.2952 -Teren curţi construcţii
|
240.000 mp
|
incintă
|
Ţara:România,Judeţ: Bihor, Corn.
Sânmartin, Sat Cihei
|
2006
|
10.826.612,40
|
HG 521/19.04.2006, Protocol nr. 41616/2007şi 223084/2007 încheiat
între MA şi ANP
|
In administrare
|
|
|
|
|
|
ANEXA J1
INVENTARUL
bunurilor aflate în patrimoniul public al statului
|
Cod fiscal
|
Denumire
|
1. Ordonator principal de credite
|
4265841
|
Ministerul Justiţiei
|
2. Ordonator secundar de credite
|
4256324
|
Administraţia Naţională a Penitenciarelor
|
3. Ordonator terţiar de credite
|
4278060
|
Centrul de Reeducare Tg. Ocna
|
4. Regii autonome şi companii/societăţii
naţionale subordonate ordonatorului principal
|
|
|
Grupa 8
(bunuri aflate in patrimoniul public)
|
Elemente de
identificare
|
Numai pentru
bunuri inchiriate, concesionate sau date cu titlu gratuit
|
Nr.
M.F.
|
Cod de
clasificare
|
Tip bun
(mobil/ imobil)
|
Denumire
|
Descriere
tehnică
|
Vecinătăţi
|
Adresă
|
Anul
dobândirii/
dării în folosinţă
|
Valoare de
inventar (în lei)
|
Situaţie
juridică
|
Situaţia
actuala:
inchiriere/
concesiune / date
cu titlu
gratuit
|
Baza legala
si datele de
identificare
ale celui care
inchiriaza
/ concesionează /
primeşte
|
Descriere
|
Perioada
|
Baza legală
|
în adm./
conces.
|
HG
|
Datele de
identificare
(CUI) si
denumire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
14
|
15
|
16
|
|
8.29.12
|
Imobil
|
Construcţii
Teren curţi construcţii
|
Sc=1701,93mp Sd=2628,07mp 7719,93 mp
|
incintă
|
Ţara:România, Judeţ: Bacău, Oraş Tg.
Ocna, str.Tiseşti, nr. 137
|
2007
|
519396,89
|
HG nr. 1849/2004 Decizie ANP nr. 345/2007
|
In administrare
|
|
|
|
|
|