Hotărârea Nr.- din 28.06.2015

(Cererile nr. 30.198/04, 30.200/04, 3.484/05 şi 36.298/07) Strasbourg DEFINITIVĂ Această versiune a fost rectificată la 10 ianuarie 2012 în temeiul art. 81 din Regulamentul Curţii. 10/01/2012Prezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.În Cauza Ştefan Angelescu şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-un comitet compus din Ján Šikuta, preşedinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 31 mai 2011,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.PROCEDURA1. La originea cauzei se află patru cereri (nr. 30.198/04, 30.200/04, 3.484/05 şi 36.298/07) îndreptate împotriva României, prin care patru resortisanţi români au sesizat Curtea în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia). Detaliile referitoare la reclamanţi, inclusiv data depunerii cererilor şi data comunicării acestora către Guvern, sunt prezentate în tabelul ataşat ca anexă la prezenta hotărâre. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul său guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.2. În conformitate cu Protocolul nr. 14, după informarea guvernului pârât, cererile au fost repartizate unui comitet format din trei judecători.ÎN FAPTI. Circumstanţele cauzei3. Cererile se referă la neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în litigiile dintre reclamanţi şi autorităţile statului responsabile pentru calcularea şi plata pensiilor.4. Prin hotărâri definitive pronunţate de instanţele interne între 19 martie 2002 şi 3 martie 2005, acţiunile civile formulate de reclamanţi au fost admise, iar autorităţile cu competenţe în domeniul pensiilor au fost obligate să recalculeze pensiile reclamanţilor astfel încât să includă indemnizaţii suplimentare (toate cererile) şi să emită decizii de pensionare noi în acest sens (toate cererile, cu excepţia Cererii nr. 36.298/07, în cazul căreia recalcularea s-ar fi putut pune în aplicare fără emiterea în mod necesar a unei noi decizii). În pofida eforturilor reclamanţilor ca hotărârile să fie puse în executare, ca de exemplu iniţierea unor proceduri de executare silită şi formularea a numeroase petiţii către autorităţile competente, toate hotărârile au rămas neexecutate sau au fost executate cu întârziere (Cererea nr. 3.484/05). Detaliile privind obiectul cauzelor, datele de referinţă pentru începutul şi sfârşitul procedurilor şi întârzierile în executarea hotărârilor sunt precizate în tabelul anexat.II. Dreptul şi practica interne relevante şi documentele europene relevanteA. Dreptul şi practica interne relevante5. Dreptul intern relevant privind punerea în executare a hotărârilor definitive, şi anume fragmente din Codul de procedură civilă şi Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, este prezentat pe scurt în hotărârea Curţii pronunţată în Cauza Topciov împotriva României [(dec.), (nr. 17369/02, 15 iunie 2006].B. Rezoluţia 1787 (2011) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, intitulată: Executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului6. La 26 ianuarie 2011, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat această rezoluţie, prin care se ia act cu îngrijorare de existenţa continuă, în unele dintre statele membre, a unor deficienţe sistemice majore care produc un număr mare de constatări repetate de încălcări ale Convenţiei. În acest sens, Adunarea a cerut României să abordeze prioritar problema nepunerii în executare a hotărârilor definitive ale instanţelor.ÎN DREPTI. Cu privire la conexarea cererilor7. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră adecvată conexarea acestora într-o singură hotărâre.II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 18. Reclamanţii s-au plâns că prin neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea lor le-a fost încălcat dreptul de acces la o instanţă, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, şi, de asemenea, dreptul de proprietate, astfel cum este prevăzut la art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie. În măsura în care sunt relevante, aceste articole sunt formulate după cum urmează:Art. 6 § 1Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil [...], de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...] Articolul 1 din Protocolul nr. 1 Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor. A. Cu privire la admisibilitate 9. Curtea constată că aceste capete de cerere nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. De asemenea, Curtea subliniază că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile. B. Cu privire la fond 1. Argumentele părţilor 10. Guvernul consideră că autorităţile române au adoptat toate măsurile necesare pentru a pune în executare hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în cauzele reclamanţilor. 11. În Cererea nr. 30.198/04, Guvernul a declarat că, întrucât recalcularea pensiei reclamantului, astfel cum a fost dispusă de instanţele interne, a condus la o pensie mai mică decât cea pe care reclamantul o primea deja, autoritatea cu competenţe în domeniul pensiilor a decis să continue să-i plătească pensia anterioară fără emiterea unei noi decizii de pensionare. Reclamantul a contestat acest argument, menţionând că raportul de expertiză prezentat în cursul procedurii judiciare interne finalizate cu hotărârea rămasă neexecutată a constatat o creştere importantă a cuantumului pensiei. 12. În Cererea nr. 30.200/04 Guvernul a susţinut că o nouă decizie de pensionare a fost emisă reclamantului, astfel cum a dispus instanţa internă. Cu toate acestea, nu a prezentat Curţii copii ale documentului respectiv. Reclamantul a contestat această afirmaţie. 13. În Cererea nr. 3.484/05, Guvernul a recunoscut executarea cu întârziere a hotărârii judecătoreşti definitive, dar a menţionat că este justificată de faptul că autorităţile cu competenţe în domeniul pensiilor au avut o viziune diferită asupra recalculării pensiei reclamantului faţă de cea reţinută de instanţa naţională. Reclamantul a susţinut că aceasta nu este o justificare rezonabilă pentru executarea cu întârziere a hotărârii. 14. În Cererea nr. 36.298/07, Guvernul a declarat că hotărârea din 1 septembrie 2004 a fost executată integral până la 15 iulie 2005 şi, prin urmare, hotărârea din 30 noiembrie 2006 a rămas fără domeniu de aplicare. Reclamantul a contestat această declaraţie, subliniind că prin hotărârea din 30 noiembrie 2006, care a fost ulterioară plăţii din 15 iulie 2005, a fost evaluată situaţia actualizată invocată de Guvern şi s-a reţinut că autorităţile nu şi-au îndeplinit în totalitate obligaţia de a pune în executare hotărârea din 1 septembrie 2004. 2. Motivarea Curţii 15. Curtea reaminteşte că executarea unei hotărâri definitive pronunţate de orice instanţă trebuie considerată ca parte integrală din „proces“ în scopul art. 6 din Convenţie (a se vedea Hornsby împotriva Greciei, nr. 18.357/91, pct. 40, 19 martie 1997). De asemenea, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa extinsă privind neexecutarea sau executarea cu întârziere a hotărârilor interne definitive (a se vedea, printre altele, Tacea împotriva României, nr. 746/02, 29 septembrie 2005; Dragne şi alţii împotriva României, nr. 7.8047/01, 7 aprilie 2005; Orha împotriva României, nr. 1.486/02, 12 octombrie 2006, sau Metaxas împotriva Greciei, nr. 8.415/02, 27 mai 2004). 16. Curtea a constatat, în mod frecvent, încălcări ale art. 6 § 1 din Convenţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 în cauze care au ridicat probleme similare celor din speţă (a se vedea Dragne şi alţii împotriva României, citată anterior, sau Musteaţă şi alţii împotriva României, nr. 67.344/01, 10.772/04, 14.819/04, 14.025/05 şi 23.596/06, 6 octombrie 2009). 17. De asemenea, Curtea observă că hotărârile pronunţate în prezentele cauze dispuneau ca autorităţile cu competenţe în domeniul pensiilor să recalculeze pensiile reclamanţilor care, în toate cazurile, aşa cum au reţinut instanţele interne, trebuia să conducă la un cuantum mai mare al pensiei. Prin urmare, Curtea consideră că hotărârile respective constituie „bunuri“ în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea Gavrileanu împotriva României, nr. 18.037/02, pct. 52, 22 februarie 2007). 18. După ce a examinat elementele care i-au fost prezentate, Curtea observă că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care să o poată convinge că ar trebui să ajungă, în aceste speţe, la o concluzie diferită de cea adoptată în cauzele menţionate anterior, la pct. 15 şi 16. Ţinând seama de complexitatea procedurilor de executare, comportamentul părţilor şi natura reparaţiilor, autorităţile nu au depus toate eforturile necesare pentru a executa integral şi în timp util hotărârile pronunţate în favoarea reclamanţilor. 19. Considerentele anterioare sunt suficiente pentru a-i permite Curţii să concluzioneze că au fost încălcate art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie în toate cererile. III. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenţiei 20. Reclamanţii s-au plâns, de asemenea, în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie de caracterul inechitabil al unor proceduri şi de neexecutarea altor hotărâri interne (cererile nr. 30.198/04, 30.200/04 şi 3.484/05). De asemenea, unul dintre reclamanţi s-a plâns, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 coroborat cu art. 14 din Convenţie, că a fost discriminat faţă de alte persoane aflate într-o situaţie similară, care au primit pensii mai mari (Cererea nr. 36.298/07). 21. Totuşi, în lumina tuturor elementelor de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că acestea nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor şi a libertăţilor prevăzute în Convenţie sau în protocoalele la aceasta. 22. Rezultă că această parte a capetelor de cerere este în mod vădit nefondată şi trebuie respinsă în temeiul art. 35 § 3 şi art. 35 § 4 din Convenţie. IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie 23. Art. 41 din Convenţie prevede: Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă. A. Prejudiciu 24. Reclamanţii au prezentat următoarele pretenţii cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material (indemnizaţii de pensionare suplimentare despre care reclamanţii consideră că ar trebui să le fie acordate, astfel cum au fost calculate de aceştia potrivit deciziilor judecătoreşti interne) şi cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral:

25. Guvernul a contestat aceste pretenţii ca fiind nefondate, întrucât nu a existat nicio legătură de cauzalitate între încălcările pretinse şi prejudiciile materiale şi/sau morale. 26. În ceea ce priveşte prejudiciile materiale, Curtea consideră că, în măsura în care se menţin hotărârile marcate în tabelul anexat ca fiind neexecutate, obligaţia statului de a le pune în executare nu poate fi contestată. În consecinţă, reclamanţii au în continuare dreptul ca aceste hotărâri să fie puse în executare. Curtea reaminteşte că cea mai adecvată formă de reparaţie pentru încălcarea art. 6 o reprezintă asigurarea că reclamantul este pus, pe cât posibil, în poziţia în care ar fi fost dacă nu s-ar fi încălcat prevederile art. 6 (a se vedea Piersack împotriva Belgiei [art. 50], pct. 12, 26 octombrie 1984). Curtea consideră că acest principiu se aplică şi în prezentele cauze, având în vedere încălcarea constatată. Prin urmare, consideră că Guvernul trebuie să asigure, prin mijloace adecvate, punerea în aplicare a hotărârilor neexecutate, ceea va conduce, de asemenea, la plata retroactivă către reclamanţi a diferenţelor de pensii calculate în conformitate cu procedurile prevăzute de legislaţia naţională (a se vedea Musteaţă şi alţii, citată anterior, pct. 42). 27. În plus, Curtea consideră că, drept urmare a executării cu întârziere a hotărârilor, reclamanţii au suferit un prejudiciu moral. Având în vedere că doi dintre reclamanţi nu au pretins daune morale, Curtea nu acordă nicio reparaţie în acest sens pentru cererile nr. 30.198/04 şi nr. 30.200/04. 28. În consecinţă, pronunţându-se în echitate, Curtea acordă reclamanţilor următoarele sume:

1 Rectificată la 10 ianuarie 2012: textul era: „8.000 EUR“. B. Cheltuieli de judecată 29. Reclamanţii nu au formulat pretenţii privind rambursarea cheltuielilor de judecată; prin urmare, Curtea nu acordă nicio reparaţie în acest sens. C. Dobânzi moratorii 30. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE În unanimitate CURTEA: 1. decide să conexeze cererile; 2. declară admisibile cererile formulate în temeiul art. 6 § 1 şi al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, în ceea ce priveşte executarea deplină şi la timp a hotărârilor la care se face referire în tabelul anexat, pentru toate cererile, şi restul cererilor inadmisibile; 3. hotărăşte că au fost încălcate art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie; 4. hotărăşte că statul pârât trebuie să asigure, prin mijloace adecvate, în termen de trei luni, punerea în executare deplină a hotărârilor din 11 mai 2004, 8 octombrie 2003 şi 1 septembrie 2004 pronunţate de Tribunalul Bucureşti (cererile nr. 30.198/04, 30.200/04 şi 36.298/07)²; ² Rectificată la 10 ianuarie 2012: textul era: „Hotărăşte că statul pârât trebuie să asigure, prin mijloace adecvate, în termen de trei luni, punerea în executare a hotărârilor din 11 mai 2004 şi din 8 octombrie 2003, pronunţate de Tribunalul Bucureşti (cererile nr. 30.198/04 şi 30.200/04), şi a hotărârii din 1 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, şi a hotărârii din 30 noiembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Bucureşti (Cererea nr. 36.298/07)“. 5. hotărăşte: a)că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în ceea ce priveşte daunele morale, în acelaşi termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda naţională la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:

b)că, de la expirarea termenului de trei luni menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;6. respinge restul cererilor de acordare a unei reparaţii echitabile. Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 28 iunie 2011, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii. PREŞEDINTE JÁN ŠIKUTA Grefier adjunct, Marialena Tsirli ANEXĂ

¹ Rectificată la 10 ianuarie 2012: textul era: