HOTARARE Nr. 1337 din 26 august 2004
privind acordarea unui ajutor umanitar, constand in materiale de constructii si
reparat case, pentru populatia din judetele Cluj, Caras-Severin, Neamt si
Vrancea, afectata de fenomenele meteorologice periculoase care s-au produs in
perioada 21 - 22 august 2004
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 807 din 1 septembrie 2004
In temeiul art. 108 din Constitutie, republicata, si al art. 8 alin. 5 din
Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1
Se acorda un ajutor umanitar cu titlu gratuit, in limita sumei de 8
miliarde lei, populatiei din judetele Cluj (400 milioane lei), Caras-Severin
(600 milioane lei), Neamt (2.300 milioane lei) si Vrancea (4.700 milioane lei),
afectata de fenomenele meteorologice periculoase care s-au produs in perioada
21 - 22 august 2004, constand in materiale de constructii si reparat case,
conform anexei care face parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 2
(1) Administratia Nationala a Rezervelor de Stat va scadea din gestiune la
pretul de inregistrare, prin conturile "Finantarea din bugetul de stat
privind anii precedenti si alte surse", respectiv "Venituri proprii
din anii precedenti si alte surse", dupa caz, cantitatile de produse
aprobate a fi scoase din rezervele de stat, potrivit prezentei hotarari, pe
baza avizelor de expeditie si a proceselor-verbale de predare-primire semnate
de imputernicitii desemnati de prefecturile judetelor Cluj, Caras-Severin,
Neamt si Vrancea.
(2) Finantarea reintregirii stocurilor cu cantitatile acordate conform
prevederilor art. 1 se asigura de la bugetul de stat in anul 2005.
Art. 3
(1) Transportul produselor pana la locul indicat de fiecare prefectura se
va efectua in regim de urgenta cu mijloace auto din dotarea unitatilor
teritoriale din subordinea Administratiei Nationale a Rezervelor de Stat sau cu
mijloace ale unor societati comerciale angajate de acestea, precum si pe calea
ferata prin grija Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa
"C.F.R. Marfa" - S.A.
(2) Cheltuielile legate de ambalarea si transportul produselor se suporta
de catre Administratia Nationala a Rezervelor de Stat in limita bugetului
aprobat.
(3) Distribuirea produselor catre populatia sinistrata se va face de
prefecturile judetelor Cluj, Caras-Severin, Neamt si Vrancea, prin persoane
anume imputernicite.
(4) Schimbarea, sub orice forma, a destinatiei produselor acordate ca
ajutor din rezervele de stat este interzisa si atrage, dupa caz, raspunderea
civila, administrativa, disciplinara sau penala.
Art. 4
(1) Prefecturile judetelor Cluj, Caras-Severin, Neamt si Vrancea vor
justifica distribuirea produselor scoase din rezervele de stat in conditiile
prezentei hotarari, conform prevederilor art. 7 din Hotararea Guvernului nr.
371/1993 privind acordarea, in prima interventie, a ajutoarelor umanitare
populatiei sinistrate, ca urmare a unor situatii exceptionale.
(2) Documentele justificative privind distribuirea vor fi pastrate la
sediul prefecturilor judetelor Cluj, Caras-Severin, Neamt si Vrancea in vederea
punerii lor la dispozitia organelor de control abilitate.
Art. 5
Se aproba acumularea, in regim de urgenta, a cantitatilor de 4.970 mp
carton bitumat in limita sumei de 150 milioane lei si 60.340 mp placi de
azbociment in limita sumei de 6.100 milioane lei, in cadrul programului de acumulari
produse rezerve de stat, sectiunea "reintregire stocuri", in limita
bugetului aprobat Administratiei Nationale a Rezervelor de Stat.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
Ministru de stat,
ministrul administratiei si internelor,
Marian Florian Saniuta
Ministrul delegat pentru
administratia publica,
Gheorghe Emacu
Presedintele Administratiei
Nationale a Rezervelor de Stat,
Adrian Gurau
Ministrul finantelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
ANEXA 1
LISTA
produselor care se scot din rezervele de stat ca ajutor umanitar pentru
populatia afectata de fenomenele meteorologice produse in perioada 21 - 22
august 2004
________________________________________________________________________________
Produs U.M. Cantitati
_____________________________________________________
Cluj Caras-Severin Neamt Vrancea Total
________________________________________________________________________________
0 1 2 3 4 5 6
________________________________________________________________________________
BCA mc 16 16
Carton bitumat mp 3.590 1.380 4.970
Caramizi buc. 600 600
Cherestea foioase mc 21 21
Cherestea rasinoase mc 18 8,5 26,5
Ciment t 1,5 28,7 30,2
Coame buc. 2.083 2.083
Geam mp 200 151 351
Lemn rotund mc 3 3
Placi azbociment mp 300 20.040 40.000 60.340
Tabla zincata t 4,8 9,7 14,5
Tigle buc. 1.600 43.235 563 45.398
Var t 1,5 3,55 5,05
________________________________________________________________________________