HOTARARE Nr.
1502 din 2 decembrie 2009
privind organizarea si
desfasurarea recensamantului populatiei si al locuintelor din Romania în anul
2011
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 860 din 10 decembrie 2009
In temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia
României, republicată, al art. 5 alin. (4) şi al art. 13 din Ordonanţa
Guvernului nr. 36/2007 privind efectuarea recensământului populaţiei şi al
locuinţelor din România în anul 2011, aprobată cu modificări prin Legea nr.
5/2008,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Recensământul populaţiei şi al
locuinţelor se efectuează pe întregul teritoriu al României în perioada 12-21
martie 2011.
(2) Informaţiile care se înregistrează la recensământ
au drept moment de referinţă ora „0:00" din ziua de 12 martie 2011.
Art. 2. - (1) Inregistrarea se face, de regulă, la
domiciliul/reşedinţa persoanelor de către recenzori, pe baza declaraţiei pe
propria răspundere a persoanelor recenzate, sau de către un membru al
gospodăriei cu capacitate deplină de exerciţiu.
(2) Pentru înregistrarea corectă a datelor de
identificare a persoanelor, acestea vor prezenta, după caz, pentru cetăţenii
români actul de identitate, certificatul de naştere în cazul minorilor, iar
pentru persoanele de altă cetăţenie ori fără cetăţenie documente de trecere a
frontierei sau documente eliberate de autorităţile române care atestă dreptul
de şedere pe teritoriul României.
(3) Alte acte legale, cu excepţia celor prevăzute la
alin. (2), care atestă validitatea informaţiilor referitoare la persoane şi
locuinţe sunt consultate numai cu acordul persoanelor recenzate.
(4) Pe toată perioada de recenzare, în îndeplinirea
atribuţiilor ce le revin, personalul de recensământ şi membrii comisiilor de
recensământ se identifică prin prezentarea legitimaţiei care să le ateste
calitatea.
(5) Persoanele prezente la domiciliu/reşedinţă sunt
înregistrate de către recenzorul sectorului de recensământ în care se află
amplasată locuinţa.
(6) Persoanele absente temporar din gospodărie sunt
înregistrate la domiciliul lor, pe baza informaţiilor furnizate de celelalte
persoane din gospodărie sau a informaţiilor care rezultă din evidenţele
oficiale existente pe plan local.
(7) Persoanele prevăzute la alin. (6) sunt înregistrate
şi în localitatea în care se află prezente temporar la momentul de referinţă al
recensământului, pe baza declaraţiei pe propria răspundere şi a documentelor
prevăzute la alin. (2) şi (3).
(8) Persoanele care datorită unor situaţii deosebite nu
au fost recenzate se prezintă, până în ultima zi a perioadei de înregistrare,
la comisia de recensământ din localitatea în care se află, pentru înregistrare.
Art. 3. - Recenzarea persoanelor din incinta unităţilor
Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului Administraţiei şi Internelor
şi ale Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti se poate face de
către aceste instituţii publice, potrivit domeniului propriu de activitate, în
conformitate cu prevederile prezentei hotărâri şi ale normelor specifice
elaborate de ele şi aprobate de către Comisia centrală pentru recensământul
populaţiei şi al locuinţelor.
Art. 4. - Recenzarea cetăţenilor români plecaţi în
străinătate în cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi
reprezentanţelor comerciale sau de altă natură din străinătate se face de către
Ministerul Afacerilor Externe pe formulare speciale, în conformitate cu
prevederile prezentei hotărâri şi ale normelor speciale elaborate de Ministerul
Afacerilor Externe şi aprobate de către Comisia centrală pentru recensământul
populaţiei şi al locuinţelor.
Art. 5. - Declaraţiile populaţiei înregistrate la
recensământ nu pot fi utilizate pentru stabilirea unor drepturi şi obligaţii
pentru subiecţii statistici la care se referă.
Art. 6. - (1) Persoanele care efectuează înregistrarea,
respectiv recenzorii, precum şi cele cu atribuţii de îndrumare, coordonare şi
control au obligaţia să respecte întocmai prevederile prezentei hotărâri şi
instrucţiunile specifice aprobate de Comisia centrală pentru recensământul
populaţiei şi al locuinţelor.
(2) In îndeplinirea atribuţiilor care le revin pe
timpul efectuării recensământului, persoanele prevăzute la alin. (1) se bucură
de protecţia legii, fiind considerate ca îndeplinind funcţii ce implică
exerciţiul autorităţii de stat.
Art. 7. - (1) Organizaţiile neguvernamentale pot delega
observatori pe lângă Comisia centrală pentru recensământul populaţiei şi al
locuinţelor şi comisiile judeţene, ale municipiului Bucureşti, municipale, ale
sectoarelor municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale pe toată durata
recensământului. Delegarea observatorilor se face conform Programului privind
desfăşurarea acţiunilor şi lucrărilor de pregătire şi efectuare a
recensământului populaţiei şi al locuinţelor, aprobat de către Comisia centrală
pentru recensământul populaţiei şi al locuinţelor.
(2) Observatorii acreditaţi trebuie să respecte
prevederile legale şi instrucţiunile privind păstrarea caracterului
confidenţial al datelor.
Art. 8. - (1) Pentru pregătirea, organizarea,
conducerea şi efectuarea lucrărilor de recensământ, la nivel teritorial se
constituie comisii de recensământ judeţene, municipale, ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale, potrivit art. 8 alin. (3) din
Ordonanţa Guvernului nr. 36/2007 privind efectuarea recensământului populaţiei
şi al locuinţelor din România în anul 2011, aprobată cu modificări prin Legea
nr. 5/2008, în componenţa prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Aceste comisii poartă răspunderea pentru efectuarea
recensământului pe teritoriul în care îşi desfăşoară activitatea.
Art. 9. - (1) Personalul de recensământ este format din
recenzori, recenzori-şefi, responsabili de circumscripţii urbane, recenzori
pentru recensământul de probă, recenzori pentru ancheta de control.
(2) Personalul prevăzut la alin. (1) este selectat din
rândul personalului din primării al personalului didactic, al specialiştilor în
economie, informatică şi în alte domenii, precum şi din rândul pensionarilor,
studenţilor şi al altor persoane, având cel puţin studii medii.
(3) Pentru efectuarea în bune condiţii a
recensământului şi pentru a nu se perturba procesul de învăţământ, Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Comisia centrală pentru recensământul
populaţiei şi al locuinţelor stabilesc de comun acord vacanţa şcolară în
perioada de efectuare a recensământului.
Art. 10. - (1) Personalul prevăzut la art. 9 alin. (1),
precum şi specialiştii din secretariatele tehnice organizate potrivit
prevederilor art. 8 alin (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2007, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 5/2008, care aparţin administraţiei publice locale şi
cei ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte
organe de specialitate a administraţiei publice centrale sunt scutiţi de toate
sarcinile care le revin la unităţile unde sunt încadraţi şi beneficiază de
toate drepturile salariale, potrivit legii, pe întreaga perioadă de participare
la lucrările de recensământ.
(2) Persoanele prevăzute la art. 9 alin. (1) primesc
pentru activitatea depusă, pe lângă drepturile salariale, o indemnizaţie brută
pe zi de activitate, după cum urmează:
a) responsabilii de circumscripţii urbane - 50 lei pe
zi de activitate şi lucrează 21 de zile calendaristice;
b) recenzorii-şefi - 50 lei pe zi de activitate şi
lucrează 18 zile calendaristice;
c) recenzorii - 50 lei pe zi de activitate şi lucrează
15 zile calendaristice;
d) recenzorii care efectuează recensământul de probă -
50 lei pe zi de activitate şi lucrează 15 zile calendaristice;
e) recenzorii care vor efectua ancheta de control - 50
lei pe zi şi lucrează 15 zile calendaristice.
(3) Prin zi de activitate se înţelege munca
desfăşurată pe parcursul unei zile calendaristice, indiferent de numărul orelor
prestate, dar nu mai puţin de 6 ore pe zi.
(4) Indemnizaţia prevăzută la alin. (2) se acordă
într-o singură tranşă, la terminarea lucrărilor. Veniturile din indemnizaţiile
prevăzute la alin. (2) se impozitează conform Legii nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Plata indemnizaţiilor prevăzute la alin. (2) se
face din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru organizarea
recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România din anul 2011, prin
bugetele instituţiilor prefectului.
Art. 11. - (1) Prefecţii şi consiliile judeţene pentru
judeţe, prefectul şi Consiliul General al Municipiul Bucureşti, precum şi
primarii şi consiliile locale ale municipiilor, oraşelor, comunelor şi
sectoarelor municipiului Bucureşti asigură condiţiile tehnico-materiale
necesare bunei desfăşurări a activităţii de pregătire, organizare şi efectuare
a recensământului populaţiei şi al locuinţelor, potrivit acţiunilor care sunt
stabilite de către Comisia centrală pentru recensământul populaţiei şi al
locuinţelor.
(2) In acest scop, prefectul şi autorităţile
administraţiei publice locale au următoarele sarcini:
a) constituie şi aprobă, prin ordin al prefectului sau
prin dispoziţie a primarului, după caz, componenţa nominală a comisiilor
teritoriale de recensământ şi a secretariatelor tehnice, în conformitate cu
prevederile prezentei hotărâri şi cu instrucţiunile Comisiei centrale pentru
recensământul populaţiei şi al locuinţelor;
b) asigură spaţiile, mobilierul şi mijloacele de
telecomunicaţii necesare desfăşurării activităţii comisiilor de recensământ şi
secretariatelor tehnice, depozitării şi păstrării în condiţii corespunzătoare a
materialelor de recensământ, precum şi alte mijloace necesare desfăşurării în
bune condiţii a lucrărilor de recensământ;
c) asigură verificarea şi actualizarea denumirii
străzilor şi numerotarea clădirilor până la data de 31 martie 2011. In perioada
iulie 2010-martie 2011, autorităţile administraţiei publice locale nu mai
efectuează schimbări de denumiri ale străzilor sau renumerotări ale clădirilor;
d) asigură instruirea şi coordonează activitatea
personalului tehnic recrutat, necesar acestor lucrări;
e) efectuează, potrivit normelor stabilite de către
Comisia centrală pentru recensământul populaţiei şi al locuinţelor, împărţirea
localităţilor în sectoare, secţii şi circumscripţii de recensământ;
f) asigură recrutarea şi selectarea recenzorilor,
recenzorilor-şefi şi a responsabililor de circumscripţii urbane, precum şi
spaţiile necesare desfăşurării instructajelor;
g) asigură mijloacele de transport necesare pregătirii
şi efectuării recensământului la termenele şi pe duratele prevăzute în
graficele elaborate de comisiile de recensământ.
Art. 12. - Pentru desfăşurarea acţiunilor premergătoare
de organizare, precum şi a celor de efectuare a recensământului populaţiei şi
al locuinţelor, cotele lunare ale consumului de carburant pentru autoturisme,
aprobate prin Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor
normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi
instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, se suplimentează cu câte 300 de litri
de carburant pe lună, cu încadrarea în bugetul aprobat pentru efectuarea
recensământului populaţiei şi al locuinţelor al fiecărei instituţii publice
implicate, pentru câte un autoturism de la fiecare dintre acestea.
Art. 13. - (1) Pentru verificarea practică a
conţinutului formularelor, a instrucţiunilor, a programului de înregistrare şi
de prelucrare, precum şi a măsurilor organizatorice, în luna martie 2010 se va
desfăşura un recensământ de probă.
(2) Recensământul de probă se va efectua în 3 sectoare
de recensământ din fiecare localitate reşedinţă de judeţ şi din câte o
localitate reşedinţă de comună din fiecare judeţ cu recenzori special selectaţi
în acest scop.
(3) Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de
drepturile prevăzute la art. 10 alin. (2).
Art. 14. - (1) In perioada 26 martie-4 aprilie 2011 se
organizează o anchetă de control pentru verificarea volumului şi calităţii
informaţiilor înscrise în formularele de recensământ, care se efectuează cu
recenzori special selectaţi în acest scop, conform instrucţiunilor aprobate de
către Comisia centrală pentru recensământul populaţiei şi al locuinţelor.
(2) Personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază de
drepturile prevăzute la art. 10 alin. (2).
Art. 15. - Prelucrarea datelor şi publicarea
rezultatelor definitive ale recensământului se fac de către Institutul Naţional
de Statistică pe baza programului şi la termenele aprobate de către Comisia
centrală pentru recensământul populaţiei şi al locuinţelor.
Art. 16. - După publicarea rezultatelor finale ale
recensământului populaţiei şi al locuinţelor, baza de date cu datele
individuale este preluată spre păstrare, pe bază de proces-verbal de
predare-preluare, de către direcţiile judeţene ale arhivelor naţionale,
respectiv de către Direcţia Arhivelor Naţionale a Municipiului Bucureşti.
Art. 17. - (1) Institutul Naţional de Statistică şi direcţiile
teritoriale de statistică angajează persoane cu contract de muncă pe perioadă
determinată, cu încadrarea în numărul de posturi prevăzut în anexa nr. 2.
(2) Având în vedere importanţa acestei lucrări,
personalul prevăzut la alin. (1) trebuie să aibă experienţa metodologică şi
organizatorică a recensămintelor anterioare, putând fi angajaţi şi pensionari
din aparatul statistic.
Art. 18. - Ordonatorii de credite implicaţi în
pregătirea, organizarea şi efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor
cuprind în bugete sumele prevăzute pe ani, conform anexei nr. 3.
Art. 19. - Ministerul Administraţiei şi Internelor,
prin Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pune la
dispoziţie materialul cartografic în format digital, pentru municipiile şi
oraşele din România, necesar în vederea sectorializării teritoriului în unităţi
de recensământ, respectiv sectoare de recensământ.
Art. 20. -încălcarea prevederilor prezentei hotărâri
atrage, după caz, răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală
a celor vinovaţi.
Art. 21. - (1) Constituie contravenţii următoarele
fapte:
a) împiedicarea persoanelor implicate în acţiunea de
recensământ pentru efectuarea înregistrărilor şi controlului datelor ce fac
obiectul recensământului în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri sau
a desfăşurării, în orice mod, a lucrărilor recensământului;
b) refuzul furnizării personalului de recensământ a
informaţiilor prevăzute în programul de înregistrare sau furnizarea de date
eronate sau incomplete;
c) nerespectarea dispoziţiilor legale şi a
instrucţiunilor privind modul de înregistrare şi prelucrare a populaţiei şi de
păstrare a caracterului confidenţial al datelor personale declarate de
cetăţeni;
d) nerespectarea de către personalul prevăzut la art. 9
alin. (1) a caracterului confidenţial al datelor;
e) utilizarea de către personalul de recensământ a
datelor obţinute în alte scopuri decât cele statistice.
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b)
se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, iar contravenţiile
prevăzute la alin. (1) lit. c), d) şi e) se sancţionează cu amendă de la 500
lei la 1.500 lei.
(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea
sancţiunilor, prevăzute la alin. (1) şi (2), se fac de către persoanele
împuternicite de prefect, primar, precum şi de alte persoane anume
împuternicite în acest scop de către Comisia centrală pentru recensământul
populaţiei şi al locuinţelor.
(4) Dispoziţiile privind contravenţiile prevăzute la
alin. (1) se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 22. -Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din
prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Daniela Nicoleta Andreescu
p. Preşedintele Institutului Naţional de Statistică,
Cristian Nicolae Stanică
p. Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi
internelor, interimar,
Mihai Capră,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării regionale şi locuinţei,
Vasile Blaga
p. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
interimar,
Mihai Constantin Şeitan,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea
ANEXA Nr. 1
COMPONENŢA
comisiilor judeţene, a municipiului Bucureşti,
municipale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale
pentru recensământul populaţiei şi al locuinţelor
A. Comisia judeţeană
Preşedinte:
- prefectul judeţului
Vicepreşedinţi:
- preşedintele consiliului judeţean
- un subprefect al judeţului
- secretarul judeţului
- directorul coordonator al direcţiei
regionale/judeţene de statistică
Secretar:
- directorul coordonator adjunct al direcţiei
regionale/judeţene de statistică
Membri:
- şeful inspectoratului de poliţie judeţean
- inspectorul general al inspectoratului şcolar
judeţean
- directorul coordonator al direcţiei de asistenţă
socială şi protecţia copilului
- directorul coordonator al direcţiei judeţene de
sănătate publică
- arhitectul-şef al judeţului
- directorul oficiului de cadastru şi publicitate
imobiliară
- directorul agenţiei judeţene de protecţie socială
B. Comisia Municipiului Bucureşti
Preşedinte:
- prefectul municipiului Bucureşti
Vicepreşedinţi:
- un Viceprimar general al municipiului Bucureşti
- secretarul general al municipiului Bucureşti
- directorul coordonator al Direcţiei Regionale de
Statistică a Municipiului Bucureşti
- arhitectul-şef al municipiului Bucureşti
Secretar:
- un director coordonator adjunct al Direcţiei
Regionale de Statistică a Municipiului Bucureşti
Membri:
- directorul adjunct al Direcţiei Generale de Poliţie a
Municipiului Bucureşti
- directorul executiv al Direcţiei Generale de Evidenţă
a Persoanelor a Municipiului Bucureşti
- şeful Serviciului de Administrare a Bazelor de Date
privind Evidenţa Persoanelor al Municipiului Bucureşti
- inspectorul general al Inspectoratului Şcolar al
Municipiului Bucureşti
- directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate
Imobiliară Bucureşti
- directorul coordonator al Direcţiei de Sănătate
Publică a Municipiului Bucureşti
- directorul coordonator al Direcţiei de Muncă şi
Incluziune Socială a Municipiului Bucureşti
- directorul coordonator al Direcţiei pentru Cultură,
Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti
- directorul executiv al Direcţiei servicii publice
deconcentrate, strategii guvernamentale şi relaţii publice din Instituţia
Prefectului Municipiului Bucureşti
- directorul Direcţiei evidenţă imobiliară şi cadastrală
din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti
C. Comisia municipală şi orăşenească
Preşedinte:
- primarul municipiului sau oraşului
Vicepreşedinte:
- Viceprimar al municipiului sau oraşului
Secretar:
- secretarul municipiului sau oraşului
Membri:
- şeful serviciului/biroului/compartimentului de stare
civilă
- şeful poliţiei municipiului sau oraşului
- arhitectul-şef sau şeful
serviciului/biroului/compartimentului de urbanism
- şeful compartimentului de cadastru
- un inspector şcolar
- şeful compartimentului de asistenţă socială
- un specialist al direcţiei de sănătate publică
- un specialist din administraţia publică locală
D. Comisia sectorului municipiului Bucureşti
Preşedinte:
- primarul sectorului
Vicepreşedinte:
- secretarul sectorului
- arhitectul-şef al sectorului
Secretar:
- un şef de serviciu din cadrul Direcţiei Regionale de
Statistică a Municipiului Bucureşti
Membri:
- şeful poliţiei de sector
- inspectorul şcolar cu managementul educaţional,
evaluare şi dezvoltare instituţională şi asigurarea calităţii al
inspectoratului şcolar de sector
- un reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică a
Municipiului Bucureşti
- şeful serviciului de cadastru şi fond funciar din
cadrul primăriei de sector
- şeful compartimentului de administrare a fondului sau
spaţiului locativ din aparatul propriu al primăriei de sector
- directorul general al administraţiei domeniului
public al sectorului
E. Comisia comunală
Preşedinte:
- primarul
Vicepreşedinte:
-viceprimarul
Secretar:
- secretarul
Membri:
- directorul şcolii din localitatea reşedinţă de comună
- referentul cu starea civilă din aparatul de
specialitate al primarului
- şeful postului de poliţie
- un cadru didactic
ANEXA Nr. 2
NUMĂRUL DE POSTURI
aferente personalului angajat cu contract individual
de muncă, pe perioadă determinată, în vederea efectuării recensământului
populaţiei şi al locuinţelor
Specificare
|
Anul 2010
|
Anul 2011
|
Anul 2012
|
Anul 2013
|
12 luni
|
12 luni
|
12 luni
|
4 luni
|
2 luni
|
12 luni
|
8 luni
|
7 luni
|
12 luni
|
Institutul Naţional de Statistică
|
33
|
|
33
|
|
|
33
|
|
33
|
33
|
- unităţi teritoriale ale Institutului Naţional de Statistică
|
|
240*1)
|
240*1)
|
144*2)
|
500**)
|
|
384*3)
|
500**)
|
|
*1) 5 persoane/judeţ + municipiul Bucureşti
(inclusiv cele 6 sectoare).
*2) 3 persoane/judeţ + municipiul Bucureşti
(inclusiv cele 6 sectoare).
*3) 8 persoane/judeţ + municipiul Bucureşti
(inclusiv cele 6 sectoare).
**) operatori calculator.
ANEXA Nr. 3*)
BUGETUL
recensământului populaţiei şi al locuinţelor
- mii lei -
ARTICOLE
DE CHELTUIELI
|
Institutul
Naţional de Statistică
|
Ministerul
Administraţiei şi Internelor
|
TOTAL
Recensamantul
populatiei
si al
locuinţelor
|
I.
CHELTUIELI CU PERSONALUL ANGAJAT PE PERIOADĂ DETERMINATĂ
|
Institutul
National
de
Statistica
TOTAL
|
2010
|
2011
|
2012
|
2013
|
Ministerul
Administratei
şi Internelor
TOTAL
|
2010
|
2011
|
2012
|
Centrul
naţional de administrarea
bazelor de
date privind evidenţa
persoanelor
|
2010
|
2011
|
Agenţia
naţionala de cadastru si publicitate imobiliara
TOTAL 2010
|
Ministerul
Administraţiei si Internelor
TOTAL
GENERAL
|
A. Salarii de baza si alte drepturi
salariale, contribuţii personal angajat suplimentar in centrala şi judele
|
32 897
|
9 069
|
11.459
|
10.433
|
1.936
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
32.897
|
B. Salarii de baza si alte drepturi
salariale, contribuţii pentru operatori calculator
|
7.748
|
|
1.598
|
5.712
|
438
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
7.748
|
C. Indemnizaţii recenzori, recenzări
şefi şi coordonatori
|
|
|
|
|
|
94.050
|
|
94.050
|
|
|
|
|
|
94.050
|
94.050
|
D. Indemnizaţii recenzori anctieta pilot
|
237
|
|
237
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
237
|
E. Indemnizaţii recenzori ancheta de
control
|
473
|
|
473
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
473
|
F. Indemnizaţii delegare (diurna)
|
506
|
35
|
421
|
50
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
506
|
TOTAL I
|
41,861
|
9.104
|
14 188
|
16 195
|
2.374
|
94.050
|
|
94 050
|
|
|
|
|
|
94.050
|
135.911
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
II. BUNURI ŞI SERVICII
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1. Hârtie, tipânrea materialelor de
recensământ şi distribuiirea acestora
|
17.200
|
|
16.240
|
960
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
17.200
|
2. închirieri spaţii pentru depozitarea
materialelor de recensământ, pentru instructaj, pentru personal angajat
suplimentar
|
|
|
|
|
|
11.760
|
|
3.200
|
8.560
|
|
|
|
|
11.760
|
11.760
|
3. Carburanţi
|
253
|
50
|
120
|
83
|
|
450
|
30
|
420
|
|
|
|
|
|
450
|
703
|
4. Cheltuieli poştă, telefoane,
transmisii date
fax. poştă electronică etc
|
430
|
60
|
270
|
30
|
70
|
410
|
60
|
300
|
50
|
27
|
17
|
10
|
|
437
|
867
|
5. Cheltuieli popularizare recensământ
|
3 586
|
|
3 566
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3.586
|
6. Cheltuieli personalizare recenzori
|
0
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
7. Furnituri de birou
|
295
|
25
|
200
|
40
|
30
|
45
|
|
45
|
|
|
|
|
|
45
|
340
|
8. Cheltuieli consumabile pentru
prelucrarea datelor
|
610
|
25
|
455
|
90
|
40
|
|
|
|
|
74
|
49
|
25
|
|
74
|
684
|
9. Deplasări transport şi cazare
|
642
|
60
|
400
|
162
|
|
5 400
|
|
5 400
|
|
|
|
|
|
5.400
|
6.042
|
10. Aplicaţie informatica (DTS)
|
1.470
|
|
1.470
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1.470
|
11. Aplicaţie informatică generare tabele
statistice
|
2.520
|
|
2 520
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2.520
|
12. Bunuri şi prestări de servicii
diverseşi nenominalizate
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
13, Intreţine re parc auto
|
261
|
100
|
161
|
|
|
160
|
60
|
100
|
|
|
|
|
|
160
|
421
|
14. Cheltuieli energie ALTE CHELTUIELI
|
375
|
65
|
280
|
30
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
375
|
15. Cheltuieli creare suport in formaţie
-geografic management recensamant(ANCPI)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4222
|
4.222
|
4.222
|
TOTAL II
|
27.642
|
385
|
25 702
|
1 415
|
140
|
18.225
|
150
|
9.465
|
8610
|
101
|
66
|
35
|
4.222
|
22.548
|
50.190
|
III. CHELTUIELI DE CAPITAL
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1. Tehnică de calcul (PC LP la INS, DTS,
SERVER)
|
1.623
|
|
1.823
|
|
|
|
|
|
|
3.587
|
2.646
|
941
|
|
3.587
|
5.410
|
2. Licenţe software
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1.113
|
861
|
252
|
|
1.113
|
1.113
|
TOTAL III
|
1.823
|
|
1.823
|
|
|
|
|
|
|
4 700
|
3.507
|
1.193
|
|
4.700
|
6.523
|
TOTAL BUGET (I*II + III)
|
71,326
|
9.489
|
41 713
|
17.610
|
2 514
|
112.275
|
150
|
103.515
|
8.610
|
4801
|
3 573
|
1 228
|
4.222
|
121.298
|
192.624
|
*) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil.