HOTARARE Nr. 440 din 3 iunie 1999
privind Agentul guvernamental pentru Consiliul Europei
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 280 din 18 iunie 1999
In temeiul Legii nr. 30/1994 privind ratificarea Conventiei pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale
la aceasta conventie si al Legii nr. 79/1995 privind ratificarea Protocolului
nr. 11 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale referitor la restructurarea mecanismului de control stabilit prin
conventie, incheiat la Strasbourg la 11 mai 1994,
Guvernul Romaniei hotaraste:
Art. 1
(1) Reprezentarea intereselor statului roman in procedurile
jurisdictionale, in procedurile de rezolvare pe cale amiabila si in procedurile
executionale in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Comitetului
Ministrilor se face potrivit Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, amendata prin protocoalele aditionale la aceasta,
ratificate de Romania prin Legea nr. 30/1994 si prin Legea nr. 79/1995.
(2) Prerogativele de agent guvernamental pentru Consiliul Europei in
procedurile in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Comitetului
Ministrilor se exercita, in numele Guvernului Romaniei, de Ministerul
Justitiei.
(3) In cadrul Ministerului Justitiei functioneaza Agentul guvernamental
pentru Consiliul Europei, denumit in continuare agent guvernamental.
Art. 2
(1) Agentul guvernamental este numit si eliberat din functie prin decizie a
primului-ministru, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul ministrului
afacerilor externe.
(2) Numirea si eliberarea din functie a agentului guvernamental se comunica
Grefei Curtii Europene a Drepturilor Omului de catre Misiunea Permanenta a
Romaniei pe langa Consiliul Europei.
Art. 3
Agentul guvernamental informeaza de indata Guvernul Romaniei, pe
primul-ministru sau pe ministrul justitiei, la cererea acestora sau ori de cate
ori este necesar, cu privire la modul in care isi exercita atributiile.
Art. 4
(1) Agentul guvernamental, in perioada in care indeplineste aceasta
functie, face parte din personalul de specialitate juridica din Ministerul
Justitiei, asimilat magistratilor potrivit Legii nr. 92/1992 pentru organizarea
judecatoreasca.
(2) Numirea agentului guvernamental ca membru al personalului de
specialitate juridica din Ministerul Justitiei, asimilat magistratilor, se face
prin ordin al ministrului justitiei, pe baza deciziei prevazute la art. 2,
incepand cu data numirii in functie de catre primul-ministru.
(3) Agentul guvernamental, in perioada in care indeplineste aceasta
functie, este membru de drept al Corpului Diplomatic si Consular al Romaniei.
Art. 5
(1) Agentul guvernamental este subordonat nemijlocit ministrului justitiei.
(2) Agentul guvernamental se incadreaza in functia de consilier al
ministrului justitiei si este echivalat ca functie cu secretarul general al
Ministerului Justitiei.
Art. 6
(1) In cadrul Ministerului Justitiei functioneaza un compartiment de
specialitate privind agentul guvernamental.
(2) Compartimentul prevazut la alin. (1) se incadreaza cu personal de
specialitate juridica asimilat magistratilor, cu traducatori-interpreti
atestati si cu personal economic, administrativ, tehnic si de intretinere, in
limita numarului maxim de posturi aprobat pentru Ministerul Justitiei.
(3) Organizarea, functionarea si structura de personal ale compartimentului
prevazut la alin. (1), precum si raporturile acestuia cu celelalte structuri
interne ale Ministerului Justitiei se stabilesc in conditiile Hotararii
Guvernului nr. 65/1997 privind organizarea si functionarea Ministerului
Justitiei, cu modificarile si completarile ulterioare, prin ordin al
ministrului justitiei, la propunerea agentului guvernamental.
Art. 7
(1) In cadrul Misiunii Permanente a Romaniei pe langa Consiliul Europei
functioneaza un diplomat care colaboreaza cu agentul guvernamental si ii acorda
sprijinul necesar pentru indeplinirea functiilor acestuia.
(2) Misiunea Permanenta a Romaniei pe langa Consiliul Europei acorda
agentului guvernamental sprijinul logistic necesar pentru indeplinirea rolului
acestuia in perioada in care se afla in misiune oficiala la Strasbourg.
Art. 8
(1) Ministrul justitiei, la propunerea agentului guvernamental, il poate
desemna pe seful compartimentului prevazut la art. 6 sau pe diplomatul prevazut
la art. 7 in calitate de coagent guvernamental, pentru procedurile orale in
fata Curtii Europene a Drepturilor Omului.
(2) Desemnarea in calitate de coagent guvernamental se face pentru o
anumita cauza sau pentru o anumita procedura dintr-o cauza.
(3) Coagentul guvernamental actioneaza conform instructiunilor date de
agentul guvernamental.
(4) Numirea coagentului guvernamental se comunica de indata Grefei Curtii
Europene a Drepturilor Omului de catre Misiunea Permanenta a Romaniei pe langa
Consiliul Europei.
Art. 9
(1) Agentul guvernamental poate delega dreptul de semnatura, pentru
raporturile cu autoritatile romane si cu persoanele fizice si juridice, romane
si straine, membrilor personalului de specialitate juridica asimilat
magistratilor din compartimentul prevazut la art. 6.
(2) Agentul guvernamental poate delega dreptul de semnatura, pentru
raporturile cu organele Consiliului Europei, cu statele si cu organizatiile
internationale interguvernamentale, sefului compartimentului prevazut la art.
6.
(3) Agentul guvernamental poate delega dreptul de semnatura, pentru
raporturile cu organele Consiliului Europei, diplomatului prevazut la art. 7.
Art. 10
(1) Agentul guvernamental sau coagentul guvernamental poate fi ajutat, in
procedurile orale in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului, de unul sau mai
multi asistenti.
(2) Desemnarea ca asistent se face de catre agentul guvernamental. Pot fi
desemnati ca asistenti membrii personalului de specialitate juridica asimilat
magistratilor din compartimentul prevazut la art. 6.
(3) In cazuri exceptionale, cand complexitatea cauzei o impune, agentul
guvernamental poate desemna ca asistenti, cu aprobarea ministrului justitiei,
personalitati recunoscute in domeniul care formeaza obiectul cauzei.
(4) Persoanele prevazute la alin. (3) isi desfasoara activitatea pe baza de
conventie civila, in conditiile legii.
(5) Desemnarea ca asistent se face pentru o anumita cauza sau pentru o
anumita procedura dintr-o cauza.
Art. 11
(1) In cazuri exceptionale, cand complexitatea cauzei o impune, agentul
guvernamental poate utiliza, in calitate de consultanti, personalitati
recunoscute in domeniul care formeaza obiectul cauzei.
(2) In raport cu nevoile activitatii, agentul guvernamental poate utiliza
traducatori-interpreti atestati, in calitate de colaboratori externi.
(3) Persoanele prevazute la alin. (1) si (2) isi desfasoara activitatea pe
baza de conventie civila, in conditiile legii.
Art. 12
Pe langa agentul guvernamental functioneaza un consiliu consultativ,
prezidat de agentul guvernamental si compus din fostii agenti guvernamentali.
La lucrarile consiliului consultativ iau parte seful compartimentului prevazut
la art. 6 si alte persoane invitate de agentul guvernamental.
Art. 13
Perioada in care o persoana indeplineste functia de agent guvernamental
constituie vechime in magistratura si stagiu in activitatea diplomatica.
Art. 14
(1) In perioada misiunii oficiale temporare in strainatate agentul
guvernamental, coagentul guvernamental si asistentii beneficiaza de drepturile
prevazute de actele normative in vigoare pentru magistrati.
(2) Celelalte persoane care il insotesc pe agentul guvernamental sau pe
coagentul guvernamental in misiune oficiala temporara in strainatate beneficiaza
de drepturile prevazute de actele normative in vigoare pentru personalul
institutiilor publice.
Art. 15
In calitate de membru al Corpului Diplomatic si Consular al Romaniei,
agentul guvernamental are dreptul la eliberarea si detinerea unui pasaport
diplomatic.
Art. 16
(1) La audierile in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului agentul
guvernamental, coagentul guvernamental si asistentii poarta roba, baveta si
insigna. Modelele robelor, bavetelor si insignelor se aproba prin ordin al
ministrului justitiei, la propunerea agentului guvernamental.
(2) Robele, bavetele si insignele se asigura gratuit de catre Ministerul
Justitiei. Pentru diplomatul prevazut la art. 7 roba, baveta si insigna se
asigura gratuit de catre Ministerul Afacerilor Externe.
(3) Agentul guvernamental are dreptul, la incetarea functiei, sa pastreze
roba, baveta si insigna.
Art. 17
Dispozitiile art. 4 si 13 se aplica si agentului guvernamental in functie.
Art. 18
Pe data intrarii in vigoare a prezentei hotarari se abroga orice dispozitii
contrare.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemneaza:
Ministru de stat,
ministrul justitiei,
Valeriu Stoica
Ministrul afacerilor externe,
Andrei Plesu