Hotărârea Nr.529 din 18.05.2011privind transmiterea unor drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dâmboviţa şi în administrarea consiliilor locale ale acestora ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 369 din 26 mai 2011
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 2 din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, al art. 9 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă transmiterea unor drumuri forestiere, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dâmboviţa şi în administrarea consiliilor locale ale acestora. Articolul 2
(1) Se aprobă transmiterea terenurilor aferente drumurilor forestiere prevăzute la art. 1, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dâmboviţa şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.
(2) Pentru terenurile forestiere menţionate la alin. (1), consiliile locale asigură respectarea regimului silvic, fiind interzisă schimbarea categoriei de folosinţă silvică şi a destinaţiei acestor terenuri. Articolul 3Predarea-preluarea drumurilor forestiere prevăzute la art. 1 şi a terenurilor aferente acestora prevăzute la art. 2 se va face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 4Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul mediului şi pădurilor, László Borbély Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu ANEXA Nr. 1DATELE DE IDENTIFICARE a drumurilor forestiere care se transmit din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dâmboviţa şi în administrarea consiliilor locale ale acestora
Nr. crt. |
Denumirea bunului imobil |
Persoana juridică de la care se transmite bunul imobil |
Persoana juridică la care se transmite bunul imobil |
Indicativul drumului în amenajament (nr. parcelă - nr. drum) |
Lungimea totală - km - |
Nr. de inventar la Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva |
Valoarea de inventar la Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva |
Nr. de înregistrare la MFP |
Valoarea de inventar la MFP |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
1. |
Drum forestier Negoaia |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Cândeşti, în administrarea Consiliului Local Cândeşti |
Ocolul Silvic Sturzeni, UP II, ua 153 D |
3,5 |
210015 |
989.438 |
11854 |
989.438 |
2. |
Drum forestier Valea Mare |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Cândeşti, în administrarea Consiliului Local Cândeşti |
Ocolul Silvic Sturzeni, UP II, ua 154 D |
3 |
210016 |
258.829 |
11855 |
258.829 |
3. |
Drum forestier Valea Ursului 1.3 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP IV, ua 89 D |
1,3 |
204027 |
20.567 |
11902 |
20.567 |
4. |
Drum forestier Iepelor 3.6 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP IV, ua 88 D |
3,6 |
204028 |
5.359 |
11903 |
5.359 |
5. |
Drum forestier Lupoaica 1.3 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP IV, ua 90 D |
1,3 |
204029 |
71.646 |
11904 |
71.646 |
6. |
Drum forestier Babanuc 0.6 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP IV, ua 91 D |
0,6 |
204030 |
25.874 |
11905 |
25.874 |
7. |
Drum forestier Ruda Axial 3.7 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP V, ua 120 D |
3,7 |
204031 |
529.151 |
11906 |
529.151 |
8. |
Drum forestier Ruda Valea Largă 2.4 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP V, ua 121 D |
2,4 |
204032 |
868.350 |
11907 |
868.350 |
9. |
Drum forestier Becheru 0.9 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP V, ua 122 D |
0,9 |
204033 |
262.243 |
11908 |
262.243 |
10. |
Drum forestier Valea Seacă 2.2 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP V, ua 123 D |
2,2 |
204034 |
61.949 |
11909 |
61.949 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
11. |
Drum forestier Cetăţuia 1.68 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP V, ua 124 D |
1,68 |
204035 |
333.586 |
11910 |
333.586 |
12. |
Drum forestier Corboaica 1.47 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP V, ua 125 D |
1,47 |
204036 |
427.021 |
11911 |
427.021 |
13. |
Drum forestier Plopu 0.9 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP V, ua 128 D |
0,9 |
204045 |
105.027 |
11920 |
105.027 |
14. |
Drum forestier I. L. Caragiale 2.5 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna I. L. Caragiale, în administrarea Consiliului Local I. L. Caragiale |
Ocolul Silvic Moreni, UP VI, ua 109 D |
2,5 |
204040 |
14.289 |
11915 |
14.289 |
15. |
Drum forestier Doica Mare |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Moroeni, în administrarea Consiliului Local Moroeni |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP III, ua 129 D |
1,7 |
250182 |
546.382 |
11942 |
546.382 |
16. |
Drum forestier Doica Mare |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Moroeni, în administrarea Consiliului Local Moroeni |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP III, ua 127 D |
1,4 |
250200 |
90.298 |
11960 |
90.298 |
17. |
Drum forestier Dichiu - Bolboci |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Moroeni, în administrarea Consiliului Local Moroeni |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP V, ua 138 D, 143 D% |
4,1 |
250194 |
494.226 |
11954 |
494.226 |
18. |
Drum forestier Lăptici |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Moroeni, în administrarea Consiliului Local Moroeni |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP V, ua 142 D |
0,8 |
250198 |
66.556 |
11958 |
66.556 |
19. |
Drum auto forestier Oboare |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Moroeni, în administrarea Consiliului Local Moroeni |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP V, ua 143 D% |
1,81 |
250215 |
696.258 |
153332 |
696.258 |
20. |
Drum forestier Oboare |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Moroeni, în administrarea Consiliului Local Moroeni |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP V, ua 144 D |
0,5 |
250195 |
40.225 |
11955 |
40.225 |
21. |
Drum forestier Râul lui Serghie |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Moroeni, în administrarea Consiliului Local Moroeni |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP V, ua 145 D |
0,5 |
250199 |
15.524 |
11959 |
15.524 |
22. |
Drum forestier Pârâul lui Stroe Oan |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Pucheni, în administrarea Consiliului Local Pucheni |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 209 D |
0,9 |
260034 |
254.523 |
11975 |
254.523 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
23. |
Drum auto forestier Dulbanu |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Runcu, în administrarea Consiliului Local Runcu |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 211 D |
2,9 |
260057 |
97.635 |
153341 |
97.635 |
24. |
Drum forestier Frumuşelu Diacone |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Runcu, în administrarea Consiliului Local Runcu |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 205 D |
3,6 |
260033 |
60.981 |
11974 |
60.981 |
25. |
Drum forestier Vl. Babei-Cârstea A. |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Runcu, în administrarea Consiliului Local Runcu |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 208 D |
0,6 |
260038 |
2.889 |
11979 |
2.889 |
26. |
Drum forestier Tuha - Cârstea A. |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Runcu, în administrarea Consiliului Local Runcu |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 207 D% |
1,4 |
260039 |
11.056 |
11980 |
11.056 |
27. |
Drum forestier Tuha 2.0 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Runcu, în administrarea Consiliului Local Runcu |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 207 D% |
2,0 |
760106 |
1.129.361 |
152385 |
1.129.361 |
28. |
Drum auto forestier Prelungire Tuha |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Runcu, în administrarea Consiliului Local Runcu |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 207 D% |
0,6 |
250203 |
150.716 |
153339 |
150.716 |
29. |
Drum forestier M. Domnească (parţial) |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Runcu, în administrarea Consiliului Local Runcu |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 204 D% |
4,7 |
260036 |
977.816 |
11977 parţial |
977.816 |
30. |
Drum forestier Negriţa-Oancea M. (parţial) |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Runcu, în administrarea Consiliului Local Runcu |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 210 D% |
1 |
260035 |
194.511 |
11976 parţial |
194.511 |
31. |
Drum forestier Doage-Runcu 2 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Valea Lungă, în administrarea Consiliului Local Valea Lungă |
Ocolul Silvic Moreni, UP II, ua 83 D |
2 |
204106 |
12.177 |
11891 |
12.177 |
32. |
Drum forestier Valea Rea 2.06 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Valea Lungă, în administrarea Consiliului Local Valea Lungă |
Ocolul Silvic Moreni, UP II, ua 85 D |
2,06 |
204018 |
545.255 |
11893 |
545.255 |
33. |
Drum forestier Fundul Ocnel 1.340 |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Vârfuri, în administrarea Consiliului Local Vârfuri |
Ocolul Silvic Moreni, UP II, ua 84 D |
1,34 |
204017 |
36.647 |
11892 |
36.647 |
34. |
Drum forestier Cârnii 2.890 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Vişineşti, în administrarea Consiliului Local Vişineşti |
Ocolul Silvic Moreni, UP III, ua 102 D |
2,890 |
204021 |
12.748 |
11896 |
12.748 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
35. |
Drum forestier Sterminel 3.5 km |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Vişineşti, în administrarea Consiliului Local Vişineşti |
Ocolul Silvic Moreni, UP III, ua 100 D |
3,5 |
204019 |
8.327 |
11894 |
8.327 |
36. |
Drum forestier Dudeasca - Ana V. |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Vulcana Băi, în administrarea Consiliului Local Vulcana Băi |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP I, ua 218 D |
2,3 |
260031 |
131.010 |
11972 |
131.010 |
NOTĂ: • La predarea-primirea drumurilor forestiere înscrise la poziţiile nr. 7, 9, 10, 12 şi 13 se vor avea în vedere şi sumele aferente reparaţiilor capitale executate după publicarea Hotărârii Guvernului nr. 1.344/2010 şi nepuse în funcţiune, după cum urmează: – poziţia nr. 7 - Drum forestier Ruda Axial 3.7 km = 27.254 lei; – poziţia nr. 9 - Drum forestier Becheru 0.9 km = 87.142 lei; – poziţia nr. 10 - Drum forestier Valea Seacă 2.2 km = 20.535 lei; – poziţia nr. 12 - Drum forestier Corboaica 1.47 km = 278.028 lei; – poziţia nr. 13 - Drum forestier Plopu 0.9 km = 13.172 lei. ANEXA Nr. 2DATELE DE IDENTIFICARE a terenurilor aferente drumurilor care se transmit din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dâmboviţa şi în administrarea consiliilor locale ale acestora
Nr. crt. |
Locul unde este situat terenul |
Persoana juridică de la care se transmite |
Persoana juridică la care se transmite |
Localizarea terenului în cadastrul forestier |
Suprafaţa totală - ha - |
Nr. de înregistrare la MFP |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
1. |
Comuna Cândeşti, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Cândeşti, în administrarea Consiliului Local Cândeşti |
Ocolul Silvic Sturzeni, UP II, ua 153 D (3,5 km) |
0,8 |
1364 parţial |
2. |
Comuna Cândeşti, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Cândeşti, în administrarea Consiliului Local Cândeşti |
Ocolul Silvic Sturzeni, UP II, ua 154 D (3 km) |
1,7 |
1364 parţial |
3. |
Comuna Iedera, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP IV, ua 89 D (1,6 km) |
1 |
1364 parţial |
4. |
Comuna Iedera, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP IV, ua 88 D (0,6 km) |
0,4 |
1364 parţial |
5. |
Comuna Iedera, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP IV, ua 90 D (2,3 km) |
1,4 |
1364 parţial |
6. |
Comuna Iedera, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP IV, ua 91 D (1 km) |
0,6 |
1364 parţial |
7. |
Comuna Iedera, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP V ua 120 D (3,7 km) |
2,2 |
1364 parţial |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
8. |
Comuna Iedera, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP V, ua 121 D (2,4 km) |
1,4 |
1364 parţial |
9. |
Comuna Iedera, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP V, ua 122 D (0,9 km) |
0,5 |
1364 parţial |
10. |
Comuna Iedera, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP V, ua 123 D (2,2 km) |
1,3 |
1364 parţial |
11. |
Comuna Iedera, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP V, ua 124 D (1,7 km) |
1 |
1364 parţial |
12. |
Comuna Iedera, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP V, ua 125 D (1,5 km) |
0,9 |
1364 parţial |
13. |
Comuna Iedera, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Iedera, în administrarea Consiliului Local Iedera |
Ocolul Silvic Moreni, UP V, ua 128 D (0,9 km) |
0,5 |
1364 parţial |
14. |
Comuna I. L. Caragiale, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna I. L. Caragiale, în administrarea Consiliului Local I. L. Caragiale |
Ocolul Silvic Moreni, UP VI, ua 109 D (1,3 km) |
0,8 |
1364 parţial |
15. |
Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Moroeni, în administrarea Consiliului Local Moroeni |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP III, ua 129 D (1,7 km) |
1 |
1364 parţial |
16. |
Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Moroeni, în administrarea Consiliului Local Moroeni |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP III, ua 127 D (1,4 km) |
0,9 |
1364 parţial |
17. |
Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Moroeni, în administrarea Consiliului Local Moroeni |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP V, ua 138 D, 143 D% (4,1 km) |
2,4 |
1364 parţial |
18. |
Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Moroeni, în administrarea Consiliului Local Moroeni |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP V, ua 142 D (0,8 km) |
0,5 |
1364 parţial |
19. |
Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Moroeni, în administrarea Consiliului Local Moroeni |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP V, ua 143 D% (1,81 km) |
1,1 |
1364 parţial |
20. |
Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Moroeni, în administrarea Consiliului Local Moroeni |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP V, ua 144 D (0,5 km) |
0,3 |
1364 parţial |
21. |
Comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Moroeni, în administrarea Consiliului Local Moroeni |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP V, ua 145 D (0,5 km) |
0,3 |
1364 parţial |
22. |
Comuna Pucheni, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Pucheni, în administrarea Consiliului Local Pucheni |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 209 D (0,9 km) |
0,5 |
1364 parţial |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
23. |
Comuna Runcu, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Runcu, în administrarea Consiliului Local Runcu |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 211 D (2,9 km) |
1,7 |
1364 parţial |
24. |
Comuna Runcu, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Runcu, în administrarea Consiliului Local Runcu |
Ocolul silvic Pucioasa, UP II, ua 205 D (3,6 km) |
2,2 |
1364 parţial |
25. |
Comuna Runcu, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Runcu, în administrarea Consiliului Local Runcu |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 208 D (0,6 km) |
0,4 |
1364 parţial |
26. |
Comuna Runcu, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Runcu, în administrarea Consiliului Local Runcu |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 207 D %(1,4 km) |
0,6 |
1364 parţial |
27. |
Comuna Runcu, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Runcu, în administrarea Consiliului Local Runcu |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 207 D% (2,0 km) |
0,8 |
1364 parţial |
28. |
Comuna Runcu, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Runcu, în administrarea Consiliului Local Runcu |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 207 D% (0,6 km) |
0,4 |
1364 parţial |
29. |
Comuna Runcu, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Runcu, în administrarea Consiliului Local Runcu |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 204 D% (4,7 km) |
2,8 |
1364 parţial |
30. |
Comuna Runcu, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Runcu, în administrarea Consiliului Local Runcu |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP II, ua 210 D% (1,0 km) |
0,6 |
1.364 parţial |
31. |
Comuna Valea Lungă, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Valea Lungă, în administrarea Consiliului Local Valea Lungă |
Ocolul Silvic Moreni, UP II, ua 83 D (2 km) |
1,2 |
1364 parţial |
32. |
Comuna Valea Lungă, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Valea Lungă, în administrarea Consiliului Local Valea Lungă |
Ocolul Silvic Moreni, UP II, ua 85 D (2,6 km) |
1,6 |
1364 parţial |
33. |
Comuna Vârfuri, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Vârfuri, în administrarea Consiliului Local Vârfuri |
Ocolul Silvic Moreni, UP II, ua 84 D (1,34 km) |
0,8 |
1364 parţial |
34. |
Comuna Vişineşti, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Vişineşti, în administrarea Consiliului Local Vişineşti |
Ocolul Silvic Moreni, UP III, ua 102 D (1,2 km) |
0,7 |
1364 parţial |
35. |
Comuna Vişineşti, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Vişineşti, în administrarea Consiliului Local Vişineşti |
Ocolul Silvic Moreni, UP III, ua 100 D (3,5 km) |
2,1 |
1364 parţial |
36. |
Comuna Vulcana Băi, judeţul Dâmboviţa |
Statul român, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva |
Comuna Vulcana Băi, în administrarea Consiliului Local Vulcana Băi |
Ocolul Silvic Pucioasa, UP I, ua 218 D (2,3 km) |
1,4 |
1364 parţial |
|