LEGE Nr. 277
din 10 octombrie 2007
privind cerintele minime de
siguranta pentru tunelurile situate pe sectiunile nationale ale Retelei rutiere
transeuropene
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 708 din 19 octombrie 2007
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. 1. - (1) Scopul prezentei legi constă în
asigurarea unui nivel minim de siguranţă pentru utilizatorii tunelurilor
situate pe secţiunile naţionale ale Reţelei rutiere transeuropene, prin
prevenirea producerii unor evenimente critice ce ar putea pune în pericol viaţa
umană, mediul sau instalaţiile din tuneluri şi prin asigurarea protecţiei în
cazul accidentelor.
(2) Prezenta lege se aplică tuturor tunelurilor situate
pe secţiunile naţionale ale Reţelei rutiere transeuropene, care au lungimi mai
mari de 500 m, fie că acestea se află în faza de proiect, în diferite faze de
construcţie sau în exploatare.
Art. 2. -In sensul prezentei legi, expresiile de mai
jos au următoarele semnificaţii:
a) Refea rutieră
transeuropeană - reţeaua rutieră prevăzută în
secţiunea a 2-a a anexei nr. I la Decizia Parlamentului European şi a Consiliului nr. 1692/96/CE
din 23 iulie 1996 privind orientările comunitare pentru dezvoltarea Reţelei
transeuropene de transport, cu modificările şi completările ulterioare,
ilustrată prin hărţi şi/sau descrisă în anexa nr. II la decizia respectivă;
b) servicii de urgenţă - toate serviciile publice sau private, precum şi cele asigurate de
personalul tunelului, care intervin în eventualitatea unui accident, inclusiv
poliţia, pompierii şi echipele de salvare;
c) lungimea tunelului-
lungimea celei mai lungi benzi de circulaţie din tunel, măsurată pe partea
complet acoperită a tunelului.
Art. 3. - (1) Autoritatea administrativă naţională care
are responsabilitatea generală privind siguranţa tunelurilor şi care ia toate
măsurile necesare pentru ca dispoziţiile prezentei legi să fie respectate este
Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din România - S.A., denumită în continuare autoritatea administrativă
naţională.
(2) Autoritatea administrativă naţională ia măsuri
pentru ca tunelurile aflate pe teritoriul României şi care fac obiectul
prezentei legi să îndeplinească cerinţele minime de siguranţă prevăzute în
secţiunea 1 a anexei nr. 1.
(3) In cazul în care anumite
cerinţe structurale prevăzute în anexa nr. 1 pot fi îndeplinite doar prin
soluţii tehnice nerealizabile sau realizabile numai în baza unor costuri
suplimentare, autoritatea administrativă naţională, în conformitate cu
prevederile art. 4, poate accepta aplicarea unor măsuri de reducere a
riscurilor ca o alternativă la aplicarea prevederilor anexei nr. 1, cu condiţia
ca aceste măsuri alternative să asigure o protecţie echivalentă sau mai bună.
Eficienţa acestor măsuri face obiectul unei analize a riscurilor, în
conformitate cu dispoziţiile art. 13. Autoritatea administrativă naţională are
obligaţia de a informa Comisia Europeană în legătură cu măsurile de reducere a
riscurilor acceptate ca alternativă şi de a-şi motiva decizia. Dispoziţiile
prezentului alineat nu se aplică tunelurilor aflate în stadiul de proiect,
potrivit dispoziţiilor art. 9.
(4) Autoritatea administrativă naţională poate stabili
cerinţe mai stricte de siguranţă, cu condiţia ca acestea să nu contravină
prevederilor prezentei legi şi ale Directivei Parlamentului European şi a
Consiliului nr. 2004/54/CE din 29 aprilie 2004 privind cerinţele minime de siguranţă pentru tunelurile din Reţeaua
rutieră transeuropeană.
Art. 4. - (1) Tunelurile situate în întregime sau în
parte pe secţiunile naţionale ale Reţelei rutiere transeuropene intră în
domeniul de responsabilitate a autorităţii administrative naţionale. In cazul în
care tunelul este situat atât pe teritoriul României, cât şi al altui stat
membru al Uniunii Europene şi există două autorităţi administrative naţionale
diferite, deciziile luate de oricare dintre ele în cursul exercitării
propriilor competenţe şi responsabilităţi cu privire la siguranţa tunelurilor
se adoptă cu acordul prealabil al celeilalte autorităţi.
(2) Autoritatea administrativă
naţională dă în exploatare tunelurile, în conformitate cu procedura prevăzută
în anexa nr. 2.
(3) Autoritatea administrativă naţională are
competenţa suspendării sau restricţionării exploatării unui tunel, în cazul în
care cerinţele privind siguranţa nu sunt îndeplinite. Autoritatea
administrativă naţională precizează condiţiile în care poate fi reluat traficul
normal.
(4) Autoritatea administrativă naţională are
următoarele atribuţii principale:
a) verificarea şi controlul regulat ale tunelurilor şi
elaborarea unor cerinţe de siguranţă cu privire la acestea;
b) realizarea unor programe organizatorice şi
operaţionale, inclusiv planuri de acţiune în situaţii de urgenţă, pentru
instruirea şi dotarea serviciilor de urgenţă;
c) definirea procedurii pentru
închiderea imediată a unui tunel în situaţii de urgenţă;
d) aplicarea măsurilor necesare de reducere a
riscurilor.
Art. 5. - (1) Pentru fiecare tunel situat pe teritoriul
României, indiferent dacă acesta se află în stadiul de
proiectare, construcţie ori exploatare, autoritatea administrativă naţională
desemnează administratorul public sau privat al tunelului, care răspunde de
administrarea acestuia în etapa respectivă. Funcţia de administrator al
tunelului poate fi îndeplinită chiar de autoritatea administrativă naţională.
(2) In cazul în care tunelul este situat atât pe
teritoriul României, cât şi al altui stat membru al Uniunii Europene şi există
două autorităţi administrative naţionale diferite, cele două autorităţi
administrative naţionale recunosc împreună un singur organism responsabil cu
administrarea tunelului.
(3) In cazul unor incidente sau accidente semnificative
produse în tunel, administratorul tunelului întocmeşte un raport prin care
analizează împrejurările în care s-au produs aceste evenimente, prezintă
concluziile rezultate şi transmite acest raport responsabilului cu siguranţa,
aşa cum este definit la art. 6, autorităţii administrative naţionale şi
serviciilor de urgenţă, în termen de cel mult o lună de la data întocmirii raportului.
Art. 6. - (1) Pentru fiecare tunel, administratorul
tunelului desemnează, cu aprobarea prealabilă a autorităţii administrative
naţionale, un responsabil cu siguranţa, acesta urmând să coordoneze toate
măsurile de prevenire şi de protecţie necesare pentru siguranţa utilizatorilor
şi a personalului de exploatare. Responsabilul cu siguranţa poate face parte
din personalul tunelului sau din serviciile de urgenţă, dar este independent de acestea în ceea ce priveşte atribuţiile
referitoare la siguranţa tunelului şi nu primeşte instrucţiuni în acest domeniu
de la niciun angajator. Un responsabil cu siguranţa îşi poate îndeplini sarcinile
şi funcţiile la mai multe tuneluri dintr-o regiune.
(2) Responsabilul cu siguranţa îndeplineşte următoarele
atribuţii principale:
a) asigură coordonarea cu serviciile de urgenţă şi ia
parte la pregătirea programelor operaţionale;
b) participă la planificarea, punerea în aplicare şi
evaluarea operaţiunilor de urgenţă;
c) participă la definirea programelor de siguranţă şi
la redactarea specificaţiilor privind structura, echipamentul şi exploatarea,
atât în privinţa tunelurilor noi, cât şi în privinţa modificării tunelurilor
existente;
d) verifică instruirea personalului de exploatare şi a
personalului serviciilor de urgenţă şi participă la organizarea exerciţiilor
care au loc la intervale de timp regulate;
e) avizează darea în exploatare a structurii, echipamentelor
şi exploatarea tunelurilor;
f) verifică întreţinerea şi reparaţia structurii şi
echipamentului tunelului;
g) participă la evaluarea
oricărui incident sau accident semnificativ, în conformitate cu dispoziţiile
art. 5 alin. (3).
Art. 7. - (1) Inspecţiile, evaluările şi încercările
referitoare la siguranţa tunelurilor sunt efectuate de către autoritatea de
inspecţie, care este independentă din punct de vedere funcţional de
administratorul tunelului.
(2) Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C, în
calitate de organ tehnic specializat al statului, reprezintă, în sensul
prezentei legi, autoritatea de inspecţie privind
respectarea prevederilor prezentei legi.
(3) Fondurile necesare pentru evaluările şi
încercările referitoare la siguranţa tunelurilor se asigură de la bugetul de
stat şi sunt prevăzute în bugetul autorităţii de inspecţie.
Art. 8. - Ministerul Transporturilor
informează Comisia Europeană cu privire la denumirea şi adresa autorităţii
administrative naţionale desemnate potrivit prevederilor prezentei legi, având
obligaţia de a notifica în termen de 3 luni orice modificări ce pot surveni în
ceea ce priveşte aceste informaţii.
Art. 9. - Orice tunel al cărui proiect nu a fost încă
aprobat până la intrarea în vigoare a prezentei legi se supune cerinţelor
acesteia.
Art. 10. - (1) In cazul tunelurilor ale căror proiecte
au fost aprobate, dar care nu au fost încă deschise circulaţiei publice până la
data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritatea administrativă naţională
evaluează respectarea cerinţelor prezentei legi, în special în privinţa
documentaţiei legate de siguranţă, prevăzute în anexa nr. 2.
(2) In situaţia în care
autoritatea administrativă naţională constată că un tunel nu se conformează
dispoziţiilor prezentei legi, notifică administratorului tunelului faptul că
trebuie luate măsuri adecvate în vederea creşterii siguranţei şi îl informează
în acest sens şi pe responsabilul cu siguranţa.
(3) Tunelul poate fi dat în exploatare ulterior, în
conformitate cu procedura prevăzută în anexa nr. 2.
Art. 11. - (1) In cazul tunelurilor care au fost deja
deschise circulaţiei publice până la data intrării în vigoare a prezentei legi,
autoritatea administrativă naţională trebuie să evalueze respectarea cerinţelor
stipulate, în special în privinţa documentaţiei referitoare la siguranţă,
prevăzute în anexa nr. 2, pe baza unei inspecţii, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(2) In cazul în care este necesar, administratorul
tunelului propune şi supune aprobării autorităţii administrative naţionale un
plan de adaptare a tunelului la standardele europene, precum şi măsurile de remediere pe care intenţionează să le aplice.
(3) Autoritatea administrativă naţională aprobă
măsurile de remediere sau solicită modificarea acestora.
(4) In cazul în care măsurile de remediere astfel
stabilite includ modificări substanţiale de construcţie sau de exploatare, se
aplică procedura prevăzută în anexa nr. 2.
(5) Autoritatea administrativă naţională informează
Comisia Europeană cu privire la măsurile aplicate, în vederea îndeplinirii
cerinţelor Directivei Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/54/CE,
măsurile planificate şi, dacă este cazul, consecinţele deschiderii sau
închiderii principalelor drumuri de acces spre tuneluri.
(6) Autoritatea administrativă naţională realizează
un program de modernizare a tunelurilor care va fi finalizat în termen de maximum 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Art. 12. - (1) Autoritatea administrativă naţională
verifică regularitatea cu care se efectuează inspecţiile de către autoritatea
de inspecţie, pentru a se asigura că toate tunelurile care intră sub incidenţa
prezentei legi respectă dispoziţiile acesteia.
(2) Perioada dintre două inspecţii consecutive ale
oricărui tunel nu trebuie să depăşească 6 ani.
(3) In cazul în care, pe baza raportului autorităţii de
inspecţie, autoritatea administrativă naţională constată că un tunel nu
îndeplineşte dispoziţiile prezentei legi, notifică administratorului tunelului
şi responsabilului cu siguranţa faptul că trebuie adoptate măsuri de creştere a
siguranţei tunelului. Autoritatea administrativă naţională defineşte condiţiile
de redeschidere a tunelului sau de continuare a exploatării tunelului, care se
vor aplica până la punerea în aplicare a măsurilor de remediere, precum şi
orice alte restricţii şi condiţii relevante.
(4) In cazul în care măsurile de remediere includ
orice modificare substanţială a construcţiei sau exploatării tunelului, după
luarea acestor măsuri, tunelul este supus unei noi autorizări de exploatare, în
conformitate cu procedura stabilită în anexa nr. 2.
Art. 13. - (1) Analiza riscurilor se realizează de către autoritatea de inspecţie, conform unei
metodologii aprobate prin ordin al inspectorului general de stat al
Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C. Conţinutul şi rezultatele
analizei riscurilor sunt incluse în documentaţia referitoare la siguranţă,
prezentată autorităţii administrative naţionale. Analiza riscurilor este
specifică fiecărui tunel şi ia în considerare toţi factorii de proiectare şi
condiţiile de trafic care afectează siguranţa, în special caracteristicile şi
tipul de trafic, lungimea şi geometria tunelului, precum şi numărul prognozat
de vehicule grele de marfă care îl tranzitează zilnic.
(2) Autoritatea administrativă naţională elaborează şi
supune aprobării inspectorului general de stat al Inspectoratului de Stat în
Construcţii - I.S.C, metodologia clară şi detaliată de efectuare a analizei
riscurilor, având în vedere cele mai bune practici în acest domeniu la nivel
internaţional, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
După aprobarea acesteia, autoritatea administrativă naţională informează
Comisia Europeană în legătură cu metodologia aplicată.
Art. 14. - (1) Pentru a permite instalarea şi
utilizarea unor echipamente de siguranţă inovatoare sau a unor proceduri de
siguranţă inovatoare, care să asigure un nivel de protecţie echivalent sau mai
ridicat decât tehnologiile actuale, conform standardelor prevăzute în legislaţia
europeană, autoritatea administrativă naţională poate acorda derogări de la
respectarea cerinţelor minime de siguranţă prevăzute în Directiva Parlamentului
European şi a Consiliului nr. 2004/54/CE, pe baza unei solicitări temeinic
documentate a administratorului tunelului.
(2) Pentru a acorda o astfel de derogare, autoritatea
administrativă naţională va prezenta mai întâi Comisiei Europene o cerere de
derogare, care conţine cererea documentată a administratorului tunelului şi
avizul autorităţii de inspecţie.
(3) In cazul în care, în termen de 3 luni de la data
primirii solicitării de derogare de la cerinţele minime de siguranţă, Comisia
Europeană sau un stat membru nu formulează obiectiuni, derogarea se consideră
acordată.
(4) In cazul în care Comisia Europeană formulează
obiectiuni, autoritatea administrativă naţională acordă derogarea în condiţiile
propuse de Comisia Europeană.
(5) Autoritatea administrativă naţională nu va acorda
derogări în cazul în care Comisia Europeană respinge cererea de derogare.
Art. 15. - (1) La fiecare 2 ani, autoritatea
administrativă naţională redactează rapoarte referitoare la incendiile produse
în tuneluri şi la accidentele care afectează în mod clar siguranţa
utilizatorilor de drumuri din tuneluri, precum şi la frecvenţa şi cauzele unor
asemenea incidente şi le evaluează, furnizând informaţii cu privire la
eficienţa echipamentelor şi a măsurilor de siguranţă. Aceste rapoarte sunt
transmise Comisiei Europene înainte de sfârşitul lunii septembrie a anului care
urmează perioadei de raportare.
(2) In termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a
prezentei legi, autoritatea administrativă naţională va elabora şi va supune
spre aprobare ministrului transporturilor calendarul de aplicare a prevederilor
Directivei Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/54/CE pentru
tunelurile aflate deja în exploatare, care fac obiectul prezentei legi.
Ministerul Transporturilor notifică acest calendar Comisiei Europene în decurs
de 30 de zile de la aprobare şi informează Comisia Europeană la fiecare 2 ani
cu privire la situaţia aplicării sale şi cu privire la orice eventuală
modificare adusă acestuia, până la sfârşitul perioadei prevăzute la art. 11
alin. (6).
Art. 16. - Cerinţele tehnice prevăzute în anexele nr. 1
şi 2 vor fi modificate prin hotărâre a Guvernului, în vederea adaptării
continue la evoluţiile ce ţin de progresul tehnic în ceea ce priveşte siguranţa
tunelurilor.
Art. 17. -Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din
prezenta lege.
Prezenta lege transpune prevederile Directivei
Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/54/CE din 29 aprilie 2004
privind cerinţele minime de siguranţă pentru tunelurile din Reţeaua rutieră
transeuropeană, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
(J.O.C.E.) nr. L 167 din 30 aprilie 2004.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
ANEXA Nr. 1
Măsuri de siguranţă
SECŢIUNEA 1
Cerinţe minime de siguranţă
1. Baza pentru luarea deciziilor cu privire la măsurile de siguranţă
1.1. Parametri de siguranţă
1.1.1. Măsurile de siguranţă
care urmează să fie aplicate într-un tunel se bazează pe o analiză sistematică
a tuturor aspectelor sistemului compus din infrastructură, exploatare,
utilizatori şi vehicule.
1.1.2. Se iau în considerare următorii parametri:
- lungimea tunelului;
- numărul de galerii;
- numărul de benzi de circulaţie;
- geometria profilului transversal;
- traseul profilului longitudinal şi traseul în plan;
- tipul de construcţie;
- tipul de trafic -
unidirecţional sau bidirecţional;
- volumul traficului pentru fiecare galerie, inclusiv
distribuţia temporală;
- riscul de congestie, zilnic sau sezonier;
- timpul de acces pentru serviciile de urgenţă;
- prezenţa şi procentajul vehiculelor grele pentru
transportul de mărfuri;
- prezenţa şi procentajul traficului de mărfuri
periculoase, precum şi tipul de mărfuri periculoase transportate;
- caracteristicile drumurilor de acces;
- lăţimea benzii de circulaţie;
- aspecte privind viteza;
- mediul geografic şi
meteorologic.
1.1.3. In cazul în care un tunel are o caracteristică
deosebită în privinţa parametrilor anterior menţionaţi, se efectuează o analiză a riscurilor potrivit
prevederilor art. 13 din prezenta lege pentru a se stabili dacă sunt necesare
măsuri de siguranţă şi/sau echipamente suplimentare pentru a se asigura un
nivel ridicat al siguranţei în tunel. Această analiză a riscurilor ia în
considerare accidentele ce s-ar putea produce în cursul exploatării tunelului
şi care ar afecta în mod evident siguranţa utilizatorilor, precum şi natura şi
magnitudinea consecinţelor acestor accidente potenţiale.
1.2. Cerinţe minime
1.2.1. Măsurile de siguranţă prevăzute în prezenta
anexă se aplică astfel încât să se asigure nivelul minim de_ siguranţă prevăzut
de prezenta lege pentru toate tunelurile. In anumite situaţii pot fi permise
derogări de la aceste cerinţe de siguranţă, cu condiţia îndeplinirii următoarei
proceduri:
Autoritatea administrativă naţională transmite Comisiei
Europene informaţii referitoare la următoarele aspecte:
- derogarea limitată, limitată
ca perioadă şi/sau ca modalitate de aplicare, avută în vedere;
- motivele imperative pentru care s-a solicitat
derogarea limitată;
- măsurile alternative de reducere a riscurilor care
urmează să fie utilizate sau impuse pentru a se asigura cel puţin un nivel
echivalent de siguranţă, inclusiv dovezi în acest sens, prezentate sub forma
unei analize a riscurilor relevante.
Comisia Europeană transmite celorlalte state membre,
cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de o lună de la primirea solicitării,
orice cerere de derogare limitată.
In cazul în care, în termen de 3 luni de la primirea
solicitării de către Comisia Europeană, nici Comisia Europeană şi niciun stat
membru nu formulează obiectiuni, derogarea limitată se consideră acordată, iar
Comisia Europeană informează toate statele membre în consecinţă. In cazul în care
se exprimă obiectiuni,
Comisia Europeană face o propunere în conformitate cu procedura prevăzută la
art. 17 alin. (2) din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr.
2004/54/CE. In cazul în care decizia este negativă, autoritatea administrativă
naţională nu acordă derogarea.
1.2.2. Pentru a se asigura o interfaţă unitară în toate
tunelurile ce fac obiectul prezentei legi, nu este permisă nicio derogare cu
privire la proiectarea echipamentelor de siguranţă aflate la dispoziţia
utilizatorilor tunelurilor: spaţii de urgenţa, indicatoare, zone de staţionare,
ieşiri de urgenţa, instalaţii de retransmitere a semnalelor radio, acolo unde este cazul.
1.3. Volumul traficului
1.3.1. Acolo unde „volumul traficului" este
menţionat în prezenta anexă, acesta se referă la traficul mediu zilnic anual
printr-un tunel pentru fiecare bandă de circulaţie. In scopul determinării
volumului traficului, fiecare autovehicul este numărat ca o unitate.
1.3.2. In cazul în care numărul de vehicule grele
pentru transportul de mărfuri cu masa de peste 3,51 depăşeşte 15% din traficul
mediu zilnic anual sau în cazul în care traficul zilnic sezonier depăşeşte în
mod semnificativ traficul mediu zilnic anual, pentru aplicarea următoarelor
puncte riscul suplimentar se evaluează şi este luat în considerare prin
creşterea volumului traficului prin tunel.
2. Măsuri privind infrastructura
2.1. Numărul de galerii şi numărul de benzi de
circulaţie
2.1.1. Principalele criterii pentru a decide dacă
trebuie'să se construiască un tunel cu o singură galerie sau cu două galerii
sunt volumul estimat al traficului şi siguranţa, luându-se în considerare unele
aspecte cum ar fi: procentajul de vehicule grele pentru transportul de mărfuri,
panta şi lungimea.
2.1.2. In orice caz, dacă, pentru tunelurile în
stadiul de proiectare, o prognoză pe 15 ani arată că volumul traficului va
depăşi 10.000 de vehicule/zi pe fiecare bandă de circulaţie, se va realiza un
tunel cu două galerii cu trafic unidirecţional atunci când această valoare va
fi depăşită.
2.1.3. Cu excepţia benzii de siguranţă, se menţine
acelaşi număr de benzi atât în interiorul, cât şi în exteriorul tunelului.
Orice schimbare a numărului de benzi se realizează la o distanţă suficient de
mare în faţa gurii tunelului; această distanţă este cel puţin egală cu distanţa
parcursă în 10 secunde de un vehicul care rulează cu viteza maximă permisă.
Când condiţiile geografice nu permit aceasta, se iau măsuri suplimentare sau
mai severe pentru creşterea siguranţei.
2.2. Geometria tunelului
2.2.1.O atenţie deosebită se acordă siguranţei la
proiectarea geometriei profilului transversal, precum şi a traseului în plan şi
a traseului profilului longitudinal ale tunelului şi ale drumurilor de acces la
acesta, deoarece aceşti parametri au o influenţă semnificativă asupra
probabilităţii şi gravităţii accidentelor.
2.2.2. Pantele longitudinale mai' mari de 5% nu sunt
permise în tunelurile noi, cu excepţia cazurilor în
care nu este posibilă o altă soluţie din motive geografice.
2.2.3. In cazul tunelurilor cu pante mai mari de 3% se
iau măsuri suplimentare şi/sau mai severe pentru creşterea siguranţele baza
unei analize a riscurilor.
2.2.4. In cazul în care
lăţimea benzii pentru vehiculele cu viteză redusă este mai mica de 3,5 m şi se
permite circulaţia vehiculelor grele pentru transportul de mărfuri, se iau
măsuri suplimentare şi/sau mai severe pentru creşterea siguranţei, pe baza unei
analize a riscurilor.
2.3. Galerii de evacuare în caz de pericol şi ieşiri de
urgenţă
2.3.1. In tunelurile noi fără bandă pentru staţionarea
de urgenţă se realizează culoare pietonale de urgenţă aflate ori nu la un nivel
mai ridicat decât carosabilul, pentru a fi folosite de utilizatorii tunelului
în cazul defectării unui autovehicul sau în cazul unui accident. Această
dispoziţie nu se aplică în cazul în care caracteristicile constructive ale
tunelului nu permit această măsură sau o permit numai cu condiţia unor costuri
disproporţionate, iar tunelul este unidirecţional şi este echipat cu un sistem
de supraveghere permanentă şi de închidere a benzilor de circulaţie.
2.3.2. In tunelurile existente în care nu există nicio
bandă pentru staţionarea de urgenţă, niciun culoar pietonal de urgenţă, se iau măsuri suplimentare şi/sau mai
severe pentru asigurarea siguranţei.
2.3.3. Ieşirile de urgenţă permit utilizatorilor să
părăsească tunelurile fără vehiculele lor şi să ajungă într-un loc sigur în
eventualitatea unui accident sau a unui incendiu, asigurând, în acelaşi timp,
accesul pietonal în tunel pentru serviciile de urgenţă.
Exemple de astfel de ieşiri de urgenţă sunt
următoarele:
- ieşiri directe din tunel spre exterior;
- conexiuni între galeriile tunelului;
- ieşiri spre o galerie de urgenţă;
- adăposturi cu o galerie de evacuare separată de
galeria tunelului.
2.3.4. Nu se construiesc adăposturi fără o ieşire care
să ducă la galerii de evacuare spre exterior.
2.3.5. Se prevăd ieşiri de urgenţă în cazul în care o
analiză a riscurilor relevante, inclusiv cât de departe şi cât de rapid circulă
fumul în condiţiile locale, arată că ventilarea şi alte cerinţe legate de
siguranţă sunt insuficiente pentru a asigura siguranţa utilizatorilor de
drumuri.
2.3.6. In orice caz, în tunelurile
noi se prevăd ieşiri de urgenţă în cazul în care volumul traficului este mai
mare de 2.000 de vehicule pe banda de circulaţie.
2.3.7. In tunelurile existente cu o lungime mai mare de
1.000 m, cu un volum al traficului de peste 2.000 de vehicule pe banda de circulaţie, se evaluează fezabilitatea şi eficienţa
realizării unor noi ieşiri de urgenţă.
2.3.8. In cazul în care sunt prevăzute ieşiri de
urgenţă, distanţa dintre două ieşiri de urgenţă nu depăşeşte 500 m.
2.3.9. Se utilizează mijloace adecvate pentru a
împiedica fumul şi căldura să ajungă la galeriile de evacuare din spatele
ieşirii de urgenţă, astfel încât utilizatorii tunelului să poată ajunge în siguranţă în exterior, iar serviciile de urgenţă să poată avea acces în tunel.
2.4. Accesul pentru serviciile
de urgenţă
2.4.1. In tunelurile cu două galerii, In care galeriile
sunt la acelaşi nivel sau aproape la acelaşi nivel, se prevăd, cel puţin la
fiecare 1.500 m, conexiuni adecvate pentru a fi utilizate de serviciile de
urgenţă.
2.4.2. Ori de câte ori este
posibil din punct de vedere geografic, trebuie create condiţii pentru
traversarea benzii mediane ori a liniei mediane a drumului, în afara fiecărei
guri a unui tunel cu două sau mai multe galerii. Această măsură va permite
serviciilor de urgenţă accesul imediat în oricare dintre galerii.
2.5. Zone de staţionare
2.5.1. Pentru tunelurile bidirecţionale noi având o
lungime de peste 1.500 m, în care volumul traficului este mai mare de 2.000 de
vehicule pe banda de circulaţie, sunt prevăzute zone de staţionare la distanţe
care să nu depăşească 1.000 m, în cazul în care nu există benzi pentru
staţionarea de urgenţă.
2.5.2. In tunelurile bidirecţionale existente cu
lungimea de peste 1.500 m, cu un volum al traficului mai mare de 2.000 de
vehicule pe bandă, dar fără bandă, pentru staţionarea de urgenţă, se evaluează
fezabilitatea şi eficienţa realizării de zone de staţionare.
2.5.3. In cazul în care caracteristicile constructive
ale tunelului nu permit realizarea de zone de staţionare sau permit realizarea
acestora doar cu costuri disproporţionate, zonele de staţionare nu trebuie
realizate în cazul în care lăţimea totală a tunelului accesibilă vehiculelor,
excluzând părţile mai ridicate faţă de carosabil şi benzile de circulaţie
normale, este cel puţin egală cu lăţimea unei singure benzi de circulaţie
normale.
2.5.4. Zonele de staţionare includ o nisă de serviciu.
2.6. Drenaj
2.6.1. In cazul în care este permis transportul
mărfurilor periculoase, drenajul lichidelor inflamabile şi toxice se realizează
prin canale de scurgere proiectate în mod adecvat sau prin alte măsuri în
profilurile transversale ale tunelurilor. De asemenea, sistemul de drenare este
proiectat şi întreţinut în aşa fel încât să împiedice răspândirea în galerii şi între galerii a lichidelor inflamabile
şi toxice.
2.6.2. In cazul în care în tunelurile existente această
cerinţă nu poate fi îndeplinită sau poate fi îndeplinită doar cu costuri disproporţionate, acest fapt trebuie luat
în considerare atunci când se decide dacă este cazul să se permită transportul
mărfurilor periculoase pe baza unei analize a riscurilor aferente.
2.7. Rezistenţa la foc a structurilor
Structura principală a tuturor tunelurilor în care
prăbuşirea locală a structurii ar putea avea consecinţe catastrofale, de
exemplu tunelurile aflate sub apă sau tunelurile care pot determina prăbuşirea
unor structuri învecinate importante, asigură un nivel suficient de rezistentă
la incendiu.
2.8. Iluminatul
2.8.1. Iluminatul normal este realizat astfel încât să
asigure conducătorilor auto o vizibilitate adecvată ziua şi noaptea, atât la
intrarea în tunel, cât şi în interiorul acestuia.
2.8.2. Iluminatul de siguranţă este realizat pentru a
permite utilizatorilor tunelului o vizibilitate minimă în vederea evacuării
tunelului cu vehiculele proprii în eventualitatea unei avarii a sistemului de
alimentare cu energie electrică.
2.8.3. Se asigură iluminatul de evacuare, cum ar fi
balizajul pentru evacuare, la o înălţime de maximum 1,5 m, care să ghideze
utilizatorii pentru evacuarea tunelului pe jos, în situaţii de urgentă.
2.9. Ventilaţia
2.9.1. Proiectarea, construcţia şi operarea sistemului
de ventilaţie trebuie să ţină seama de:
- controlul gazelor de eşapament emise de vehiculele
rutiere, în condiţii normale de trafic şi în condiţii de trafic de vârf;
- controlul gazelor de
eşapament emise de vehiculele rutiere, în situaţiile în care circulaţia este
oprită din cauza unui incident sau unui accident;
- controlul căldurii şi fumului în cazul unui incendiu.
2.9.2. In tunelurile cu o lungime mai mare de 1.000 m,
cu un volum al traficului mai mare de 2.000 de vehicule pe banda de circulaţie,
se instalează un sistem mecanic de ventilaţie.
2.9.3. In tunelurile cu trafic bidirecţional şi/sau
unidirecţional aglomerat, ventilaţia longitudinală este permisă numai dacă o
analiză a riscurilor, conform art. 13 din prezenta lege, arată că aceasta poate
fi acceptată şi/sau dacă se iau măsuri specifice, cum ar fi gestionarea
adecvată a traficului, distanţe mai scurte până la ieşirile de urgenţă,
dispozitive de evacuare a fumului instalate la anumite
intervale.
2.9.4. Sistemele de ventilaţie transversale sau semitransversale
se utilizează numai în tunelurile în care este necesar un sistem mecanic de
ventilaţie, iar ventilaţia longitudinală nu este permisă în conformitate cu
dispoziţiile pct. 2.9.3. Aceste sisteme trebuie să poată evacua fumul în caz de
incendiu.
2.9.5. In cazul tunelurilor cu trafic bidirecţional, cu un volum de trafic mai mare 2.000 de vehicule pe
banda de circulaţie, mai lungi de 3.000 m, cu un centru de control şi cu un
sistem de ventilaţie transversală sau semitransversală, se iau următoarele măsuri în ceea ce priveşte ventilaţia:
- se instalează dispozitive cu clapetă pentru aspirarea
aerului şi a fumului, care pot funcţiona separat sau în grup;
- viteza longitudinală a aerului este monitorizată
constant, iar procesul de direcţionare a sistemului de ventilaţie (dispozitive
de ventilaţie, ventilatoare etc.) este ajustat în consecinţă.
2.10. Nişe de serviciu
2.10.1. Nişele de serviciu au scopul de a pune la
dispoziţie diferite echipamente de siguranţă, în special telefoane pentru
apeluri de urgenţă şi stingătoare de incendiu, dar nu sunt destinate protejării
utilizatorilor de efectele unui incendiu.
2.10.2. Nişele de serviciu pot consta dintr-o cutie
fixată pe peretele tunelului sau, de preferinţă, dintr-o nişă în perete.
Acestea trebuie să aibă cel puţin un telefon pentru apeluri de urgenţă si două
stingătoare de incendiu.
2.10.3. Nişele de serviciu se amenajează lângă gurile
tunelurilor şi în interiorul acestora, la intervale care, în cazul tunelurilor
noi, nu trebuie să depăşească 150 m, iar în cazul tunelurilor existente nu
trebuie să depăşească 250 m.
2.11. Alimentarea cu apă
Toate tunelurile trebuie să aibă alimentare cu apă.
Hidranţii se amplasează lângă gurile tunelurilor şi în interiorul acestora, la
intervale de maximum 250 m. Dacă tunelurile nu au alimentare cu apă, trebuie
prevăzute şi asigurate alte surse care să furnizeze cantitatea de apă necesară
în cazul unui incendiu.
2.12. Semnalizare rutieră
Se utilizează indicatoare specifice pentru toate
echipamentele de siguranţă puse la dispoziţia utilizatorilor tunelurilor.
Indicatoarele şi panourile care trebuie utilizate în tuneluri sunt prevăzute în
secţiunea a 2-a „Semnalizarea tunelurilor" a prezentei anexe.
2.13. Centrul de control
2.13.1. Trebuie instalat un centru de control în toate
tunelurile cu lungimea de peste 3.000 m şi având un
volum al traficului mai mare de 2.000 de vehicule pe banda de circulaţie.
2.13.2. Supravegherea mai multor tuneluri poate fi
centralizată la un singur centru de control.
2.14. Sisteme de monitorizare
2.14.1. In toate tunelurile prevăzute cu centru de
control se instalează sisteme de monitorizare video şi un sistem capabil să
detecteze în mod automat incidentele de circulaţie (cum ar fi vehiculele care
s-au oprit) şi/sau incendiile.
2.14.2. In toate tunelurile care nu sunt prevăzute cu
centru de control se instalează sisteme automate de detectare a incendiilor, în
cazul în care funcţionarea sistemelor de ventilaţie mecanice destinate
controlului fumului diferă de funcţionarea automată a ventilaţiei pentru controlul
poluanţilor.
2.15. Echipamentele de închidere a tunelului
2.15.1. In toate tunelurile cu lungimea de peste 1.000
m, înainte de intrări se instalează semafoare pentru dirijarea circulaţiei,
astfel încât tunelul să poată fi închis în situaţii de urgenţă. Pentru a se
asigura respectarea instrucţiunilor pot fi instalate şi mijloace suplimentare,
cum ar fi barierele şi indicatoarele cu mesaj variabil.
2.15.2. In interiorul tunelurilor cu lungimea de peste
3.000 m, prevăzute cu centru de control şi care au un volum al traficului mai
mare de 2.000 de vehicule pe banda de circulaţie, se recomandă instalarea unor
echipamente de oprire a vehiculelor în situaţii de urgenţă, la intervale de
maximum 1.000 m. Aceste echipamente constau din semafoare pentru dirijarea
circulaţiei şi, pe cât posibil, alte mijloace suplimentare, cum ar fi
difuzoare, indicatoare cu mesaj variabil şi bariere.
2.16. Sisteme de comunicaţii
2.16.1. In toate tunelurile cu lungimea de peste 1.000
m şi care au un volum al traficului mai mare de 2.000 de vehicule pe banda de
circulaţie se instalează echipamente de retransmitere a semnalelor radio în
vederea utilizării de către serviciile de urgenţă.
2.16.2. In cazul în care există un centru de control,
trebuie să fie posibilă întreruperea retransmiterii semnalelor radio pe
canalele destinate utilizatorilor tunelurilor, dacă aceasta este asigurată,
pentru a se transmite mesaje de urgenţă.
2.16.3. Refugiile şi alte locuri, în care utilizatorii
tunelului care este în curs de evacuare trebuie să aştepte înainte de a ajunge
afară, sunt echipate cu difuzoare pentru transmiterea de informaţii
utilizatorilor.
2.17. Alimentarea de rezervă cu energie electrică şi
circuitele electrice
2.17.1. Toate tunelurile trebuie să fie dotate cu o
sursă de alimentare de rezervă care să poată asigura funcţionarea
echipamentelor de siguranţă până la evacuarea tuturor utilizatorilor.
2.17.2. Circuitele electrice, de măsură şi de control,
sunt proiectate în aşa fel încât o pană de curent locală, cum ar fi una cauzată
de un incendiu, să nu afecteze celelalte circuite.
2.18. Rezistenţa la foc a echipamentelor
Nivelul rezistenţei la incendiu a tuturor
echipamentelor din tunel ţine seama de posibilităţile tehnologice şi are drept
scop menţinerea funcţiilor de siguranţă necesare în caz de incendiu.
2.19. Tabel de prezentare a
rezumatului informativ al cerinţelor minime
Tabelul următor prezintă un rezumat al cerinţelor
minime prevăzute la punctele anterioare. Cerinţele minime sunt cele stabilite
în textul prezentei anexe.
• obligatoriu pentru toate tunelurile o
neobligatoriu
* obligatoriu cu excepţii ®
recomandat
|
REZUMAT AL CERINŢELOR MINIME
|
Trafic= < 2.000 vehicule/bandă
|
Trafic > 2.000 vehicule/bandă
|
Condiţii suplimentare de aplicare
ce urmează să fie obligatorii sau observaţii
|
|
500- 1.000 m
|
> 1.000 m
|
500- 1.000 m
|
1.000- 3.000 m
|
> 3.000 m
|
|
Măsuri structurale
|
2 sau mai multe galerii
|
§2.1
|
|
|
|
|
|
Obligatoriu dacă prognoza pe 15 ani arată că traficul > 10.000
vehicule/bandă de circulaţie.
|
|
Pante = < 5%
|
§2.2
|
*
|
*
|
*
|
*
|
*
|
Obligatoriu, cu excepţia cazurilor în
care nu este posibil din punct de vedere geografic.
|
|
Culoare pietonale de urgenţă
|
§2.3.1 §2.3.2
|
*
|
*
|
*
|
*
|
*
|
Obligatoriu dacă nu există bandă pentru staţionare de urgenţă, cu
excepţia cazurilor în care se respectă § 2.3.1. In tunelurile în care nu
există nici bandă pentru staţionare de urgenţă, nici culoar pietonal de
urgenţă, se iau măsuri suplimentare/mai severe.
|
|
Ieşiri de urgenţă la fiecare 500 m
|
§2.3.3-§2.3.9
|
o
|
o
|
*
|
*
|
*
|
Realizarea ieşirilor de urgenţă în tunelurile existente se
evaluează de la caz la caz.
|
|
Galerii de comunicare pentru servicii de urgenţă la cel putin
fiecare 1.500 m
|
§2.4.1
|
o
|
o/•
|
o
|
o/•
|
•
|
Obligatorii în tunelurile cu două galerii mai lungi de 1.500 m.
|
|
Puncte de traversare a părţii mediane a drumului în faţa fiecărei guri de tunel
|
§2.4.2
|
•
|
•
|
•
|
•
|
•
|
Obligatorie în exteriorul tunelurilor cu două sau mai multe
galerii, ori de câte ori este posibil din punct de vedere geografic.
|
|
Zone de staţionare la fiecare 1.000 m
|
§2.5
|
o
|
o
|
o
|
o/•
|
o/•
|
Obligatorii în tunelurile bidirecţionale
noi > 1.500 m fără benzi pentru staţionare de urgenţă. In tunelurile
bidirecţionale existente > 1.500 m: în funcţie de analiză. Atât pentru
tunelurile noi, cât şi pentru cele existente, în funcţie de lăţimea utilă
suplimentară a tunelului.
|
|
Drenaj pentru lichidele inflamabile si toxice
|
§2.6
|
*
|
*
|
*
|
*
|
*
|
Obligatoriu în cazurile în care se permite transportul mărfurilor
periculoase.
|
|
Rezistenţa la incendiu a structurilor
|
§2.7
|
•
|
•
|
•
|
•
|
•
|
Obligatorie în cazul în care o prăbuşire locală ar putea avea
consecinţe catastrofale.
|
|
Iluminatul
|
Iluminat normal
|
§2.8.1
|
•
|
•
|
•
|
•
|
•
|
|
|
Iluminat de sigurantă
|
§2.8.2
|
•
|
•
|
•
|
•
|
•
|
|
|
Iluminat de evacuare
|
§2.8.3
|
•
|
•
|
•
|
•
|
•
|
|
|
Ventilaţia
|
Ventilaţie mecanică
|
§2.9
|
o
|
o
|
o
|
•
|
•
|
|
|
Dispoziţii speciale pentru ventilaţie (semi)transversală
|
§2.9.5
|
o
|
o
|
o
|
o
|
o
|
Obligatorii în tunelurile bidirecţionale în care există un centru
de control.
|
|
REZUMAT AL CERINŢELOR MINIME
|
Trafic =< 2.000 vehicule/bandă
|
Trafic > 2.000 vehicule/bandă
|
Condiţii suplimentare de aplicare
ce urmează să fie obligatorii sau observaţii
|
|
500- 1.000 m
|
> 1.000 m
|
500- 1.000 m
|
1.000- 3.000 m
|
> 3.000 m
|
|
Nişele de serviciu
|
La cel puţin fiecare 150 m
|
§2.10
|
*
|
*
|
*
|
*
|
*
|
Echipate cu telefon şi 2 stingătoare de incendiu. In tunelurile existente se permite un interval maxim de 250 m.
|
|
Alimentare cu apă
|
La cel puţin fiecare 250 m
|
§2.11
|
•
|
•
|
•
|
•
|
•
|
Dacă nu este disponibilă, este obligatoriu să se furnizeze
suficientă apă în alte moduri.
|
|
Indicatoare de circulaţie rutieră
|
|
§2.12
|
•
|
•
|
•
|
•
|
•
|
Pentru toate amenajările de siguranţă puse la dispoziţia
utilizatorilor tunelurilor (vezi secţiunea a 2-a a anexei nr. 1).
|
|
Centrul de control
|
|
§2.13
|
o
|
o
|
o
|
o
|
•
|
Supravegherea mai multor tuneluri poate fi centralizată într-un
singur centru de control.
|
|
Sisteme de monitorizare
|
Video
|
§2.14
|
o
|
o
|
o
|
o
|
•
|
Obligatoriu dacă există un centru de
supraveghere.
|
|
Detectarea automată a incidentelor şi/sau a incendiilor
|
§2.14
|
•
|
•
|
•
|
•
|
•
|
Cel puţin unul din cele două sisteme este obligatoriu în
tunelurile cu un centru de control.
|
|
Echipamente pentru închiderea tunelului
|
Semafoare pentru dirijarea circulaţiei
înainte de intrări
|
§2.15.1
|
o
|
•
|
o
|
•
|
•
|
|
|
Semafoare pentru dirijarea circulaţiei în interiorul tunelului la
cel puţin fiecare 1.000 m
|
§2.15.2
|
o
|
o
|
o
|
o
|
®
|
Recomandat dacă există un centru de control şi lungimea depăşeşte
3.000 m.
|
|
Sisteme de comunicaţii
|
Retransmiterea semnalelor radio pentru serviciile de urgentă
|
§2.16.1
|
o
|
o
|
o
|
•
|
•
|
|
|
Mesaje radio de urgenţă pentru utilizatorii tunelurilor
|
§2.16.2
|
•
|
•
|
•
|
•
|
•
|
Obligatorii în cazul în care semnalele radio sunt retransmise
pentru utilizatorii tunelului şi dacă există un centru
de control.
|
|
Difuzoare în refugii si la ieşiri
|
§2.16.3
|
•
|
•
|
•
|
•
|
•
|
Obligatorii în cazul în care utilizatorii, în timp ce sunt
evacuaţi, trebuie să aştepte înainte de a ajunge afară.
|
|
Alimentarea cu energie electrică în
situaţii de urgenţă
|
§2.17
|
•
|
•
|
•
|
•
|
•
|
Pentru asigurarea funcţionării echipamentelor de siguranţă
indispensabile, cel puţin în timpul evacuării utilizatorilor tunelului.
|
|
Rezistenţa la incendiu a echipamentelor
|
§2.18
|
•
|
•
|
•
|
•
|
•
|
Are drept scop păstrarea funcţiilor de siguranţă necesare.
|
3. Măsuri referitoare la exploatare
3.1. Mijloace de exploatare
Exploatarea tunelului se organizează şi dispune de
mijloacele necesare pentru a asigura continuitatea şi siguranţa circulaţiei
prin tunel. Personalul implicat în exploatare, precum şi serviciile de urgenţă
urmează cursuri de formare iniţială şi continuu adecvate.
3.2. Planificarea măsurilor pentru situaţii de urgenţă
Pentru toate tunelurile sunt disponibile planuri de acţiune pentru situaţii de
urgenţă. In tunelurile care încep într-un stat membru şi se termină într-un alt
stat membru, se elaborează un singur plan de acţiune pentru situaţii de urgenţă
care implică cele două ţări.
3.3. Lucrările din tuneluri
Inchiderea completă sau parţială a benzilor de
circulaţie datorită lucrărilor de construcţii sau de întreţinere planificate
începe întotdeauna în afara tunelului. In acest scop, pot fi folosite diferite
indicatoare cu mesaje variabile, semafoare pentru dirijarea circulaţiei şi
bariere mecanice.
3.4. Gestionarea accidentelor
şi incidentelor
In eventualitatea producerii unui accident sau incident
grav, toate galeriile de tunel corespunzătoare se închid imediat pentru
circulaţie.
Aceasta se face prin activarea simultană în afara
gurilor tunelului nu numai a echipamentelor menţionate anterior, dar şi a
diferitelor indicatoare cu mesaje variabile, semafoarelor pentru dirijarea
circulaţiei şi a barierelor mecanice în interiorul tunelului, dacă sunt
disponibile, astfel încât întreaga circulaţie să fie oprită cât mai curând
posibil atât în exteriorul, cât şi în interiorul tunelului. Tunelurile cu
lungimea mai mică de 1.000 m pot fi închise prin alte mijloace. Traficul este
gestionat în aşa fel încât vehiculele neafectate să poată părăsi rapid tunelul.
Timpul de acces pentru
serviciile de urgenţă în eventualitatea unui incident într-un tunel este cât
mai scurt posibil şi se măsoară în timpul exerciţiilor periodice. De asemenea,
el poate fi măsurat în timpul incidentelor. In marile tuneluri bidirecţionale
cu volum de trafic ridicat, o analiză a riscurilor efectuată în conformitate cu
art. 13 din prezenta lege stabileşte dacă serviciile de urgenţă trebuie
amplasate la cele două extremităţi ale tunelului.
3.5. Activitatea centrului de control
Pentru toate tunelurile care necesită
un centru de control, inclusiv cele care încep într-un stat membru şi se
termină în alt stat membru, un singur centru de control deţine controlul deplin
permanent.
3.6. Inchiderea tunelului
In eventualitatea închiderii tunelului pe termen lung
sau scurt, utilizatorii sunt informaţi, cu ajutorul
unor sisteme de informare uşor accesibile, în legătură cu cele mai bune
itinerare alternative.
Aceste itinerare alternative sunt parte integrantă a
planurilor sistematice pentru situaţii neprevăzute. Ele ar trebui să aibă drept
obiectiv menţinerea în cea mai mare măsură posibil a fluxului de trafic şi
reducerea efectelor secundare asupra siguranţei zonelor înconjurătoare.
Statele membre ar trebui să depună toate eforturile
rezonabile pentru a evita situaţiile în care un tunel situat pe teritoriul a
două state membre să nu poată fi utilizat datorită condiţiilor meteorologice
nefavorabile.
3.7. Transportul mărfurilor periculoase
Se aplică următoarele măsuri privind accesul în
tuneluri al vehiculelor care transportă mărfuri periculoase, conform definiţiei
din legislaţia europeană relevantă privind transportul rutier al mărfurilor
periculoase:
- se realizează o analiză a riscurilor în conformitate
cu art. 13 din prezenta lege înainte de definirea sau modificarea normelor şi cerinţelor privind transportul
mărfurilor periculoase printr-un tunel;
- se amplasează indicatoare adecvate pentru aplicarea
normelor înainte de ultima ieşire posibilă înainte de tunel şi la intrările în
tunel, precum şi înaintea acestora pentru a permite conducătorilor auto să aleagă
rute alternative;
- se iau în considerare măsuri operative specifice
destinate reducerii riscurilor legate de unele sau toate vehiculele care
transportă mărfuri periculoase prin tuneluri, cum ar fi declararea înainte de
intrare sau trecerea în convoi sub escorta vehiculelor de însoţire, de la caz
la caz, ca urmare a analizei riscurilor menţionate anterior.
3.8. Depăşirea în tuneluri
Se realizează o analiză a riscurilor pentru a se decide
dacă vehiculelor grele pentru transportul de marfă ar trebui să li se permită
să depăşească în tunelurile care au mai multe benzi de circulaţie pe sens.
3.9. Distanţele dintre vehicule şi viteza
Viteza adecvată a vehiculelor şi distanţa de siguranţă
dintre acestea sunt deosebit de importante în tuneluri şi, în consecinţă,
trebuie tratate cu maximă atenţie. Aceasta include informarea utilizatorilor
tunelurilor în legătură cu vitezele şi distanţele adecvate. Se iniţiază măsuri
de aplicare, după caz.
Utilizatorii drumurilor care conduc autoturisme ar trebui, în condiţii normale, să păstreze o distanţă
minimă faţă de vehiculul din faţa lor, echivalentă cu distanţa parcursă de un
vehicul în două secunde. In cazul vehiculelor grele pentru transportul de
mărfuri distanţa ar trebui mărită.
In cazul în care circulaţia
dintr-un tunel se opreşte, utilizatorii drumurilor ar trebui să păstreze o
distanţă minimă de 5 m faţă de vehiculul din faţă, cu excepţia cazurilor în
care acest lucru nu este posibil din cauza unei opriri de urgenţă.
4. Campanii de informare
Campaniile de informare privind siguranţa în tuneluri
se organizează cu regularitate şi se realizează împreună cu părţile interesate,
pe baza activităţii armonizate a organizaţiilor internaţionale. Aceste campanii
de informare cuprind comportamentul corect al utilizatorilor de drumuri atunci
când se apropie de tuneluri şi când conduc prin acestea, în special în legătură
cu defectarea vehiculelor, congestionări ale traficului, accidente şi incendii.
Informaţiile referitoare la echipamentele de siguranţă
disponibile şi la comportamentul adecvat al utilizatorilor de drumuri din
tuneluri sunt asigurate în locuri convenabile pentru utilizatorii tunelurilor
(de exemplu: în zonele de odihnă dinaintea tunelurilor, la intrările în
tuneluri când circulaţia este întreruptă sau pe internet).
SECŢIUNEA a 2-a
Semnalizarea tunelurilor
1. Cerinţe generale
Următoarele indicatoare şi simboluri rutiere trebuie
utilizate în tuneluri. In absenţa unor dispoziţii contrare, indicatoarele
rutiere menţionate în această secţiune sunt descrise în Convenţia asupra
semnalizării rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968, ratificată prin
Decretul Cosiliului de Stat nr. 318/1980, denumită în continuare Convenţia
de la Viena.
Pentru a facilita înţelegerea indicatoarelor la scară
internaţională, sistemul de indicatoare şi semnale prevăzut în prezenta anexă
se bazează pe utilizarea formelor şi culorilor caracteristice ale fiecărei
clase de indicatoare şi, ori de câte ori este posibil, pe utilizarea mai
degrabă a simbolurilor grafice decât a cuvintelor. In cazul în care statele
membre consideră necesară modificarea indicatoarelor şi simbolurilor prevăzute,
modificările făcute nu schimbă caracteristicile esenţiale ale acestora. In
cazul în care statele membre nu aplică Convenţia de la Viena, indicatoarele şi
simbolurile prevăzute pot fi modificate,
cu condiţia ca modificarea făcută să nu schimbe înţelesul esenţial al acestora.
1.1. Indicatoarele rutiere se utilizează pentru a
desemna următoarele amenajări de siguranţă din tuneluri:
- zonele de staţionare;
- ieşirile de urgenţă: se poate utiliza acelaşi
indicator pentru toate tipurile de ieşiri de urgenţă;
- galeriile de evacuare: cele două ieşiri de urgenţă
cele mai apropiate se indică pe pereţii laterali ai tunelului la distanţe de
maximum 25 m, la o înălţime de 1,0-1,5 m deasupra nivelului galeriei de
evacuare, indicându-se distanţele până la ieşire;
- nişele de serviciu: indicatoare care să arate
prezenţa telefoanelor pentru apeluri de urgenţă şi a stingătoarelor de incendiu.
1.2. Radio
In tunelurile în care utilizatorii pot primi informaţii
prin aparatul lor de radio, indicatoare adecvate plasate înaintea intrării
informează utilizatorii cu privire la modul în care pot primi aceste
informaţii.
1.3. Indicatoarele şi marcajele sunt proiectate şi
amplasate astfel încât să fie vizibile în mod clar.
2. Descrierea indicatoarelor şi a panourilor
Statele membre utilizează indicatoare adecvate, dacă
este cazul, în zonele de presemnalizare a tunelului, în interiorul tunelului şi
după capătul tunelului. La definirea indicatoarelor pentru un tunel trebuie
luate în considerare condiţiile locale de trafic şi de construcţie, precum şi
alte condiţii locale. Se utilizează indicatoarele în conformitate cu Convenţia
de la Viena, cu excepţia statelor membre care nu aplică Convenţia de la Viena.
2.1. Indicatorul „tunel"
Indicatorul următor se plasează la intrarea fiecărui
tunel:
Indicatorul E11A pentru tunelurile rutiere, stabilit
prin Convenţia de la Viena:
- lungimea se indică fie în partea de jos a panoului, fie pe un panou suplimentar H2;
- pentru tunelurile cu lungimea mai mare de 3.000 m,
lungimea rămasă a tunelului se indică la fiecare 1.000 m;
- se poate indica şi numele tunelului.
2.2. Semnalizarea orizontală
La marginea drumului ar trebui
utilizată delimitarea orizontală.
In cazul tunelurilor bidirecţionale, de-a lungul liniei
mediane, simple sau duble, care separă cele două sensuri de circulaţie, ar
trebui utilizate mijloace clar vizibile.
2.3. Indicatoare şi panouri pentru semnalizarea
amenajărilor Nişele de serviciu
Nişele de serviciu sunt semnalizate cu ajutorul
indicatoarelor de informare, care sunt indicatoare F, în conformitate cu
Convenţia de la Viena, şi indică echipamentele disponibile pentru utilizatorii
drumurilor, cum ar fi:
Telefon pentru apeluri de urgenţă
Stingător de incendiu
In nişele de serviciu care sunt separate de tunel
printr-o uşă, un text lizibil, scris în limbile adecvate, indică faptul că nişa
de serviciu nu asigură protecţia în caz de incendiu. Un
exemplu este dat mai jos:
„ACEASTĂ ZONA NU ASIGURĂ PROTECŢIA ÎMPOTRIVA
INCENDIILOR
Urmaţi indicatoarele spre ieşirile de urgenţă"
Zonele de staţionare
Indicatoarele care indică zonele de staţionare ar
trebui să fie indicatoare E, în conformitate cu Convenţia de la Viena.
Telefoanele şi stingătoarele de incendiu se indică printr-un panou suplimentar
sau sunt încorporate chiar în indicator.
Ieşirile de urgenţă
Indicatoarele „Ieşiri de urgenţă" ar trebui să fie
indicatoare G, în conformitate cu Convenţia de la Viena. Se dau mai jos câteva
exemple:
De asemenea, este necesar să se semnaleze pe pereţii
laterali ai tunelului cele două ieşiri care sunt cele mai apropiate. Se dau mai
jos câteva exemple.
Indicatoare privind benzile de circulaţie
Aceste indicatoare pot fi circulare sau dreptunghiulare
Indicatoare cu mesaj variabil
Orice indicator cu mesaj variabil trebuie sa-i
informeze în mod clar pe utilizatorii tunelurilor despre congestionările de
trafic, defectarea autovehiculelor, accidentele,
incendiile sau orice alte pericole.
ANEXA Nr. 2
Aprobarea proiectului, documentaţia privind
siguranţa, darea în exploatare a unui tunel, modificări şi exerciţii periodice
1. Aprobarea proiectului
1.1. Dispoziţiile prezentei legi se aplică începând de la etapa proiectului preliminar.
1.2. Inainte de începerea oricăror lucrări de
construcţie, administratorul tunelului elaborează documentaţia referitoare la
siguranţă descrisă la pct. 2.2 şi 2.3 pentru un tunel în stadiul de proiect şi
îl consultă pe responsabilul cu siguranţa. Administratorul tunelului prezintă
autorităţii administrative naţionale documentaţia referitoare la siguranţă şi
anexează avizul responsabilului cu siguranţa şi/sau cel al entităţii de
inspecţie, dacă este cazul.
1.3. Proiectul este aprobat,
dupa caz, de autoritatea responsabilă, care informează administratorul
tunelului şi autoritatea administrativă naţională în legătură cu decizia sa.
2. Documentaţia privind siguranţa
2.1. Administratorul tunelului elaborează documentaţia
privind siguranţa pentru fiecare tunel şi o actualizează permanent.
Administratorul tunelului prezintă responsabilului cu siguranţa o copie a
documentaţiei privind siguranţa.
2.2. Documentaţia privind siguranţa descrie măsurile
de prevenire şi de siguranţă necesare pentru a asigura siguranţa
utilizatorilor, luându-se în considerare persoanele cu mobilitate redusă şi
persoanele cu handicap, natura rutei, configuraţia structurii, împrejurimile,
natura traficului şi sfera de acţiune a serviciilor de urgenţă definite la art.
2 lit. b) din prezenta lege.
2.3. Documentaţia privind siguranţa unui tunel în
stadiul de proiectare trebuie să includă în special următoarele:
- o descriere a construcţiei planificate şi accesul la
aceasta, împreună cu planurile necesare pentru înţelegerea proiectului şi
măsurile de exploatare prevăzute;
- un studiu de prognoză a traficului, specificându-se
şi justificându-se condiţiile prevăzute pentru transportul mărfurilor
periculoase, împreună cu analiza riscurilor cerută la pct. 3.7 din secţiunea 1
a anexei nr.1;
- un studiu specific privind riscurile, care descrie
posibilele accidente care ar afecta în mod clar siguranţa utilizatorilor de
drumuri în tuneluri, care s-ar putea produce în cursul exploatării, precum şi
natura şi dimensiunile posibilelor lor consecinţe; acest studiu trebuie să
specifice şi să fundamenteze măsuri pentru reducerea probabilităţii producerii
accidentelor şi a consecinţelor acestora;
- un aviz privind siguranţa din partea unui expert sau
a unei organizaţii specializate în acest domeniu, care ar putea fi autoritatea
de inspecţie.
2.4. Documentaţia privind siguranţa unui tunel care se
află în stadiul de dare în exploatare include, pe lângă documentaţia cerută în
stadiul de proiectare:
- o descriere a organizării, a resurselor umane şi
materiale, precum şi a instrucţiunilor specificate de administratorul tunelului
pentru asigurarea exploatării şi întreţinerii tunelului;
- un plan de acţiune pentru situaţii de urgenţă
elaborat împreună cu serviciile de urgenţă, care ia în considerare şi
persoanele cu mobilitate redusă, precum şi persoanele cu handicap;
- o descriere a sistemului de integrare permanentă a
experienţei, prin care se pot înregistra şi analiza incidentele şi accidentele
semnificative.
2.5. Documentaţia referitoare la siguranţa unui tunel
în exploatare include, pe lângă documentaţia cerută în stadiul de dare în
exploatare:
- un raport şi o analiză privind incidentele şi
accidentele semnificative care s-au produs de la intrarea în vigoare a
prezentei legi;
- o listă cu exerciţiile de siguranţă efectuate şi o
analiză a concluziilor care pot fi trase în urma desfăşurării lor.
3. Darea în exploatare
3.1. Deschiderea iniţială a unui tunel pentru
circulaţia publică (darea în exploatare) se supune autorizării de către
autoritatea administrativă naţională în conformitate cu procedura de mai jos.
3.2. Această procedură se aplică şi deschiderii unui
tunel pentru circulaţia publică după orice modificare majoră în construcţia ori
exploatarea tunelului sau orice lucrări de modificări substanţiale efectuate în
tunel, care ar putea schimba în mod semnificativ oricare dintre componentele
constitutive ale documentaţiei privind siguranţa.
3.3. Administratorul tunelului transmite documentaţia
privind siguranţa, menţionată la pct. 2.4, responsabilului cu siguranţa, care
îşi dă avizul cu privire la deschiderea tunelului pentru circulaţia publică.
3.4. Administratorul tunelului transmite această
documentaţie referitoare la siguranţă către autoritatea administrativă
naţională şi anexează avizul responsabilului cu siguranţa. Autoritatea
administrativă naţională decide dacă autorizează sau nu deschiderea tunelului
pentru circulaţia publică sau dacă face aceasta în condiţii restrictive şi
notifică acest fapt administratorului tunelului. O copie a deciziei este
transmisă serviciilor de urgenţă.
4. Modificări
4.1. Pentru orice modificare substanţială a structurii,
echipamentelor sau exploatării care ar putea schimba în mod semnificativ
oricare dintre componentele constitutive ale documentaţiei privind siguranţa,
administratorul tunelului solicită o nouă autorizare de deschidere, conform
procedurii prevăzute la pct. 3.
4.2. Administratorul tunelului îl informează pe
responsabilul cu siguranţa în legătură cu orice modificare de construcţie şi de
exploatare. De asemenea, înainte de orice lucrare de modificare efectuată în
tunel, administratorul tunelului transmite responsabilului cu siguranţa
documentaţia care detaliază propunerile.
4.3. Responsabilul cu siguranţa examinează consecinţele
modificării şi, în fiecare caz, îşi formulează avizul faţă de administratorul
tunelului, care transmite o copie autorităţii administrative naţionale şi
serviciilor de urgenţă.
5. Exerciţii periodice
Administratorul tunelului şi serviciile de urgenţă
organizează, împreună cu responsabilul cu siguranţa, exerciţii periodice comune
pentru personalul tunelului şi personalul serviciilor de urgenţă.
Exerciţiile:
- ar trebui să fie cât mai realiste posibil şi ar
trebui să corespundă scenariilor de incidenţe definite;
- ar trebui să furnizeze rezultate de evaluare clare;
- ar trebui să prevină orice avarie care ar putea fi
produsă tunelului;
- pot fi realizate, parţial, ca exerciţii teoretice sau
prin simulare pe calculator pentru obţinerea unor rezultate complementare.
a) Din 4 în 4 ani se efectuează în fiecare tunel
exerciţii complete, la scară largă, în condiţii cât mai realiste posibil. Se va
cere închiderea tunelului numai în cazul în care se pot lua măsuri adecvate de
deviere a traficului. In fiecare an dintre primul şi ultimul an al acestei
perioade de 4 ani pot fi efectuate exerciţii parţiale şi/sau simulări. In
zonele în care se află mai multe tuneluri la mică distanţă unul faţă de
celălalt, trebuie realizat un exerciţiu pe scară largă în cel puţin unul dintre aceste tuneluri.
b) Responsabilul cu siguranţa şi serviciile de
urgenţă evaluează în comun aceste exerciţii, elaborează un raport şi fac
propuneri adecvate.