LEGE Nr. 100
din 25 aprilie 2006
privind efectuarea anchetei
structurale in agricultura in anul 2006
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 375 din 2 mai 2006
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca obiect de
reglementare asigurarea cadrului legal necesar
efectuării în anul 2006 a anchetei structurale în agricultură, având ca an de
referinţă anul 2005.
(2) Scopul acestei cercetări statistice de interes
naţional este de a asigura date statistice, în concordanţă cu acquis-ul
statistic comunitar, pentru fundamentarea politicilor naţionale în domeniul
agricol şi aderarea la Uniunea Europeană, referitoare la utilizarea terenurilor
şi a mijloacelor de producţie agricolă, precum şi la efectivele de animale.
(3) In anul 2006, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, se efectuează în teren,
pe întreg teritoriul României, ancheta structurală în agricultură, cercetare
statistică selectivă, bazată pe un eşantion reprezentativ format din 10% din
numărul exploataţiilor agricole individuale şi cu personalitate juridică,
înregistrate la Recensământul general agricol efectuat în anul 2002.
Art. 2. - Unitatea de observare, în accepţiunea anchetei structurale în agricultură, este
exploataţia agricolă, definită ca unitate economică de producţie care, în urma
activităţii desfăşurate, obţine produse agricole prin exploatarea pământului
şi/sau prin creşterea animalelor, păsărilor şi albinelor. Colectivitatea
cercetată este formată atât din exploataţii agricole individuale, cât şi din
unităţi cu personalitate juridică.
Art. 3. - Programul de înregistrare a anchetei
structurale în agricultură, denumită în continuare A.S.A.,
are ca obiectiv asigurarea informaţiilor privind
principalele caracteristici ale exploataţiilor agricole: statutul juridic,
modul de deţinere şi utilizare a terenurilor pe forme de administrare,
suprafeţele cultivate, plantaţiile vitipomicole, îngrăşămintele şi irigaţiile,
efectivele de animale, maşinile şi echipamentele agricole, construcţiile
agricole, personalul care a lucrat în agricultură şi munca prestată de acesta,
activităţile neagricole desfăşurate în unităţile cercetate, agricultura
ecologică şi dezvoltarea rurală. Concretizarea acestui program se asigură prin
chestionarele de înregistrare.
Art. 4. - (1) Organizarea şi
efectuarea A.S.A. se realizează sub coordonarea şi conducerea unei comisii
interministeriale, denumită în continuare comisie, cu sediul la Institutul Naţional de Statistică, formată din
reprezentanţi ai Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe
Ionescu-Şişeşti", ai Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării
Rurale, ai Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ai Institutului
Naţional de Statistică, în componenţa prevăzută în anexa care face parte
integrantă din prezenta lege.
(2) Nominalizarea membrilor
comisiei se face de către conducătorul fiecărei instituţii.
(3) In conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1)
din Ordonanţa Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Institutul Naţional de
Statistică răspunde de programul general de organizare a A.S.A. şi de programul
şi metodologia de înregistrare, de prelucrare a datelor şi publicare a
rezultatelor.
(4) Comisia răspunde în faţa Guvernului pentru
efectuarea în bune condiţii a întregii acţiuni, având următoarele atribuţii
principale:
a) stabileşte măsurile necesare pentru buna
desfăşurare a activităţilor de colectare a datelor;
b) monitorizează activitatea de colectare a datelor;
c) stabileşte structura informaţiilor şi termenele la
care sunt date publicităţii rezultatele.
Art. 5. - (1) La nivel teritorial, sarcinile de
realizare a lucrărilor revin Institutului Naţional de Statistică prin
direcţiile regionale şi judeţene de statistică.
(2) Prefecţii şi autorităţile administraţiei publice
locale din localităţile selectate sprijină buna desfăşurare a pregătirii,
organizării şi efectuării A.S.A., potrivit acţiunilor stabilite de comisie.
Art. 6. - Pentru organizarea şi desfăşurarea A.S.A.,
consumul de carburanţi pentru Institutul Naţional de Statistică şi unităţile
sale teritoriale se suplimentează cu 50% faţă de normativele în vigoare, până
la data de 31 iulie 2006, cu încadrarea în bugetul aprobat.
Art. 7. - (1) Pentru realizarea la nivel judeţean a lucrărilor premergătoare de identificare şi
delimitare sectorială a zonelor de cercetare statistică, recrutarea şi
instruirea personalului care desfăşoară A.S.A., culegerea datelor în teren şi
prelucrarea acestora, Institutul Naţional de Statistică va utiliza în anul 2006
un număr suplimentar de personal faţă de cel aprobat prin bugetul alocat în
anul 2006.
(2) Pentru colectarea datelor se utilizează agenţi
statistici în condiţiile art. 11 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/1992,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Agenţii statistici vor fi selectaţi din rândul
specialiştilor agricoli şi al specialiştilor în economie. Ca agenţi statistici
vor fi utilizaţi şi responsabilii teritoriali ai Reţelei de Informaţii
Contabile Agricole (R.I.C.A.).
Art. 8. - Fondurile pentru cheltuielile de personal,
cheltuielile materiale şi serviciile necesare pregătirii, organizării,
prelucrării datelor şi publicării rezultatelor A.S.A. se stabilesc prin
hotărâre a Guvernului.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI
DEPUTAŢILOR,
VALER
DORNEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
ANEXĂ
COMISIA INTERMINISTERIALĂ
pentru ancheta structurală în agricultură
Preşedinte - preşedintele Institutului Naţional
de Statistică
Vicepreşedinţi: - secretar de stat la Ministerul
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;
- secretar de stat la
Ministerul Administraţiei şi Internelor;
- vicepreşedinte la Institutul Naţional de Statistică; Secretar
-
secretar general la Institutul Naţional de Statistică; Membri:
-
director general la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;
- director
general la Institutul Naţional de Statistică;
-
director general la Ministerul Administraţiei şi Internelor;
-
director la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;
-
director la Institutul Naţional de Statistică;
-
secretar general la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe
Ionescu-Şişeşti".