LEGE Nr. 128
din 5 mai 2007
pentru modificarea si
completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea
contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari
publice si a contractelor de concesiune de servicii
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 309 din 9 mai 2007
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Articol unic. -
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor
de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a
contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 418
din 15 mai 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006,
se modifică şi se completează după cum urmează:
1. După alineatul (4)
al articolului 257 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul
cuprins:
„(5) Activitatea Consiliului este controlată de
Parlament printr-o comisie parlamentară."
2. La articolul 258,
alineatele (1) -(3) vor avea următorul cuprins:
„Art. 258. - (1) Consiliul este condus de un preşedinte
numit dintre membrii săi.
(2) In aplicarea prevederilor alin. (1), preşedintele
este numit de Parlament, la propunerea comisiei parlamentare ce exercită
controlul, dintre membrii Consiliului.
(3) Preşedintele este numit
pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată a
mandatului."
3. La articolul 292,
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) Guvernul, la propunerea preşedintelui Consiliului,
poate aproba prin hotărâre suplimentarea numărului personalului
tehnico-administrativ stabilit în conformitate cu art. 260 alin. (1)."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU