Parlamentul României adoptă prezenta lege. Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1(1) Rezerviştii voluntari reprezintă personalul selecţionat pe bază de voluntariat, care consimte, pe bază de contract individual pe durată determinată, denumit în continuare contract, să încadreze funcţii în statele de organizare ale structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.(2) Rezerviştii voluntari sunt cetăţeni români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul în România, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru recrutare şi selecţie şi au încheiat contractul prevăzut la alin. (1).(3) La instituirea stării de asediu, precum şi la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, contractele rezerviştilor voluntari se suspendă, iar aceştia sunt concentraţi/mobilizaţi, în condiţiile legii, şi sunt încadraţi pe aceleaşi funcţii. La desconcentrare sau la declararea demobilizării, rezerviştii voluntari sunt desconcentraţi sau demobilizaţi, iar contractele se derulează în continuare până la expirarea acestora.(4) Rezervistul voluntar este încadrat pe funcţia prevăzută în contract la semnarea acestuia. Articolul 2(1) Rezerviştii voluntari provin din:a)rezervişti; b)cetăţeni care nu au îndeplinit serviciul militar activ, dar care optează pentru îndeplinirea serviciului militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar. (2) Rezerviştii voluntari pot fi:a)cadre militare rezervişti voluntari; b)soldaţi şi gradaţi rezervişti voluntari. Capitolul IIÎndatoriri şi drepturi Secţiunea 1Îndatoririle rezerviştilor voluntari Articolul 3Pe durata contractului, rezerviştii voluntari au următoarele îndatoriri: a)să fie devotaţi statului român şi instituţiei cu care au încheiat contractul; b)să respecte şi să apere valorile democraţiei constituţionale; c)să respecte jurământul militar, prevederile regulamentelor militare şi să execute întocmai şi la timp ordinele comandanţilor şi şefilor; rezerviştilor voluntari nu li se pot da ordine care contravin legii, obiceiurilor războiului şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, iar neexecutarea ordinelor în aceste condiţii nu atrage răspunderea juridică a acestora; d)să îndeplinească cu loialitate şi profesionalism îndatoririle specifice funcţiei în care sunt încadraţi; e)să participe necondiţionat la instruire şi îndeplinirea misiunilor, pe teritoriul naţional, şi la misiuni în afara teritoriului naţional, potrivit obligaţiilor asumate de România prin tratate internaţionale, în funcţie de cerinţele Ministerului Apărării Naţionale, conform legii; f)să îşi perfecţioneze pregătirea şi să se instruiască temeinic pentru îndeplinirea misiunilor primite; g)să acţioneze pentru întrebuinţarea regulamentară şi menţinerea în stare de operativitate a tehnicii şi armamentului, precum şi pentru folosirea şi administrarea eficientă a bunurilor din dotare; h)să înştiinţeze de îndată unitatea cu care au încheiat contract despre modificările apărute în datele de evidenţă şi anunţare, precum şi despre părăsirea localităţii de domiciliu/reşedinţă pentru o perioadă mai mare de 48 de ore; i)să preţuiască onoarea şi tradiţiile de luptă ale instituţiei cu care au încheiat contract şi ale armei de care aparţin, precum şi demnitatea gradului şi a uniformei pe care o poartă; j)să păstreze cu stricteţe secretul de stat şi de serviciu, precum şi caracterul confidenţial al activităţilor pe care le desfăşoară şi al informaţiilor pe care le deţin. Articolul 4Pentru fapte comise pe timpul instruirii iniţiale şi derulării contractului, rezerviştii voluntari răspund penal, contravenţional, material şi disciplinar, după caz, în aceleaşi condiţii prevăzute de lege şi regulamentele militare pentru personalul în activitate. Secţiunea a 2-aDrepturile rezerviştilor voluntari Articolul 5(1) Rezerviştii voluntari sunt asiguraţi şi declaraţi în continuare în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi în sistemul asigurărilor de şomaj pentru perioadele în care participă la instruire şi la îndeplinirea misiunilor în structurile prevăzute la art. 1 alin. (1) în care sunt încadraţi, beneficiind de următoarele drepturi şi facilităţi:a)drepturi salariale potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate; b)primă de fidelitate, egală cu solda de funcţie şi de grad, prevăzute de reglementările aplicabile personalului militar în activitate, pentru gradul militar deţinut şi funcţia încadrată la data plăţii, acordată la semnarea fiecărui contract cu o durată de minimum 3 ani, încheiat în condiţiile prevăzute la art. 18 alin. (2); c)drepturi de echipare şi de hrană, conform reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate; d)măsuri de protecţie socială, asistenţă medicală şi medicamente, potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate; e)recuperare după participarea la misiuni militare, potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate; f)pensii şi despăgubiri, în caz de invaliditate sau deces, ca urmare a unor evenimente produse în timpul şi din cauza activităţilor desfăşurate în perioadele pregătirii, concentrării şi mobilizării, conform prevederilor legale aplicabile personalului militar în activitate; g)recompense prevăzute de regulamentele militare pentru personalul militar în activitate; h)cursuri gratuite, potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate, în funcţie de nevoile unităţilor militare; i)decontarea cheltuielilor de deplasare în afara garnizoanei de reşedinţă pe timpul chemării de către unităţile militare, în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului apărării naţionale; j)selecţionarea, cu prioritate, în vederea pregătirii în sistemul formării personalului militar în activitate. (2) În perioada pentru care se acordă drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), rezerviştii voluntari beneficiază, prin efectul legii, de drepturile corespunzătoare celor declaraţi în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi în sistemul asigurărilor de şomaj. Contribuţiile datorate de angajat şi de angajator se reţin şi se virează, pentru perioada respectivă, de către unităţile militare plătitoare de venituri salariale din Ministerul Apărării Naţionale, conform legii. În această perioadă, rezerviştii voluntari asiguraţi sunt declaraţi, în continuare, în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi în sistemul asigurărilor de şomaj şi datorează contribuţiile sociale potrivit legii.(3) În caz de dispariţie, răpire sau cădere în captivitate pe timpul mobilizării sau în cazul stării de război, precum şi al executării misiunilor în cadrul structurii în care sunt încadraţi, rezerviştii voluntari îşi păstrează calitatea de militar şi beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege, sunt declaraţi în sistemul public, fără plata contribuţiilor prevăzute de lege pentru angajat şi angajator în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor de sănătate şi în sistemul asigurărilor de şomaj până la reapariţie sau eliberare, sau până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti de declarare a dispariţiei, respectiv a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii celui dispărut. La înapoierea în ţară a celor căzuţi în captivitate, în termen de cel mult 3 luni, comisiile de specialitate, stabilite prin dispoziţii ale şefului Statului Major General, vor cerceta condiţiile căderii în captivitate şi comportarea celor în cauză pe timpul acesteia. În funcţie de situaţie vor beneficia sau nu de drepturile stabilite, conform legilor în vigoare.(4) Rezerviştii voluntari cărora le încetează contractul în baza prevederilor art. 27 alin. (1) lit. o) şi p) sunt expertizaţi de către comisiile de expertiză medico-militară, care decid cu privire la aptitudinea sau inaptitudinea pentru îndeplinirea serviciului militar ca rezervist voluntar, pe baza aceloraşi criterii de expertizare ale personalului militar în activitate. Articolul 6Rezerviştii voluntari, în perioada în care nu participă la instruire sau la misiuni în cadrul structurilor în care sunt încadraţi sunt, în continuare, declaraţi în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi în sistemul asigurărilor de şomaj, beneficiază lunar de o remuneraţie, în cuantum de 10% din suma reprezentând solda de funcţie pe care sunt încadraţi, conform contractului încheiat şi solda gradului deţinut. În această perioadă, rezerviştii voluntari sunt contribuabili ai sistemului de asigurări sociale, iar remuneraţia lunară este venit supus impozitului pe venit şi bază de calcul al contribuţiilor sociale, datorate potrivit legii. Articolul 7Pentru servicii excepţionale aduse statului şi poporului român, pentru acte de eroism săvârşite pe durata îndeplinirii îndatoririlor militare ori pentru merite deosebite în activitate, rezerviştilor voluntari li se pot acorda recompense similare personalului militar în activitate, inclusiv decoraţii şi distincţii militare onorifice. Articolul 8(1) Pe timpul derulării contractului ca rezervişti voluntari, aceştia sunt înaintaţi în gradul următor, în raport cu nevoile forţelor armate, după expirarea stagiului minim în grad, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute pentru cadrele militare, respectiv pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate. Stagiul minim în grad se calculează prin însumarea perioadelor stabilite prin contractele încheiate în condiţiile prezentei legi.(2) Promovarea în funcţie a rezerviştilor voluntari se efectuează în limita locurilor aprobate anual prin ordin al ministrului apărării naţionale. Articolul 9Rezerviştii voluntari beneficiază de asistenţă familială acordată de autorităţile militare şi civile, în condiţiile stabilite prin lege. Secţiunea a 3-aInterzicerea sau restrângerea unor drepturi şi libertăţi Articolul 10(1) Rezerviştilor voluntari, pe durata participării la instruire sau la misiuni în structurile în care sunt încadraţi, le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi:a)să desfăşoare propagandă prin orice mijloace sau alte activităţi, în favoarea partidelor, formaţiunilor sau organizaţiilor politice, ori a unui candidat independent pentru funcţii publice; b)să declare sau să participe la grevă. (2) Rezerviştilor voluntari, pe durata participării la instruire sau la misiuni în structurile în care sunt încadraţi, le este restrânsă exercitarea unor drepturi şi libertăţi, astfel:a)exprimarea opiniilor politice; b)exprimarea în public a unor opinii contrare intereselor României şi forţelor armate; c)participarea la mitinguri, demonstraţii, procesiuni sau întruniri cu caracter politic ori sindical, cu excepţia activităţilor la care se participă în misiune; d)deplasarea în străinătate fără informarea prealabilă, cu cel puţin două zile înainte de plecare, a comandantului/şefului structurii în care este încadrat ca rezervist voluntar. (3) Condiţiile în care vor putea să prezinte public informaţii militare sunt stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale. Articolul 11Rezerviştii voluntari pot rămâne membri ai partidelor, formaţiunilor sau organizaţiilor politice, precum şi ai sindicatelor din care fac parte, dar le este interzisă desfăşurarea în unităţile militare a oricăror activităţi cu caracter politic sau de sindicat în interesul acestora, pe timpul participării la instruire sau la misiuni. Capitolul IIIRecrutarea, selecţia şi formarea rezerviştilor voluntari Secţiunea 1Recrutarea şi selecţia rezerviştilor voluntari Articolul 12(1) Cetăţenii români care urmează să devină rezervişti voluntari trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:a)să îndeplinească criteriile generale şi specifice de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari, potrivit baremelor corespunzătoare categoriei de personal din care fac parte; b)să nu fi fost condamnaţi penal printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepţia situaţiei în care cei condamnaţi au fost reabilitaţi sau amnistiaţi; c)să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română şi să nu fie membri ai unor organizaţii incompatibile cu regulile, activităţile şi atribuţiile specifice profesiei militare; d)să nu aparţină unor culte, asociaţii religioase sau grupări religioase care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a ordinii publice, precum şi celor care încalcă bunele moravuri sau afectează desfăşurarea profesiei militare; e)să cunoască limba română, scris şi vorbit; f)să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani. (2) Criteriile şi baremele prevăzute la alin. (1) lit. a) se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale. Articolul 13Structurile şi numărul de funcţii pe categorii de rezervişti voluntari se stabilesc anual prin ordin al ministrului apărării naţionale, în funcţie de fondurile aprobate cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale. Articolul 14(1) Recrutarea şi selecţia rezerviştilor voluntari se organizează şi se execută de către structurile specializate ale Ministerului Apărării Naţionale.(2) Cheltuielile necesare pentru recrutarea şi selecţia rezerviştilor voluntari se suportă din bugetul Ministerului Apărării Naţionale. Cetăţenii care optează să devină rezervişti voluntari şi renunţă, din motive imputabile lor, la semnarea angajamentului prevăzut la alin. (5), pe timpul recrutării şi selecţiei, sunt obligaţi să restituie cheltuielile generate de acestea.(3) Modul de executare a selecţiei rezerviştilor voluntari pe corpuri de personal militar se stabileşte prin ordin al ministrului apărării naţionale. Selecţia este obligatorie pentru toţi cetăţenii care optează să devină rezervist voluntar, indiferent dacă au satisfăcut sau nu serviciul militar în una dintre formele prevăzute de lege.(4) Dacă după efectuarea selecţiei cetăţenii declaraţi admişi nu mai doresc să devină rezervişti voluntari, sunt obligaţi să suporte cheltuielile generate de recrutare şi selecţie.(5) După executarea selecţiei, cetăţenii care nu au îndeplinit serviciul militar activ, declaraţi admişi, semnează un angajament, prin care se obligă ca, după finalizarea perioadei de instruire iniţială, să încheie contractul ca rezervist voluntar. Secţiunea a 2-aFormarea rezerviştilor voluntari Articolul 15(1) După semnarea angajamentului, cetăţenii prevăzuţi la art. 14 alin. (5) parcurg un program de instruire iniţială în cadrul structurilor specializate ale Ministerului Apărării Naţionale. Structurile specializate, modul de executare a instruirii iniţiale şi durata acesteia se stabilesc prin ordin al şefului Statului Major General.(2) Pe durata programului de instruire iniţială, participanţii au aceleaşi drepturi, facilităţi şi îndatoriri ca şi soldaţii profesionişti în activitate. Ei beneficiază, lunar, de o sumă egală cu solda de funcţie corespunzătoare unui soldat profesionist în activitate, la care se adaugă solda gradului minim al fiecărui corp de personal militar pentru care se instruieşte. Suma primită pe durata programului de instruire iniţială constituie venit asimilat salariilor în înţelesul impozitului pe venit şi bază de calcul al contribuţiilor sociale.(3) Cetăţenii care au îndeplinit serviciul militar activ nu parcurg programul de instruire iniţială. Articolul 16(1) Nerespectarea de către participanţii la instruirea iniţială a angajamentului prevăzut la art. 14 alin. (5), precum şi întreruperea instruirii iniţiale din motive imputabile lor atrag plata cheltuielilor efectuate pentru recrutare, selecţie şi instruirea iniţială.(2) Metodologia de determinare a cheltuielilor efectuate pe timpul recrutării, selecţiei şi instruirii iniţiale, precum şi modalitatea de restituire a cheltuielilor generate de acestea se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale. Articolul 17La finalul perioadei de instruire iniţială, cetăţenii care au participat la aceasta depun jurământul militar prevăzut de lege. Capitolul IVServiciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar Secţiunea 1Raporturile de serviciu dintre rezerviştii voluntari şi Ministerul Apărării Naţionale Articolul 18(1) Raporturile de serviciu dintre rezerviştii voluntari şi Ministerul Apărării Naţionale se stabilesc în baza contractului.(2) Contractul se încheie între Ministerul Apărării Naţionale şi cetăţenii care consimt, pe bază de voluntariat, să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar, în condiţiile legii, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 12 alin. (1).(3) Contractul conţine, cel puţin, clauze privind obiectul şi durata contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor contractuale, stabilite de lege, precum şi răspunderea contractuală în cazul încălcării clauzelor acestuia.(4) Calitatea de rezervist voluntar se acordă cetăţenilor prevăzuţi la alin. (2), numai după semnarea contractului. Articolul 19Primul contract se încheie, în condiţiile prevăzute de lege, pe o perioadă de 4 ani, iar următoarele pe o perioadă de maximum 3 ani, având în vedere încadrarea în clasele de evidenţă ca rezervist stabilite de lege. Articolul 20(1) Ministerul Apărării Naţionale poate încheia contracte cu rezerviştii proveniţi din rândul cadrelor militare, soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, care au încetat raporturile de serviciu cu aceste instituţii şi îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (1).(2) În situaţia în care contractul prevăzut la alin. (1) se încheie în termen de 3 ani de la trecerea în rezervă, rezerviştii nu mai participă la instruirile anuale.(3) Durata primului contract, precum şi a următoarelor contracte încheiate în condiţiile prevăzute la alin. (1) sunt de maximum 3 ani fiecare. Secţiunea a 2-aÎndeplinirea serviciului militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar Articolul 21(1) Rezerviştii voluntari pot fi concentraţi sau mobilizaţi, după caz, pentru participare la instruire sau la misiuni în structurile în care sunt încadraţi, potrivit legii.(2) Rezerviştii voluntari sunt concentraţi/mobilizaţi şi pentru îndeplinirea unor misiuni în afara teritoriului naţional, în raport cu nevoile forţelor destinate apărării, potrivit legii.(3) Chemarea rezerviştilor voluntari, în situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), se face prin ordine de chemare, care cuprind motivele chemării şi perioada concentrării, întocmite şi înmânate prin grija structurilor în care sunt încadraţi, astfel:a)până la data de 20 decembrie a fiecărui an, pentru participarea la instruirile prevăzute în contract pentru anul următor; b)cu cel puţin 60 de zile înainte, pentru concentrările în vederea participării la misiuni cu o durată mai mare de 15 zile sau la alte forme de instruire neprevăzute expres în contract; c)imediat, la declararea stării de război, a mobilizării, instituirea stării de asediu, a stării de urgenţă, precum şi pe timpul antrenamentelor/exerciţiilor de mobilizare, precum şi altor activităţi stabilite prin ordin al şefului Statului Major General. (4) Modificările privind motivele chemării şi perioadele de desfăşurare ale instruirilor prevăzute la alin. (3) lit. a) se comunică rezerviştilor voluntari cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării acestora.(5) În perioada în care deţin calitatea de rezervist voluntar, cetăţenii nu pot fi mobilizaţi la locul de muncă şi nu pot fi folosiţi pentru prestări de servicii, în condiţiile legii. Articolul 22(1) Rezerviştii voluntari execută instruirea în unitatea la care sunt încadraţi, pe durata a 15 zile calendaristice, anual.(2) Modul de executare a instruirilor se stabileşte prin ordin al şefului Statului Major General.(3) Rezerviştii voluntari sunt obligaţi să se prezinte la unitatea militară, la solicitarea comandantului acesteia, pentru actualizarea datelor de evidenţă. Articolul 23Planificarea, organizarea, desfăşurarea şi evaluarea instruirii rezerviştilor voluntari, pe timpul concentrărilor pentru instruire, se stabilesc prin ordin al şefului Statului Major General. Articolul 24În baza ordinului de chemare, rezerviştii voluntari sunt obligaţi să înştiinţeze angajatorii cu care au încheiate raporturi de muncă sau de serviciu, despre participarea la concentrări, prezentând totodată documentele justificative, astfel: a)pentru instruirile prevăzute în contractul încheiat în condiţiile legii, înştiinţarea se face cu cel puţin 15 zile înainte de data prezentării la concentrare; b)pentru concentrările în vederea participării la misiuni sau instruiri cu o durată mai mare de 15 zile, înştiinţarea se face cu cel puţin 45 de zile înainte de termenul prevăzut pentru prezentarea la concentrare; c)imediat după primirea ordinului de chemare, în situaţiile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. c). Articolul 25(1) Pe durata concentrării, rezerviştii voluntari pot fi detaşaţi în alte structuri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, în condiţiile legii.(2) Competenţele cu privire la aprobarea detaşării rezerviştilor voluntari în condiţiile alin. (1), precum şi cu privire la durata acesteia sunt similare cu cele referitoare la personalul militar în activitate. Articolul 26(1) Raporturile de muncă sau de serviciu, după caz, dintre rezerviştii voluntari şi angajatori se suspendă, în condiţiile prevăzute de lege, pe perioada îndeplinirii misiunilor prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2).(2) Pe perioada îndeplinirii misiunilor prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), raporturile de muncă sau de serviciu prevăzute la alin. (1) nu pot înceta, din iniţiativa angajatorului, decât în urma dizolvării operatorilor economici ori a desfiinţării instituţiilor publice. În aceste situaţii, reconversia profesională a respectivelor persoane, pentru profesii care sunt cerute pe piaţa forţei de muncă, se asigură, în mod gratuit, de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă sau de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Secţiunea a 3-aÎncetarea serviciului militar în calitate de rezervist voluntar Articolul 27(1) Rezerviştilor voluntari le poate înceta contractul în următoarele situaţii:a)la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul, dacă una dintre părţi nu este de acord cu reînnoirea acestuia; b)la desfiinţarea funcţiilor pe care sunt încadraţi ca urmare a restructurării sau modificării prevederilor statelor de organizare ale unităţilor, în situaţia în care nu sunt posibilităţi de încadrare pe o altă funcţie vacantă în aceeaşi structură, corespunzător gradului, specialităţii militare şi pregătirii profesionale a acestora, în funcţie de necesităţile Ministerului Apărării Naţionale; c)cu acordul părţilor; d)la trecerea îndeplinirii serviciului militar activ; e)la împlinirea limitei de vârstă pentru scoaterea din evidenţa militară ca rezervist; f)pentru motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale; g)prin demisie; h)când se constată că, în mod nejustificat, se sustrag de la participarea la instruire sau la misiuni; i)când comit abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziţii legale; j)când, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, au fost condamnaţi la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării acesteia sau la o pedeapsă neprivativă de libertate, cu excepţia situaţiei în care cei condamnaţi au fost reabilitaţi sau amnistiaţi; k)ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; l)când nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (1); m)după retragerea, de către autorităţile competente, a avizului de securitate; n)la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a dispariţiei, respectiv a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii celui dispărut sau a punerii sub interdicţie a rezervistului voluntar; o)când sunt clasaţi „inapt pentru serviciul militar“ de către comisiile de expertiză medico-militară; p)când sunt clasaţi „apt limitat“ de comisiile prevăzute la lit. o); q)când pleacă în străinătate pe o perioadă mai mare de 60 de zile, cu excepţia situaţiilor când este trimis în misiune de Ministerul Apărării Naţionale; r)la încadrarea funcţiei cu personal care îndeplineşte serviciul militar activ, în situaţia în care nu sunt posibilităţi de încadrare pe o altă funcţie vacantă în aceeaşi structură, corespunzător gradului, specialităţii militare şi pregătirii profesionale a acestora, în funcţie de necesităţile Ministerului Apărării Naţionale; s)când încalcă prevederile art. 10; ş)la data decesului rezervistului voluntar. (2) Pe durata stării de urgenţă, precum şi pe timpul pregătirii şi executării misiunilor în afara teritoriului statului naţional, rezerviştilor voluntari nu le poate înceta contractul ca urmare a demisiei. Articolul 28(1) Contractul încetează de drept în situaţiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. a), d), e), k), n)-p) şi ş).(2) Contractul încetează ca urmare a deciziei comandanţilor sau şefilor structurilor militare care au semnat contractul, la propunerea comandanţilor sau şefilor direcţi, înaintată ierarhic, în situaţiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. b), c), h)-j), l), m) şi q-s). Articolul 29În situaţia în care termenele contractelor rezerviştilor voluntari expiră pe timpul pregătirii şi îndeplinirii unor misiuni în afara teritoriului statului român, acestea se prelungesc până la încetarea misiunii. Articolul 30Data şi motivele încetării contractului se comunică rezerviştilor voluntari în scris, printr-o trimitere de corespondenţă recomandată, de către comandantul structurii care a semnat contractul. Articolul 31Rezerviştii voluntari ale căror raporturi de serviciu încetează în condiţiile prevederilor art. 27 alin. (1) lit. g)-m), q) şi s) sunt obligaţi să restituie cheltuielile pentru selecţie şi instruire iniţială, proporţional cu perioada din primul contract rămasă neexecutată, precum şi prima de fidelitate acordată în baza art. 5 alin. (1) lit. b). Secţiunea a 4-aEvidenţa rezerviştilor voluntari Articolul 32Evidenţa rezerviştilor voluntari se realizează, potrivit actelor normative în vigoare, de către structurile cu care aceştia au încheiate contracte, precum şi de centrele militare pe a căror rază de responsabilitate domiciliază aceştia, pentru toate instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale. Articolul 33La încetarea contractului, rezerviştii voluntari sunt trecuţi în poziţia de rezervist, în rezerva de mobilizare, în condiţiile legii. Secţiunea a 5-aRaporturile cu angajatorii Articolul 34Structurile Ministerului Apărării Naţionale cu care cetăţenii au semnat angajamentul prevăzut la art. 14 alin. (5) au obligaţia să înştiinţeze angajatorii cu care aceştia au raporturi de muncă sau de serviciu, după caz, despre perioada în care are loc programul de instruire iniţială, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea acesteia. Articolul 35(1) Angajatorii suspendă raporturile de muncă sau de serviciu, după caz, cu rezerviştii voluntari şi cu persoanele care au semnat angajamentul prevăzut la art. 14 alin. (5), pe perioada participării acestora la concentrare/mobilizare, conform contractului, sau la instruirea iniţială prevăzută în angajament.(2) Raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor care au semnat angajamentul prevăzut la art. 14 alin. (5) nu pot înceta decât în condiţiile prevăzute la art. 26 alin. (2) Capitolul VDispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 36(1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2017.(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, capitolul V din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, cuprinzând art. 51-67, se abrogă. Articolul 37Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, cetăţenii români care îndeplinesc serviciul militar activ în una dintre formele prevăzute de lege, precum şi funcţionarii publici cu statut special din instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, la încetarea raporturilor de serviciu, în situaţia în care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. f), îşi pot exprima, în scris, opţiunea de a încheia contract în calitate de rezervist voluntar, în condiţiile legii. Articolul 38Contractele încheiate în temeiul art. 51 din Legea nr. 384/2006, cu modificările şi completările ulterioare, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, rămân valabile în măsura în care nu contravin prevederilor acesteia.Articolul 39Drepturile băneşti acordate rezerviştilor voluntari prevăzute în prezenta lege se supun reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate în domeniul fiscal şi al contribuţiilor sociale. Articolul 40Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei legi, anual se asigură, potrivit legii, sumele necesare în bugetul Ministerului Apărării Naţionale. Articolul 41În aplicarea prezentei legi, ministrul apărării naţionale este abilitat să emită norme metodologice, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Articolul 42(1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător cetăţenilor care consimt, pe bază de voluntariat, să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar şi rezerviştilor voluntari din instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale care, potrivit legii, au în structurile proprii această categorie de personal militar.(2) Prin expresiile „Ministerul Apărării Naţionale“ şi „ministrul apărării naţionale“, stabilite prin prezenta lege, se înţelege, după caz, instituţiile prevăzute la alin. (1), respectiv conducătorii acestora, iar prin „şeful Statului Major General“ se înţelege înlocuitorul conducătorilor acestor instituţii.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA p. PREŞEDINTELE SENATULUI, AUGUSTIN-CONSTANTIN MITU