LEGE Nr. 366
din 2 octombrie 2006
pentru ratificarea
Protocolului, adoptat la Erevan la 9 octombrie 2003, de amendare a Acordului
multilateral de baza privind transportul international pentru dezvoltarea
Coridorului Europa-Caucaz-Asia, semnat la Baku la 8 septembrie 1998
ACT EMIS DE: PARLAMENTUL
ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 826 din 6 octombrie 2006
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. 1. - Se ratifică Protocolul, adoptat la Erevan la
9 octombrie 2003, de amendare a Acordului multilateral de bază privind
transportul internaţional pentru dezvoltarea Coridorului Europa -Caucaz -Asia,
semnat la Baku la 8 septembrie 1998 şi ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr.
20/2000, aprobată prin Legea nr. 95/2000.
Art. 2. - Cu ocazia depunerii instrumentului de
ratificare se va formula următoarea declaraţie: „In cazul României, sintagma aplicarea
unei cote zero pe taxa pe valoarea adăugată (TVA), cuprinsă la pct. 3 din
Protocolul, adoptat la Erevan la 9 octombrie 2003, de amendare a Acordului
multilateral de bază privind transportul internaţional pentru dezvoltarea
Coridorului Europa - Caucaz-Asia, semnat la Baku la 8 septembrie 1998, se va
interpreta ca «aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată cu drept de
deducere pentru prestatori», în conformitate cu legislaţia naţională în
vigoare."
Art. 3. - (1) Pe teritoriul României se aplică
procedura simplificată de tranzit pentru mărfurile transportate pe calea ferată sub acoperirea scrisorii de
trăsură, întocmită conform „Regulilor uniforme privind contractul de transport
internaţional feroviar al mărfurilor (CIM)", apendicele B la Convenţia cu
privire la transporturile internaţionale feroviare (COTIF), semnată la Berna la
9 mai 1980 şi ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat nr.
100/1983.
(2) In punctele de trecere a frontierei dintre România şi statele participante la Acordul multilateral de
bază privind transportul internaţional pentru dezvoltarea Coridorului
Europa-Caucaz-Asia, semnat la Baku la 8 septembrie 1998, care aplică procedura
simplificată de tranzit pentru mărfurile transportate pe calea ferată sub
acoperirea scrisorii de trăsură, întocmită potrivit Convenţiei privind traficul
internaţional feroviar de mărfuri - SMGS, se va realiza transcrierea
scrisorilor de trăsură SMGS în scrisori de trăsură CIM la intrarea în ţară, iar
la ieşirea din ţară se va realiza transcrierea scrisorilor de trăsură CIM în
scrisori de trăsură SMGS.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ALEXANDRU PEREŞ
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
BOGDAN OLTEANU