Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul ILegea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 27 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 1(1) Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, denumită în continuare CNCAN, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului prin Secretariatul General al Guvernului.(2) Obiectul prezentei legi îl constituie reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare desfăşurate în scopuri exclusiv paşnice şi a altor activităţi care conduc la expunerea la radiaţii ionizante, astfel încât să se îndeplinească cerinţele de securitate nucleară, de securitate radiologică, de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante a personalului expus profesional, a pacientului, a mediului, a populaţiei şi a proprietăţii, cu riscuri minime, în conformitate cu reglementările şi cu respectarea obligaţiilor ce decurg din convenţiile şi acordurile internaţionale la care România este parte.(3) Prevederile prezentei legi se aplică tuturor situaţiilor de expunere planificată, existentă sau de urgenţă.(4) Pentru toate situaţiile de expunere prevăzute la alin. (3) se aplică un sistem corespunzător de control reglementat care asigură sistemul de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante bazat pe principiile de justificare, optimizare şi limitare a dozelor. 2. La articolul 2, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: c)producerea, amplasarea, construcţia, furnizarea, închirierea, transferul, manipularea, deţinerea, utilizarea, depozitarea intermediară, dezafectarea, transportul, tranzitul, importul, exportul şi transferul intracomunitar al instalaţiilor radiologice, inclusiv al instalaţiilor de gestionare a deşeurilor radioactive; 3. La articolul 2, după litera c) se introduc trei noi litere, literele c1)-c3), cu următorul cuprins: c1) producerea, fabricarea, furnizarea, închirierea, transferul, manipularea, deţinerea, prelucrarea, utilizarea, reciclarea, depozitarea intermediară, transportul, tranzitul, importul, exportul şi transferul intracomunitar al materialelor radioactive şi surselor radioactive, după caz; c2) producerea, fabricarea, furnizarea, transferul, manipularea, deţinerea, prelucrarea, utilizarea, depozitarea intermediară, transportul, tranzitul, importul, exportul şi transferul intracomunitar al materialelor nucleare, inclusiv al combustibilului nuclear proaspăt şi uzat; c3) transferul, manipularea, deţinerea, predepozitarea, depozitarea intermediară, depozitarea definitivă, transportul, tranzitul, importul, exportul şi transferul intracomunitar al deşeurilor radioactive; 4. La articolul 2, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins: e)producerea, fabricarea, închirierea, transferul, deţinerea, exportul, importul şi transferul intracomunitar al materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor prevăzute în anexa nr. 1; 5. La articolul 2, după litera h) se introduce o nouă literă, litera h1), cu următorul cuprins: h1) proiectarea şi executarea construcţiilor cu specific nuclear; 6. La articolul 2, după litera i) se introduc cinci noi litere, literele j)-n), cu următorul cuprins: j)fabricarea, importul, exportul şi tranzitul de produse destinate consumului care au fost iradiate, care conţin sau au fost contaminate cu materiale radioactive; k)activităţile care conduc la expunerea lucrătorilor sau populaţiei la radon şi toron ori descendenţii acestora din interior, la expunerea externă generată de materiale de construcţii, precum şi situaţii de expunere prelungită cauzată de efectele pe termen lung ale unei urgenţe sau ale unei activităţi umane din trecut; l)amplasamentele contaminate cu substanţe minerale asociate în zăcământ cu uraniu sau toriu sau cu contaminare radioactivă reziduală rezultată dintr-un accident radiologic sau nuclear, după ce starea de urgenţă a fost declarată terminată; m)activităţile umane care implică prezenţa surselor naturale de radiaţii ce conduc la o creştere semnificativă a expunerii lucrătorilor sau a populaţiei, inclusiv exploatarea aeronavelor în ceea ce priveşte expunerea echipajelor în timpul zborului, extracţia şi prelucrarea substanţelor minerale asociate în zăcământ cu uraniu sau toriu şi a altor materii prime care, în procesul de extragere şi pe fluxul tehnologic de prelucrare, conduc la o creştere a concentraţiilor de radionuclizi naturali în produse intermediare şi reziduuri, precum şi prelucrarea materialelor care conţin radionuclizi naturali; n)pregătirea, planificarea şi răspunsul pentru toate situaţiile de expunere la radiaţii ionizante în scopul protecţiei sănătăţii populaţiei, lucrătorilor şi a lucrătorilor în situaţii de urgenţă. 7. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 4(1) CNCAN, autoritate competentă în domeniul nuclear, de interes public naţional, exercită atribuţiile de reglementare, autorizare şi control prevăzute în prezenta lege. 8. La articolul 4, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) şi (12), cu următorul cuprins: (11) CNCAN are sediul principal în municipiul Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 14, sectorul 5, iar sediul secundar în municipiul Bucureşti, str. Locotenent Zalic nr. 4, sectorul 6. (12) CNCAN este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului. 9. La articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: (2) Organizarea şi funcţionarea CNCAN se aprobă prin hotărâre a Guvernului. 10. La articolul 4, după alineatul (22) se introduc două noi alineate, alineatele (23) şi (24), cu următorul cuprins: (23) Salarizarea personalului CNCAN se face potrivit prevederilor legale în vigoare privind salarizarea, aplicabile personalului plătit din fonduri publice. (24) Numărul maxim de posturi al CNCAN este de 170, exclusiv preşedintele şi membrii cabinetului demnitarului, organizat conform legii. 11. La articolul 4, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: (4) Tarifele de autorizare a activităţilor prevăzute la art. 2 se fac venit la bugetul de stat. 12. La articolul 4, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins: (6) În exercitarea atribuţiilor, CNCAN utilizează compartimente teritoriale fără personalitate juridică, înfiinţate prin ordin al preşedintelui CNCAN, precum şi institute tehnice-suport, înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, în vederea efectuării studiilor de specialitate. 13. La articolul 5, alineatele (1), (2), (6) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins : Articolul 5(1) CNCAN emite reglementări, general obligatorii şi ghiduri, pentru detalierea cerinţelor generale de securitate nucleară, de securitate radiologică de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante, privind sistemele de management în domeniul nuclear, de control al neproliferării armelor nucleare, de protecţie fizică, de transport al materialelor radioactive, de gestionare a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat, de planificare, pregătire şi răspuns în situaţii de urgenţă nucleară sau radiologică, de realizare a produselor şi serviciilor destinate instalaţiilor nucleare şi radiologice, precum şi orice alte reglementări necesare activităţii de autorizare şi control în domeniul nuclear.(2) CNCAN elaborează strategia şi politica de reglementare, autorizare şi control în domeniul securităţii nucleare, al securităţii radiologice, al protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante, al controlului neproliferării armelor nucleare, al protecţiei fizice a materialelor şi instalaţiilor nucleare, al transportului materialelor radioactive şi al securităţii nucleare a gestionării deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat, al planificării, pregătirii şi răspunsului în situaţii de urgenţă nucleară sau radiologică, ca parte a Strategiei naţionale de dezvoltare a domeniului nuclear, şi care se aprobă prin hotărâre a Guvernului......... ................ ................ ................ ........ .......... (6) CNCAN revizuieşte reglementările ori de câte ori este necesar, pentru corelarea cu legislaţia Uniunii Europene, cu standardele internaţionale şi convenţiile internaţionale ratificate din domeniu la care România este parte, şi va dispune măsurile necesare pentru aplicarea acestora, ţinând cont de experienţa în activitate, de informaţiile obţinute în urma procesului decizional şi de evoluţiile tehnologice ale activităţilor de cercetare relevante.(7) CNCAN elaborează regulamentul de tarife pentru autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, ori de câte ori este necesar, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. 14. La capitolul II, titlul secţiunii 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: Secţiunea 1Notificarea, înregistrarea, emiterea de autorizaţii şi permise de exercitare a activităţilor nucleare 15. După titlul secţiunii 1 se introduce un nou articol, articolul 71, cu următorul cuprins: Articolul 71 (1) Notificarea este obligatorie pentru activităţile prevăzute la art. 2, cu excepţia celor prevăzute la lit. n), înainte de începerea desfăşurării activităţilor respective.(2) CNCAN stabileşte dacă activităţile notificate se supun regimului de autorizare sau se exceptează conform criteriilor şi limitelor prevăzute la art. 16.(3) Regimul de autorizare constă în înregistrare, emiterea de autorizaţii şi permise de exercitare, după caz.(4) În cazul depunerii unei solicitări de înregistrare sau de autorizare pentru activităţile prevăzute la art. 2, nu este necesară o notificare separată.(5) CNCAN stabileşte, prin reglementări specifice, în conformitate cu prevederile art. 5, cerinţele şi informaţiile care trebuie furnizate împreună cu notificarea, solicitarea de înregistrare, de autorizare şi de eliberare a permiselor de exercitare. 16. La articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 8(1) Activităţile prevăzute la art. 2 se autorizează de CNCAN prin emiterea unui certificat de înregistrare sau a unei autorizaţii, după caz. 17. La articolul 8 alineatul (11), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins: a)transportul dispozitivelor generatoare de radiaţii ionizante şi activităţile de utilizare a aparaturii de control dozimetric, a sistemelor de detecţie a radiaţiilor ionizante şi a mijloacelor de protecţie individuală la radiaţii ionizante; b)cele prevăzute la art. 2 lit. h) şi n); 18. La articolul 8, alineatele (2)-(5) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins :(2) Autorizaţia şi certificatul de înregistrare se eliberează persoanelor juridice, la cererea acestora, dacă fac dovada că respectă prevederile prezentei legi şi ale reglementărilor specifice.(3) Autorizaţia şi certificatul de înregistrare se eliberează şi unităţilor fără personalitate juridică, constituite conform legii, nominalizate în anexa nr. 4, dacă fac dovada că respectă prevederile prezentei legi şi ale reglementărilor specifice.(4) Autorizaţia şi certificatul de înregistrare se eliberează de CNCAN pe niveluri de exigenţă, în funcţie de riscurile asociate ale activităţii desfăşurate în conformitate cu reglementările specifice elaborate de CNCAN în baza prevederilor art. 5.(5) Autorizaţiile şi certificatele de înregistrare pot fi folosite numai în scopul pentru care au fost eliberate, cu respectarea limitelor şi a condiţiilor precizate în acestea......... ................ ................ ................ ................ ......... (7) Autorizarea unei faze de realizare, de funcţionare şi de dezafectare, după caz, a oricărei instalaţii nucleare ori radiologice se poate face numai dacă fazele anterioare au primit autorizaţiile necesare. 19. La articolul 8 alineatul (8), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins: g)exploatarea sau utilizarea; 20. La articolul 8 alineatul (8), după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins: m)controlul postînchidere. 21. La articolul 8, alineatul (9) se modifică şi va avea următorul cuprins:(9) Pentru fazele de realizare, de funcţionare şi de dezafectare, după caz, a instalaţiilor nucleare şi radiologice se pot elibera autorizaţii parţiale. 22. La articolul 9, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 9(1) Titularul autorizaţiei prevăzute la art. 8 va utiliza în activităţile menţionate la art. 2 lit. a)-c3), k) şi m) numai personal care este posesor al unui permis de exercitare, valabil pentru aceste activităţi......... ................ ................ ................ ................ ........ (3) Permisul de exercitare se eliberează, în baza unei evaluări şi examinări, de către CNCAN sau de către titularul de autorizaţie, numai pentru personalul propriu şi lucrătorii externi, conform prevederilor reglementărilor specifice emise de CNCAN potrivit dispoziţiilor art. 5. 23. La articolul 10, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:(4) Pentru a se elibera autorizaţia sau permisul de exercitare, solicitantul trebuie să achite la Trezoreria Statului tarifele pentru autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, în conformitate cu regulamentul prevăzut la art. 5 alin. (7). 24. La articolul 18, partea introductivă şi litera n) ale alineatului (1) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 18(1) Autorizaţiile şi certificatele de înregistrare prevăzute la art. 8 se eliberează numai dacă solicitantul îndeplineşte următoarele condiţii, după caz:........ ................ ................ ................ ................ ......... n)instituie şi menţine un sistem propriu, conform actelor normative în vigoare, aprobat de CNCAN, în ceea ce priveşte prevenirea, pregătirea, răspunsul, investigarea/evaluarea post-eveniment şi refacerea/reabilitarea la situaţii de urgenţă nucleară sau radiologică; 25. La articolul 20, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 20(1) Transportul combustibilului nuclear pe căile publice de transport rutier, feroviar, pe ape teritoriale şi pe calea aerului de la instalaţiile nucleare ori de la locurile în care acesta este ţinut în custodie se efectuează numai de către transportatori autorizaţi în acest scop, în conformitate cu prevederile art. 8 şi 18. 26. Articolul 21 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 21Utilizarea mijloacelor de transport amenajate special pentru transportul combustibilului nuclear, al materialelor nucleare, al produselor radioactive şi al deşeurilor radioactive este permisă numai atunci când transportatorul este în posesia unei autorizaţii pentru mijlocul de transport respectiv eliberată de CNCAN. 27. La articolul 24, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 24(1) Este obligatorie autorizarea sistemelor de management în domeniul nuclear al activităţilor de proiectare, amplasare, aprovizionare, fabricare, furnizare de servicii, construcţie, montaj, punere în funcţiune, exploatare, dezafectare sau conservare, pentru instalaţiile nucleare şi pentru produsele, serviciile şi sistemele care sunt clasificate ca fiind importante pentru securitatea nucleară. 28. La articolul 25 alineatul (1), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins: a)asigurarea şi menţinerea securităţii nucleare, protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante, protecţiei fizice, planurilor proprii de răspuns în situaţie de urgenţă nucleară sau radiologică şi managementului în domeniul nuclear pentru activităţile desfăşurate sau a surselor de radiaţii asociate acestora, precum şi evidenţei stricte a materialelor nucleare şi radioactive şi a tuturor surselor radioactive, supuse controlului reglementat; b)respectarea limitelor şi condiţiilor tehnice prevăzute în autorizaţie sau în certificatul de înregistrare şi raportarea oricăror depăşiri, conform reglementărilor specifice; 29. La articolul 25 alineatul (1), după litera e) se introduc două noi litere, literele f) şi g), cu următorul cuprins: f)notificarea imediată, către CNCAN şi Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a oricărei situaţii de urgenţă în legătură cu activităţile autorizate şi întreprinderea măsurilor necesare pentru reducerea consecinţelor acesteia, conform reglementărilor specifice privind situaţiile de urgenţă nucleară şi radiologică; g)raportarea imediată, către CNCAN, a pierderii, furtului, deversării şi scurgerii, precum şi a utilizării ori eliberării neautorizate, după caz, a surselor radioactive supuse controlului reglementat. 30. La articolul 27, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)să elaboreze un program de pregătire a dezafectării şi să îl prezinte spre aprobare CNCAN, în conformitate cu reglementările emise conform art. 5; 31. La articolul 29, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 29(1) Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept public sau privat care extrag sau prelucrează substanţe minerale asociate în zăcământ cu uraniu sau toriu sau substanţe care sunt susceptibile de a conţine materiale radioactive în fluxul tehnologic de prelucrare, incluzând cercetarea şi procesele secundare relevante aferente, au obligaţia să ia măsuri de verificare a materialelor şi a utilajelor pe întregul ciclu de producţie, manipulare, transport şi depozitare, pentru a constata dacă acestea prezintă o concentraţie a activităţii sau o activitate totală care depăşeşte, la un moment dat, limitele de exceptare din reglementările prevăzute la art. 16. 32. La articolul 29, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins: (11) Sectoarele de activităţi industriale cărora li se aplică prevederile alin. (1) se detaliază în reglementările specifice emise de CNCAN conform art. 5. 33. La articolul 29, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:(2) Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept public sau privat care desfăşoară alte activităţi decât cele menţionate la alin. (1), în care lucrătorii sau populaţia sunt expuşi la radon, toron, descendenţii acestora sau la alte radiaţii ionizante, datorate mediului natural, şi persoanele fizice şi persoanele juridice care exploatează aeronave au obligaţia să ia măsuri de evaluare pentru a constata dacă activităţile desfăşurate conduc la un moment dat la expunerea lucrătorilor sau a populaţiei peste limitele de doză pentru activităţile respective, conform reglementărilor specifice emise de CNCAN potrivit prevederilor art. 5.(3) Dacă rezultatele evaluărilor prevăzute la alin. (1) şi (2) arată depăşirea limitelor sau criteriilor de exceptare din reglementările prevăzute la art. 16 ori a limitelor de doză prevăzute în reglementările specifice emise de CNCAN în baza art. 5, activitatea respectivă este tratată ca situaţie de expunere planificată şi este supusă controlului reglementat prevăzut în prezenta lege. 34. La articolul 29, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept public sau privat care deţin amplasamente contaminate cu materiale radioactive elaborează şi implementează strategii de protecţie optimizată pentru gestionarea amplasamentelor respective care cuprind:a)delimitarea zonelor afectate şi identificarea populaţiei afectate; b)evaluarea gradului de expunere a diferitelor grupuri de populaţie; c)evaluarea necesităţii şi amplorii măsurilor de protecţie care urmează să fie aplicate; d)adoptarea de măsuri de protecţie în conformitate cu reglementările emise în temeiul art. 5; e)implementarea de măsuri de remediere în conformitate cu reglementările emise în conformitate cu art. 5. 35. La articolul 32 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)să încheie un proces-verbal de control în care să consemneze rezultatele controlului, acţiunile corective dispuse, termenele de rezolvare a acestora, şi să comunice rezultatele controlului persoanei fizice sau juridice supuse controlului; 36. La articolul 32, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Rezumatele programelor de control şi principalele rezultate ale punerii în aplicare a controalelor constituie informaţii de interes public şi se publică periodic pe site-ul oficial al CNCAN, cu respectarea regimului datelor cu caracter personal. 37. La articolul 35, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins: a1) stabileşte limite de doză pentru situaţiile de expunere planificată şi niveluri de referinţă pentru situaţiile de expunere existentă şi de urgenţă; 38. La articolul 35, literele c) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins: c)aprobă, în procesul de autorizare şi pe toată durata perioadei de funcţionare, planurile de răspuns la urgenţă radiologică şi nucleară ale titularului de autorizaţie;........ ................ ................ ................ ................ ........ h)controlează, potrivit legii, aplicarea legislaţiei europene, a prevederilor tratatelor internaţionale şi a reglementărilor naţionale în vigoare privind controlul garanţiilor, protecţia fizică, traficul ilicit, transportul materialelor nucleare şi radioactive, protecţia împotriva radiaţiilor, cerinţe pentru sistemul de management în domeniul nuclear, securitatea nucleară a instalaţiilor nucleare şi radiologice, gestionarea combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive şi planificarea, pregătirea şi răspunsul la situaţiile de urgenţă radiologică şi nucleară; 39. La articolul 35, după litera k) se introduce o nouă literă, litera k1), cu următorul cuprins: k1) asigură furnizarea informaţiilor din domeniul său de competenţă necesare pentru informarea populaţiei susceptibile de a fi afectată, respectiv informarea imediată a populaţiei efectiv afectate, cu privire la detaliile urgenţei, la măsurile care trebuie luate, după caz, în cadrul Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţă prevăzut de lege, în cazul unei urgenţe radiologice sau nucleare; 40. La articolul 35, litera m) se modifică şi va avea următorul cuprins: m)constituie punct naţional de contact pentru controlul reglementat al protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante, securităţii nucleare şi radiologice, gestionării deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat, garanţiilor nucleare, protecţiei fizice a materialelor, instalaţiilor nucleare şi radiologice, prevenirii şi combaterii traficului ilicit de materiale nucleare şi radioactive, precum şi al urgenţelor radiologice şi/sau nucleare; 41. La articolul 35 , după litera t) se introduc şapte noi litere , literele ţ)-z), cu următorul cuprins: ţ)controlează, în cooperare cu alte autorităţi care au, potrivit legii, atribuţii în domeniu, implementarea strategiei de gestionare a situaţiilor de expunere existentă, aprobată prin hotărâre a Guvernului; u)controlează implementarea strategiei de identificare a amplasamentelor contaminate, în cooperare cu alte autorităţi care au, potrivit legii, atribuţii în domeniu; v)controlează implementarea planului naţional de acţiune pentru abordarea riscurilor pe termen lung rezultate din expunerile la radon, denumit în continuare planul naţional de acţiune la radon, în cooperare cu alte autorităţi care au, potrivit legii, atribuţii în domeniu; w)colaborează cu Ministerul Sănătăţii şi alte autorităţi competente, după caz, în vederea elaborării planului naţional de acţiune la radon, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului; x)colaborează cu institute de specialitate pentru identificarea zonelor unde media anuală a concentraţiei de radon, într-un număr semnificativ de clădiri, se preconizează că va depăşi nivelul naţional de referinţă prevăzut în reglementările specifice emise conform art. 5; y)colaborează cu institute de specialitate pentru identificarea locuinţelor unde media anuală a concentraţiei de radon depăşeşte nivelul naţional de referinţă prevăzut în reglementările specifice emise conform art. 5 şi pentru a stabili, după caz, măsuri de reducere a concentraţiilor de radon în locuinţele respective; z)ţine evidenţa persoanelor juridice, deţinătoare de surse radioactive, aflate sub controlul reglementat al CNCAN, precum şi a surselor radioactive deţinute de acestea. 42. La articolul 37, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
(5) CNCAN, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi alte autorităţi competente în domeniu, elaborează strategia de identificare a amplasamentelor contaminate, aprobată prin hotărâre a Guvernului. 43. La articolul 38, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (21) şi (22), cu următorul cuprins: (21) Se interzic adăugarea deliberată de substanţe radioactive în producerea alimentelor, a hranei pentru animale şi a produselor cosmetice, precum şi importul sau exportul unor asemenea produse. (22) Se interzic adăugarea deliberată de substanţe radioactive în fabricarea jucăriilor şi a ornamentelor personale, precum şi importul sau exportul unor asemenea produse. 44. După articolul 39 se introduce un nou articol, articolul 391, cu următorul cuprins: Articolul 391 Ministerul Sănătăţii are următoarele atribuţii: a)stabileşte şi revizuieşte ori de câte ori este cazul nivelurile de referinţă în diagnostic; b)stabileşte constrângeri de doză pentru expunerea persoanelor implicate în îngrijirea şi susţinerea pacienţilor şi a voluntarilor care participă la cercetarea medicală sau biomedicală; c)elaborează şi revizuieşte ori de câte ori este necesar criteriile de prescriere pentru expunerile în scopuri medicale; d)stabileşte procedurile pentru efectuarea auditurilor clinice şi controlează implementarea acestora; e)verifică respectarea nivelurilor de referinţă în diagnostic şi a criteriilor de prescriere pentru expunerile medicale şi impune măsuri corective, după caz; f)organizează, în colaborare cu CNCAN şi Ministerul Educaţiei Naţionale sistemul de instruire şi perfecţionare a profesioniştilor din sănătate care necesită competenţe specifice în domeniul practicilor medicale cu radiaţii ionizante; g)participă la elaborarea şi implementarea planului naţional de acţiune împotriva riscurilor prezentate de expunerile la radonul din locuinţe, clădirile cu acces public şi locurile de muncă, în limita ariei de competenţă; h)elaborează materiale de informare, educare şi comunicare cu privire la riscurile pentru sănătate datorate expunerii la radon; i)furnizează informaţii privind riscul pentru sănătate asociat expunerilor la radon. 45. Articolul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 40(1) Managementul situaţiilor de urgenţă nucleară şi radiologică este integrat Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă prevăzut de lege şi cuprinde procesul de prevenire, pregătire, răspuns, investigare/evaluare post-eveniment şi refacere/reabilitare la situaţii de urgenţă nucleară sau radiologică.(2) Managementul situaţiilor de urgenţă nucleară şi radiologică se realizează pentru situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (3), în conformitate cu principiile aplicabile de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante.(3) În procesul de prevenire şi pregătire, managementul situaţiilor de urgenţă trebuie să asigure identificarea şi evaluarea pericolelor şi consecinţelor potenţiale ale unei situaţii de urgenţă radiologică sau nucleară şi dezvoltarea unei strategii de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante, justificată şi optimizată, care să sprijine luarea deciziilor pentru implementarea măsurilor de protecţie şi a altor măsuri în vederea îndeplinirii obiectivelor răspunsului la urgenţă. (4) Cerinţele privind dezvoltarea, implementarea şi menţinerea procesului de prevenire, pregătire, răspuns, investigare/evaluare posteveniment şi refacere/reabilitare la situaţiile de urgenţă radiologică şi nucleară sunt detaliate în reglementări specifice elaborate de CNCAN în consultare cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. 46. După articolul 42 se introduce un nou articol, articolul 421, cu următorul cuprins: Articolul 421 În cazul locurilor de muncă identificate conform planului naţional de acţiune la radon, prevăzut la art. 35 lit. v), angajatorul notifică CNCAN depăşirea nivelului naţional de referinţă, conform reglementărilor specifice emise de CNCAN. 47. La articolul 44, partea introductivă şi litera b) ale alineatului (1) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 44(1) Efectuarea unei activităţi dintre cele prevăzute la art. 2, la art. 24 alin. (1), la art. 28 alin. (2) şi la art. 38 alin. (1), fără a avea autorizaţia corespunzătoare prevăzută de lege, precum şi nerespectarea art. 38 alin. (21) şi (22) constituie infracţiune şi se pedepseşte după cum urmează: ........ ................ ................ ................ ................ ........ ............ b)cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, nerespectarea art. 38 alin. (21) şi (22) şi efectuarea neautorizată a unor activităţi prevăzute la: art. 2 lit. a) privitoare la punerea în funcţiune, funcţionarea de probă, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul şi exportul instalaţiilor nucleare; art. 2 lit. c), dacă instalaţiile radiologice, materialele nucleare sau radioactive, deşeurile radioactive şi generatoarele de radiaţii prezintă un risc nuclear ori radiologic deosebit; art. 2 lit. e) şi f) şi art. 28 alin. (2), dacă materialele nucleare sau radioactive, deşeurile radioactive şi generatoarele de radiaţii prezintă un risc nuclear ori radiologic deosebit. 48. La articolul 48, literele l) şi q) se modifică şi vor avea următorul cuprins: l)nerespectarea obligaţiilor de notificare şi raportare prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. f) şi g) la termenele stabilite prin reglementările specifice;........ ................ ................ ................ ................ ........ ............ q)nerespectarea obligaţiei de notificare potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. (1), precum şi a obligaţiei de a lua măsuri de verificare conform art. 29; 49. Articolul 56 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 56Controlul de garanţii nucleare în România se realizează în conformitate cu legislaţia naţională şi a Uniunii Europene aplicabilă în vigoare, precum şi cu tratatele, convenţiile şi acordurile internaţionale la care România este parte. 50. La anexa nr. 2, punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: 2. activitate nucleară - orice practică umană care introduce surse de radiaţii sau căi de expunere suplimentare, extinde expunerea la un număr mai mare de persoane sau modifică reţeaua de căi de expunere, plecând de la sursele de radiaţii existente, mărind astfel expunerea ori probabilitatea expunerii persoanelor sau numărul de persoane expuse, şi care este gestionată ca situaţie de expunere planificată; 51. La anexa nr. 2, după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 31, cu următorul cuprins: 31. autorizare - înregistrarea unei activităţi sau obţinerea autorizaţiei pentru aceasta; 52. La anexa nr. 2, punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: 4. autorizaţie - documentul emis de CNCAN prin care se acordă permisiunea de a desfăşura o activitate nucleară în conformitate cu prevederile prezentei legi, cu reglementările în vigoare şi cu condiţiile specifice prevăzute în acel document; 53. La anexa nr. 2, după punctul 6 se introduc cinci noi puncte, punctele 61-65, cu următorul cuprins: 61. contaminare - prezenţa neintenţionată sau nedorită a substanţelor radioactive pe suprafeţe ori în interiorul solidelor, lichidelor sau al gazelor ori în corpul uman; 62. control de garanţii nucleare - ansamblul măsurilor prevăzute pentru a depista rapid deturnarea de cantităţi semnificative de materiale nucleare, de la activităţi nucleare paşnice spre fabricarea de arme nucleare sau de alte dispozitive nucleare improvizate sau dispozitive de dispersie radiologică ori pentru scopuri necunoscute şi pentru a împiedica o astfel de deturnare; controlul de garanţii nucleare se aplică tuturor activităţilor care implică materiale, dispozitive, echipamente şi informaţii pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare improvizate sau dispozitive de dispersie radiologică; 63. control reglementat - orice formă de reglementare, autorizare şi control aplicată activităţilor umane pentru asigurarea respectării cerinţelor privind protecţia împotriva radiaţiilor; 64. depozitare definitivă - amplasarea şi păstrarea deşeurilor radioactive într-un depozit amenajat sau la o anumită locaţie, amenajată şi autorizată de CNCAN, fără intenţia de a fi recuperate; termenul de depozitare definitivă include şi eliberările directe, aprobate, de efluenţi radioactivi în mediu; 65. depozitare intermediară - păstrarea materialelor radioactive, inclusiv a combustibilului uzat, a surselor radioactive sau a deşeurilor radioactive, într-o instalaţie cu intenţia recuperării; 54. La anexa nr. 2, punctul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins: 8. dispozitive generatoare de radiaţii ionizante - dispozitivele capabile să genereze radiaţii ionizante precum raze X, neutroni, electroni sau alte particule încărcate; 55. La anexa nr. 2, după punctul 8 se introduc cinci noi puncte , punctele 81-85, cu următorul cuprins: 81. expunere - acţiunea de a expune sau condiţia de a fi expus la radiaţiile ionizante emise în afara organismului, denumită expunere externă, sau în interiorul acestuia, denumită expunere internă; 82. faza de realizare - oricare dintre fazele de amplasare, proiectare, construcţie, montaj şi punere în funcţiune; 83. faza de funcţionare - oricare dintre fazele de producere, funcţionare de probă, exploatare, utilizare, reparare, întreţinere, modificare şi conservare; 84. faza de dezafectare - oricare dintre fazele de dezafectare, remediere, închidere şi control postînchidere; 85. instalaţie de gestionare a deşeurilor radioactive - orice instalaţie a cărei principală destinaţie este gestionarea deşeurilor radioactive; 56. La anexa nr. 2, punctul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins: 11. institut tehnic-suport - unitate cu atribuţii de expertiză, studii privind amplasamentele instalaţiilor nucleare, fizica reactorilor, examinări nedistructive, analize şi evaluări de securitate nucleară, dezafectarea instalaţiilor nucleare, implementarea şi evaluarea sistemelor de management în domeniul nuclear, evaluări ale instalaţiilor de deşeuri radioactive, precum şi studii de cercetare-dezvoltare în domeniul securităţii nucleare, protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante, managementului deşeurilor radioactive, radioactivităţii naturale şi induse a mediului, radioecologiei şi radiobiologiei, urgenţelor radiologice în caz de accident nuclear, în conformitate cu cerinţele naţionale şi internaţionale; 57. La anexa nr. 2, după punctul 11 se introduc cinci noi puncte , punctele 111-115, cu următorul cuprins: 111. înregistrare - permisiunea de a desfăşura o activitate nucleară în condiţiile prevăzute de lege şi în condiţiile specifice stabilite de CNCAN, printr-o procedură simplificată, prin eliberarea de către CNCAN a unui certificat de înregistrare; 112. închidere - finalizarea tuturor operaţiunilor la un anumit timp după amplasarea deşeurilor radioactive într-o instalaţie de depozitare definitivă, inclusiv a amenajărilor tehnice finale sau alte lucrări necesare pentru a aduce instalaţia într-o stare care va fi sigură pe termen lung; 113. limită de doză - valoarea dozei efective (după caz, a dozei efective angajate) sau a dozei echivalente dintr-o perioadă specificată, care nu este depăşită pentru o persoană; 114. lucrător extern - orice lucrător expus care nu este angajat de întreprinderea responsabilă de zonele supravegheate şi controlate, dar care desfăşoară activităţi în aceste zone, inclusiv ucenici şi studenţi; 115. lucrător în situaţii de urgenţă - orice persoană cu atribuţii clar definite pentru răspunsul la urgenţă; lucrătorii în situaţii de urgenţă includ lucrătorii angajaţi, direct sau indirect, de solicitanţii sau titularii de autorizaţie, precum şi personalul de intervenţie din cadrul serviciilor profesioniste, private şi voluntare dedicate situaţiilor de urgenţă; lucrătorii în situaţii de urgenţă care nu au fost desemnaţi în această calitate în prealabil nu trebuie să fi fost în mod necesar lucrători în situaţii de urgenţă anterior producerii urgenţei; 58. La anexa nr. 2, punctul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins: 15. material radioactiv - orice material care conţine substanţe radioactive; 59. La anexa nr. 2, după punctul 16 se introduc două noi puncte, punctele 161 şi 162, cu următorul cuprins: 161. măsuri de protecţie - măsuri, altele decât măsurile de remediere, în scopul evitării sau reducerii dozelor care ar putea fi primite în absenţa respectivelor măsuri, într-o situaţie de expunere de urgenţă sau o situaţie de expunere existentă; 162. măsuri de remediere - îndepărtarea unei surse de radiaţii sau reducerea magnitudinii acesteia, din punctul de vedere al activităţii ori al cantităţii, sau întreruperea căilor de expunere sau reducerea impactului acestora în vederea evitării ori reducerii dozelor la care ar putea fi expuşi subiecţii în lipsa acestor măsuri într-o situaţie de expunere existentă; 60. La anexa nr. 2, punctul 17 se abrogă. 61. La anexa nr. 2, după punctul 18 se introduc nouă noi puncte , punctele 181-189, cu următorul cuprins : 181. monitorizare a parametrilor mediului - măsurarea debitelor dozei externe cauzate de substanţele radioactive din mediu sau a concentraţiei de radionuclizi; 182. nivel de referinţă - într-o situaţie de expunere de urgenţă sau într-o situaţie de expunere existentă, nivelul dozei efective sau al dozei echivalente sau al concentraţiei activităţii peste care se consideră inadecvată acceptarea expunerilor ca rezultat al situaţiei de expunere respective, chiar dacă nu este o limită care nu poate fi depăşită; 183. notificare - transmiterea informaţiilor, în formă scrisă, către CNCAN prin care se comunică intenţia de a desfăşură o activitate în domeniul de aplicare al prezentei legi; 184. permis de exercitare a activităţilor nucleare - documentul care permite posesorului să desfăşoare activităţi autorizate în domeniul nuclear; 185. personal expus profesional - persoană salariată sau care desfăşoară activităţi independente, supusă unei expuneri la locul de muncă cauzată de o practică aflată sub incidenţa prezentei legi şi care poate fi expusă unor doze ce depăşesc una dintre limitele de doză stabilite pentru expunerea publică; 186. plan de răspuns în situaţii de urgenţă - descrierea măsurilor de planificare, inclusiv a obiectivelor, politicilor, autorităţii şi responsabilităţilor, a răspunsului corespunzător în cazul unei situaţii de expunere de urgenţă pe baza evenimentelor postulate şi a scenariilor conexe; 187. populaţie - persoane care pot fi supuse expunerii publice; 188. postînchidere - faza de după închiderea unei instalaţii de depozitare definitive a deşeurilor radioactive; 189. predepozitarea deşeurilor radioactive - oricare dintre activităţile efectuate înainte de depozitarea definitivă, precum sortarea, caracterizarea, colectarea, tratarea, condiţionarea, depozitarea intermediară, inclusiv prepararea coletelor de depozitare definitivă; 62. La anexa nr. 2, punctul 19 se abrogă . 63. La anexa nr. 2, punctul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins: 20. prepararea minereurilor de uraniu şi toriu - prelucrarea minereurilor de uraniu şi toriu în laboratoare de analize fizico-chimice, laboratoare tehnologice, staţii-pilot şi instalaţii industriale, conservarea şi dezafectarea instalaţiilor de prelucrare, inclusiv depozitarea definitivă a deşeurilor radioactive şi remedierea mediului contaminat; 64. La anexa nr. 2, după punctul 20 se introduc trei noi puncte, punctele 201-203, cu următorul cuprins: 201. principiul justificării - principiu potrivit căruia decizia de introducere a unei practici se justifică, în sensul că decizia respectivă se ia cu intenţia de a se asigura că beneficiile care rezultă de pe urma practicii pentru persoane şi societate în general sunt mai mari decât efectele negative asupra sănătăţii pe care le poate avea; decizia de introducere sau de modificare a unei căi de expunere pentru situaţiile de expunere existentă, respectiv orice propunere de răspuns pentru situaţiile de expunere de urgenţă se justifică, în sensul că acestea ar trebui să facă mai mult bine decât rău; 202. principiul limitării dozelor - principiu potrivit căruia, în situaţiile de expunere planificată şi în situaţiile de expunere de urgenţă, suma dozelor la care este expusă o persoană nu trebuie să depăşească limitele de doză prevăzute pentru expunerea profesională sau pentru expunerea populaţiei în reglementările specifice emise de CNCAN; limitele de doză nu se aplică în cazul expunerilor în scopuri medicale; 203. principiul optimizării - protecţia împotriva radiaţiilor ionizante a persoanelor supuse unei expuneri profesionale sau a populaţiei se optimizează în scopul de a păstra mărimea dozelor individuale, probabilitatea expunerii şi numărul persoanelor expuse la un nivel cât mai scăzut posibil ţinând seama de stadiul actual al cunoaşterii tehnice şi de factorii economici şi sociali; optimizarea protecţiei persoanelor supuse expunerilor medicale se aplică mărimii dozelor individuale şi corespunde scopului medical al expunerii; acest principiu se aplică nu numai în ceea ce priveşte doza efectivă, ci şi, după caz, în ceea ce priveşte dozele echivalente, ca măsură de precauţie pentru a se ţine cont de anumite incertitudini legate de efectele negative asupra sănătăţii sub valoarea-limită pentru reacţiile tisulare; în cazul expunerilor de urgenţă, principiul optimizării trebuie respectat pentru ca forma, amploarea şi durata răspunsului la urgenţă să fie optimizate astfel încât beneficiul net să fie maximizat; 65. La anexa nr. 2, după punctul 21 se introduce un nou punct, punctul 211, cu următorul cuprins: 211. protecţie împotriva radiaţiilor ionizante - protecţia populaţiei, lucrătorilor şi lucrătorilor în situaţii de urgenţă împotriva efectelor negative ale expunerii la radiaţii ionizante, inclusiv măsurile pentru asigurarea unei astfel de protecţii, măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă şi de diminuare a consecinţelor acestora în cazul în care se produc; 66. La anexa nr. 2, punctul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins: 23. radiaţie ionizantă - energia transferată sub formă de particule sau de unde electromagnetice cu o lungime de undă de maximum 100 nanometri, cu o frecvenţă de minimum 3 x 1015 hertz, capabile să producă ioni, direct sau indirect; 67. La anexa nr. 2, după punctul 23 se introduce un nou punct, punctul 231, cu următorul cuprins: 231. regim de control - inspecţie sau verificare, efectuată de către CNCAN, a conformităţii activităţilor sau surselor de radiaţii supuse controlului reglementat cu cerinţele naţionale legale, în situaţiile prevăzute la art. 30; 68. La anexa nr. 2, punctul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins: 24. reglementări - documente care conţin cerinţe obligatorii în domeniul nuclear, emise de autoritatea competentă conform art. 5; 69. La anexa nr. 2, punctul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins: 27. securitate nucleară - ansamblul de măsuri tehnice şi organizatorice destinate să asigure funcţionarea instalaţiilor nucleare în bune condiţii, să prevină şi să limiteze deteriorarea acestora şi să asigure protecţia personalului expus profesional, a populaţiei, mediului şi bunurilor materiale împotriva expunerii la radiaţii ionizante sau a contaminării radioactive peste limitele permise de legislaţia în vigoare; 70. La anexa nr. 2, după punctul 27 se introduce un nou punct, punctul 271, cu următorul cuprins: 271. securitate radiologică - ansamblul de măsuri tehnice şi organizatorice destinate să asigure protecţia fizică a surselor de radiaţii şi a instalaţiilor radiologice, prevenirea şi limitarea deteriorării acestora, protecţia personalului expus profesional, a populaţiei, mediului împotriva expunerii la radiaţii ionizante sau a contaminării radioactive peste limitele prevăzute de legislaţia în vigoare; 71. La anexa nr. 2, punctul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins: 28. sistem de management în domeniul nuclear - sistemul de management instituit şi menţinut în conformitate cu reglementările specifice emise de CNCAN şi care este controlat de aceasta; 72. La anexa nr. 2, după punctul 28 se introduc patru noi puncte, punctele 281-284, cu următorul cuprins: 281. situaţie de expunere existentă - o situaţie de expunere care există deja în momentul în care trebuie luată o decizie cu privire la controlul acesteia şi care nu necesită sau nu mai necesită adoptarea de măsuri urgente; situaţiile de expunere existentă includ expunerile la radiaţii naturale ambientale supuse controlului reglementat, expunerile cauzate de materiale radioactive reziduale provenite din activităţi din trecut care nu au fost niciodată supuse controlului reglementat şi expunerilor cauzate de materiale radioactive reziduale în urma unei urgenţe nucleare sau radiologice după ce aceasta a fost declarată terminată; 282. situaţie de expunere de urgenţă - o situaţie de expunere cauzată de o urgenţă; 283. situaţie de expunere planificată - o situaţie de expunere care rezultă în urma exploatării planificate a unei surse de radiaţii sau în urma unei activităţi umane care alterează căile de expunere, astfel încât provoacă expunerea sau expunerea potenţială a populaţiei sau a mediului; situaţiile de expunere planificată cuprind atât expuneri normale, cât şi expuneri potenţiale; 284. substanţă radioactivă - orice substanţă care conţine unul sau mai mulţi radionuclizi cu o activitate sau o concentraţie a activităţii care nu poate fi neglijată din punctul de vedere al protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante; 73. La anexa nr. 2, punctul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins: 29. sursă de radiaţii - orice emiţător de radiaţii ionizante, inclusiv orice material radioactiv şi orice dispozitiv generator de radiaţii ionizante; 74. La anexa nr. 2, după punctul 29 se introduc două noi puncte, punctele 291 şi 292, cu următorul cuprins: 291. sursă naturală de radiaţii - o sursă de radiaţii ionizante de origine naturală, terestră sau cosmică; 292. sursă radioactivă - o sursă de radiaţii care conţine material radioactiv în scopul utilizării radioactivităţii acestuia; sursele radioactive pot fi deschise, închise sau închise de mare activitate; 75. La anexa nr. 2, punctul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins: 30. sursă orfană - o sursă radioactivă care nu este nici exceptată, nici nu se află sub controlul reglementat, de exemplu, pentru că nu a fost niciodată controlată în acest mod sau pentru că a fost abandonată, pierdută, rătăcită, furată sau transferată în alt mod fără o autorizaţie corespunzătoare; 76. La anexa nr. 2, după punctul 30 se introduc două noi puncte, punctele 301 şi 302, cu următorul cuprins: 301. urgenţă - o situaţie sau un eveniment excepţional care necesită o intervenţie rapidă, pentru a limita consecinţele negative grave sau riscul de apariţie a acestora asupra sănătăţii şi a securităţii fiinţelor umane, asupra calităţii vieţii, a proprietăţii sau a mediului înconjurător sau orice risc care ar putea genera asemenea consecinţe negative grave; termenul se referă atât la urgenţe nucleare şi radiologice, cât şi la urgenţe convenţionale precum incendii, eliberări de substanţe chimice periculoase, furtuni sau seisme; se referă inclusiv la situaţiile în care acţiunile prompte garantează limitarea efectelor unui risc; 302. urgenţă nucleară sau radiologică - o situaţie de urgenţă în care există sau poate exista un pericol cauzat de:a)energia emisă în urma reacţiei de fisiune nucleară sau ca urmare a dezintegrării produşilor de fisiune; saub)expunerea la radiaţii ionizante; 77. La anexa nr. 2, punctul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins: 37. titular de autorizaţie - persoană fizică sau persoană juridică de drept public sau privat căreia îi revine răspunderea generală pentru orice activitate din cele prevăzute la art. 2, autorizată conform prezentei legi; prin titular de autorizaţie se înţelege posesorul atât al autorizaţiei, cât şi al certificatului de înregistrare; 78. La anexa nr. 2, punctul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins: 44. sursă închisă scoasă din utilizare - o sursă închisă care nu mai este folosită sau destinată a fi folosită în scopul pentru care a fost acordată autorizaţia, însă continuă să necesite o gestionare în condiţii de securitate; 79. La anexa nr. 3, punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: 2. Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. 80. La anexa nr. 3, punctul 3 se abrogă. 81. La anexa nr. 3, punctul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: 5. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. 82. În tot cuprinsul legii, termenul „Comisie" se înlocuieşte în mod corespunzător cu termenul „CNCAN", termenul „radioprotecţie" se înlocuieşte în mod corespunzător cu sintagma „protecţie împotriva radiaţiilor ionizante", termenul „surse" se înlocuieşte în mod corespunzător cu sintagma „surse de radiaţii", termenul „cărăuş autorizat" se înlocuieşte în mod corespunzător cu sintagma „transportator autorizat", expresiile „managementul calităţii în domeniul nuclear" şi „sistem controlat de management în domeniul nuclear" se înlocuiesc în mod corespunzător cu sintagma „sistem de management în domeniul nuclear", termenul „gospodărire" se înlocuieşte în mod corespunzător cu termenul „gestionare", iar sintagma „autoritate centrală pentru protecţia mediului" se înlocuieşte în mod corespunzător cu „autoritate publică centrală pentru protecţia mediului" Articolul II(1) Orice persoană fizică sau juridică de drept public sau privat care la data intrării în vigoare a prezentei legi desfăşoară activităţi prevăzute la art. 29 din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este obligată să notifice activităţile respective către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.(2) Autorizaţiile şi permisele de exercitare, emise de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, îşi menţin valabilitatea până la termenul prevăzut de acestea.(3) Prevederile prezentei legi se aplică şi cererilor de autorizare aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a acesteia. Articolul IIILegea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 27 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. Articolul IV Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Prezenta lege transpune art. 1, art. 2, art. 4 pct. 7, 18, 21, 23, 26, 27, 30-32, 35, 37, 43, 46, 47, 53, 54, 57, 60-62, 68, 72, 75-77, 84, 86-88 şi 92, art. 5, art. 6 alin. (1) lit. c), art. 7 alin. (1) - parţial, art. 18 alin. (1) - parţial, art. 21 alin. (1) şi (3), art. 23 - parţial, art. 24 alin. (1) şi (3), art. 24 alin. (2) - parţial, art. 25 alin. (1) şi (2), art. 27, art. 28 lit. b)-e), art. 29 alin. (1) şi (3) - parţial, art. 30 alin. (1), art. 54 alin. (2) şi (3) - parţial, art. 56 alin. (2) şi alin. (5) lit. a), art. 58 lit. c) şi e), art. 69 alin. (1), art. 70 alin. (1), art. 71 alin. (1), art. 73 alin. (1) lit. b)-e), art. 74 alin. (2) şi (3), art. 76 alin. (1) şi (2), art. 85, art. 86 alin. (1) şi (4), art. 86 alin. (2) - parţial, art. 90 - parţial, art. 97 alin. (1) - parţial, art. 99 alin. (1), art. 100 alin. (1) - parţial, art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (1), art. 103 alin. (1) - parţial, art. 103 alin. (3), art. 104 alin. (3) şi (4) şi art. 105 din Directiva 2013/59/Euratom a Consiliului din 5 decembrie 2013 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecţia împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiaţiile ionizante şi de abrogare a Directivelor 89/618/ Euratom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom, 97/43/Euratom şi 2003/122/Euratom, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 13 din 17 ianuarie 2014. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,PETRU-GABRIEL VLASEPREŞEDINTELE SENATULUICĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU