Metodologie Nr.- din 07.10.2011privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar ACT EMIS DE: Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului și Sportului ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 733 din 19 octombrie 2011
Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1(1) Categoriile de cadre didactice încadrate în învăţământul preuniversitar care îşi pot echivala învăţământul universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, în vederea ocupării unei funcţii didactice, în specialitate, în învăţământul preuniversitar, sunt:a)absolvenţii liceelor pedagogice, ai şcolilor postliceale pedagogice sau ai şcolilor echivalente care au absolvit cu diplomă şi studii universitare de scurtă durată sau colegii universitare de institutori, încadraţi în învăţământul preşcolar şi primar; b)absolvenţii învăţământului superior care au finalizat un curs specific în domeniul psihopedagogic şi metodic, încadraţi în învăţământul preşcolar şi primar; c)absolvenţii colegiilor universitare de institutori cu diplomă de absolvire; d)absolvenţii colegiilor universitare de institutori cu diplomă de absolvire, care au finalizat cu diplomă de absolvire şi învăţământul universitar de scurtă durată; e)absolvenţii învăţământului universitar de scurtă durată cu diplomă de absolvire. (2) Acest sistem de echivalare se aplică pentru cadrele didactice încadrate în învăţământul preuniversitar prevăzute la alin. (1) care nu sunt înmatriculate la programe de studii universitare şi forme de învăţământ acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu, pentru dobândirea licenţei, în cadrul ciclului I de studii universitare de licenţă, în specialitatea postului didactic/catedrei ocupat(e), în concordanţă cu Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, în vigoare, numit în continuare Centralizator. Articolul 2Cadrele didactice încadrate în învăţământul preuniversitar prevăzute la art. 1, care sunt înmatriculate la programe de studii universitare şi forme de învăţământ acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu, pentru dobândirea licenţei, în cadrul ciclului I de studii universitare de licenţă, în specialitatea postului didactic/catedrei ocupate, au obligaţia de a dobândi diploma de licenţă în specialitatea postului didactic/catedrei ocupat(e), în concordanţă cu Centralizatorul în vigoare, în termen de maximum 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei metodologii. Capitolul IICadrul instituţional şi procedural Articolul 3(1) Se echivalează pe baza Sistemului european de credite transferabile (ECTS/SECT) învăţământul realizat prin colegiul de institutori cu durata de 3 ani în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu, cu examenul de finalizare a studiilor susţinut la instituţii de învăţământ superior acreditate, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru institutorii încadraţi în învăţământul preşcolar, preşcolar special, primar, primar special şi gimnazial special, în vederea ocupării funcţiilor didactice de profesor în învăţământul preşcolar, profesor în învăţământul primar, profesor itinerant şi de sprijin, profesor-educator.(2) În vederea echivalării studiilor pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor în învăţământul preşcolar, profesor în învăţământul primar, profesor itinerant şi de sprijin sau profesor-educator, cadrele didactice prevăzute la alin. (1) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe la data solicitării echivalării:a)sunt titulare sau încadrate prin suplinire în învăţământul preuniversitar; b)nu au fost sancţionate disciplinar şi au obţinut calificativul „Foarte bine“ în ultimii 5 ani şcolari încheiaţi, respectiv calificativul parţial „Foarte bine“ în anul şcolar în care solicită echivalarea; c)deţin avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea postului didactic la data solicitării, conform metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar; d)au obţinut definitivarea în învăţământ; e)au obţinut gradul didactic II; f)au obţinut gradul didactic I; g)au o vechime la catedră de minimum 10 ani; h)au obţinut minimum 90 de credite profesionale transferabile în ultimii 5 ani, pe baza participării la programe de perfecţionare acreditate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (3) Pentru absolvenţii liceelor pedagogice, ai şcolilor postliceale pedagogice sau ai şcolilor echivalente care au absolvit cu diplomă şi studii universitare de scurtă durată, încadraţi în învăţământul preşcolar şi primar, precum şi pentru absolvenţii învăţământului superior care au finalizat un curs specific în domeniul psihopedagogic şi metodic, încadraţi în învăţământul preşcolar şi primar, se echivalează pe baza ECTS/SECT învăţământul superior absolvit în cadrul instituţiilor de învăţământ acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu, cu examenul de finalizare a studiilor susţinut la instituţii de învăţământ superior acreditate, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, în vederea ocupării funcţiilor didactice de profesor în învăţământul preşcolar, profesor în învăţământul primar, profesor itinerant şi de sprijin, profesor-educator, care îndeplinesc cumulativ, la data solicitării echivalării, cerinţele prevăzute la alin. (2).(4) Se echivalează pe baza ECTS/SECT învăţământul realizat prin colegiul de institutori cu durata de 3 ani, în cadrul instituţiilor de învăţământ acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru absolvenţii colegiilor universitare de institutori încadraţi în învăţământul gimnazial sau în palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor în învăţământul gimnazial.(5) În vederea echivalării studiilor pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor în învăţământul gimnazial, cadrele didactice prevăzute la alin. (4) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe la data solicitării echivalării:a)sunt titulare pe posturi didactice/catedre din învăţământul gimnazial sau din palatele şi cluburile copiilor şi elevilor; b)nu au fost sancţionate disciplinar şi au obţinut calificativul „Foarte bine“ în ultimii 5 ani şcolari încheiaţi, respectiv calificativul parţial „Foarte bine“ în anul şcolar în care solicită echivalarea; c)deţin avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea postului didactic la data solicitării, conform metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar; d)au obţinut definitivarea în învăţământ; e)au obţinut gradul didactic II; f)au obţinut gradul didactic I; g)au o vechime la catedră de minimum 10 ani; h)au obţinut minimum 90 de credite profesionale transferabile în ultimii 5 ani, pe baza participării la programe de perfecţionare acreditate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (6) Se echivalează pe baza ECTS/SECT învăţământul universitar de scurtă durată realizat prin colegiul cu durata de 3 ani, în cadrul instituţiilor de învăţământ acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu, cu examenul de finalizare a studiilor susţinut la instituţii de învăţământ superior acreditate, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru maiştrii-instructori încadraţi în învăţământul gimnazial special şi şcolile de arte şi meserii din învăţământul special, în învăţământul liceal şi postliceal, la anul de completare, precum şi în palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor de instruire practică.(7) În vederea echivalării studiilor pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor de instruire practică, cadrele didactice prevăzute la alin. (6) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe la data solicitării echivalării: a)sunt titulare sau încadrate prin suplinire în învăţământul preuniversitar; b)nu au fost sancţionate disciplinar şi au obţinut calificativul „Foarte bine“ în ultimii 5 ani şcolari încheiaţi, respectiv calificativul parţial „Foarte bine“ în anul şcolar în care solicită echivalarea; c)deţin avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea postului didactic la data solicitării, conform metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar; d)deţin atestatul de formare psihopedagogică; e)au obţinut definitivarea în învăţământ; f)au obţinut gradul didactic II; g)au obţinut gradul didactic I; h)au o vechime la catedră de minimum 10 ani; i)au obţinut minimum 90 de credite profesionale transferabile în ultimii 5 ani pe baza participării la programe de perfecţionare acreditate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (8) Se echivalează pe baza ECTS/SECT învăţământul universitar de scurtă durată realizat prin colegiul cu durata de 3 ani, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu, cu examenul de finalizare a studiilor susţinut la instituţii de învăţământ superior acreditate, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru antrenorii încadraţi în palatele şi cluburile copiilor şi elevilor şi cluburile sportive şcolare, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor antrenor.(9) În vederea echivalării studiilor pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor antrenor, cadrele didactice prevăzute la alin. (8) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe la data solicitării echivalării:a)sunt titulare sau încadrate prin suplinire în învăţământul preuniversitar; b)nu au fost sancţionate disciplinar şi au obţinut calificativul „Foarte bine“ în ultimii 5 ani şcolari încheiaţi, respectiv calificativul parţial „Foarte bine“ în anul şcolar în care solicită echivalarea; c)deţin avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea postului didactic la data solicitării, conform metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar; d)deţin atestatul de formare psihopedagogică; e)au obţinut definitivarea în învăţământ; f)au o vechime la catedră de minimum 10 ani; g)au obţinut minimum 90 de credite profesionale transferabile în ultimii 5 ani, pe baza participării la programe de perfecţionare acreditate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (10) Se echivalează pe baza ECTS/SECT învăţământul universitar de scurtă durată realizat prin colegiul cu durata de 3 ani, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu, cu examenul de finalizare a studiilor susţinut la instituţii de învăţământ superior acreditate, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru profesorii încadraţi în învăţământul gimnazial, gimnazial special, şcolile de arte şi meserii din învăţământul special sau la anul de completare, precum şi în palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor în învăţământul preuniversitar obligatoriu.(11) În vederea echivalării studiilor pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor în învăţământul preuniversitar obligatoriu, cadrele didactice prevăzute la alin. (10) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe la data solicitării echivalării:a)sunt titulare sau încadrate prin suplinire în învăţământul preuniversitar; b)nu au fost sancţionate disciplinar şi au obţinut calificativul „Foarte bine“ în ultimii 5 ani şcolari încheiaţi, respectiv calificativul parţial „Foarte bine“ în anul şcolar în care solicită echivalarea; c)deţin avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea postului didactic la data solicitării, conform metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar; d)au obţinut definitivarea în învăţământ; e)au obţinut gradul didactic II; f)au obţinut gradul didactic I; g)au o vechime la catedră de minimum 10 ani; h)au obţinut minimum 90 de credite profesionale transferabile în ultimii 5 ani pe baza participării la programe de perfecţionare acreditate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Articolul 4Dosarele cu documente justificative, care atestă că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de echivalare prevăzute la art. 3, se transmit către inspectoratele şcolare, inspectorului responsabil cu dezvoltarea resurselor umane, în vederea centralizării şi înaintării către structurile universitare care asigură formarea iniţială şi continuă a personalului didactic, pentru evaluare şi eliberarea atestatelor de echivalare. Articolul 5Procedura de echivalare se finalizează cu acordarea Atestatului de echivalare, al cărui model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta metodologie, valabil pentru ocuparea de funcţii didactice în învăţământul preşcolar şi preuniversitar obligatoriu. Articolul 6(1) Absolvenţii colegiilor universitare de institutori cu diplomă de absolvire şi absolvenţii învăţământului universitar de scurtă durată cu diplomă de absolvire, încadraţi în învăţământul preuniversitar, care nu îndeplinesc cumulativ cerinţele prevăzute la art. 3, au obligaţia de a dobândi diploma de licenţă în specialitatea postului didactic/catedrei ocupat(e), în termen de maximum 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei metodologii, în cadrul programelor de studii universitare de licenţă şi al formelor de învăţământ acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu.(2) Cadrele didactice prevăzute la art. 1 alin. (1), care în termen de maximum 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei metodologii nu dobândesc atestatul de echivalare valabil pentru ocuparea de funcţii didactice în învăţământul preşcolar şi preuniversitar obligatoriu ori diploma de licenţă, în specialitatea postului didactic/catedrei ocupat(e), în cadrul programelor de studii universitare de licenţă şi formelor de învăţământ acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu, nu mai pot ocupa, cu statut de cadru didactic calificat, posturi didactice/catedre în învăţământul preuniversitar. ANEXĂ*)la metodologie____*) Anexa este reprodusă în facsimil. ATESTAT DE ECHIVALARE model
|