Având în vedere evoluţia recentă a numărului de cazuri de infectare, respectiv de spitalizare cu coronavirusul SARSCoV2 raportate, estimările privind numărul de infectări, respectiv de spitalizări, indicând o creştere în perioada următoare,în condiţiile în care numărul de forme uşoare şi medii ale COVID-19 pentru care se ia măsura internării pentru acordarea de tratament conform protocolului în cadrul secţiilor din structura spitalului conduce la supraaglomerarea unităţilor sanitare cu paturi,întrucât dispoziţiile art. 576 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd posibilitatea eliberării în regim ambulatoriu a medicamentelor de către farmaciile cu circuit închis exclusiv în cadrul programelor naţionale de sănătate, iar necesitatea de a crea un mecanism derogatoriu în contextul producerii unor situaţii de risc epidemiologic va permite o gestionare mai eficientă a acestor situaţii la nivelul unităţilor sanitare, ţinând cont de necesitatea urgentă a asigurării spitalizării pacienţilor cu forme medii şi grave de COVID-19, iar neadoptarea acestor măsuri cu celeritate putând avea consecinţe grave/negative asupra capacităţii unităţilor sanitare de a trata aceşti pacienţi,în scopul asigurării protecţiei sănătăţii şi securităţii pacienţilor din România,având în vedere faptul că vaccinarea reprezintă principalul mecanism al strategiei de gestionare a COVID-19, cu scopul reducerii numărului îmbolnăvirilor, deceselor şi spitalizărilor,întrucât existenţa la nivel mondial a valului epidemic cu tulpina Delta impune măsuri suplimentare astfel încât populaţia să fie protejată,în considerarea faptului că statul are obligaţia respectării Constituţiei ca garant al dreptului la ocrotirea sănătăţii şi trebuie, prin Ministerul Sănătăţii, să ia măsuri pentru ocrotirea sănătăţii publice, în acord cu recomandările autorităţilor sanitare din Uniunea Europeană,având în vedere necesitatea menţinerii imunităţii colective beneficiarilor care au fost vaccinaţi împotriva COVID-19, conform schemei de vaccinare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, cu modificările şi completările ulterioare,întrucât neadoptarea acestor măsuri ar avea impact direct asupra sănătăţii publice şi ar conduce la afectarea intereselor cetăţenilor,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IDupă articolul 21 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 28 septembrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 22, cu următorul cuprins: Articolul 22În aplicarea prevederilor art. 6, prin derogare de la dispoziţiile art. 576 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, medicamentele prevăzute în protocolul de tratament al bolilor infectocontagioase pot fi eliberate în regim ambulatoriu de farmacia cu circuit închis/oficina cu circuit închis, la recomandarea medicului specialist din cadrul unităţii sanitare cu paturi. Articolul II
(1) Activitatea de vaccinare pentru administrarea dozelor opţionale suplimentare de vaccin împotriva COVID-19 se realizează în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Pentru serviciile de administrare a dozelor opţionale suplimentare realizate de către furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, de către centrele de vaccinare împotriva COVID-19 organizate în alte locaţii decât cele organizate de unităţile sanitare care se află în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, precum şi de către unităţile sanitare care nu sunt în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, plata se face prin tarif orar sau, după caz, prin tarif pe inoculare, la nivelul tarifelor prevăzute la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Finanţarea serviciilor acordate potrivit alin. (2) se face în condiţiile art. 5 şi 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎŢUContrasemnează:p. Ministrul sănătăţii, interimar,Vass Levente,secretar de stat