Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.12 din 19.03.2014

privind modificarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 206 din 24 martie 2014

SmartCity1

Având în vedere că dispoziţiile art. 48 alin. (17) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 503/2010,ţinând cont de faptul că legea nu reglementează criteriul desemnării câştigătorului alegerilor parţiale şi nici calea de urmat în cazul unui balotaj,în vederea eliminării interpretărilor referitoare la candidaturile independente pentru partide politice, alianţe politice sau electorale,văzând situaţia extraordinară generată de vidul legislativ creat prin încetarea efectelor juridice ale art. 48 alin. (17) din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii acestora prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 503/2010, în contextul iminenţei organizării unor alegeri parţiale,ţinând cont de faptul că există cazuri concrete de vacantare a locurilor de senatori şi deputaţi în unele colegii uninominale aparţinând diferitelor circumscripţii electorale, iar potrivit art. 48 alin. (16) teza a doua din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare, alegerile parţiale se organizează în cel mult 3 luni de la constatarea încetării mandatului unui deputat sau senator,având în vedere că în această situaţie s-ar ajunge la imposibilitatea organizării de alegeri parţiale, ceea ce va conduce la imposibilitatea cetăţenilor de a fi reprezentaţi în Parlament,luând în considerare faptul că neluarea de măsuri legislative imediate pentru reglementarea aspectelor menţionate este de natură să afecteze dreptul de a fi ales al cetăţenilor români,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.ARTICOL UNICLegea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 29, alineatul (10) va avea următorul cuprins:(10) Propunerile de candidatură trebuie să cuprindă circumscripţia electorală şi colegiul uninominal în care candidează, numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul, locul şi data naşterii, ocupaţia, profesia, iar în cazul alianţelor politice sau electorale, partidul care i-a propus. Partidele politice, alianţele politice sau electorale nu pot propune candidaturi independente. 2. La articolul 48 , alineatul (17) va avea următorul cuprins:(17) Alegerile parţiale se desfăşoară într-un singur tur, cel mai bine clasat candidat urmând a fi declarat câştigător. În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candidaţii care se află în această situaţie. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea p. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleţ Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea

SmartCity5

COMENTARII la OUG 12/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 12 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu