ORDONANTA
URGENTA Nr. 124 din 1 octombrie 2008
pentru modificarea
Ordonantei Guvernului nr. 62/1999 privind infiintarea Unitatii Executive pentru
Finantarea Invatamantului Superior si a Cercetarii Stiintifice Universitare
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 697 din 14 octombrie 2008
Ţinând cont de complexitatea sarcinilor care revin
Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi instituţiilor aflate în
subordinea sa, în contextul realizării obiectivelor şi indicatorilor de
performanţă stabiliţi pentru Planul naţional de cercetare, dezvoltare şi
inovare pentru perioada 2007-2013 (PNII), precum şi pentru sistemul naţional de
învăţământ superior,
având în vedere că, în conformitate cu prevederile art.
6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 475/2007 privind aprobarea Planului
naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II, pentru perioada 2007-2013, cu modificările ulterioare, conducerea
programelor de finanţare cuprinse în acest plan se realizează în sistem
descentralizat de 3 instituţii publice, dintre care Unitatea Executivă pentru
Finanţarea Invăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare,
aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, asigură
managementul pentru două programe naţionale,
având în vedere că pentru îndeplinirea atribuţiilor
suplimentare ce îi revin privind conducerea de programe în sistem
descentralizat se impune asigurarea cadrului instituţional necesar
implementării programelor pe care le coordonează în cadrul PNII, programe
aflate în plină derulare,
luând în considerare că
neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanţă de urgenţă, ar conduce la
dificultăţi majore în organizarea şi funcţionarea Unităţii Executive pentru
Finanţarea Invăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare,
datorită situaţiei extraordinare cauzate de noua atribuţie de conducere a
programelor din PNII pe care a primit-o prin Hotărârea Guvernului nr. 475/2007,
cu modificările ulterioare,
se impune prezenta reglementare cu caracter de urgenţă,
deoarece:
- s-ar produce întârzieri majore în monitorizarea şi evaluarea proiectelor de cercetare contractate
în ultimul trimestru al anului 2007, cu efecte negative imediate asupra
atingerii obiectivelor prevăzute în Strategia naţională de cercetare-dezvoltare
şi inovare (CDI) şi în
PNII, corespunzătoare neîndeplinirii performanţelor cerute;
- s-ar produce întârzieri majore în contractarea, în
trimestrul al IV-lea 2008, a proiectelor de cercetare evaluate în anul 2008, cu
efecte negative imediate asupra atingerii obiectivelor prevăzute în Strategia
naţională de CDI şi în PNII, corespunzătoare neîndeplinirii performanţelor
cerute;
- s-ar produce întârzieri în derularea procesului de
angajare a resurselor publice pentru CDI aferente anului 2008, prin
imposibilitatea angajării resursei umane necesare derulării competiţiei de
proiecte de CDI conform graficului, mai ales în legătură cu evaluarea
internaţională a proiectelor;
- pentru programele coordonate de această instituţie,
în anul 2007 au fost angajate fonduri bugetare în valoare de 144.783.985 lei,
bugetul pentru anul 2008 este de 218.895.588 lei, urmând ca pentru întreaga
perioadă 2007-2013, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 475/2007, cu
modificările ulterioare, fondurile alocate celor două programe coordonate din
PNII să fie de 4.050.000.000 lei;
- s-ar crea imposibilitatea începerii derulării celor 5
proiecte strategice pentru sistemul de învăţământ superior, aprobate şi
contractate prin Programul operaţional sectorial de dezvoltare a resurselor
umane - POS-DRU, finanţat din Fondul Social European (fonduri structurale), cu
impact negativ asupra sistemului de învăţământ romanesc.
In acest scop, prevederile Ordonanţei Guvernului nr.
62/1999 privind înfiinţarea Unităţii Executive pentru Finanţarea Invăţământului
Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 150/2000, trebuie modificate după cum urmează, luând în considerare că
cele expuse mai sus constituie situaţii extraordinare ce vizează realizarea cu
maximă eficienţă a obiectivelor şi indicatorilor de performanţă ai PNII, ca
principal instrument de implementare a Strategiei naţionale în domeniul
cercetării-dezvoltării şi inovării pentru perioada 2007-2013.
In temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Ordonanţa Guvernului nr. 62/1999 privind înfiinţarea Unităţii
Executive pentru Finanţarea Invăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice
Universitare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 26 august 1999, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 150/2000, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul
(1) va avea următorul cuprins:
„Art. 1. - (1) Se aprobă înfiinţarea Unităţii Executive
pentru Finanţarea
Invăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare ca instituţie publică cu personalitate juridică, organ de specialitate al Ministerului
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului."
2. Articolul 2 va avea
următorul cuprins:
„Art. 2. - Unitatea Executivă pentru Finanţarea
Invăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare desfăşoară, în
principal, activităţi privind finanţarea cercetării ştiinţifice, dezvoltării
tehnologice şi inovării, precum şi finanţarea învăţământului superior şi are
rolul de a asigura activităţile tehnice de specialitate ale Consiliului
Naţional pentru Finanţarea Invăţământului Superior şi Consiliului Naţional al
Cercetării Ştiinţifice din Invăţământul Superior."
3. Articolul 3 va avea
următorul cuprins:
„Art. 3. - Unitatea Executivă pentru Finanţarea
Invăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare asigură:
a) activitatea executivă a Consiliului Naţional
pentru Finanţarea Invăţământului Superior şi a Consiliului Naţional al
Cercetării Ştiinţifice din Invăţământul Superior privind alocarea resurselor
financiare de la bugetul de stat şi din alte venituri pentru învăţământul
superior şi cercetarea ştiinţifică din universităţi;
b) conducerea de programe descentralizate de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare, inclusiv de
programe din Planul naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare pentru
perioada 2007-2013 (PNII), cu finanţare de la bugetul de stat sau din alte
surse;
c) conducerea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea de programe şi proiecte de dezvoltare
instituţională şi de sistem, precum şi de programe şi proiecte de cercetare
ştiinţifică, cu finanţare naţională sau internaţională;
d) desfăşurarea de activităţi de cercetare, realizarea
de studii necesare evaluării rezultatelor ştiinţifice, monitorizare şi studii
de impact;
e) coordonarea realizării de studii prospective
pentru fundamentarea politicilor pe termen mediu şi lung în ştiinţă şi
tehnologie, precum şi în învăţământul superior;
f) administrarea şi
gestionarea resurselor destinate activităţilor Consiliului Naţional pentru
Finanţarea Invăţământului Superior şi ale Consiliului Naţional al Cercetării
Ştiinţifice din Invăţământul Superior, în conformitate cu deciziile celor două
consilii, în condiţiile legii."
4. La articolul 5,
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 5. - (1) Numărul maxim de posturi cu finanţare de
la bugetul de stat aprobat
pentru Unitatea Executivă pentru Finanţarea Invăţământului Superior şi
Cercetării Ştiinţifice Universitare este de 42, cu încadrarea în numărul maxim
de posturi aprobat pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului
pentru instituţiile din subordine finanţate integral de la bugetul de
stat."
5. Articolul 6 va avea
următorul cuprins:
„Art. 6. - (1) Finanţarea
Unităţii Executive pentru Finanţarea Invăţământului Superior şi Cercetării
Ştiinţifice Universitare se asigură de la bugetul de stat.
(2) Pentru realizarea de programe şi proiecte cu
finanţare internă sau internaţională şi pentru activităţi de evaluare executate
la cererea unor instituţii din România sau din străinătate se pot organiza
activităţi finanţate integral din venituri proprii, inclusiv unităţi interne de
management pentru programe/proiecte specifice, cu avizul Ministerului
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
(3) Cheltuielile curente şi de capital care se
efectuează pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) se finanţează
integral din venituri proprii, constituite din:
a) tarife de conducere şi administrare a programelor de cercetare;
b) tarife din participarea la programe şi proiecte
specifice, finanţate din surse interne şi internaţionale;
c) tarife pentru activităţile de evaluare executate la
cererea unor instituţii din România sau din străinătate, ale căror cuantumuri
se stabilesc de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Invăţământului Superior şi
de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Invăţământul Superior şi se
aprobă prin ordin al ministrului educaţiei cercetării şi tineretului;
d) alte venituri realizate în
condiţiile legii.
(4) Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru
activităţile finanţate integral din venituri proprii, prevăzute la alin. (2),
se întocmeşte şi se aprobă odată cu bugetul Unităţii Executive pentru
Finanţarea Invăţământului Superior şi Cercetării Ştiinţifice Universitare.
Excedentul anual rezultat din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se
reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie."
Art. II. - Ordonanţa
Guvernului nr. 62/1999 privind înfiinţarea Unităţii Executive pentru Finanţarea
Invăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 26 august 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr.
150/2000, precum şi cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă,
se va republica după aprobarea acesteia prin lege de către Parlament, dându-se
textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului,
Cristian Mihai Adomniţei
Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,
Mariana Câmpeanu
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian