Ţinând cont de faptul că tratamentul marilor arşi se derulează pe o perioadă de circa 3 ani, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2015 privind plata tratamentului în străinătate al persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, aprobată prin Legea nr. 32/2016, se aplică numai pentru perioada 2015-2016 şi întrucât starea de sănătate a victimelor este în continuare precară, cauzată de faptul că cicatricile hipertrofice postcombustionale au o evoluţie spre maturare în acest termen, se impune continuarea tratamentului medical în centrele specializate din ţară sau din străinătate,luând în considerare faptul că în protocoalele internaţionale este stabilit că sechelele produse de arsuri cauzează morbiditate, reduc rata de revenire la muncă şi cauzează efecte psihologice considerabile, precum şi faptul că datele existente susţin ideea că managementul multidisciplinar este esenţial pentru funcţionalitatea pe termen lung a supravieţuitorilor arsurilor,dat fiind că Guvernul României şi-a asumat plata cheltuielilor aferente tratamentului medical în străinătate şi transportului medical pentru toate victimele tragicului eveniment produs în clubul Colectiv, cu excepţia sponsorizărilor şi donaţiilor, iar în practică au fost constatate şi alte modalităţi de suportare de către terţi a acestor costuri, care în prezent nu pot fi achitate decât la cererea victimelor şi/sau însoţitorilor acestora,întrucât în cazul unor tratamente medicale şi intervenţii chirurgicale plata cheltuielilor este solicitată în avans de către prestatorii de servicii medicale,deoarece adoptarea actului normativ este indispensabilă pentru redobândirea capacităţii de muncă a victimelor evenimentului din clubul Colectiv cu sprijinul statului român şi în aceeaşi măsură este importantă pentru evitarea costurilor majore ce pot rezulta în situaţia unei abordări neadecvate a recuperării postarsuri, situaţie ce ar conduce la invaliditate cronică şi implicit la sarcini pe termen lung asupra societăţii,fiindcă toate aceste aspecte vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2015 privind plata tratamentului în străinătate al persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 26 noiembrie 2015, aprobată prin Legea nr. 32/2016, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 1(1) Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii a cheltuielilor aferente tratamentului în străinătate pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, denumite în continuare victime, care beneficiază de tratament medical în străinătate în perioada 2015-2018, în continuarea tratamentului acordat în regim de spitalizare în unităţi sanitare publice din România şi din străinătate.(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) cheltuielile care se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi sumele de bani care provin din donaţii sau sponsorizări, după caz.(3) Lista victimelor şi elementele de identificare ale acestora se întocmesc de către Ministerul Sănătăţii, în baza datelor transmise de unităţile sanitare publice din România şi din străinătate în care victimele au beneficiat de tratament." 2. La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21 ) , cu următorul cuprins: (21 ) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, însoţitor poate fi şi reprezentantul anume desemnat al unei persoane juridice. 3. La articolul 2 alineatul (3), literele b) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins: b)documente de plată emise de către unităţile sanitare în care se efectuează tratamentul din care să rezulte contravaloarea tratamentului medical acordat sau care urmează a fi acordat, inclusiv contribuţia personală a victimei, stabilită în conformitate cu legislaţia naţională a statelor în care se acordă tratament medical, după caz, contul bancar al unităţii sanitare, numele victimei şi elementele de identificare ale acesteia; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ......... d)declaraţia pe propria răspundere a victimei sau a însoţitorului prevăzut la art. 2 alin. (2) sau, după caz, a reprezentantului legal al persoanei juridice, prin care îşi asumă faptul că nu beneficiază de acoperirea integrală sau parţială a cheltuielilor solicitate din alte surse, prevăzute la art. 1 alin. (2). În situaţia în care aceste cheltuieli au fost suportate parţial din alte surse, în declaraţia pe propria răspundere se menţionează cuantumul sumei de care a beneficiat, precum şi suma care urmează a fi suportată de la bugetul de stat; 4. La articolul 2 alineatul (3), după litera e) se introduc două noi litere, literele f) şi g) , cu următorul cuprins: f)documente medicale emise de unităţile sanitare, din care să rezulte tratamentul medical acordat şi perioada de tratament; g)declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice că banii nu provin din sursele menţionate la art. 1 alin. (2), precum şi din orice alte liberalităţi făcute în beneficiul şi/sau favoarea victimei. 5. La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 3(1) Plata tratamentelor medicale prevăzute la art. 1 alin. (1) se efectuează direct în contul unităţii sanitare din străinătate, la cursul Băncii Naţionale a României din data plăţii, sau, după caz, în contul persoanei fizice sau juridice care a suportat cheltuielile, cu excepţia celor prevăzute la art. 1 alin. (2). Articolul II În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Sănătăţii va actualiza în mod corespunzător metodologia de decontare a cheltuielilor, modelul cererii şi al declaraţiilor pe propria răspundere prevăzute de art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2015 privind plata tratamentului în străinătate al persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, aprobată prin Legea nr. 32/2016. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: Ministrul sănătăţii, Vlad Vasile Voiculescu Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Gheorghe-Radu Ţibichi Ministrul finanţelor publice, Anca Dana Dragu