Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.78 din 08.11.2017

pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 885 din 10 noiembrie 2017

SmartCity1

Având în vedere necesitatea modificării şi completării Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, într-un termen cât mai scurt, astfel încât România să se conformeze legislaţiei europene în domeniu, precum şi necesitatea reglementării exprese a anumitor aspecte, în vederea realizării unui cadru care să elimine impactul negativ în ceea ce priveşte efectul inundaţiilor şi poluărilor accidentale, să asigure o proiectare şi o construcţie adecvată a cerinţelor de mediu pentru lucrările specifice, să contribuie la atingerea obiectivului de asigurare şi menţinere a stării bune a apelor şi, respectiv, de nedeteriorare a stării apelor şi, nu în ultimul rând, să contribuie la creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene,ţinând cont de faptul că managementul resurselor de apă reprezintă unul dintre domeniile-ţintă care trebuie reglementate, iar ca o consecinţă imediată a neadoptării măsurilor stabilite prin prezentul act normativ sunt afectate, pe de o parte, interesele şi obiectivele politicii de mediu privind conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului acvatic, precum şi a sănătăţii umane,văzând necesitatea urgentă a protejării resursei de apă subterană, resursa strategică pentru alimentarea cu apă a populaţiei,luând în considerare necesitatea urgentă de definire a debitului ecologic, în conformitate cu prevederile Ghidului 31 al Comisiei Europene „Debitul ecologic în implementarea Directivei-cadru Apă", aprobat în cadrul Strategiei comune de implementare a Directivei-cadru Apă, în vederea asigurării unui cadru corespunzător pentru impunerea măsurilor necesare atingerii şi menţinerii stării bune a apelor şi a îndeplinirii cerinţei Comisiei Europene legate de evitarea problemelor sistematice în reglementarea folosinţelor de apă, în mod particular legate de microhidrocentrale, lucru ce ar putea contribui la clasarea procedurii de infringement declanşate de Comisia Europeană (Cauza 2015/4.036),având în vedere imperativitatea instituirii urgente a cadrului legal pentru impunerea asigurării debitului de servitute în aval de lucrările de barare,luând în considerare necesitatea creării cadrului legal pentru protejarea şi conservarea stării apelor pe sectoarele de cursuri de apă care nu sunt afectate de activităţi umane, în vederea susţinerii clasării procedurii de infringement declanşate de Comisia Europeană,având în vedere necesitatea deblocării urgente a aplicării măsurilor din planurile de management al riscului la inundaţii aprobate şi a investiţiilor de apărare împotriva inundaţiilor din zonele inundabile asociate, prin eliminarea interdicţiei de realizare a unor astfel de lucrări pentru reducerea riscului asupra bunurilor, infrastructurii, obiectivelor socioeconomice şi vieţii locuitorilor din zonele posibil afectate din considerente ce ţin de regimul exproprierilor şi al definirii avizului de amplasament, care este actul administrativ care permite realizarea de lucrări în zonele inundabile,ţinând cont de necesitatea urgentă a redefinirii schemelor directoare în sensul includerii Planului de management al riscului la inundaţii ca parte componentă a Planului de amenajare a bazinului hidrografic, astfel încât măsurile cuprinse în acesta să poată fi finanţate, cât mai rapid posibil, din fonduri europene,având în vedere că nerezolvarea urgentă a problemelor evocate poate conduce la neasigurarea corespunzătoare a resurselor de apă pentru populaţie în zonele afectate de secetă, la intervenţia limitată a personalului implicat în activitatea de management al riscului la inundaţii, cu efecte asupra bunurilor şi vieţii oamenilor, la întârzierea absorbţiei fondurilor europene sau la afectarea pe termen lung a stării apelor, precum şi la continuarea procedurii de infringement în cauza mai sus menţionată,având în vedere că nereglementarea urgentă a debitului ecologic şi a zonelor de interdicţie pe care se pot realiza lucrări poate conduce la deteriorarea suplimentară a corpurilor de apă şi poate fi cauza declanşării unor noi proceduri de infringement,ţinând cont că nemodificarea urgentă a legislaţiei pune în pericol accesarea a 400 milioane de euro, din perioada de programare bugetară 2014-2020, pentru lucrări de apărare împotriva inundaţiilor, din cauza problemelor legate de reglementarea terenurilor pe care sunt realizate aceste proiecte,având în vedere că nerealizarea urgentă a lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor pune în pericol viaţa şi bunurile cetăţenilor şi afectează dezvoltarea socioeconomică a ţării,luând în considerare că evacuarea de ape uzate în apele subterane poate pune în pericol sănătatea publică şi că se impune reglementarea urgentă a acestei situaţii,în considerarea faptului că elementele mai sus menţionate vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul ILegea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 16 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: d)evacuarea de ape uzate în lacurile naturale sau de acumulare, în bălţi, heleşteie sau în iazuri, cu excepţia iazurilor de decantare; 2. La articolul 16 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera d1), cu următorul cuprins: d1) evacuarea de ape uzate epurate şi/sau neepurate în apele subterane sau pe terenuri; 3. La articolul 27, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (2) şi (3), cu următorul cuprins:(2) În vederea protecţiei şi conservării stării apelor, pe sectoarele de cursuri de apă care nu sunt afectate de activităţi umane se interzice realizarea de lucrări şi activităţi care pot afecta starea ecologică a apelor.(3) Criteriile de selectare şi lista sectoarelor cursurilor de apă prevăzute la alin. (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. 4. La articolul 29, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 29(1) Lucrările de amenajare a bazinelor hidrografice sau alte lucrări hidrotehnice promovate de Administraţia Naţională «Apele Române» sunt de utilitate publică şi interes naţional, iar terenurile pe care urmează să fie amplasate pot fi expropriate de către Ministerul Apelor şi Pădurilor prin Administraţia Naţională «Apele Române», cu justă şi prealabilă despăgubire, în condiţiile legii. 5. La articolul 41, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Debitele de servitute, obligatorii în albii, în raport cu specificul sectoarelor de râu respective, cu gradul de amenajare a bazinelor hidrografice, ţinând seama de solicitarea resurselor de apă şi cu asigurarea respectării condiţiilor impuse pentru protecţia ecosistemelor acvatice, conform legii, se stabilesc de către Administraţia Naţională «Apele Române» şi sunt prevăzute în avizul sau autorizaţia de gospodărire a apelor. 6. La articolul 43, alineatele (1), (18) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins : Articolul 43(1) În vederea stabilirii orientărilor fundamentale privind gospodărirea durabilă, unitară, echilibrată şi complexă a resurselor de apă şi a ecosistemelor acvatice, precum şi pentru protecţia zonelor protejate se elaborează scheme directoare pe bazine sau grupe de bazine hidrografice. Schema directoare este instrumentul principal de planificare, dezvoltare şi gospodărire a apelor la nivelul districtului de bazin hidrografic şi este alcătuită din planul de amenajare a bazinului hidrografic, care include şi planul de management al riscului la inundaţii - componenta de gospodărire cantitativă şi planul de management al bazinului hidrografic - componenta de gospodărire calitativă. Schema directoare se elaborează conform metodologiei şi instrucţiunilor tehnice aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor. Planurile de management al districtelor hidrografice se elaborează şi se adoptă în conformitate cu termenele stabilite în Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei. Planurile de management al riscului la inundaţii ale bazinelor/spaţiilor hidrografice se elaborează şi se adoptă în conformitate cu termenele stabilite în Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii. ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... (18) În corelare cu prevederile planurilor din cadrul schemelor directoare se elaborează programe de măsuri care să ţină seama de rezultatele analizelor prevăzute la alin. (14) şi (15), realizate pentru atingerea obiectivelor prevăzute la art. 21 privind asigurarea protecţiei cantitative şi calitative a apelor, apărarea împotriva acţiunilor distructive ale apelor, precum şi valorificarea potenţialului apelor, în raport cu cerinţele dezvoltării durabile a societăţii şi în acord cu strategia şi politicile de mediu, incluzând dezvoltarea lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de gospodărire a apelor. ........ ................ ................ ................ ................ ........ ...........(2) Componentele planurilor de management şi programele de măsuri aferente prevăzute la alin. (18) se elaborează şi se actualizează de către Administraţia Naţională «Apele Române», se avizează de către comitetul de bazin, la propunerea autorităţii publice centrale din domeniul apelor, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Conţinutul minim al planurilor de management şi al programelor de măsuri este prevăzut în anexa nr. 3. 7. La articolul 49, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) obiectivele care au prevăzute lucrări de apărare împotriva inundaţiilor, precum şi lucrările de supratraversare şi subtraversare a cursurilor de apă, dimensionate corelat cu prevederile Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii şi ale planurilor de management al riscului la inundaţii. Lucrările de apărare împotriva inundaţiilor se execută numai pe baza avizului de gospodărire a apelor, emis conform legii. 8. La articolul 53, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:(4) Noile lucrări de barare sau de captare a apei amplasate pe cursurile de apă trebuie să fie prevăzute cu instalaţii care să asigure în aval debitul de servitute, aşa cum este definit la pct. 26 din anexa nr. 1, precum şi, după caz, cu construcţii care să asigure migrarea faunei acvatice, în special a ihtiofaunei, în vederea atingerii obiectivelor de mediu prevăzute la art. 21, cu respectarea prevederilor art. 24. Aceste prevederi se aplică şi lucrărilor de barare sau de captare a apei existente amplasate pe cursurile de apă, în condiţiile unor soluţii fezabile din punct de vedere tehnic şi dacă realizarea acestora nu implică costuri disproporţionate. 9. La articolul 766, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 766 (1) Autoritatea publică centrală din domeniul apelor va lua măsura corelării planurilor de management al riscului la inundaţii cu planurile de management ale districtelor bazinelor hidrografice, având ca obiective schimbul de informaţii şi realizarea unei abordări unitare şi corelate pentru atingerea unui beneficiu comun cu privire la obiectivele de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă şi subterane, conform art. 21 şi 22, şi obiectivele de management al riscului la inundaţii prevăzute în Strategia naţională de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung. 10. La articolul 87, punctele 39), 40) şi 55) se modifică şi vor avea următorul cuprins : 39) inexistenţa la lucrările de barare a cursurilor de apă a instalaţiilor şi construcţiilor care să asigure în aval debitele ecologice şi debitele de servitute, precum şi migrarea ihtiofaunei; 40) nerespectarea prevederilor programelor de exploatare a lacurilor de acumulare şi prizelor de apă, precum şi neasigurarea debitelor ecologice şi a debitelor de servitute; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... 55) nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (2) privind acordarea dreptului de exploatare a agregatelor minerale din albiile sau malurile cursurilor de apă, lacurilor, bălţilor şi din terasă; 11. La anexa nr. 1, punctele 13, 25 şi 26 se modifică şi vor avea următorul cuprins : 13. ape uzate: ape provenind din activităţi casnice, sociale sau economice, conţinând substanţe poluante sau reziduuri care îi alterează caracteristicile fizice, chimice şi bacteriologice iniţiale, precum şi ape de ploaie ce curg pe terenuri poluate, care nu sunt supuse proceselor de epurare, potrivit legii; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... 25. debit ecologic: debitul necesar protecţiei ecosistemelor acvatice atât din punct de vedere cantitativ, cât şi al dinamicii acestuia pentru atingerea obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă de suprafaţă prevăzute la art. 21; 26. debit de servitute: debitul minim necesar a fi lăsat permanent pe un curs de apă în aval de o lucrare de barare, format din debitul ecologic şi debitul minim necesar utilizatorilor din aval; 12. La anexa nr. 1, după punctul 13 se introduce un nou punct, punctul 131, cu următorul cuprins: 131. ape uzate epurate: apele uzate supuse epurării prin orice procedeu şi/sau sistem prin care, la evacuare, caracteristicile apelor uzate respectă condiţiile de calitate prevăzute în normele tehnice şi în avizele şi autorizaţiile de gospodărire a apelor în vigoare; 13. La anexa nr. 1, după punctul 17 se introduce un nou punct, punctul 171, cu următorul cuprins: 171. aviz de amplasament: act administrativ ce condiţionează din punct de vedere tehnic realizarea anticipată a lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor şi/sau a măsurilor necesare pentru evitarea pericolului de inundare şi asigurarea curgerii apelor; 14. Titlul anexei nr. 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: Conţinutul minim al planurilor de management ale bazinului hidrografic şi al programelor de măsuri aferente acestora 15. La anexa nr. 3, partea introductivă a literei A se modifică şi va avea următorul cuprins: A. Planurile de management al apelor la nivel de bazin hidrografic cuprind următoarele elemente: Articolul IIÎn termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se aprobă prin hotărâre a Guvernului modul de determinare şi de calcul al debitului ecologic. Articolul IIIÎn termen de doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, titularii autorizaţiilor de gospodărire a apelor au obligaţia să solicite reconfirmarea acestora, în baza unei documentaţii tehnice întocmite conform prevederilor legale în vigoare; în caz contrar, acestea îşi pierd valabilitatea. Articolul IV Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUMIHAI TUDOSEContrasemnează:Ministrul apelor şi pădurilor,Adriana-Doina PanăViceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,Paul StănescuMinistrul delegat pentru fonduri europene,Marius NicaMinistrul afacerilor externe,Teodor-Viorel Meleşcanup. Ministrul delegat pentru afaceri europene,Cristian-Gabriel Winzer,secretar de statViceprim-ministru, ministrul mediului,Graţiela Leocadia GavrilescuMinistrul finanţelor publice,Ionuţ MişaMinistrul energiei,Toma-Florin Petcu

SmartCity5

COMENTARII la OUG 78/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 78 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 78/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu