ORDONANTA
URGENTA Nr. 87 din 5 septembrie 2007
pentru modificarea Legii
cetateniei romane nr. 21/1991
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 634 din 14 septembrie 2007
Avand în vedere necesitatea asigurării
celerităţii în procesarea numărului extrem de mare de cereri de acordare,
respectiv de redobandire a
cetăţeniei romane,
luand în considerare emiterea
unui ordin al ministrului justiţiei prin care acesta să constate îndeplinirea
condiţiilor pentru acordarea, redobandirea, retragerea cetăţeniei romane şi, respectiv, renunţarea la cetăţenia romană, ca modalitate de soluţionare mai
rapidă a cererilor de acordare, redobandire, retragere şi, respectiv, renunţare la cetăţenia romană,
avand în vedere necesitatea
reorganizării în scopul eficientizării activităţii Comisiei pentru constatarea
condiţiilor de acordare a cetăţeniei, care la acest moment nu are un program de
lucru permanent, ci funcţionează, potrivit reglementării în vigoare, cu un
număr de 5 judecători, care îşi desfăşoară activitatea în acelaşi timp şi în
cadrul instanţei judecătoreşti,
luand în considerare creşterea
semnificativă a cererilor de redobandire a cetăţeniei romane, precum şi urgenţa soluţionării acestora,
în temeiul art. 115 alin. (4)
din Constituţia Romaniei,
republicată,
Guvernul Romaniei adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Legea cetăţeniei romane nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 98 din 6 martie 2000,
cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 11 va avea
următorul cuprins:
„Art. 11. - Aprobarea cererilor de acordare ori de
redobandire a cetăţeniei romane se face prin ordin al ministrului justiţiei, care apreciază, în
acest sens, asupra propunerilor Comisiei pentru cetăţenie."
2. Articolul 12 va avea
următorul cuprins:
„Art. 12. - Cererea de acordare sau, după caz, de redobandire a cetăţeniei romane se formulează în limba romană, se depune personal sau, în cazuri temeinic
justificate, prin mandatar cu procură specială şi autentică şi este însoţită de
acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege.
Cererea de acordare a cetăţeniei romane întemeiată pe dispoziţiile art. 8 se
adresează Comisiei pentru cetăţenie şi se depune personal la sediul
Ministerului Justiţiei - Direcţia cetăţenie.
Persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în
străinătate pot depune cererea de acordare, întemeiată pe dispoziţiile art. 101, sau de redobandire a cetăţeniei romane, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor
prevăzute de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente
ale Romaniei. Cererile vor fi
înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie."
3. Articolul 13 va avea
următorul cuprins:
„Art. 13. - Cererile de
acordare sau, după caz, de redobandire a cetăţeniei romane se adresează Comisiei pentru cetăţenie, denumită în continuare Comisia, entitate fără personalitate
juridică din cadrul Ministerului Justiţiei, care verifică îndeplinirea
condiţiilor prevăzute de lege.
Comisia are un secretariat tehnic constituit în cadrul
direcţiei de specialitate a Ministerului Justiţiei. Directorul direcţiei de
specialitate din Ministerul Justiţiei este totodată şi preşedintele Comisiei.
Comisia are activitate permanentă, este formată
dintr-un preşedinte şi 4 membri, personal de specialitate juridică asimilat
magistraţilor din cadrul Ministerului Justiţiei, numiţi prin ordin al
ministrului justiţiei. Lucrările Comisiei se desfăşoară în prezenţa a cel puţin
3 membri şi sunt prezidate de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de către un
membru desemnat de acesta.
Indeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiilor
prevăzute de lege pentru acordarea sau redobandirea cetăţeniei romane se constată printr-un raport motivat, care se adoptă de Comisie
cu votul majorităţii celor prezenţi. In caz de paritate, votul preşedintelui
Comisiei sau al înlocuitorului acestuia este decisiv."
4. Articolul 14 va avea
următorul cuprins:
„Art. 14. - Cererea de acordare sau de redobandire a cetăţeniei este înregistrată la secretariatul tehnic al
Comisiei. In cazul în care constată lipsa unor documente necesare soluţionării
cererii, preşedintele Comisiei solicită, prin rezoluţie, completarea dosarului.
In cazul în care, în termen de cel mult 6 luni de la primirea solicitării, nu
sunt transmise actele necesare, cererea se va respinge ca nesusţinută.
Preşedintele Comisiei, prin rezoluţie, stabileşte
termenul la care se va dezbate cererea de acordare sau redobandire a cetăţeniei, dispunand totodată:
a) publicarea, pe cheltuiala solicitantului, a
extrasului cererii în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a;
b) solicitarea de relaţii de la orice autorităţi cu
privire la îndeplinirea condiţiilor de la art. 8 alin. 1 lit. b) şi e).
Orice persoană fizică sau juridică, privată sau
publică, ce deţine date sau informaţii cu privire la neîndeplinirea condiţiilor
necesare acordării sau redobandirii
cetăţeniei de către persoanele ale căror cereri au fost publicate poate sesiza
Comisia.
La termenul stabilit în vederea
dezbaterii cererii, Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor necesare
acordării sau redobandirii
cetăţeniei, cu excepţia condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. 1 lit. f) şi g).
In cazul în care Comisia constată necesitatea audierii
unor persoane care ar putea da informaţii utile în vederea soluţionării
cererii, dispune citarea acestora, stabilind un nou termen.
In cazul în care sunt întrunite condiţiile pentru
acordarea cetăţeniei romane, Comisia
stabileşte, într-un termen ce nu va depăşi 6 luni, programarea persoanei la
interviul organizat pentru verificarea condiţiilor prevăzute de art. 8 alin. 1
lit. f) şi g)."
5. Articolul 15 se abrogă.
6. Articolul 16 va avea următorul cuprins:
„Art. 16. - In cazul în care nu sunt îndeplinite
condiţiile cerute de lege pentru acordarea ori redobandirea cetăţeniei, precum şi în cazul nepromovării interviului
prevăzut la art. 14 alin. 6 ori al neprezentării, în mod nejustificat, la
susţinerea acestuia, Comisia, printr-un raport motivat, propune ministrului
justiţiei respingerea cererii.
O nouă cerere de acordare sau de redobandire a cetăţeniei romane se poate depune după un an de la
respingerea cererii anterioare."
7. Articolul 17 va avea
următorul cuprins:
„Art. 17. - Dacă solicitantul este declarat admis la
interviu, Comisia va întocmi un raport în care va menţiona întrunirea
condiţiilor legale pentru acordarea sau, după caz, redobandirea cetăţeniei.
Raportul însoţit de cererea de acordare ori de redobandire a cetăţeniei va fi înaintat
ministrului justiţiei."
8. Articolul 18 va
avea următorul cuprins:
„Art. 18. - Ministrul justiţiei, constatand îndeplinite condiţiile prevăzute de
prezenta lege, emite ordinul de acordare sau de redobandire a cetăţeniei romane, după caz. Ordinul de acordare sau de redobandire a cetăţeniei
romane se publică în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
In cazul în care constată neîndeplinirea condiţiilor
prevăzute de lege, ministrul justiţiei respinge, prin ordin, cererea de acordare
ori de redobandire a
cetăţeniei.
Ordinul ministrului justiţiei
de respingere a cererii de acordare sau de redobandire a cetăţeniei se comunică solicitantului, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire.
Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la
data comunicării, la secţia de contencios administrativ a curţii de apel de la
domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului. Dacă solicitantul nu are
domiciliul sau reşedinţa în Romania, ordinul poate fi atacat, în acelaşi termen, la secţia de
contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Hotărarea curţii de apel este definitivă şi
irevocabilă."
9. Articolul 19 va avea
următorul cuprins:
„Art. 19. - Cetăţenia romană se dobandeşte
la data depunerii jurămantului
de credinţă.
In termen de 3 luni de la data publicării ordinului
ministrului justiţiei în Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, persoanele cărora li se acordă cetăţenia romană vor depune jurămantul de credinţă faţă de Romania.
Jurămantul
de credinţă se depune în şedinţă solemnă în faţa ministrului justiţiei sau a
secretarului de stat delegat în acest sens şi are următorul conţinut:
«Jur să fiu devotat patriei şi poporului roman, să apăr drepturile şi interesele
naţionale, să respect Constituţia şi legile Romaniei.»
După depunerea jurămantului, Comisia eliberează certificatul de cetăţenie romană, care va fi întocmit în două
exemplare, semnate de ministrul justiţiei, dintre care un exemplar va fi înmanat titularului. Ambele exemplare ale
certificatului conţin elemente de siguranţă şi au aplicate fotografii ale
titularului.
In situaţia în care copiii
minori dobandesc cetăţenia romană odată cu părinţii sau cu unul dintre ei, aceştia vor fi înscrişi
în certificatul de cetăţenie al părinţilor şi nu depun jurămantul.
Persoana care a obţinut cetăţenia romană în condiţiile prevăzute la art. 10 şi 101, cu menţinerea domiciliului
în străinătate, va depune jurămantul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice sau al
oficiului consular al Romaniei
din ţara în care domiciliază, în termenul prevăzut la alin. 2. In acest caz,
certificatul de cetăţenie romană
va fi eliberat de şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular
respectiv.
In cazul în care copilul devine major în timpul
procesului de soluţionare a cererii şi pană la data dobandirii
de către părinţi a cetăţeniei romane, Comisia, la
sesizarea persoanei interesate, va analiza cazul, putand
decide în legătură cu depunerea de către acesta a jurămantului şi cu eliberarea unui certificat de cetăţenie separat pentru
copilul devenit major."
10. Articolul 20 va avea
următorul cuprins:
„Art. 20. - Nedepunerea, din
motive imputabile persoanei care a obţinut cetăţenia romană, a jurămantului de credinţă, în termenul prevăzut la art. 19 alin. 2, atrage
încetarea efectelor ordinului de acordare sau de redobandire a cetăţeniei romane faţă de persoana în cauză.
Constatarea încetării efectelor ordinului de acordare
sau de redobandire a
cetăţeniei romane faţă de
persoanele care nu au depus jurămantul în condiţiile legii se face de către ministrul justiţiei, la
sesizarea direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, sau,
după caz, de către şeful misiunii diplomatice ori al oficiului consular.
Persoana care decedează înaintea depunerii jurămantului de credinţă faţă de Romania este recunoscută ca fiind cetăţean roman, la cererea succesorilor legali ai
persoanei decedate, din ziua publicării în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a ordinului ministrului
justiţiei de acordare sau de redobandire a cetăţeniei romane, urmand a fi eliberat certificatul de cetăţenie de către Comisie.
Cererea poate fi depusă în termen de un an de la data decesului titularului
cererii de acordare sau de redobandire a cetăţeniei romane.
Persoana care nu poate depune jurămantul de credinţă faţă de Romania din cauza unui handicap permanent sau a unei boli cronice obţine cetăţenia romană de la data publicării în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a ordinului ministrului
justiţiei de acordare sau, după caz, de redobandire a cetăţeniei romane, pe baza cererii şi a înscrisurilor medicale transmise în acest
sens, personal sau prin reprezentantul legal sau convenţional cu mandat
special, pană la data
finalizării procedurii de acordare sau, după caz, de redobandire a cetăţeniei. Cererea adresată
Comisiei privind eliberarea certificatului de cetăţenie poate fi formulată în
termen de un an de la data luării la cunoştinţă a termenului de depunere a
jurămantului de credinţă.
Nedepunerea cererii în termenul de un an atrage încetarea efectelor ordinului
ministrului justiţiei de acordare sau de redobandire a
cetăţeniei romane."
11. Alineatele 1, 3 şi 4 ale
articolului 21 vor avea următorul cuprins:
„Art. 21. - Dovada cetăţeniei romane se face cu buletinul de identitate sau,
după caz, cu cartea de identitate, paşaportul ori cu certificatul prevăzut la
art. 19 alin. 4. In caz de nevoie, la cerere, Comisia va elibera o adeverinţă
de atestare a statutului de cetăţean roman.
In cazul în care copilul este înscris în paşaportul
unuia dintre părinţi sau, după caz, în buletinul de identitate, dovada
cetăţeniei se face cu oricare dintre aceste acte.
Dacă dovada cetăţeniei copilului pană la varsta de 14 ani nu se poate face potrivit alin. 3, dovada se va
putea face cu certificatul eliberat de serviciul public comunitar de evidenţă a
persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă."
12. Articolul 30 va avea
următorul cuprins:
„Art. 30. - Cererea de renunţare la cetăţenia romană, însoţită de actele doveditoare
prevăzute la art. 26, se depune la secretariatul tehnic al Comisiei sau la
misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale Romaniei din ţara în care solicitantul îşi are domiciliul sau
reşedinţa.
In cazul în care constată lipsa documentelor necesare
soluţionării cererii, preşedintele Comisiei solicită, prin rezoluţie,
completarea dosarului. In cazul în care, în termen de cel mult 6 luni de la
comunicare, nu sunt transmise actele necesare, cererea va fi respinsă ca
nesusţinută.
In cazul în care dosarul cuprinde toate documentele
necesare soluţionării cererii de renunţare la cetăţenia romană, preşedintele Comisiei, prin rezoluţie,
dispune:
a) publicarea, pe cheltuiala solicitantului, a extrasului
cererii în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a;
b) solicitarea de relaţii de la orice autorităţi cu
privire la îndeplinirea condiţiei prevăzute, după caz, la art. 26 lit. a) şi
b).
Ministrul justiţiei dispune, prin ordin, aprobarea sau,
după caz, respingerea cererii de renunţare la cetăţenia romană, apreciind asupra raportului Comisiei prin care aceasta constată
îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la
art. 26.
Ordinul ministrului justiţiei de respingere a cererii
de renunţare la cetăţenie se comunică solicitantului, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire.
Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la
data comunicării, la secţia de contencios administrativ a curţii de apel de la
domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului. Dacă solicitantul nu are
domiciliul sau reşedinţa în Romania, ordinul poate fi atacat, în acelaşi termen, la secţia de
contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Hotărarea curţii de apel este definitivă şi
irevocabilă.
Pierderea cetăţeniei romane prin renunţare are loc la data publicării în Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, a
ordinului ministrului justiţiei de aprobare a renunţării la cetăţenie.
Dovada renunţării la cetăţenia romană se face cu adeverinţă eliberată de
secretariatul Comisiei, pentru persoanele cu domiciliul în Romania, ori de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei, pentru persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate,
pe baza ordinului ministrului justiţiei de aprobare a cererii de renunţare la
cetăţenia romană, publicat în
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I."
13. Articolul 31 va avea
următorul cuprins:
„Art. 31. - Orice autoritate sau persoană care are
cunoştinţă de existenţa unui motiv pentru retragerea cetăţeniei romane poate sesiza, în scris, Comisia, avand
obligaţia să prezinte dovezile de care dispune.
Preşedintele Comisiei stabileşte, prin rezoluţie,
termenul la care se va dezbate sesizarea de retragere,
dispunand totodată:
a) solicitarea punctului de vedere al autorităţilor
competente cu privire la îndeplinirea condiţiilor legale privind retragerea
cetăţeniei;
b) invitarea persoanei care a formulat sesizarea,
precum şi a oricărei persoane care ar putea da informaţii utile soluţionării
cererii;
c) citarea persoanei în cauză la domiciliul cunoscut
sau, dacă acesta nu se cunoaşte, prin publicarea citaţiei în Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea a III-a.
Citarea persoanei are loc cu cel puţin 6 luni înainte de termenul fixat pentru
dezbaterea sesizării.
La termenul stabilit pentru dezbaterea sesizării,
Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor necesare retragerii cetăţeniei romane. Aceasta audiază persoanele citate
potrivit alin. 2 lit. b), precum şi persoana în cauză. Lipsa persoanei legal
citate nu împiedică desfăşurarea procedurilor de retragere a cetăţeniei romane.
In cazul în care constată îndeplinirea sau, după caz,
neîndeplinirea condiţiilor legale de retragere a cetăţeniei romane, Comisia va propune ministrului
justiţiei, printr-un raport motivat, aprobarea retragerii cetăţeniei romane sau, după caz, respingerea sesizării.
Ministrul justiţiei, constatand îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, emite ordinul de
retragere a cetăţeniei romane,
respectiv de respingere a sesizării de retragere a cetăţeniei, în cazul în care
constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
Ordinul ministrului justiţiei de admitere sau de
respingere a sesizării de retragere a cetăţeniei se comunică persoanei în
cauză, precum şi persoanei care a făcut sesizarea, prin scrisoare recomandată
cu confirmare de primire.
Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la
data comunicării, la secţia de contencios administrativ a curţii de apel de la
domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului. Dacă solicitantul nu are
domiciliul sau reşedinţa în Romania, ordinul poate fi atacat, în acelaşi termen, la secţia de
contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Hotărarea curţii de apel este definitivă şi
irevocabilă.
Pierderea cetăţeniei romane prin retragere are loc la data publicării în Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, a
ordinului ministrului justiţiei de aprobare a retragerii cetăţeniei romane."
14. Articolele 32, 33 şi 371 se abrogă.
Art. II. - Cererile de
acordare, redobandire sau de pierdere a cetăţeniei romane avizate de către Comisia pentru
constatarea condiţiilor de acordare a cetăţeniei, prevăzută de Legea cetăţeniei
romane nr. 21/1991,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pană la data publicării în Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, a
prezentei ordonanţe de urgenţă vor urma procedura stabilită de această lege.
Cererile de acordare, redobandire
sau de pierdere a cetăţeniei romane depuse ori
înregistrate pană la data publicării prezentei
ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, dar neavizate de Comisia pentru constatarea
condiţiilor de acordare a cetăţeniei, potrivit prevederilor Legii nr. 21/1991,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se transferă de la Comisia
pentru constatarea condiţiilor de acordare a cetăţeniei la Comisia pentru
cetăţenie, iar soluţionarea cererilor se va face în cadrul Comisiei pentru
cetăţenie, potrivit procedurilor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. III. - Legea cetăţeniei
romane nr. 21/1991,
republicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 98 din 6 martie 2000, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta
ordonanţă de urgenţă, va fi republicată, după aprobarea prin lege a acesteia, dandu-se textelor o nouă numerotare.
Art. IV. - Litera n) a articolului 11 din Legea nr. 90/2001 privind
organizarea şi funcţionarea Guvernului Romaniei şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie
2001, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul justiţiei,
Tudor-Alexandru Chiuariu
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
p. Ministrul afacerilor externe,
Anton Niculescu,
secretar de stat