Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1489 din 12.11.2012

privind prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna noiembrie 2012
ACT EMIS DE: Ministerul Sanatatii
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 764 din 13 noiembrie 2012

SmartCity1

În temeiul:art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare;

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

Regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, aprobat prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.509/2008, al Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 11/2005 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, al Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 12/2005 privind piaţa secundară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României şi al Convenţiei nr. 184.575/13/2005, încheiată între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României,viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin: Articolul 1În vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice se aprobă prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro, în valoare nominală totală de 150.000.000 euro, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Enache Jiru, secretar de stat
ANEXĂPROSPECT DE EMISIUNE a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna noiembrie 2012 Articolul 1În vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice, Ministerul Finanţelor Publice anunţă redeschiderea emisiunii de obligaţiuni de stat cu cupon denominate în euro, cu următoarele caracteristici:

Cod ISIN*) Data licitaţiei Data emisiunii Data scadenţei Maturitate iniţială Nr. ani Rată cupon - % - Dobânda acumulată - euro/titlu - Valoarea nominală totală - euro -
RO1114DBE010 16.11.2012 20.11.2012 06.05.2014 3 4,50 1.220,55 150.000.000

*) În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.231/2008 privind titlurile de stat ce urmează a fi tranzacţionate şi pe piaţa reglementată administrată de Societatea Comercială „Bursa de Valori Bucureşti“- S.A., această serie se poate tranzacţiona simultan pe piaţa secundară administrată de Banca Naţională a României şi pe piaţa reglementată administrată de Societatea Comercială „Bursa de Valori Bucureşti“ - S.A. Articolul 2Valoarea nominală totală a emisiunii de obligaţiuni de stat cu cupon denominate în euro poate fi majorată prin redeschideri ulterioare ale acesteia. Articolul 3Valoarea nominală individuală a unei obligaţiuni de stat cu cupon denominate în euro este de 50.000 euro. Articolul 4Dobânda (cuponul) se plăteşte la datele specificate în prospectul de emisiune aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.936/2011 privind prospectul de emisiune al obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna mai 2011, fiind determinată conform formulei: D = VN* r/frecvenţa anuală a cuponului, în care: D = dobânda (cupon) VN = valoarea nominală r = rata cuponului Articolul 5Metoda de vânzare este licitaţia, care va avea loc la data menţionată în tabelul de mai sus, iar adjudecarea se va efectua după metoda cu preţ multiplu. Cotaţia de preţ va fi exprimată sub formă procentuală, cu patru zecimale. Articolul 6Obligaţiunile de stat cu cupon denominate în euro pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor transmite oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor persoane fizice şi juridice. Articolul 7(1) Ofertele de cumpărare sunt competitive şi necompetitive.(2) În cadrul ofertei de cumpărare competitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 10 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 13/2005 în aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 11/2005 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Numărul cotaţiilor de preţ nu este restricţionat.(4) Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse de persoane fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor de credit, aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de clienţi ai dealerilor primari.(5) În cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 9 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 13/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Se admit oferte de cumpărare necompetitive într-o pondere de 25% din totalul emisiunii anunţate. Executarea acestora se va efectua la nivelul mediu ponderat al preţului la care s-au adjudecat ofertele competitive. (6) Fiecare tranşă a ofertei de cumpărare competitive sau necompetitive va fi de minimum 50.000 euro. Articolul 8Ofertele de cumpărare se transmit Băncii Naţionale a României, ce acţionează în calitate de administrator al pieţei primare şi secundare a titlurilor de stat şi al sistemului de înregistrare/depozitare, în ziua licitaţiei, până la ora 12,00. Articolul 9Rezultatul licitaţiei se va stabili în aceeaşi zi la sediul Băncii Naţionale a României de către comisia de licitaţie constituită în acest scop şi va fi dat publicităţii. Articolul 10Plata obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro se va efectua la data emisiunii, până cel târziu la ora 15,00 - ora României, prin transferarea de către dealerul primar şi/sau de către instituţiile de credit, aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de clienţi ai dealerilor primari, deţinători înregistraţi, în contul în euro al Băncii Naţionale a României din sistemul TARGET2 (participant BIC: NBORROBUXXX), a sumei reprezentând costul obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro aferent tranşelor adjudecate. Articolul 11Răscumpărarea obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro se va efectua la data scadenţei, prin creditarea conturilor corespondente în euro ale dealerilor primari şi/sau ale instituţiilor de credit, aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de clienţi ai dealerilor primari, deţinători înregistraţi, comunicate oficial Băncii Naţionale a României cu cel puţin două zile lucrătoare anterior datei scadenţei, cu suma reprezentând valoarea nominală a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro, inclusiv cuponul aferent acestora. Articolul 12Evenimentele de plată aferente obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro se gestionează în conformitate cu Regulile Sistemului de înregistrare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat - SaFIR. Articolul 13Dacă data la care trebuie efectuată una dintre plăţile aferente titlului de stat este o zi de sărbătoare sau o zi nelucrătoare, plata se va face în următoarea zi lucrătoare, fără obligarea la dobânzi moratorii. Titlurile de stat care se regăsesc în această situaţie rămân în proprietatea deţinătorului înregistrat şi nu pot fi tranzacţionate. Articolul 14Regimul fiscal al titlurilor de stat prevăzute la art. 1 este reglementat de legislaţia în vigoare.

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1489/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1489 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 1489/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu