Ordinul Nr.17 din 09.01.2018privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora ACT EMIS DE: Ministerul Sanatatii ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 33 din 16 ianuarie 2018
Văzând Referatul de aprobare nr. F.B. 125 din 9.01.2018 al Direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin: Articolul IAnexele nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 şi 179 bis din 13 martie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii, Florian-Dorel Bodog ANEXĂMODIFICĂRI ŞI COMPLETĂRI ale anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora 1. În anexa nr. 1, după poziţia nr. 6095 se introduc 63 de noi poziţii, poziţiile nr. 6096-6158, cu următorul cuprins:
Nr. crt. |
cod_cim |
obs |
Denumire produs |
formă |
Concentraţie |
Firmă/ ţară |
DCI |
Ambalaj |
grupa ATC |
statut_ frm |
statut_ anm |
Preţ producător (lei) |
Preţ ridicata maximal fără TVA (lei) |
Preţ amănuntul maximal cu TVA (lei) |
stare |
Observaţii |
Valabilitate preţ |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
„6096 |
W63693001 |
|
ARQUIST 125 micrograme |
SUSP. INHAL. PRESURIZATA |
125 micrograme |
AMRING FARMA - S.R.L. - ROMÂNIA |
FLUTICASONUM PROPIONAT |
Cutie cu un recipient Al sub presiune prevăzut cu o valvă de măsurare, un dozator din PP cu capac, introdus într-o pungă de Al cu săculeţ de silicagel x 120 doze suspensie de inhalat presurizată (2 ani) |
R03BA05 |
MG |
generic |
29.65 |
33.80 |
44.21 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6097 |
W63695001 |
|
ARQUIST 250 micrograme |
SUSP. INHAL. PRESURIZATA |
250 micrograme |
AMRING FARMA - S.R.L. - ROMÂNIA |
FLUTICASONUM PROPIONAT |
Cutie cu un recipient Al sub presiune prevăzut cu o valvă de măsurare, un dozator din PP cu capac, introdus într-o pungă de Al cu săculeţ de silicagel x 120 doze suspensie de inhalat presurizată (2 ani) |
R03BA05 |
MG |
generic |
53.61 |
60.04 |
75.92 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6098 |
W63877004 |
|
AVELOX 400 mg/ 250 ml |
SOL. PERF. |
400 mg/ 250 ml |
BAYER AG - GERMANIA |
MOXIFLOXACINUM |
Ambalaj multiplu (fiolă de plastic: etichetă) cu 5 cutii din carton a câte 1 flacon din sticlă x 250 ml sol. perf., închis cu dop din cauciuc clorobutilic sau bromobutilic (5 ani) |
J01MA14 |
MI |
inovativ |
390.84 |
420.84 |
496.87 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6099 |
W63878007 |
|
BETAFERON 250 mcg/ml |
PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ. |
250 mcg/ml |
BAYER AG - GERMANIA |
INTERFERONUM BETA 1B |
Cutie x 15 ambalaje multiple ce conţin fiecare câte un flacon cu pulbere, o seringă preumplută cu solvent + adaptor pentru ac şi 2 tampoane cu alcool (2 ani) |
L03AB08 |
MI |
inovativ |
2640.82 |
2670.81 |
2949.34 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6100 |
W63461001 |
|
BORTEZOMIB HOSPIRA 3.5 mg |
PULB. PT. SOL. INJ. |
3.5 mg |
HOSPIRA UK LIMITED - MAREA BRITANIE |
BORTEZOMIBUM |
Cutie cu 1 flacon din sticlă de tip I cu capacitate de 10 ml, prevăzut cu dop de cauciuc, ce conţine bortezomib 3,5 mg pulbere pentru soluţie injectabilă (2 ani) |
L01XX32 |
MG |
generic |
550.00 |
580.00 |
670.35 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
6101 |
W08089004 |
|
CLORURĂ DE SODIU VIOSER 0.9 g /100 ml |
SOL. PERF. |
0.9 g/100 ml |
VIOSER SA PARENTERAL SOLUTION INDUSTRY - GRECIA |
NATRII CHLORIDUM |
Cutie x 10 flacoane din PE x 100 ml soluţie perfuzabilă (3 ani) |
B05BB01 |
MG |
generic |
16.39 |
18.68 |
25.25 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6102 |
W08089005 |
|
CLORURĂ DE SODIU VIOSER 0.9 g/100 ml |
SOL. PERF. |
0.9 g/100 ml |
VIOSER SA PARENTERAL SOLUTION INDUSTRY - GRECIA |
NATRII CHLORIDUM |
Cutie x 10 flacoane din PE x 500 ml soluţie perfuzabilă (3 ani) |
B05BB01 |
MG |
generic |
27.37 |
31.20 |
40.81 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6103 |
W63751004 |
|
DESLORA TADINA AMRING 5 mg |
COMPR. FILM. |
5 mg |
AMRING FARMA - S.R.L. - ROMÂNIA |
DESLORATADINUM |
Cutie cu blistere PVC-Aclar/Al x 30 comprimate filmate (3 ani) |
R06AX27 |
MG |
generic |
7.00 |
7.98 |
10.79 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6104 |
W63730001 |
|
DICLOREUM 150 mg |
CAPS. ELIB. PREL. |
150 mg |
ALFASIGMA SPA - ITALIA |
DICLOFENACUM |
Cutie x 2 blistere PVC/Al x 10 capsule cu eliberare prelungită (3 ani) |
M01AB05 |
MG |
generic |
33.19 |
37.84 |
49.49 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6105 |
W63801002 |
|
DUTASTERIDA AUROBINDO 0.5 mg |
CAPS. MOI |
0.5 mg |
AUROBINDO PHARMA ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA |
DUTASTERIDUM |
Cutie cu blistere PVC-PVDC/Al x 30 capsule moi (2 ani) |
G04CB02 |
MG |
generic |
31.38 |
35.77 |
46.79 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6106 |
W63540003 |
|
EPIDUO 1 mg/25 mg/g |
GEL |
1 mg/ 25 mg/g |
GALDERMA INTERNATIONAL - FRANŢA |
COMBINAŢII (ADAPALENUM + BENZOYLIS PEROXIDUM) |
Cutie cu un tub alb din PEID, prevăzut cu capac din PP, care conţine 30 g gel (2 ani) |
D10AD53 |
MI |
inovativ |
59.61 |
66.77 |
84.42 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6107 |
W63540008 |
|
EPIDUO 1 mg/25 mg/g |
GEL |
1 mg/ 25 mg/g |
GALDERMA INTERNATIONAL - FRANŢA |
COMBINAŢII (ADAPALENUM + BENZOYLIS PEROXIDUM) |
Cutie cu 1 recipient multidoză cu pompă pentru împiedicarea pătrunderii aerului şi capac cu deschidere rapidă din PP, PEJD şi PEJD, care conţine 30 g gel (2 ani) |
D10AD53 |
MI |
inovativ |
63.85 |
71.51 |
90.42 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6108 |
W63540010 |
|
EPIDUO 1 mg/25 mg/g |
GEL |
1 mg/ 25 mg/g |
GALDERMA INTERNATIONAL - FRANŢA |
COMBINAŢII (ADAPALENUM + BENZOYLIS PEROXIDUM) |
Cutie cu 1 recipient multidoză cu pompă pentru împiedicarea pătrunderii aerului şi capac cu deschidere rapidă din PP, PEJD şi PEJD, care conţine 60 g gel (2 ani) |
D10AD53 |
MI |
inovativ |
111.54 |
122.69 |
149.78 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6109 |
W63463001 |
|
EXJADE 180 mg |
COMPR. FILM. |
180 mg |
NOVARTIS EUROPHARMA LIMITED - MAREA BRITANIE |
DEFERASIROXUM |
Cutie cu blistere PVC/PVDC/Alu x 30 comprimate filmate (3 ani) |
V03AC03 |
MI |
inovativ |
1307.55 |
1337.55 |
1496.08 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6110 |
W63464001 |
|
EXJADE 360 mg |
COMPR. FILM. |
360 mg |
NOVARTIS EUROPHARMA LIMITED - MAREA BRITANIE |
DEFERASIROXUM |
Cutie cu blistere PVC/PVDC/Alu x 30 comprimate filmate (3 ani) |
V03AC03 |
MI |
inovativ |
2615.10 |
2645.10 |
2921.31 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6111 |
W63881001 |
|
EYLEA 40 mg/ml |
SOL. INJ. |
40 mg/ml |
BAYER AG - GERMANIA |
AFLIBERCEPTUM |
Cutie x 1 flacon din sticlă cu soluţie injectabilă (4 mg afibercept/ 100 microlitri sol.) (2 ani) |
S01LA05 |
MI |
inovativ |
2655.61 |
2685.60 |
2965.46 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6112 |
W63089001 |
|
FERACCRU 30 mg |
CAPS. |
30 mg |
SHIELD TX (UK) LIMITED - MAREA BRITANIE |
COMPLEX DE FIER (III) MALTOL |
Cutie cu 1 flacon x 56 capsule (18 luni) |
B03AB10 |
MI |
inovativ |
285.77 |
314.35 |
380.79 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6113 |
W63322001 |
|
GARDASIL 9 |
SUSP. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ |
0.5 ml |
MSD VACCINS - FRANŢA |
VACCIN PAPILOMAVIRUS (TIP 6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52, 58) |
1 seringă preumplută cu 2 ace (3 ani) |
J07BM03 |
MI |
imunologic |
506.81 |
536.81 |
623.27 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6114 |
W63322002 |
|
GARDASIL 9 |
SUSP. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ |
0.5 ml |
MSD VACCINS - FRANŢA |
VACCIN PAPILOMAVIRUS (TIP 6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52, 58) |
10 seringi preumplute cu 2 ace fiecare (3 ani) |
J07BM03 |
MI |
imunologic |
5068.10 |
5098.09 |
5595.08 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6115 |
W63797003 |
|
GEROCOXAN 120 mg |
COMPR. FILM. |
120 mg |
GL PHARMA GMBH - AUSTRIA |
ETORICOXIBUM |
Cutie cu blistere OPA-Al-PVC/Al x 7 comprimate filmate (3 ani) |
M01AH05 |
MG |
generic |
9.97 |
11.36 |
15.36 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6116 |
W63794005 |
|
GEROCOXAN 30 mg |
COMPR. FILM. |
30 mg |
GL PHARMA GMBH - AUSTRIA |
ETORICOXIBUM |
Cutie cu blistere OPA-Al-PVC/Al x 28 comprimate filmate (3 ani) |
M01AH05 |
MG |
generic |
26.86 |
30.62 |
40.05 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6117 |
W63795005 |
|
GEROCOXAN 60 mg |
COMPR. FILM. |
60 mg |
GL PHARMA GMBH - AUSTRIA |
ETORICOXIBUM |
Cutie cu blistere OPA-Al-PVC/Al x 14 comprimate filmate (3 ani) |
M01AH05 |
MG |
generic |
14.45 |
16.47 |
22.26 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6118 |
W63796005 |
|
GEROCOXAN 90 mg |
COMPR. FILM. |
90 mg |
GL PHARMA GMBH - AUSTRIA |
ETORICOXIBUM |
Cutie cu blistere OPA-Al-PVC/Al x 14 comprimate filmate (3 ani) |
M01AH05 |
MG |
generic |
15.90 |
18.13 |
24.50 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
6119 |
W54188004 |
|
HEPATECT CP 50 UI/ml |
SOL. PERF. |
50 UI/ml |
BIOTEST PHARMA GMBH - GERMANIA |
IMUNOGLOBULINĂ ANTI-HEPATITICĂ B |
Cutie x 1 flacon din sticlă incoloră x 100 ml soluţie perfuzabilă (5000 UI) |
J06BB04 |
MI |
imunologic |
7457.05 |
7487.04 |
8199.03 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6120 |
W63909001 |
|
KOGENATE BAYER 1000 UI |
PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ. |
1000 UI |
BAYER AG - GERMANIA |
OCTOCOG ALFA |
Cutie cu 1 flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă + 1 seringă preumplută x 2.5 ml soluţie + ambalaj suplimentat ce conţine trusă (30 luni) |
B02BD02 |
MI |
inovativ |
2398.13 |
2428.13 |
2684.81 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6121 |
W63910001 |
|
KOGENATE BAYER 2000 UI |
PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ. |
2000 UI |
BAYER AG - GERMANIA |
OCTOCOG ALFA |
Cutie cu 1 flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă + 1 seringă preumplută x 5 ml soluţie + ambalaj suplimentat ce conţine trusă (30 luni) |
B02BD02 |
MI |
inovativ |
5097.76 |
5127.75 |
5627.41 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6122 |
W63907001 |
|
KOGENATE BAYER 250 UI |
PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ. |
250 UI |
BAYER AG - GERMANIA |
OCTOCOG ALFA |
Cutie cu 1 flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă + 1 seringă preumplută x 2.5 ml soluţie + ambalaj suplimentat ce conţine trusă (30 luni) |
B02BD02 |
MI |
inovativ |
647.97 |
677.97 |
777.14 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6123 |
W63908001 |
|
KOGENATE BAYER 500 UI |
PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ. |
500 UI |

1277.43 |
1307.43 |
1463.25 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6124 |
W63731001 |
|
MECLON |
CREMĂ VAG |
40 mg/g + 200 mg/g |
ALFASIGMA SPA - ITALIA |
COMBINAŢII (METRONIDAZOLUM + CLOTRIMAZOLUM) |
Cutie cu 1 tub din Al x 30 g cremă vaginală + 6 aplicatoare din PP (3 ani) |
G01AF20 |
MG |
generic |
8.66 |
9.87 |
13.34 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6125 |
W63733001 |
|
MECLON |
OVULE |
500 mg/ 100 mg |
ALFASIGMA SPA - ITALIA |
COMBINAŢII (METRONIDAZOLUM + CLOTRIMAZOLUM) |
Cutie x 2 folii PVC-PE x 5 ovule (3 ani) |
G01AF20 |
MG |
generic |
25.72 |
29.32 |
38.35 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6126 |
W63732001 |
|
MECLON |
SOL. VAGINALĂ |
|
ALFASIGMA SPA - ITALIA |
COMBINAŢII (METRONIDAZOLUM + CLOTRIMAZOLUM) |
Cutie x 5 flacoane PVC-PE x 10 ml + 5 flacoane PEJD x 130 ml + 5 canule (3 ani) |
G01AF20 |
MG |
generic |
14.81 |
16.88 |
22.82 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6127 |
W60936003 |
|
MIRVASO 3 mg/g |
GEL |
3 mg/g |
GALDERMA INTERNATIONAL - FRANŢA |
BRIMONIDINUM |
Cutie cu 1 tub PE/copolimer/Al/ copolimer/PE cu cap din polietilenă de mare densitate (hdpe) şi sistem de închidere din polipropilenă (pp) cu sistem de închidere securizat pentru copii x 10 g gel (2 ani) |
D11AX21 |
MI |
inovativ |
54.84 |
61.42 |
77.66 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6128 |
W63734001 |
|
NORMIX 200 mg |
COMPR. FILM. |
200 mg |
ALFASIGMA SPA - ITALIA |
RIFAXIMINUM |
Cutie x 1 blister PVC-PE-PVDC/Al x 12 comprimate filmate (3 ani) |
A07AA11 |
MI |
inovativ |
20.45 |
23.31 |
31.51 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6129 |
W63734002 |
|
NORMIX 200 mg |
COMPR. FILM. |
200 mg |
ALFASIGMA SPA - ITALIA |
RIFAXIMINUM |
Cutie x 3 blistere PVC-PE-PVDC/Al x 12 comprimate filmate (3 ani) |
A07AA11 |
MI |
inovativ |
61.35 |
68.71 |
86.88 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6130 |
W63735001 |
|
NORMIX 200 mg/10 ml |
GRAN. PT. SUSP. ORALĂ |
200 mg/ 10 ml |
ALFASIGMA SPA - ITALIA |
RIFAXIMINUM |
Cutie x 1 flacon din sticlă brună conţinând granule pentru 60 ml suspensie orală, însoţit de o măsură dozatoare marcată la 5, 10 şi 15 ml (3 ani) |
A07AA11 |
MI |
inovativ |
12.86 |
14.66 |
19.81 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6131 |
W63617002 |
|
ONDANSETRON AUROBINDO 2 mg/ml |
SOL. INJ./PERF. |
2 mg/ml |
AUROBINDO PHARMA ROMÂNIA - S.R.L. - ROMÂNIA |
ONDANSETRONUM |
Cutie cu 5 fiole din sticlă tip I prevăzute cu punct de rupere sau marcaj linear x 2 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă (3 ani) |
A04AA01 |
MG |
generic |
16.02 |
18.26 |
24.68 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6132 |
W63617005 |
|
ONDANSETRON AUROBINDO 2 mg/ml |
SOL. INJ./PERF. |
2 mg/ml |
AUROBINDO PHARMA ROMÂNIA - S.R.L. - ROMÂNIA |
ONDANSETRONUM |
Cutie cu 5 fiole din sticlă tip I prevăzute cu punct de rupere sau marcaj linear x 4 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă (3 ani) |
A04AA01 |
MG |
generic |
30.44 |
34.70 |
45.39 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6133 |
W63699016 |
|
OPTIRAY 300 |
SOL. INJ./PERF. |
636 mg/ml |
GUEBERT - FRANŢA |
IOVERSOLUM |
Cutie x 10 seringi preumplute din PP a câte 50 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă (3 ani) |
V08AB07 |
MI |
inovativ |
589.59 |
619.59 |
713.50 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6134 |
W63701006 |
|
OPTIRAY 350 |
SOL. INJ./PERF. |
741 mg/ml |
GUEBERT - FRANŢA |
IOVERSOLUM |
Cutie x 10 flacoane din sticlă a câte 100 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă (3 ani) |
V08AB07 |
MI |
inovativ |
1318.60 |
1348.59 |
1508.12 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
6135 |
W63701012 |
|
OPTIRAY 350 |
SOL. INJ./PERF. |
741 mg/ml |
GUEBERT - FRANŢA |
IOVERSOLUM |
Cutie x 10 seringi preumplute din PP a câte 50 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă (3 ani) |
V08AB07 |
MI |
inovativ |
688.86 |
718.86 |
821.71 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6136 |
W63701016 |
|
OPTIRAY 350 |
SOL. INJ./PERF. |
741 mg/ml |
GUEBERT - FRANŢA |
IOVERSOLUM |
Cutie x 10 seringi preumplute din PP a câte 100 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă pentru injectomat (3 ani) |
V08AB07 |
MI |
inovativ |
1395.13 |
1425.13 |
1591.54 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6137 |
W63848001 |
|
PALONOS-ETRON ALVOGEN 250 micrograme |
SOL. INJ. |
250 micrograme |
ALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD. - MALTA |
PALONOSETRONUM |
Cutie cu 1 flacon din sticlă tip I x 5 ml soluţie injectabilă (30 luni) |
A04AA05 |
MG |
generic |
159.59 |
175.55 |
214.31 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6138 |
W07282003 |
|
PAMECIL 1 g |
PULB. PT. SOL. INJ./PERF. |
1 g |
MEDOCHEMIE LTD - CIPRU |
AMPICILLINUM |
Cutie x 10 flacoane din sticlă incoloră cu pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă (3 ani) |
J01CA01 |
MG |
generic |
19.90 |
22.68 |
30.66 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6139 |
W00450002 |
|
PAMECIL 500 mg |
PULB. PT. SOL. INJ./PERF. |
500 mg |
MEDOCHEMIE LTD - CIPRU |
AMPICILLINUM |
Cutie x 10 flacoane din sticlă incoloră cu pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă (3 ani) |
J01CA01 |
MG |
generic |
14.85 |
16.93 |
22.88 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6140 |
W63039004 |
|
QUETIAPINA ZENTIVA 150 mg |
COMPR. ELIB. PREL. |
150 mg |
ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ |
QUETIAPINUM |
Cutie cu blistere PVC-PCTFE/Al x 60 comprimate eliberare prelungită (3 ani) |
N05AH04 |
MG |
generic |
61.06 |
68.39 |
86.47 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6141 |
W63040004 |
|
QUETIAPINA ZENTIVA 200 mg |
COMPR. ELIB. PREL. |
200 mg |
ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ |
QUETIAPINUM |
Cutie cu blistere PVC-PCTFE/Al x 60 comprimate eliberare prelungită (3 ani) |
N05AH04 |
MG |
generic |
24.25 |
27.65 |
36.16 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6142 |
W63041004 |
|
QUETIAPINA ZENTIVA 300 mg |
COMPR. ELIB. PREL. |
300 mg |
ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ |
QUETIAPINUM |
Cutie cu blistere PVC-PCTFE/Al x 60 comprimate eliberare prelungită (3 ani) |
N05AH04 |
MG |
generic |
53.24 |
59.63 |
75.39 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6143 |
W63042004 |
|
QUETIAPINA ZENTIVA 400 mg |
COMPR. ELIB. PREL. |
400 mg |
ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ |
QUETIAPINUM |
Cutie cu blistere PVC-PCTFE/Al x 60 comprimate eliberare prelungită (3 ani) |
N05AH04 |
MG |
generic |
109.96 |
120.95 |
147.66 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6144 |
W63038004 |
|
QUETIAPINA ZENTIVA 50 mg |
COMPR. ELIB. PREL. |
50 mg |
ZENTIVA KS - REPUBLICA CEHĂ |
QUETIAPINUM |
Cutie cu blistere PVC-PCTFE/Al x 60 comprimate eliberare prelungită (3 ani) |
N05AH04 |
MG |
generic |
17.32 |
19.75 |
26.69 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6145 |
W62206001 |
|
RHOGAM ULTRA-FILTERED PLUS 300 micrograme |
SOL. INJ. |
300 micrograme |
KEDRION SPA - ITALIA |
IMUNOGLOBULINĂ ANTI-D |
Cutie cu 1 seringă preumplută monodoză (300 mcg) + 1 prospect + 1 formular pentru control + 1 card de identificare a pacientului (2 ani) |
J06BB01 |
MI/ IMUN. |
imunologic |
134.98 |
148.48 |
181.26 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6146 |
W43798003 |
|
RILEPTID 1 mg |
COMPR. FILM. |
1 mg |
EGIS PHARMA-CEUTICALS PLC - UNGARIA |
RISPERIDONUM |
Cutie x 6 blistere PVC-PVDC/Al x 10 comprimate filmate (30 luni) |
N05AX08 |
MG |
generic |
20.06 |
22.87 |
30.91 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6147 |
W08132003 |
|
SOLUŢIE RINGER LACTAT VIOSER |
SOL. PERF. |
|
VIOSER SA PARENTERAL SOLUTION INDUSTRY - GRECIA |
COMBINAŢII |
Cutie x 1 flacon din PE x 500 ml soluţie perfuzabilă (3 ani) |
B05BB01 |
MG |
generic |
2.74 |
3.12 |
4.22 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6148 |
W59069002 |
|
TETRAXIM |
SUSP. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ |
|
SANOFI PASTEUR S.A. - FRANŢA |
VACCIN DIFTERIC, TETANIC, PERTUSSIS, POLIO INACTIVAT |
Cutie x 1 seringă preumplută (din sticlă tip 1) echipată cu piston cu dop (clorobrombutil sau clorbutil sau brombutil) cu un ac ataşat x 0.5 ml suspensie injectabilă (3 ani) |
J07CA02 |
MI |
imunologic |
46.48 |
52.99 |
67.00 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6149 |
W61462002 |
|
TRULICITY 1.5 mg/0.5 ml |
SOL. INJ. ÎN PEN PREUMPLUT |
1.5 mg/ 0.5 ml |
ELI LILLY NEDERLAND BV - OLANDA |
DULAGLUTIDUM |
Ambalaj multiplu: 12 (3 pachete x 4) penuri preumplute cu 0.5 ml soluţie (2 ani) |
A10BX14 |
MI |
inovativ |
1036.30 |
1066.30 |
1200.42 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6150 |
W13416001 |
|
VERORAB |
PULB. + SOLV. PT. SUSP. INJ. |
|
SANOFI PASTEUR S.A. - FRANŢA |
VACCIN RABIC INACTIVAT |
Cutie x 1 flacon din sticlă incoloră cu pulbere monodoză şi cutie cu 1 seringă din sticlă incoloră a 0.5 ml solvent pentru suspensie injectabilă (3 ani) |
J07BG01 |
MI |
imunologic |
78.16 |
87.54 |
110.68 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6151 |
W64073003 |
|
VERRIA 200 mg |
COMPR. FILM. |
200 mg |
MEDOCHEMIE LTD - CIPRU |
VORICONAZOLUM |
Cutie cu blistere PVC/Al x 14 comprimate filmate (3 ani) |
J02AC03 |
MG |
generic |
997.76 |
1027.76 |
1158.41 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
6152 |
W64073005 |
|
VERRIA 200 mg |
COMPR. FILM. |
200 mg |
MEDOCHEMIE LTD - CIPRU |
VORICONAZOLUM |
Cutie cu blistere PVC/Al x 28 comprimate filmate (3 ani) |
J02AC03 |
MG |
generic |
1995.53 |
2025.53 |
2245.98 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6153 |
W64073008 |
|
VERRIA 200 mg |
COMPR. FILM. |
200 mg |
MEDOCHEMIE LTD - CIPRU |
VORICONAZOLUM |
Cutie cu blistere PVC/Al x 56 comprimate filmate (3 ani) |
J02AC03 |
MG |
generic |
3991.06 |
4021.06 |
4421.11 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6154 |
W63736001 |
|
VESSEL DUE F |
SOL. INJ. |
600 ULS/ 2 ml |
ALFASIGMA SPA - ITALIA |
SULODEXIDUM |
Cutie x 10 fiole din sticlă galbenă x 2 ml (5 ani) |
B01AB11 |
MI |
inovativ |
55.85 |
62.55 |
79.09 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6155 |
W63737001 |
|
VESSEL DUE F 250 ULS |
CAPS. MOI |
250 ULS |
ALFASIGMA SPA - ITALIA |
SULODEXIDUM |
Cutie cu 2 blistere PVDC-PVC/Al-PVDC x 25 capsule moi (5 ani) |
B01AB11 |
MI |
inovativ |
72.89 |
81.64 |
103.22 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6156 |
W63737002 |
|
VESSEL DUE F 250 ULS |
CAPS. MOI |
250 ULS |
ALFASIGMA SPA - ITALIA |
SULODEXIDUM |
Cutie cu 3 blistere PVDC-PVC/Al-PVDC x 20 capsule moi (5 ani) |
B01AB11 |
MI |
inovativ |
87.47 |
97.97 |
123.87 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6157 |
W63432001 |
|
XELJANZ 5 mg |
COMPR. FILM. |
5 mg |
PFIZER LIMITED - MAREA BRITANIE |
TOFACITINIB |
Cutie cu 4 blistere Al/PVC/Al x 14 comprimate filmate (3 ani) |
L04AA29 |
MI |
inovativ |
3070.34 |
3100.34 |
3417.52 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
6158 |
W56595001 |
|
ZUTECTRA |
SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ |
500 UI |
BIOTEST PHARMA GMBH - GERMANIA |
IMUNOGLOBULINĂ ANTI-HEPATITICĂ B |
Cutie x 5 seringi preumplute din sticlă a câte 1 ml soluţie injectabilă (500 UI) ambalate în blister (2 ani) |
J06BB04 |
MI |
imunologic |
4181.97 |
4211.97 |
4629.20 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018." |
2. În anexa nr. 1, poziţiile nr. 534, 604, 788, 789, 1269, 1270, 1271, 1272, 1418, 1752, 1895, 2717, 2718, 2719, 2720, 3065, 3066, 3067, 3388, 3389, 3390, 3391, 3392, 3561, 3562, 3563, 3612, 3726, 3729, 3731, 3732, 4017, 4018, 4206, 5316, 5317 şi 5318 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Nr. crt. |
cod_cim |
obs |
Denumire produs |
formă |
Concentraţie |
Firmă/Ţară |
DCI |
Ambalaj |
grupa ATC |
stătut_frm |
statut_anm |
Preţ producător (lei) |
Preţ ridicată maximal fără TVA (lei) |
Preţ amănuntul maximal cu TVA (lei) |
stare |
Observaţii |
Valabilitate preţ |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
„534 |
W57938004 |
! |
AVELOX R 400 mg/250 ml |
SOL. PERF. |
400 mg/250 ml |
BAYER PHARMA AG - GERMANIA |
MOXIFLOXACINUM |
Cutie x 5 flacoane din sticlă x 250 ml (5 ani) |
J01MA14 |
MI |
inovativ |
390.84 |
420.84 |
496.87 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
604 |
W61580007 |
! |
BETAFERON 250 mcg/ml |
PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ. |
250 mcg/ml |
BAYER PHARMA AG - GERMANIA |
INTERFERONUM BETA 1B |
Cutie x 15 ambalaje multiple ce conţin fiecare câte un flacon cu pulbere, 1 seringă preumplută cu solvent + adaptor pentru ac şi 2 tampoane cu alcool (2 ani) |
L03AB08 |
MI |
inovativ |
2640.82 |
2670.81 |
2949.34 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
788 |
W06665001 |
|
CANCIDAS 50 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
50 mg |
MERCK SHARP & DOHME LTD - MAREA BRITANIE |
CASPOFUNGINUM |
Cutie x 1 flac pulb. pt. conc. pt. sol. perf. (2 ani la 2-8⌡ C) |
J02AX04 |
MI |
inovativ |
790.67 |
820.67 |
932.68 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
789 |
W06670001 |
|
CANCIDAS 70 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
70 mg |
MERCK SHARP & DOHME LTD - MAREA BRITANIE |
CASPOFUNGINUM |
Cutie x 1 flac. pulb. pt. conc. pt. sol. perf. (2 ani la 2-8⌡ C) |
J02AX04 |
MI |
inovativ |
1031.95 |
1061.95 |
1195.68 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1269 |
W62169001 |
!! |
COSENTYX 150 mg |
SOL. INJECTABILĂ ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ |
150 mg/ml |
NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIE |
SECUKINUMABUM |
Cutie x 2 seringi preumplute x 1 ml soluţie injectabilă (18 luni) |
L04AC10 |
MI |
inovativ |
4545.32 |
4575.32 |
5025.25 |
DC |
Conform art. 5 alin. (7) din OMS 368/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pe o perioadă de 12 luni de la data Deciziei FB13651/18.12.2017 |
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
1270 |
W62170001 |
!! |
COSENTYX 150 mg |
SOL. INJECTABILĂ ÎN STILOU INJECTOR PREUMPLUT |
150 mg/ml |
NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIE |
SECUKINUMABUM |
Cutie x 2 stilouri preumplute (stilou Senso Ready) x 1 ml soluţie injectabilă (18 luni) |
L04AC10 |
MI |
inovativ |
4545.32 |
4575.32 |
5025.25 |
DC |
Conform art. 5 alin. (7) din OMS 368/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pe o perioadă de 12 luni de la data Deciziei FB13651/18.12.2017 |
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
1271 |
W62169002 |
!! |
COSENTYX 150 mg |
SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ |
150 mg/ml |
NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIE |
SECUKINUMABUM |
Cutie x 1 seringă preumplută x 1 ml soluţie injectabilă (18 luni) |
L04AC10 |
MI |
inovativ |
2272.66 |
2302.66 |
2548.05 |
DC |
Conform art. 5 alin. (7) din OMS 368/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pe o perioadă de 12 luni de la data Deciziei FB13651/18.12.2017 |
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
1272 |
W62170002 |
!! |
COSENTYX 150 mg |
SOL. INJ. ÎN STILOU INJECTOR PREUMPLUT |
150 mg/ml |
NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIE |
SECUKINUMABUM |
Cutie x 1 stilou preumplut (stilou SensoReady) x 1 ml soluţie injectabilă (18 luni) |
L04AC10 |
MI |
inovativ |
2272.66 |
2302.66 |
2548.05 |
DC |
Conform art. 5 alin. (7) din OMS 368/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pe o perioadă de 12 luni de la data Deciziei FB13651/18.12.2017 |
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
1418 |
W44020001 |
! |
DICLOREUM 150 mg |
CAPS. ELIB. PREL. |
150 mg |
ALFA WASSERMANN SPA - ITALIA |
DICLOFENACUM |
Cutie x 2 blistere din PVC/Al x 10 capsule cu eliberare prelungită (5 ani) |
M01AB05 |
MG |
generic |
33.19 |
37.84 |
49.49 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1752 |
W61129001 |
|
ENTYVIO 300 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL PERF. |
300 mg |
TAKEDA PHARMA A/S - DANEMARCA |
VEDOLIZUMABUM |
Cutie x 1 flacon x 300 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă (3 ani) |
L04AA33 |
MI |
inovativ |
5664.00 |
5693.99 |
6244.61 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1895 |
W59598001 |
! |
EYLEA 40 mg/ml |
SOL. INJ. |
40 mg/ml |
BAYER PHARMA AG - GERMANIA |
AFLIBERCEPTUM |
Cutie x 1 flacon soluţie injectabilă 4 mg/100 microlitri |
S01LA05 |
MI |
inovativ |
2655.61 |
2685.60 |
2965.46 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2717 |
W61172001 |
! |
KOGENATE BAYER 1000 UI |
PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ. |
1000 UI |
BAYER PHARMA AG - GERMANIA |
OCTOCOG ALFA (FACTOR VIII DE COAGULARE RECOMBINAT) |
Cutie x 1 flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă + 1 seringă preumplută (sticlă) x 2.5 ml soluţie + ambalaj suplimentar ce conţine o trusă de administrare (30 luni) |
B02BD02 |
MI |
inovativ |
2398.13 |
2428.13 |
2684.81 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
2718 |
W61175001 |
! |
KOGENATE BAYER 2000 UI |
PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ. |
2000 UI |
BAYER PHARMA AG - GERMANIA |
OCTOCOG ALFA (FACTOR VIII DE COAGULARE RECOMBINAT) |
Cutie x 1 flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă + 1 seringă preumplută (sticlă) x 5 ml soluţie + ambalaj suplimentar ce conţine o trusă de administrare (30 luni) |
B02BD02 |
MI |
inovativ |
5097.76 |
5127.75 |
5627.41 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
2719 |
W61168001 |
! |
KOGENATE BAYER 250 UI |
PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ. |
250 UI |
BAYER PHARMA AG - GERMANIA |
OCTOCOG ALFA (FACTOR VIII DE COAGULARE RECOMBINAT) |
Cutie x 1 flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă + 1 seringă preumplută (sticlă) x 2.5 ml soluţie + ambalaj suplimentar ce conţine o trusă de administrare (30 luni) |
B02BD02 |
MI |
inovativ |
647.97 |
677.97 |
777.14 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
2720 |
W61170001 |
! |
KOGENATE BAYER 500 UI |
PULB. + SOLV. PT. SOL. INJ. |
500 UI |
BAYER PHARMA AG - GERMANIA |
OCTOCOG ALFA (FACTOR VIII DE COAGULARE RECOMBINAT) |
Cutie x 1 flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă + 1 seringă preumplută (sticlă) x 2,5 ml soluţie + ambalaj suplimentar ce conţine o trusă de administrare (30 luni) |
B02BD02 |
MI |
inovativ |
1277.43 |
1307.43 |
1463.25 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3065 |
W54288001 |
! |
MECLON |
CREMĂ VAG. |
|
ALFA WASSERMANN SPA - ITALIA |
COMBINAŢII (METRONIDAZOLUM + CLOTRIMAZOLUM) |
Cutie x 1 tub din aluminiu x 30 g cremă vaginală + 6 aplicatoare din polipropilenă (3 ani) |
G01AF20 |
MG |
generic |
8.66 |
9.87 |
13.34 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
3066 |
W54286002 |
! |
MECLON |
OVULE |
100 mg/ 500 mg |
ALFA WASSERMANN SPA - ITALIA |
COMBINAŢII (METRONIDAZOLUM + CLOTRIMAZOLUM) |
Cutie x 2 folii PVC-PE x 5 ovule (3 ani) |
G01AF20 |
MG |
generic |
25.72 |
29.32 |
38.35 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
3067 |
W54287001 |
! |
MECLON |
SOL. VAGINALĂ |
|
ALFA WASSERMANN SPA - ITALIA |
COMBINAŢII (METRONIDAZOLUM + CLOTRIMAZOLUM) |
Cutie x 5 flacoane PVC-PE (cu aspect de fiolă) x 10 ml soluţie vaginală, 5 flacoane PEJD x 130 ml soluţie vaginală + 5 canule de unică utilizare (3 ani) |
G01AF20 |
MG |
generic |
14.81 |
16.88 |
22.82 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3388 |
W59247003 |
! |
MST CONTINUS 100 mg |
COMPR. ELIB. MODIF. |
100 mg |
MUNDIPHARMA GES.M.B.H - AUSTRIA |
MORPHYNUM |
Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 60 compr. film. cu elib. mod. |
N02AA01 |
|
inovativ |
158.13 |
173.94 |
212.35 |
DC |
Medicamentul poate fi menţinut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de 1 an de la Decizia întrerupere APP nr. 1121/28.11.2017 |
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
3389 |
W59246003 |
! |
MST CONTINUS 200 mg |
COMPR. ELIB. MODIF. |
200 mg |
MUNDIPHARMA GES.M.B.H - AUSTRIA |
MORPHYNUM |
Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 60 compr. film. cu elib. mod. |
N02AA01 |
|
inovativ |
307.64 |
337.64 |
406.18 |
DC |
Medicamentul poate fi menţinut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de 1 an de la Decizia întrerupere APP nr. 1121/28.11.2017 |
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
3390 |
W59249003 |
! |
MST CONTINUS 30 mg |
COMPR. ELIB. MODIF. |
30 mg |
MUNDIPHARMA GES.M.B.H - AUSTRIA |
MORPHYNUM |
Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 60 compr. film. cu elib. mod. |
N02AA01 |
|
inovativ |
46.20 |
52.67 |
66.59 |
DC |
Medicamentul poate fi menţinut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de 1 an de la Decizia întrerupere APP nr. 1121/28.11.2017 |
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
3391 |
W59248003 |
! |
MST CONTINUS 60 mg |
COMPR. ELIB. MODIF. |
60 mg |
MUNDIPHARMA GES.M.B.H - AUSTRIA |
MORPHYNUM |
Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 60 compr. film. cu elib. mod. |
N02AA01 |
|
inovativ |
100.28 |
110.30 |
134.66 |
DC |
Medicamentul poate fi menţinut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de 1 an de la Decizia întrerupere APP nr. 1121/28.11.2017 |
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
3392 |
W59250003 |
! |
MST CONTINUS 10 mg |
COMPR. ELIB. MODIF. |
10 mg |
MUNDIPHARMA GES.M.B.H - AUSTRIA |
MORPHYNUM |
Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 60 compr. film. cu elib. mod. |
N02AA01 |
|
inovativ |
25.20 |
28.73 |
37.58 |
DC |
Medicamentul poate fi menţinut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de 1 an de la Decizia întrerupere APP nr. 1121/28.11.2017 |
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3561 |
W05444001 |
! |
NORMIX 200 mg |
COMPR. FILM. |
200 mg |
ALFA WASSERMANN S.P.A. - ITALIA |
RIFAXIMINUM |
Cutie cu un blister din PVC-PE-PVDC/Aluminium a 12 comprimate filmate (3 ani) |
A07AA11 |
MI |
inovativ |
20.45 |
23.31 |
31.51 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
3562 |
W05444002 |
! |
NORMIX 200 mg |
COMPR. FILM. |
200 mg |
ALFA WASSERMANN S.P.A. - ITALIA |
RIFAXIMINUM |
Cutie cu 3 blistere din PVC-PE-PVDC/Aluminium a câte 12 comprimate filmate (3 ani) |
A07AA11 |
MI |
inovativ |
61.35 |
68.71 |
86.88 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
3563 |
W05445001 |
! |
NORMIX 200 mg/10 ml |
GRAN. PT. SUSP. ORALĂ |
200 mg/ 10 ml |
ALFA WASSERMANN S.P.A. - ITALIA |
RIFAXIMINUM |
Cutie cu un flacon din sticlă brună conţinând granule pentru 60 ml suspensie orală, însoţit de o măsură dozatoare marcată la 5, 10 şi 15 ml (3 ani) |
A07AA11 |
MI |
inovativ |
12.86 |
14.66 |
19.81 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3612 |
W56901001 |
! |
OLANZAPINA ACTAVIS 10 mg |
COMPR. ORODISP. |
10 mg |
ACTAVIS GROUP PTC EHF - ISLANDA |
OLANZAPINUM |
Cutie x blistere OPA-Al-PVC/Al x 28 comprimate orodispersabile |
N05AH03 |
MG |
generic |
10.17 |
11.59 |
15.67 |
DC |
Medicamentul poate fi menţinut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de 1 an de la Decizia întrerupere APP nr. 1118/28.11.2017 |
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3726 |
W60587016 |
! |
OPTIRAY (R) 300 |
SOL. INJ./PERF. |
636 mg/ml |
MALLINCKRODT DEUTSCHLAND GMBH - GERMANIA |
IOVERSOLUM |
Cutie x 10 seringi preumplute din PP x 50 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă |
V08AB07 |
MI |
inovativ |
589.59 |
619.59 |
713.50 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3729 |
W60589006 |
! |
OPTIRAY (R) 350 |
SOL. INJ./PERF. |
741 mg/ml |
MALLINCKRODT DEUTSCHLAND GMBH - GERMANIA |
IOVERSOLUM |
Cutie x 10 flacoane din sticlă x 100 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă |
V08AB07 |
MI |
inovativ |
1318.60 |
1348.59 |
1508.12 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3731 |
W60589012 |
! |
OPTIRAY (R) 350 |
SOL. INJ./PERF. |
741 mg/ml |
MALLINCKRODT DEUTSCHLAND GMBH - GERMANIA |
IOVERSOLUM |
Cutie x 10 seringi preumplute din PP x 50 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă |
V08AB07 |
MI |
inovativ |
688.86 |
718.86 |
821.71 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
3732 |
W60589016 |
! |
OPTIRAY (R) 350 |
SOL. INJ./PERF. |
741 mg/ml |
MALLINCKRODT DEUTSCHLAND GMBH - GERMANIA |
IOVERSOLUM |
Cutie x 10 seringi preumplute din PP x 100 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă pentru injectomat |
V08AB07 |
MI |
inovativ |
1395.13 |
1425.13 |
1591.54 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4017 |
W56853002 |
! |
PRAMIPEXOL TORRENT 0.18 mg |
COMPR. |
0.18 mg |
TORRENT PHARMA - S.R.L. - ROMÂNIA |
PRAMIPEXOLUM |
Cutie x blister OPA-Al-PVC/Al x 30 comprimate (3 ani) |
N04BC05 |
MG |
generic |
11.50 |
13.11 |
17.72 |
DC |
Medicamentul poate fi menţinut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de 1 an de la Decizia întrerupere APP nr. 1.107/22.11.2017 |
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
4018 |
W56856002 |
! |
PRAMIPEXOL TORRENT 0.70 mg |
COMPR. |
0.70 mg |
TORRENT PHARMA - S.R.L. - ROMÂNIA |
PRAMIPEXOLUM |
Cutie x blister OPA-Al-PVC/Al x 30 comprimate (3 ani) |
N04BC05 |
MG |
generic |
51.65 |
57.85 |
73.14 |
DC |
Medicamentul poate fi menţinut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în ret. farm., dar nu mai mult de 1 an de la Decizia întrerupere APP nr. 1.107/22.11.2017 |
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4206 |
W62918002 |
|
RASAGILINA DR. REDDY’S 1 mg |
COMPR. |
1 mg |
DR. REDDY’S LABORATOIRES ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA |
RASAGILINUM |
Cutie x blistere Al/Al x 30 comprimate (2 ani) |
N04BD02 |
MG |
generic |
30.00 |
34.20 |
44.73 |
|
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5316 |
W05757002 |
! |
VESSEL DUE F |
CAPS. MOI |
250 ULS |
ALFA WASSERMANN S.P.A. - ITALIA |
SULODEXIDUM |
Cutie cu 2 blistere din PVDC-PVC/Al-PVDC a câte 25 capsule moi (5 ani) |
B01AB11 |
MI |
inovativ |
72.89 |
81.64 |
103.22 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
5317 |
W05758001 |
! |
VESSEL DUE F |
SOL. INJ. |
600 ULS/ 2 ml |
ALFA WASSERMANN S.P.A. - ITALIA |
SULODEXIDUM |
Cutie cu 10 fiole din sticlă galbenă a 2 ml soluţie injectabilă (5 ani) |
B01AB11 |
MI |
inovativ |
55.85 |
62.55 |
79.09 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018. |
5318 |
W05757003 |
! |
VESSEL DUE F 250 ULS |
CAPS. MOI |
250ULS |
ALFA WASSERMANN SPA - ITALIA |
SULODEXIDUM |
Cutie x 3 blistere PVDC-PVC/Al-PVDC x 20 capsule moi (5 ani) |
B01AB11 |
MI |
inovativ |
87.47 |
97.97 |
123.87 |
DC |
|
Preţurile sunt valabile până la data de 1 aprilie 2018." |
3. În anexa nr. 1, poziţiile nr. 681, 833, 834, 2547, 2548, 2549, 2550, 2551, 2552, 3064, 3259, 3260, 3261, 3536, 3537, 3539, 4642, 4643, 4644, 4840, 5601, 5602, 5603 şi 5619 se abrogă. 4. În anexa nr. 2, în Lista B, după poziţia nr. 1355 se introduce o nouă poziţie, poziţia nr. 1356, cu următorul cuprins:
Nr. crt. |
cod_cim |
obs |
Denumire produs |
forma |
Concentraţie |
Firmă/ţară |
DCI |
Ambalaj |
grupa ATC |
statut_frm |
statut_ anm |
stare |
Preţ producător (lei) |
Preţ referinţă generic (PRG) |
Preţ referinţă generic (PRG) = actualizare 2017 = |
„1356 |
W63693001 |
|
ARQUIST 125 micrograme |
SUSP. INHAL. PRESURIZATĂ |

29.65ˮ |
|