ORDIN
Nr. 208 din 27 mai 2005
privind aprobarea Regulamentului de procedura al Comisiei Nationale de
Disciplina Sportiva
ACT EMIS DE: AGENTIA NATIONALA PENTRU SPORT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 601 din 12 iulie 2005
In temeiul dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 551/2004 privind organizarea
si functionarea Comisiei Nationale de Disciplina Sportiva, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.161 din 8 decembrie 2004,
in baza Hotararii Guvernului nr. 759/2003 privind organizarea si
functionarea Agentiei Nationale pentru Sport, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 497 din 9 iulie 2003,
presedintele Agentiei Nationale pentru Sport emite prezentul ordin.
Art. 1
Se aproba Regulamentul de procedura al Comisiei Nationale de Disciplina
Sportiva, prevazut in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 2
Agentia Nationala pentru Sport, impreuna cu celelalte structuri implicate,
va duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin intra in vigoare la 15 zile de la data publicarii in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Presedintele Agentiei Nationale pentru Sport,
Florian Gheorghe
ANEXA 1
REGULAMENTUL DE PROCEDURA
al Comisiei Nationale de Disciplina Sportiva
CAP. 1
Dispozitii generale
Art. 1
Prezentul regulament se aplica pentru solutionarea recursului formulat
impotriva hotararilor definitive pronuntate, prin epuizarea cailor de atac, de
comisiile interne de disciplina sau de alte organisme cu atributii
disciplinare, care sunt organizate si functioneaza in cadrul federatiilor
sportive nationale, asociatiilor judetene si ale municipiului Bucuresti, pe
ramuri de sport, al ligilor profesioniste si al Comitetului Olimpic si Sportiv
Roman, precum si a cailor de atac formulate impotriva hotararilor Comisiei
Nationale de Actiune impotriva Violentei in Sport.
Art. 2
(1) Comisia Nationala de Disciplina Sportiva, denumita in continuare
Comisia, este compusa din 61 de membri numiti pe termen de 4 ani dintre
persoanele care indeplinesc cerintele prevazute de lege si de prezentul
regulament.
(2) Membrii Comisiei pot fi reinvestiti pentru o singura perioada de 4 ani.
(3) Membrii Comisiei sunt independenti si impartiali in indeplinirea
atributiilor lor, ei nu sunt reprezentantii partilor sau ai organismelor care
i-au desemnat si sunt datori sa asigure exercitarea drepturilor partilor, cu
respectarea principiului egalitatii de tratament, al contradictorialitatii, al
respectarii dreptului la aparare, a cerintelor celorlalte dispozitii legale de
principiu privind solutionarea litigiilor civile, precum si confidentialitatea
cauzei.
(4) Agentia Nationala pentru Sport, Consiliul director al Comisiei sau
orice alta persoana juridica ori persoana fizica nu are dreptul sa intervina
ori sa influenteze in vreun mod activitatea Comisiei privind luarea
hotararilor.
(5) Comisia va incerca solutionarea litigiului pe baza intelegerii
partilor, cu respectarea dispozitiilor legale aplicabile in cauza.
Art. 3
(1) Membrii Comisiei sunt numiti in termen de 15 zile de la publicarea in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a prezentului regulament.
(2) In vederea punerii in aplicare a prevederilor art. 3 alin. (3) din
Legea nr. 551/2004, Agentia Nationala pentru Sport, Comitetul Olimpic si
Sportiv Roman si federatiile sportive nationale au obligatia de a numi cel
putin o treime din numarul membrilor Comisiei persoane cu studii juridice.
(3) Comitetul Olimpic si Sportiv Roman, federatiile sportive nationale,
ligile profesioniste si Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport vor
comunica Agentiei Nationale pentru Sport, in termen de 3 zile de la numirea
membrilor Comisiei, lista acestora, inclusiv membrii Consiliului director, dupa
caz, cu respectarea prevederilor alin. (1).
(4) Lista membrilor Comisiei va cuprinde pentru fiecare persoana
profesiunea, locul de munca, precum si datele referitoare la indeplinirea
cerintelor prevazute la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 551/2004.
(5) Lista cuprinzand membrii Comisiei va fi facuta publica pe site-ul
Agentiei Nationale pentru Sport.
Art. 4
Litigiile se solutioneaza de un complet compus din 3 membri validati de
Consiliul director al Comisiei, conform legii.
Art. 5
Solutionarea litigiului apartine exclusiv completului. Organele Comisiei nu
au dreptul sa intervina in solutionarea litigiului sau sa influenteze in vreun
fel hotararea completului.
Art. 6
In intreaga procedura trebuie sa se asigure partilor, sub sanctiunea
nulitatii hotararii, egalitatea de tratament, respectarea dreptului de aparare
si a principiului contradictorialitatii.
Art. 7
Completul va incerca solutionarea litigiului pe baza intelegerii partilor.
Art. 8
Agentia Nationala pentru Sport si membrii Comisiei au obligatia sa asigure
confidentialitatea litigiului, sa nu publice si sa nu divulge date care ar
putea prejudicia interesele partilor si despre care iau cunostinta in
indeplinirea atributiilor ce le revin.
Art. 9
Sesizarea Comisiei se face prin Secretariatul Comisiei, asigurat de Agentia
Nationala pentru Sport.
Art. 10
In cazul in care una dintre parti solicita solutionarea litigiului de catre
Comisie, se exclude, pentru litigiul care face obiectul cauzei, competenta
instantelor judecatoresti.
CAP. 2
Constituirea completelor
Art. 11
(1) Fiecare parte in litigiu alege un membru si un membru supleant din
lista cuprinzand membrii Comisiei. Alegerea se face prin cererea reclamantului
de solutionare a litigiului, respectiv prin intampinarea paratului sau prin
comunicare scrisa.
(2) Presedintele Consiliului director numeste al treilea membru al
completului, care va fi si presedintele completului de solutionare, precum si
un supleant al acestuia.
(3) Presedintele Consiliului director numeste un secretar al completului
dintre membrii Comisiei care au studii juridice, care nu este membru al
completului, in maximum 5 zile de la primirea cererii de solutionare a
dosarului.
(4) Daca ambele parti aleg acelasi membru, acesta se considera desemnat de
catre partea care a ales prima, iar al doilea membru al completului va fi
supleantul celeilalte parti.
(5) Daca exista mai multe parti, membrii completului vor fi desemnati de
presedintele Consiliului director numai dintre membrii propusi de parti.
Art. 12
(1) In caz de impiedicare a membrului completului de a-si exercita
atributiile, acesta va fi inlocuit de supleantul sau; daca si acesta este
impiedicat sa isi exercite atributiile, va fi instiintata partea care l-a ales,
cu invitatia de a alege un nou membru si un nou supleant in termen de 3 zile de
la primirea instiintarii, dispozitiile art. 11 fiind aplicabile in mod
corespunzator.
(2) In cazul in care membrul completului si supleantul sau, care nu isi mai
pot exercita atributiile, au fost desemnati de presedinte, acesta va desemna de
indata un alt membru si un alt supleant.
(3) Completul de judecata in noua compunere poate dispune, dupa ascultarea
partilor, in masura necesara, reluarea dezbaterilor din sedintele anterioare
modificarii componentei sale.
Art. 13
(1) Membrul completului poate fi recuzat pentru cauze care pun la indoiala
independenta si impartialitatea sa. Cauzele de recuzare sunt cele prevazute de
lege pentru recuzarea judecatorilor.
(2) O parte nu poate recuza membrul completului numit de ea decat pentru
cauze survenite dupa numire.
Art. 14
(1) Membrul Comisiei care stie ca in privinta sa exista o cauza de recuzare
este obligat sa instiinteze partile si pe ceilalti membri mai inainte de
constituirea completului, iar daca asemenea cauze survin dupa constituire, de
indata ce le-a cunoscut.
(2) Acesta nu poate participa la judecarea litigiului decat daca partile,
instiintate potrivit alin. (1), comunica in scris ca inteleg sa nu ceara
recuzarea. Chiar in acest caz, acesta are dreptul sa se abtina de la judecarea
litigiului, fara ca abtinerea sa insemne recunoasterea cauzei de recuzare.
Art. 15
(1) Recuzarea trebuie sa fie ceruta, sub sanctiunea decaderii, in termen de
10 zile de la data cand partea a luat cunostinta de numirea membrului in
complet sau, dupa caz, de la survenirea cauzei de recuzare.
(2) Cererea de recuzare se solutioneaza de un complet alcatuit din 3 membri
ai Consiliului director numiti de presedintele acestuia.
(3) Daca cererea de recuzare este admisa, noul membru al completului va fi
desemnat in conformitate cu prezentul regulament.
Art. 16
Membrii completului vor continua sa solutioneze litigiile in curs la data
expirarii perioadei pentru care au fost numiti, in afara de cazul in care ar fi
impiedicati din alte motive sa isi exercite atributiile.
Art. 17
In caz de vacantare pentru orice cauza - recuzare, revocare, abtinere,
renuntare, impiedicare, deces - si daca nu a fost numit un supleant sau daca
acesta este impiedicat sa isi exercite insarcinarea, se va proceda la
inlocuirea membrului completului de catre partea care l-a numit, in termen de 5
zile de la data la care ea a luat cunostinta de survenirea unei asemenea
imprejurari. Daca partea nu numeste un alt membru in acest termen, presedintele
Consiliului director desemneaza noul membru in urmatoarele 3 zile.
Art. 18
Membrii completului si secretarul acestuia sunt raspunzatori de daune in
conditiile legii, daca:
a) dupa acceptare renunta in mod nejustificat la insarcinarea lor;
b) fara motiv justificat nu participa la judecarea litigiului sau nu
pronunta hotararea in termenul stabilit de regulament;
c) nu respecta caracterul confidential al litigiului, publicand sau
divulgand date de care iau cunostinta in calitate de membru, fara a avea autorizarea
partilor;
d) incalca in mod flagrant indatoririle ce le revin potrivit prezentului
regulament.
Art. 19
(1) Completul de judecata se considera constituit la data alegerii sau,
dupa caz, a desemnarii tuturor membrilor.
(2) Membrii Comisiei care accepta numirea vor semna un angajament, in
termen de 48 de ore de la instiintarea scrisa sau telefonica despre numire
facuta de Secretariatul Comisiei, prin care se obliga sa indeplineasca misiunea
de membru al Comisiei in acel litigiu, cu nepartinire si cu respectarea stricta
a prezentului regulament.
(3) Din momentul constituirii completului, acesta este investit cu
judecarea cererii, precum si a celorlalte cereri privind procedura de
solutionare a litigiului sportiv, cu exceptia cererilor care, prin dispozitii
imperative ale legii, sunt de competenta instantelor judecatoresti.
(4) Comunicarea cererilor, actelor si informatiilor in legatura cu litigiul
se face prin grija Secretariatului Comisiei, membrii completului neavand
legatura directa cu partile.
Art. 20
(1) Daca partile nu au convenit altfel, completul trebuie sa pronunte
hotararea in termen de cel mult 3 luni de la data constituirii sale.
(2) Partile pot consimti in scris la prelungirea termenului de desfasurare
a litigiului.
(3) De asemenea, completul poate dispune prin incheiere, pentru motive
temeinice, prelungirea termenului litigiului cu cel mult doua luni.
Art. 21
Expirarea termenelor prevazute la art. 20 nu poate constitui un motiv de
caducitate a solutionarii litigiului, in afara de cazul in care una dintre
parti a notificat celeilalte parti si completului, pana la primul termen de
infatisare, ca intelege sa invoce caducitatea.
Art. 22
Locul desfasurarii litigiului este la sediul Agentiei Nationale pentru
Sport.
CAP. 3
Procedura de sesizare a Comisiei. Cererile partilor
Art. 23
(1) Comisia este sesizata printr-o cerere scrisa, care va cuprinde:
a) numele, domiciliul sau resedinta persoanei fizice, iar pentru persoanele
juridice, denumirea si sediul lor. Se vor mentiona, dupa caz: numarul
certificatului de identitate sportiva, numarul de telefon, de fax, e-mailul;
b) numele si calitatea celui care angajeaza sau reprezinta partea in
litigiu, indicandu-se actul din care rezulta calitatea, precum si dreptul de a
semna;
c) obiectul si valoarea cererii, daca este cazul, precum si calculul prin
care s-a ajuns la determinarea valorii;
d) motivele de fapt si de drept pe care se sprijina fiecare capat de
cerere, cu trimitere la inscrisurile doveditoare corespunzatoare sau la alte
probe. Cand se solicita proba cu martori, se vor preciza numele si domiciliul
acestora;
e) numele membrului Comisiei si al supleantului desemnat de parte;
f) semnatura partii.
(2) Inscrisurile se depun de parte in original sau in copie certificata.
Art. 24
Cererea se adreseaza Comisiei si se depune, impreuna cu actele insotitoare,
la Secretariatul Comisiei, atasandu-se cate un exemplar pentru fiecare parat.
Art. 25
In cazul in care cererea nu cuprinde toate mentiunile si cerintele
prevazute la art. 23, secretarul completului numit de presedintele Consiliului
director invita reclamantul sa le completeze in mod corespunzator.
Art. 26
In cazul in care reclamantul nu este in posesia tuturor documentelor care
s-au folosit in judecarea cauzei de catre comisiile interne de disciplina sau
de alte organisme cu atributii disciplinare, inclusiv regulamentele acestora,
secretarul completului va transmite federatiilor sportive nationale,
asociatiilor judetene si ale municipiului Bucuresti, pe ramuri de sport,
ligilor profesioniste si Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, dupa caz,
solicitarea depunerii acestor documente la sediul Comisiei, in termen de 10
zile de la solicitare.
Art. 27
In termen de cel mult 5 zile de la primirea cererii sau, dupa caz, de la
completarea ei, Secretariatul Comisiei comunica paratului un exemplar al
cererii si al inscrisurilor insotitoare.
Art. 28
(1) Primind cererea, paratul va face o intampinare cuprinzand, pe de o
parte, numele membrului Comisiei si al supleantului alesi de el, iar pe de alta
parte, exceptiile referitoare la cererea reclamantului, raspunsul in fapt si in
drept la aceasta cerere, probele propuse in aparare, precum si, in mod
corespunzator, celelalte mentiuni si cerinte corespunzatoare prevazute la art.
23.
(2) Alegerea membrului completului se poate face si printr-o instiintare
scrisa, in termenul de depunere a intampinarii.
(3) Nedepunerea intampinarii nu inseamna recunoasterea pretentiilor
reclamantului.
(4) Daca prin nedepunerea intampinarii sau prin intarzierea alegerii
membrilor completului de catre parti litigiul se amana, partea aflata in culpa
va putea fi obligata la plata cheltuielilor produse prin amanare.
(5) Daca una din parti refuza sa-si desemneze membrul completului intr-un
termen rezonabil, presedintele Consiliului director va desemna membrul care va
intra in completul respectiv.
Art. 29
Dupa constituirea completului, Secretariatul Comisiei transmite de indata
dosarul membrilor completului, facand mentiune scrisa despre acest fapt, cu
precizarea datei transmiterii.
Art. 30
Membrii completului fixeaza termen de dezbatere a litigiului pentru
termenul cand partile vor fi citate. Acest termen nu poate fi mai mic de 10
zile de la data expedierii citatiei.
Art. 31
(1) Daca paratul are pretentii impotriva reclamantului, derivand din
acelasi raport juridic, el poate face cerere reconventionala.
(2) Cererea reconventionala va fi introdusa in cadrul termenului pentru
depunerea intampinarii sau cel mai tarziu pana la primul termen de infatisare
si trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii ca si cererea principala.
(3) Cererea reconventionala se solutioneaza o data cu cererea principala.
In situatia in care numai cererea principala este in stare de a fi solutionata,
cererea reconventionala poate fi solutionata separat.
Art. 32
(1) Comunicarea cererii, a intampinarii, si a hotararii se face cu
confirmare de primire.
(2) Celelalte inscrisuri, precum si informatiile si diversele instiintari
pot fi facute prin fax, e-mail sau telefon. In cazul comunicarilor telefonice
Secretariatul Comisiei va face mentiune in dosar, precizand data si ora
convorbirii.
(3) Orice inscris poate fi inmanat si personal partii sau reprezentantului
ei, sub semnatura certificata de secretarul completului, cu precizarea datei
inmanarii.
(4) Dovezile de comunicare se depun la dosar.
(5) Inscrisurile comunicate partilor se considera inmanate si in cazul in
care destinatarul a refuzat primirea sau nu s-a prezentat la oficiul postal
pentru a le ridica, desi exista dovada avizarii sale.
Art. 33
Comunicarile se fac, dupa caz, la adresa indicata de parte in cerere sau in
intampinare, in contractul si corespondenta dintre parti sau la adresa aflata
in evidentele Registrului sportiv, pentru structurile sportive. Orice schimbare
de adresa nu va fi luata in considerare daca nu a fost adusa la cunostinta, in
scris, celeilalte parti si Secretariatului.
Art. 34
(1) Inaintea sau in cursul judecarii litigiului oricare dintre parti poate
cere instantei judecatoresti competente sa incuviinteze masuri asiguratorii si
masuri vremelnice cu privire la obiectul litigiului sau sa constate anumite
imprejurari de fapt.
(2) Incuviintarea acestor masuri va fi adusa la cunostinta completului de
catre partea care le-a cerut.
Art. 35
In cursul judecarii litigiului masurile asiguratorii si masurile
vremelnice, precum si constatarea anumitor imprejurari de fapt pot fi
incuviintate si de completul Comisiei. In caz de impotrivire, executarea
acestor masuri se solicita instantei judecatoresti competente.
CAP. 4
Dezbaterea litigiului
Art. 36
Partile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin
reprezentanti si pot fi reprezentate de avocati sau de consilieri juridici.
Art. 37
La sedintele de dezbatere a litigiului pot participa partile in litigiu sau
reprezentantii acestora, consilierii partilor, interpretii, precum si celelalte
persoane chemate. Cu acordul partilor si cu incuviintarea completului, pot
asista si alte persoane.
Art. 38
Oricare dintre parti poate cere in scris ca solutionarea litigiului sa se
faca in lipsa sa, pe baza actelor de la dosar.
Art. 39
Daca ambele parti, desi legal citate, nu se prezinta la termen, completul
va solutiona litigiul. Completul poate, de asemenea, sa amane solutionarea
litigiului, citand partile, daca apreciaza ca prezenta lor la dezbatere este
necesara.
Art. 40
(1) Completul isi verifica propria sa competenta de a solutiona un litigiu
si hotaraste in aceasta privinta printr-o incheiere de respingere a exceptiei
de necompetenta sau printr-o sentinta de respingere a actiunii, in cazul in
care constata ca nu este competent, dupa caz. Incheierea de respingere a
exceptiei nu poate fi desfiintata decat odata cu sentinta pronuntata in fond.
(2) Orice exceptie privind constituirea completului si desfasurarea
procedurii pana la primul termen de infatisare trebuie ridicata, sub sanctiunea
decaderii, cel mai tarziu la acest prim termen, daca nu s-a stabilit un termen
mai scurt.
(3) Orice cereri si memorii ale partilor si orice inscrisuri vor fi depuse
cel mai tarziu pana la primul termen de infatisare.
Art. 41
(1) Fiecare dintre parti are sarcina sa dovedeasca faptele pe care isi
intemeiaza in litigiu pretentia sau apararea.
(2) In vederea solutionarii litigiului, completul poate cere partilor
explicatii scrise cu privire la obiectul cererii si la faptele litigiului si
poate dispune administrarea oricaror probe prevazute de lege.
(3) Administrarea probelor se efectueaza in sedinta completului.
(4) Ascultarea martorilor si a expertilor se face fara prestare de
juramant.
(5) Aprecierea probelor se face de catre membrii completului, potrivit
intimei lor convingeri.
Art. 42
Completul poate admite, in conditiile legii, administrarea de probe, la
cererea unei parti, numai daca asemenea probe au fost solicitate prin cerere
sau prin intampinare ori prin memorii depuse anterior primului termen de
infatisare si comunicate celeilalte parti. Probele care nu au fost cerute in
aceste conditii nu vor mai putea fi invocate in cursul solutionarii litigiului,
in afara de cazurile in care:
a) necesitatea probei ar reiesi din dezbateri;
b) administrarea probei nu pricinuieste amanarea solutionarii litigiului.
Art. 43
(1) Dezbaterile vor fi consemnate intr-o incheiere de sedinta, care se
redacteaza de secretarul completului.
(2) Orice dispozitie a completului va fi consemnata in incheierea de
sedinta si va fi motivata.
(3) Incheierea de sedinta va cuprinde, pe langa mentiunile prevazute la
art. 50 alin. (1) lit. a) si b), urmatoarele:
a) o scurta descriere a desfasurarii sedintei;
b) cererile si sustinerile partilor;
c) motivele pe care se sprijina masurile dispuse;
d) dispozitivul;
e) semnaturile membrilor si secretarului completului, cu respectarea art.
50.
(4) Partile au dreptul sa ia cunostinta de continutul incheierilor, precum
si de actele dosarului.
(5) La cererea partilor sau din oficiu, completul poate indrepta sau
completa incheierea de sedinta printr-o alta incheiere.
(6) Partilor li se comunica, la cerere, o copie de pe incheierea de
sedinta.
Art. 44
Dosarul litigiului este confidential. Nici o persoana straina de litigiu nu
are acces la dosar fara acordul scris al partilor si fara incuviintarea
completului.
CAP. 5
Hotararea completului
Art. 45
(1) Procedura de judecata ia sfarsit prin pronuntarea unei hotarari.
(2) Daca paratul recunoaste o parte din pretentiile reclamantului,
completul, la cererea acestuia, va putea da o hotarare partiala in masura
recunoasterii.
(3) Daca reclamantul isi retrage cererea mai inainte de constituirea
completului, procedura se incheie printr-o incheiere a presedintelui
Consiliului director.
Art. 46
(1) Completul, dupa ce va considera ca toate imprejurarile cauzei sunt
suficient lamurite, inchide dezbaterile si trece la deliberare si la luarea
hotararii in sedinta secreta, cu participarea tuturor membrilor in persoana,
consemnandu-se in hotarare aceasta participare.
(2) Pronuntarea hotararii poate fi amanata cu cel mult 15 zile, sub
conditia incadrarii in termenul prevazut la art. 20.
Art. 47
Hotararea se ia cu unanimitate de voturi sau, in caz de dezacord, cu
majoritate. Membrul completului care a avut o alta parere isi va redacta si
semna opinia separata, cu aratarea considerentelor pe care aceasta se sprijina.
Art. 48
Daca in cadrul deliberarii si mai inainte de pronuntarea hotararii
completul considera ca sunt necesare noi lamuriri, litigiul poate fi repus pe
rol in vederea unor dezbateri suplimentare, stabilindu-se un nou termen, cu
citarea partilor.
Art. 49
(1) Indata dupa deliberare si dupa stabilirea solutiei se intocmeste
dispozitivul hotararii, care se semneaza de catre toti membrii completului si
de secretarul completului.
(2) Daca exista o opinie separata, aceasta se va mentiona in dispozitiv.
Art. 50
(1) Hotararea se redacteaza de catre secretarul completului si trebuie sa
cuprinda:
a) componenta nominala a completului, locul si data pronuntarii hotararii;
b) numele partilor, domiciliul sau resedinta lor ori, dupa caz, denumirea
si sediul, precum si numele reprezentantilor partilor si ale celorlalte
persoane care au participat la dezbaterea litigiului;
c) obiectul litigiului si sustinerile partilor pe scurt;
d) motivele de fapt si de drept ale hotararii;
e) dispozitivul;
f) semnaturile tuturor membrilor si a secretarului completului,
dispozitiile art. 47 ramanand aplicabile;
g) termenul de exercitare a caii de atac.
(2) Daca unul dintre membrii completului sau secretarul acestuia este impiedicat
sa semneze hotararea, se va face mentiune despre cauza impiedicarii, cu
confirmarea, sub semnatura, a presedintelui Consiliului Director.
Art. 51
(1) Daca prin hotararea pronuntata completul a omis sa se pronunte asupra
unui capat de cerere, oricare dintre parti poate solicita, in termen de 5 zile
de la primirea hotararii, completarea ei. Hotararea de completare se da cu
citarea partilor.
(2) Greselile materiale din textul hotararii sau alte greseli evidente care
nu schimba fondul solutiei, precum si greselile de calcul pot fi rectificate,
la cererea oricareia dintre parti, formulata in termenul prevazut la alineatul
precedent, sau din oficiu, printr-o incheiere de indreptare.
(3) Hotararea de completare sau incheierea de indreptare face parte
integranta din hotarare si se pronunta de acelasi complet.
Art. 52
Hotararea va fi comunicata partilor in cel mult 20 de zile de la data
pronuntarii ei.
Art. 53
Hotararea este obligatorie. Ea se aduce la indeplinire de bunavoie de catre
partea impotriva careia s-a pronuntat, de indata sau in termenul aratat in
sentinta.
Art. 54
Hotararile pot fi publicate numai cu acordul partilor. Ele pot fi insa
comentate, sub aspectul problemelor de drept ivite, in reviste si lucrari, fara
a se da numele sau denumirea partilor ori date care ar putea prejudicia
interesele lor. In aceste conditii, presedintele consiliului director poate
autoriza, de la caz la caz, cercetarea dosarelor in scopuri stiintifice sau
documentare, dupa terminarea litigiilor.
Art. 55
Daca partile solicita completului sa dea o hotarare care sa consfinteasca
invoiala lor, invoiala va fi infatisata in scris si va alcatui dispozitivul
hotararii.
Art. 56
Hotararea care consfinteste invoiala partilor se da fara drept de recurs.
CAP. 6
Cai de atac
Art. 57
Hotararea poate fi atacata, in termen de 15 zile de la data comunicarii, la
instanta competenta potrivit art. 2 alin. (5) din Legea nr. 551/2004, respectiv
la Tribunalul Municipiului Bucuresti, Sectia de contencios administrativ.
Art. 58
In cazul in care in termenul de 15 zile de la comunicare nici una din parti
nu inregistreaza la Secretariatul Agentiei Nationale pentru Sport dovada
atacarii hotararii la instanta de judecata competenta, hotararea se comunica de
indata, prin grija Secretariatului, dupa caz, federatiilor sportive nationale,
asociatiilor judetene si ale municipiului Bucuresti, pe ramuri de sport,
ligilor profesioniste, Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, Comisiei Nationale
de Actiune Impotriva Violentei in Sport, care vor duce la indeplinire
prevederile din dispozitivul hotararii.
CAP. 7
Dispozitii finale
Art. 59
In lipsa unor prevederi in prezentul regulament completul va putea
reglementa procedura de urmat, asa cum va considera mai potrivit.