Având în vedere dispoziţiile art. 12 şi art. 121 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 57 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: Articolul 1(1) Prevederile prezentului ordin se aplică următoarelor entităţi:a)regiilor autonome înfiinţate de stat şi societăţilor/ companiilor naţionale, societăţilor la care ponderea cumulată a capitalului deţinut de stat este de peste 50% inclusiv; b)regiilor autonome înfiinţate de unităţile administrativ-teritoriale şi societăţilor la care ponderea cumulată a capitalului deţinut de una sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale este de peste 50% inclusiv; c)regiilor autonome şi societăţilor la care persoanele juridice menţionate la lit. a) sau instituţiile publice centrale sunt acţionari unici sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, după caz; d)regiilor autonome şi societăţilor la care persoanele juridice menţionate la lit. b) sau instituţiile publice locale sunt acţionari unici sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, după caz; e)institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare organizate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, altele decât cele care funcţionează ca instituţii publice; f)fondurilor de garantare care primesc finanţări de la bugetul de stat; g)Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii - F.N.G.C.I.M.M. - S.A. - I.F.N., Fondului Român de Contragarantare - S.A., Fondului Local de Garantare Craiova - S.A., Fondului Local de Garantare Focşani I.F.N. - S.A., Fondului Local de Garantare Sfântu Gheorghe - S.A., CEC Bank - S.A., Poşta Română Broker de Asigurare - S.R.L. şi Societăţii Comerciale Banca de Export-Import a României EximBank - S.A. împreună cu filiala. (2) În sensul prezentului ordin, termenul „entitate" cuprinde atât operatorii economici care aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi întreprinderile publice care aplică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016. Articolul 2(1) Entităţile prevăzute la art. 1 au obligaţia transmiterii periodice a anexelor nr. 1-9 ale formularului S1001, după caz, publicat pe site-ul www.mfinante.gov.ro, până la radierea din registrul comerţului.(2) Transmiterea datelor se face exclusiv utilizând formularul S1001 şi serviciile portalului e-guvernare.ro. Formularul S1001 se semnează cu semnătura electronică.(3) Entităţile prevăzute la art. 1 au obligaţia de a întreprinde toate demersurile necesare pentru a asigura în timp util posesia şi valabilitatea semnăturii electronice.(4) Toate raportările trebuie să conţină date cumulate de la începutul anului până la sfârşitul perioadei de raportare. Articolul 3(1) Entităţile obligate la raportare sunt cuprinse în următoarele liste întocmite şi actualizate de Ministerul Finanţelor Publice:a)lista A - lista entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), c) şi e); b)lista B - lista entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) şi d); c)lista C - lista entităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. f); d)lista D - cuprinde entităţile clasificate deja în listele A şi B şi care sunt reclasificate în sectorul administraţiei publice centrale şi locale. Lista se actualizează anual în luna septembrie. Entităţile din lista D vor efectua prima raportare ca entităţi reclasificate în sectorul administraţiei publice centrale şi locale, până la data de 25 ianuarie a anului următor, pentru perioada de funcţionare din anul precedent; e)lista E - lista entităţilor prevăzute la art. 1 aflate în subordinea, coordonarea, sub autoritatea sau în portofoliul ministerelor, celorlalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, aflate în stare de lichidare conform prevederilor legale. f)lista F - lista entităţilor aflate în stare de activitate prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), c) şi g), cu excepţia Regiei Autonome „Rasirom" şi Companiei Naţionale „Romtehnica" - S.A. (2) Listele şi ghidul de completare şi transmitere a S1001 sunt publicate pe site-ul www.mfinante.gov.ro, la secţiunea agenţi economici - informaţii depunere declaraţii electronice - servicii oferite de ANAF - servicii online - declaraţii electronice - descărcare declaraţii.(3) Entităţile prevăzute la art. 1 care se regăsesc în mai multe liste raportează datele la termenele prevăzute la art. 4-8.(4) Autorităţile publice tutelare din administraţia publică centrală urmăresc transmiterea la Ministerul Finanţelor Publice a datelor de identificare ale noilor entităţi care urmează să aplice prevederile prezentului ordin, a anexelor nr. 1-9 ale formularului S1001 şi a modificării stării de activitate/inactivitate, ale entităţilor deja existente în lista A, lista C, lista E şi lista F.(5) Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi a municipiului Bucureşti şi administraţiile judeţene/de sector ale finanţelor publice urmăresc transmiterea la Ministerul Finanţelor Publice a datelor de identificare ale noilor entităţi care urmează să aplice prevederile prezentului ordin, a anexelor nr. 1-9 ale formularului S1001 şi a modificării stării de activitate/inactivitate ale entităţilor deja existente în lista B şi lista E. Articolul 4(1) Entităţile prevăzute în lista D au obligaţia transmiterii la Ministerul Finanţelor Publice a următoarelor anexe:a)anexele nr. 1, 2, 3 şi 5 ale formularului S1001 - lunar, în termen de 25 de zile calendaristice de la data încheierii perioadei de raportare; b)anexa nr. 4 a formularului S1001 - trimestrial, în termen de 25 de zile calendaristice de la data încheierii perioadei de raportare. (2) Entităţile prevăzute în Lista D au obligaţia transmiterii la Ministerul Finanţelor Publice a datelor anuale, astfel:a)date preliminate - până la 25 ianuarie anul curent pentru anul precedent; b)date revizuite - până la 5 martie anul curent, conform ultimelor informaţii privind datele contabile pentru anul precedent; c)date finale - pentru anul precedent, în termenul depunerii situaţiilor financiare anuale, potrivit prevederilor art. 36 alin. (1) lit. a) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Datele finale trebuie să fie în concordanţă cu cele din situaţiile financiare anuale întocmite conform legislaţiei în vigoare; d)date finale - în termen de 90 de zile de la încheierea fiecărui an calendaristic, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către entităţile prevăzute în lista D aflate în stare de lichidare conform prevederilor legale. Datele raportate trebuie să fie în concordanţă cu cele din raportarea contabilă anuală. (3) Datele revizuite, transmise conform prevederilor alin. (2) lit. b), se confruntă cu cele din situaţiile financiare anuale. În situaţia unor abateri semnificative între raportările revizuite şi cele finale, se vor transmite, în termen de 5 zile de la încheierea raportărilor finale explicaţii privind cauzele acestor abateri.(4) În scopul prelucrării statistice şi transmiterii la EUROSTAT a datelor raportate de entităţile prevăzute în lista D, orice nelămurire avută asupra datelor transmise va fi clarificată ulterior, telefonic şi/sau pe cale informatică. Articolul 5(1) Entităţile prevăzute în lista A şi lista B care în perioada pentru care se face raportarea înregistrează plăţi restante au obligaţia transmiterii la Ministerul Finanţelor Publice a anexei nr. 6 a formularului S1001 astfel:a)trimestrial, date preliminate - în termen de 25 de zile calendaristice de la data încheierii perioadei de raportare; b)anual, date finale - la termenul depunerii situaţiilor financiare anuale, potrivit prevederilor art. 36 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Datele finale trebuie să fie în concordanţă cu cele din situaţiile financiare anuale întocmite conform legislaţiei în vigoare. (2) Entităţile prevăzute în lista E care în perioada pentru care se face raportarea înregistrează plăţi restante au obligaţia transmiterii la Ministerul Finanţelor Publice a anexei nr. 6 a formularului S1001 anual, în termen de 90 de zile de la încheierea fiecărui an calendaristic, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 6Entităţile prevăzute în lista A şi lista B care în perioada pentru care se face raportarea sunt în stare de activitate au obligaţia transmiterii la Ministerul Finanţelor Publice a anexei nr. 7 a formularului S1001 astfel: a)trimestrial, date preliminate - în termen de 25 de zile calendaristice de la data încheierii perioadei de raportare; b)anual, date finale - la termenul depunerii situaţiilor financiare anuale, potrivit prevederilor art. 36 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Datele finale trebuie să fie în concordanţă cu cele din situaţiile financiare anuale întocmite conform legislaţiei în vigoare. Articolul 7Entităţile prevăzute în Lista C au obligaţia transmiterii trimestrial la Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 60 de zile calendaristice de la data încheierii perioadei de raportare, a anexei nr. 8 a formularului S1001. Articolul 8Entităţile prevăzute în lista F, pentru anul 2017, au obligaţia transmiterii trimestrial, în termen de 25 de zile calendaristice de la data încheierii perioadei de raportare, la Ministerul Finanţelor Publice a anexei nr. 9 a formularului S1001. În anii următori, raportarea se va face astfel: a)semestrial, date preliminate - în termen de 25 de zile calendaristice de la data încheierii perioadei de raportare; b)anual, date finale - la termenul depunerii situaţiilor financiare anuale, potrivit prevederilor art. 36 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Datele finale trebuie să fie în concordanţă cu cele din situaţiile financiare anuale întocmite conform legislaţiei în vigoare. Articolul 9Entităţile prevăzute la art. 1 nou-înfiinţate au obligaţia după data înfiinţării să transmită la termenele prevăzute, în funcţie de anexa în care se regăsesc, prima raportare. Articolul 10Nerespectarea prevederilor art. 4-9 se sancţionează conform dispoziţiilor legale în vigoare. Articolul 11Orice modificare intervenită în anexele nr. 1-9 ale formularului S1001 se face la solicitarea direcţiilor de specialitate, cu aprobarea secretarului de stat coordonator, prin publicarea unei noi versiuni a aplicaţiei informatice a formularului S1001 pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Direcţia generală a tehnologiei informaţiei actualizează aplicaţia informatică a formularului S1001 de pe site-ul www.mfinante.gov.ro la solicitarea Direcţiei generale de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Articolul 12Prevederile prezentului ordin sunt duse la îndeplinire de către: a)Direcţia generală de sinteză a politicilor bugetare, Direcţia generală de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului, Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, Direcţia generală a tehnologiei informaţiei, din cadrul Ministerului Finanţelor Publice; b)autorităţile publice tutelare din administraţia publică centrală definite conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, şi entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1); c)Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi a municipiului Bucureşti, cu administraţiile judeţene/de sector ale finanţelor publice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Articolul 13(1) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, şi al ministrului delegat pentru buget nr. 41/2014 privind reglementarea procedurii de raportare a unor indicatori economico-financiari de către operatorii economici cu capital/patrimoniu integral ori majoritar deţinut direct sau indirect de autorităţile publice centrale ori locale, precum şi a procedurii de transmitere a datelor în vederea întocmirii Raportului anual conform art. 58 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 20 mai 2015.(2) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul finanţelor publice, Ana Dana Dragu