ORDIN
Nr. 298 din 6 august 2001
privind interzicerea comercializarii si administrarii unor substante cu actiune
thyreostatica si a celor betaagoniste la animalele de ferma
ACT EMIS DE: MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PADURILOR
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 591 din 20 septembrie 2001
Ministrul agriculturii, alimentatiei si padurilor,
in temeiul art. 32 alin. (1) din Legea sanitara veterinara nr. 60/1974,
republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,
in baza prevederilor Hotararii Guvernului nr. 12/2001 privind organizarea
si functionarea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, cu
modificarile ulterioare,
vazand Referatul de aprobare nr. 142.585 din 13 iulie 2001 al Agentiei
Nationale Sanitare Veterinare,
emite urmatorul ordin:
Art. 1
In sensul prezentului ordin se intelege prin:
a) animale de ferma: bovine, bubaline, cabaline, ovine, caprine, pasari si
iepuri, animale domestice, precum si animalele salbatice din aceste specii si
rumegatoarele salbatice crescute pe o proprietate;
b) tratament terapeutic: administrarea unei substante medicamentoase
autorizate si inregistrate in Romania, in urma consultarii unui animal, si
stabilirea diagnosticului de catre un medic veterinar;
c) tratament in scop zootehnic: administrarea unei substante medicamentoase
autorizate si inregistrate in Romania, la un animal de ferma, in urma
examinarii acestuia de catre un medic veterinar, in scopul sincronizarii
estrului si al pregatirii donatorilor si primitorilor pentru implanturi
embrionare.
In cazul animalelor de acvacultura tratamentul in scop zootehnic consta in
administrarea unor medicamente unui grup de animale de reproductie pentru
inversarea sexului, dupa prescriptia unui medic veterinar si sub
responsabilitatea acestuia;
d) tratament ilegal: folosirea unor produse sau substante medicamentoase
neautorizate, neinregistrate in Romania sau inregistrate, dar folosite in alte
conditii si scopuri decat cele stabilite de legislatia nationala.
Art. 2
(1) Comercializarea si administrarea substantelor thyreostatice si
stilbenilor, derivatelor din stilbeni, a sarurilor si esterilor acestora sub
orice forma la toate speciile de animale de ferma sunt interzise.
(2) Comercializarea substantelor betaagoniste in vederea administrarii lor
la animalele ale caror produse sunt destinate consumului uman sau in alte
scopuri decat cele prevazute la pct. 2 al art. 3 este interzisa.
Art. 3
(1) Administrarea sub orice forma a substantelor care au actiune
thyreostatica, estrogena, androgena sau gestagena si a substantelor
betaagoniste la toate animalele de ferma sau de acvacultura este interzisa.
(2) Comercializarea sau sacrificarea pentru consum uman a animalelor de
ferma carora li s-au administrat substante care au actiune thyreostatica,
estrogena, androgena, gestagena sau betaagonista ori a celor in care a fost
depistata prezenta acestor substante, dovedind ca animalele in cauza au fost tratate
conform prevederilor art. 4 si 5, este interzisa.
(3) Comercializarea pentru consum uman a animalelor de acvacultura carora
li s-au administrat substante cu actiune thyreostatica, estrogena, androgena,
gestagena sau betaagonista, precum si a produselor derivate, prelucrate de la
astfel de animale, este interzisa.
(4) Comercializarea carnii sau prelucrarea acesteia de la animalele
mentionate la alin. (2) este interzisa.
Art. 4
Autoritatea sanitara veterinara competenta, cu respectarea prevederilor
art. 2 si 3, poate dispune:
I. 1. administrarea la animalele de ferma, in scop terapeutic, a 17
beta-estradiolului, testosteronului, progesteronului si a derivatilor acestora;
2. folosirea acestor produse in scop terapeutic trebuie sa aiba in vedere
cerintele prevazute de legislatia nationala, sa fie autorizate si inregistrate,
sa fie administrate numai de catre un medic veterinar, pe cale parenterala sau
sub forma de bujii vaginale pentru tratamentul disfunctiei ovariene, nu prin
implant, si numai la animale corect identificate.
3. tinerea unei evidente stricte de catre medicul veterinar a animalelor
supuse tratamentului cu astfel de substante, intr-un registru in care se vor
inscrie:
a) identificarea animalului tratat - numarul matricol, crotalie, tatuaj
etc.;
b) tipul tratamentului - diagnosticul;
c) tipul produselor folosite;
d) data tratamentului;
e) proprietarul animalului.
Registrul pentru tratament va fi pus la dispozitie autoritatii sanitare
veterinare competente, la cerere.
II. 1. administrarea in scop terapeutic a produselor care contin:
a) allyl trenbolone administrat pe cale orala sau substante betaagoniste,
care se folosesc la cabaline si la animalele de companie in conformitate cu
instructiunile de fabricatie;
b) substantele betaagoniste, administrate parenteral, pentru inducerea
caldurilor la vaca in "calving perioada".
2. Substantele prevazute la lit. b) se administreaza numai de catre un
medic veterinar sau sub directa sa responsabilitate.
3. Animalele supuse tratamentului cu substantele prevazute la lit. a) si b)
se inscriu obligatoriu intr-un registru in care se vor consemna datele
prevazute la pct. I.3.
4. Detinatorilor de animale le este interzis sa detina produse medicamentoase
care contin substante betaagoniste ce pot fi folosite in scopul inducerii
caldurilor la animale. De asemenea, este interzis tratamentul terapeutic al
animalelor de productie si al celor de reproductie aflate la sfarsitul vietii
reproductive.
Art. 5
(1) Autoritatea sanitara veterinara competenta poate admite administrarea
la animalele de ferma, in scop zootehnic, de produse medicamentoase cu actiune
estrogena, androgena sau gestagena autorizate si inregistrate in Romania.
(2) Produsele medicamentoase prevazute la alin. (1) trebuie sa fie
administrate de catre un medic veterinar, in conditiile prevazute la pct. I al
art. 4.
(3) In acvacultura puietul de peste poate fi tratat in scop zootehnic in
primele 3 luni de viata cu produse medicamentoase cu actiune androgena, in
scopul inversarii de sex, respectandu-se conditiile prevazute de legislatia in
domeniu.
(4) Efectuarea unor tratamente cu scop zootehnic la animalele de productie
in perioada de ingrasare si la cele de reproductie aflate la sfarsitul vietii
reproductive este interzisa.
Art. 6
(1) Produsele hormonale si cele betaagoniste a caror administrare la
animalele de ferma este admisa, conform art. 4 si 5, trebuie sa indeplineasca
si sa respecte prevederile legislatiei nationale privind tratarea si
inregistrarea acestora.
(2) Este interzisa administrarea la animalele de ferma a substantelor
hormonale:
a) care actioneaza ca un depozit;
b) care au o perioada de remanenta in organism mai mare de 15 zile dupa
terminarea tratamentului;
c) ale caror instructiuni de folosire nu se cunosc;
d) pentru care nu exista tehnici de laborator pentru detectarea prezentei
reziduurilor in limitele admise.
(3) Este interzisa, de asemenea, administrarea produselor medicamentoase
care contin substante betaagoniste care au o perioada de remanenta in organism
mai mare de 28 de zile dupa terminarea tratamentului.
Art. 7
Carnea si produsele de la animalele care au fost supuse tratamentului cu
substante estrogene, androgene sau gestagene sunt interzise pentru consum uman
doar daca animalele respective au fost tratate cu produse medicamentoase
conform prevederilor art. 6 si daca perioada de remanenta stabilita a fost
urmarita inainte ca animalele sa fie sacrificate.
Art. 8
(1) Autoritatea sanitara veterinara centrala se va asigura ca:
a) agentii economici autorizati care importa, fabrica, depoziteaza,
distribuie, comercializeaza sau folosesc substantele prevazute la art. 2 si la
art. 3 alin. (1) respecta legislatia nationala si cea internationala in acest
domeniu;
b) a fost respectata legislatia cu privire la comercializarea si folosirea
substantelor cu actiune thyreostatica si a celor betaagoniste la animalele de
ferma de catre autoritatea sanitara veterinara competenta, fara notificare
speciala cu privire la stabilirea:
1. detinerii sau prezentei de substante interzise care pot fi administrate
animalelor in scopul ingrasarii;
2. efectuarii de tratamente ilegale la animale;
3. absentei urmaririi perioadei de remanenta prevazute la art. 6;
4. lipsei urmaririi restrictiilor de folosire a substantelor prevazute la
art. 4 si 5;
c) testele indica prezenta:
1. substantelor prevazute la art. 4 pct. I.1 in organismul animalelor, in
apa de baut si in toate locurile unde sunt intretinute animalele;
2. reziduurilor substantelor respective in animalele vii, produse,
tesuturi, secretii si in excrementele acestora;
d) atunci cand in urma verificarilor prevazute la lit. b) si c) se atesta
prezenta substantelor sau produselor a caror folosire este interzisa, prezenta
de reziduuri de substante administrate sau substante care provin din efectuarea
de tratamente ilegale, aceste substante se confisca. Animalele tratate in
aceste conditii, produsele sau carnea provenita de la acestea sunt supuse
supravegherii oficiale pana la luarea deciziei definitive.
(2) In cazul neconformarii la prevederile alin. (1) lit. b)2 si b)3
autoritatea sanitara veterinara competenta va dispune masuri corespunzatoare in
functie de gravitatea abaterilor.
Art. 9
(1) Agentii economici autorizati care achizitioneaza, produc sau
experimenteaza substante cu actiune thyreostatica, estrogena, androgena,
gestagena si substante betaagoniste, precum si cei care comercializeaza aceste
substante au obligatia de a intocmi registre speciale in care se inscriu in
ordine cronologica:
a) cantitatile produse, achizitionate sau experimentate;
b) cantitatile vandute sau utilizate in alte scopuri decat cel prevazut la
art. 2;
c) numele persoanelor sau, dupa caz, denumirea agentilor economici care au
vandut sau au cumparat aceste substante.
(2) Datele prevazute la alin. (1) vor fi comunicate autoritatii sanitare
veterinare competente, la cererea acesteia.
Art. 10
Interdictia prevazuta la art. 2 si 3 nu se aplica producerii sau importului
de substante cu actiune thyreostatica si celor betaagoniste in Romania, in
scopul exportului.
Art. 11
La data intrarii in vigoare a prevederilor prezentului ordin se abroga
orice dispozitie contrara.
Art. 12
Institutele centrale de specialitate si directiile sanitare veterinare
judetene si a municipiului Bucuresti vor aduce la indeplinire prevederile
prezentului ordin.
Art. 13
Agentia Nationala Sanitara Veterinara va controla modul de aducere la
indeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Art. 14
Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
si va intra in vigoare in termen de 5 zile de la data publicarii.
p. Ministrul agriculturii, alimentatiei si padurilor,
Ovidiu Natea,
secretar de stat