ORDIN Nr. 303
din 26 februarie 2009
privind modificarea si
completarea Ordinului ministrului sanatatii publice si al presedintelui Casei
Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 522/236/2008 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii
asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate
pentru anul 2008
ACT EMIS DE:
CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL
OFICIAL NR. 123 din 27 februarie 2009
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 1.876 din 23 februarie 2009 al Ministerului Sănătăţii şi nr. D
373 din 23 februarie 2009 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
în temeiul prevederilor:
- Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 324/2008 pentru aprobarea
Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul
sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008, cu modificările
şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea
Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare
medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie
personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de
sănătate, cu completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 1.718/2008 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 972/2006 pentru aprobarea
Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu modificările şi
completările ulterioare,
ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale
de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:
Art. I. - Ordinul ministrului
sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale
de Asigurări de Sănătate nr. 522/236/2008 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind
condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări
sociale de sănătate pe anul 2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 şi 257 bis
din 1 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi
se completează după cum urmează:
1. In anexa nr. 3, la articolul 7, punctul 10 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„10. să furnizeze tratamentul adecvat şi să prescrie
medicamentele prevăzute în Lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii
cu sau fără contribuţie personală care se aprobă prin hotărâre a Guvernului,
conform specializării, precum şi investigaţii paraclinice numai ca o consecinţă
a actului medical propriu. Medicamentele prescrise şi investigaţiile
paraclinice recomandate trebuie să fie în concordanţă cu diagnosticul. Pentru
recomandarea de investigaţii paraclinice trebuie să utilizeze biletele de
trimitere pentru investigaţiile paraclinice din sistemul asigurărilor sociale
de sănătate, care sunt formulare cu regim special, unice pe ţară. Medicul de
familie va refuza transcrierea de prescripţii medicale pentru medicamente cu
sau fără contribuţia personală a asiguraţilor şi investigaţii paraclinice care
sunt urmare a unor acte medicale prestate de alţi medici. Excepţie fac
situaţiile în care pacientul urmează o schemă de tratament stabilită conform
reglementărilor legale în vigoare pentru o perioadă mai mare de 30 de zile
calendaristice, iniţiată prin prescrierea primei reţete pentru medicamente cu
sau fără contribuţie personală de către medicul de specialitate aflat în relaţie
contractuală cu casa de asigurări de sănătate, comunicată numai prin scrisoare
medicală, precum şi situaţiile în care medicul de familie a prescris
medicamente cu şi fără contribuţie personală la recomandarea medicului de
medicina muncii, recomandare comunicată prin scrisoare medicală. Pentru
«Programul pentru compensarea în procent de 90% a preţului de referinţă al
medicamentelor acordate pensionarilor cu venituri realizate numai din pensii de
până la 600 lei pe lună», medicul
de familie prescrie inclusiv medicamente ca o consecinţă a actului medical
prestat de alţi medici aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de
sănătate, pe baza scrisorii medicale. Pentru medicamentele cu sau fără
contribuţie personală prescrise în baza scrisorii medicale primite de la
medicul de medicina muncii, se va completa prescripţie medicală
distinctă;".
2. In anexa nr. 6, la
articolul 5, punctul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„7. să furnizeze tratamentul adecvat şi să prescrie
medicamentele prevăzute în Lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii
cu sau fără contribuţie personală care se aprobă prin hotărâre a Guvernului,
conform specializării, precum şi investigaţii paraclinice numai ca o consecinţă
a actului medical propriu. Medicamentele prescrise şi investigaţiile
paraclinice recomandate trebuie să fie în concordanţă cu diagnosticul. Pentru
recomandarea de investigaţii paraclinice trebuie să utilizeze biletele de
trimitere pentru investigaţiile paraclinice din sistemul asigurărilor sociale de
sănătate, care sunt formulare cu regim special, unice pe ţară. Medicul de
familie va refuza transcrierea de prescripţii medicale pentru medicamente cu
sau fără contribuţia personală a asiguraţilor şi investigaţii paraclinice care
sunt urmare a unor acte medicale prestate de alţi medici. Excepţie fac
situaţiile în care pacientul urmează o schemă de tratament stabilită conform
reglementărilor legale în vigoare pentru o perioadă mai mare de 30 de zile
calendaristice, iniţiată prin prescrierea primei reţete pentru medicamente cu
sau fără contribuţie personală de către medicul de specialitate aflat în
relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, comunicată numai prin
scrisoare medicală, precum şi situaţiile în care medicul de familie a prescris
medicamente cu şi fără contribuţie personală la recomandarea medicului de
medicina muncii, recomandare comunicată prin scrisoare medicală. Pentru
«Programul pentru compensarea în procent de 90% a preţului de referinţă al
medicamentelor acordate pensionarilor cu venituri realizate numai din pensii de
până la 600 lei pe lună», medicul de familie prescrie inclusiv medicamente ca o
consecinţă a actului medical prestat de alţi medici aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de
sănătate, pe baza scrisorii medicale. Pentru medicamentele cu sau fără
contribuţie personală prescrise în baza scrisorii medicale primite de la
medicul de medicina muncii, se va completa prescripţie medicală
distinctă;".
3. In anexa nr. 30,
la articolul 1, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5),
cu următorul cuprins:
„(5) Pentru a beneficia de medicamente conform art. 98
alin. (21) din Contractul-cadru privind
condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări
sociale de sănătate pentru anul 2008, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
324/2008, cu modificările şi completările ulterioare, pensionarii trebuie să
prezinte medicului de familie ultimul talon de pensie, actul de identitate,
precum şi o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte faptul că
realizează venituri numai din pensii de până la 600 lei pe lună, iar acesta va
consemna în fişa medicală a pensionarului/în registrul de consultaţii numărul
talonului şi cuantumul pensiei şi va anexa la fişa medicală declaraţia dată pe
propria răspundere de către pensionar."
4. In anexa nr. 30, la articolul 10, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 10. - (1) Farmaciile întocmesc un borderou
centralizator cu evidenţe distincte pentru fiecare sublistă. In borderou fiecare
prescripţie medicală poartă un număr curent, care trebuie să fie acelaşi cu
numărul de ordine pe care îl poartă prescripţia medicală. Borderoul va conţine
şi codul de parafă al medicului, precum şi codul numeric personal al
asiguratului, respectiv al titularului de cârd european de asigurări sociale de
sănătate. In borderouri vor fi evidenţiate distinct prescripţiile întocmite de
medicii de familie pe baza scrisorii medicale de la medicii de medicina muncii.
Farmaciile întocmesc câte un borderou centralizator distinct pentru
medicamentele antidiabetice orale, medicamentele antidiabetice de tipul
insulinelor şi testele de automonitorizare pentru bolnavii diabetici,
medicamentele antidiabetice orale şi de tipul insulinelor şi testele de
automonitorizare pentru tratamentul mixt al bolnavilor diabetici, medicamentele
pentru tratamentul stării posttransplant, medicamentele specifice pentru
tratamentul ambulatoriu al bolnavilor cu afecţiuni oncologice, medicamentele
specifice pentru tratamentul ambulatoriu al persoanelor cu infecţie HIV/SIDA,
materialele sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu
al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate, medicamentele
corespunzătoare DCI-urilor aferente bolilor rare - mucoviscidoză, epidermoliză
buloasă şi scleroză laterală amiotrofică - din cadrul Programului naţional de
hemofilie, talasemie şi alte boli rare, acordate în tratamentul bolnavilor
cuprinşi în Programul naţional cu scop curativ, şi pentru medicamentele
corespunzătoare DCI-urilor aferente grupei/grupelor de boli cronice pentru care
aprobarea se dă de către comisia/comisiile constituită/constituite în acest
sens la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, conform Hotărârii
Guvernului nr. 720/2008, cu completările ulterioare. Farmaciile întocmesc un
borderou distinct pentru medicamentele de care beneficiază pensionarii în
condiţiile art. 98 alin. (21) din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei
medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul
2008, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 324/2008, cu modificările şi
completările ulterioare, borderou în care se vor evidenţia distinct suma
reprezentând 50% din preţul de referinţă suportată din bugetul Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi suma reprezentând 40% din
preţul de referinţă suportată din transfer de la bugetul Ministerului Sănătăţii
către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Casele de asigurări de sănătate au obligaţia să ţină
evidenţe distincte pentru sumele decontate reprezentând contravaloarea
medicamentelor antidiabetice orale, a medicamentelor antidiabetice de tipul
insulinelor şi a testelor de automonitorizare pentru bolnavii diabetici, a
medicamentelor antidiabetice orale şi de tipul insulinelor şi a testelor de
automonitorizare pentru tratamentul mixt al bolnavilor diabetici, a
medicamentelor pentru tratamentul stării posttransplant, a medicamentelor
specifice pentru tratamentul ambulatoriu al bolnavilor cu afecţiuni oncologice,
a medicamentelor specifice pentru tratamentul ambulatoriu al persoanelor cu
infecţie HIV/SIDA, a materialelor sanitare specifice care se acordă pentru
tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de
sănătate, a medicamentelor corespunzătoare DCI-urilor aferente bolilor rare -
mucoviscidoză, epidermoliză buloasă şi scleroză laterală amiotrofică - din
cadrul Programului naţional de hemofilie, talasemie şi alte boli rare, acordate
în tratamentul bolnavilor cuprinşi în Programul naţional cu scop curativ, a
medicamentelor care se acordă pensionarilor în condiţiile art. 98 alin. (21) din Contractul-cadru privind
condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări
sociale de sănătate pentru anul 2008, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
324/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Casele de asigurări de
sănătate au obligaţia să ţină evidenţe distincte pentru sumele decontate
reprezentând contravaloarea medicamentelor din prescripţiile eliberate de
medicii de familie pe baza scrisorii medicale de la medicii de medicina
muncii."
5. In anexa nr. 30,
la articolul 20, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Decontarea contravalorii
medicamentelor şi materialelor sanitare pentru care se fac transferuri din
bugetul Ministerului Sănătăţii către bugetul Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate se face în termen de până la 30 de zile
calendaristice de la data depunerii facturii de către farmacie la casa de asigurări
de sănătate, cu excepţia medicamentelor corespunzătoare DCI-urilor prevăzute în
sublistă B de care beneficiază pensionarii cu venituri realizate numai din
pensii de până la 600 lei pe lună, pentru care decontarea se realizează în
condiţiile alin. (1)."
6. In anexa nr. 31,
articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 8. - Decontarea medicamentelor cu şi fără
contribuţie personală eliberate se face pe baza următoarelor acte în original:
factură, borderouri centralizatoare, prescripţii medicale, cu înscrierea
numărului de ordine al bonului fiscal şi a datei de emitere a acestora. In
situaţia în care în acelaşi formular de prescripţie se înscriu medicamente din
mai multe subliste, farmaciile întocmesc borderou centralizator cu evidenţă distinctă
pentru fiecare sublistă. In borderouri vor fi evidenţiate distinct
prescripţiile întocmite de medicii de familie pe baza scrisorii medicale de la
medicii de medicina muncii. Pentru medicamentele antidiabetice orale, pentru
medicamentele antidiabetice de tipul insulinelor şi testele de automonitorizare
pentru bolnavii diabetici, pentru medicamentele antidiabetice orale şi de tipul
insulinelor şi testele de automonitorizare pentru tratamentul mixt al
bolnavilor diabetici, pentru medicamentele pentru tratamentul stării
posttransplant, pentru medicamentele specifice pentru tratamentul ambulatoriu
al bolnavilor cu afecţiuni oncologice, pentru medicamentele specifice pentru
tratamentul ambulatoriu al persoanelor cu infecţie HIV/SIDA, acordate în
tratamentul bolnavilor cuprinşi în Programul naţional cu scop curativ, pentru
materialele sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu
al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ,
pentru medicamentele corespunzătoare DCI-urilor aferente bolilor rare -
mucoviscidoză, epidermoliză buloasă şi scleroză laterală amiotrofică - din
cadrul Programului naţional de hemofilie, talasemie şi alte boli rare, farmaciile întocmesc câte un borderou
centralizator distinct. Farmaciile vor întocmi un borderou distinct şi pentru
medicamentele corespunzătoare DCI-urilor pentru care aprobarea se dă de către
comisia/comisiile constituită/constituite în acest sens la nivelul Casei
Naţionale de Asigurări de Sănătate, prescrise în cadrul tratamentului
următoarelor grupe de boli cronice: hepatită cronică de etiologie virală B, C
şi D - G4*), ciroză hepatică - G7*), boala cronică inflamatorie intestinală -
G31a*), poliartrită reumatoidă - G31b*), artropatie psoriazică - G31c*),
spondilită ankilozantă - G31d*), artrită juvenilă - G31e*), psoriazis cronic
sever (plăci) - G31f*), tumori hipofizare cu expansiune supraselară şi tumori
neuroendocrine - G22*), boala Gaucher - G29*), DCI-uri nominalizate în
Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile
comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază
asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală,
în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu completările ulterioare.
Farmaciile întocmesc un borderou distinct pentru medicamentele de care
beneficiază pensionarii în condiţiile art. 98 alin. (21) din Contractul-cadru privind
condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de
sănătate pentru anul 2008, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 324/2008, cu
modificările şi completările ulterioare, borderou în care se vor evidenţia
distinct suma reprezentând 50% din preţul de referinţă suportată din bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi suma reprezentând
40% din preţul de referinţă suportată din transferuri din bugetul Ministerului
Sănătăţii către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate."
7. In anexa nr. 31,
la articolul 12, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Decontarea contravalorii medicamentelor şi
materialelor sanitare pentru care se fac transferuri din bugetul Ministerului
Sănătăţii Publice către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate se face în termen de până la 30 de zile calendaristice de la data
depunerii facturii de către farmacie la casa de asigurări de sănătate, cu
excepţia medicamentelor corespunzătoare DCI-urilor prevăzute în sublista B de
care beneficiază pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la
600 lei pe lună, pentru care decontarea se realizează în condiţiile alin.
(1)."
Art. II. - Prezentul ordin se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii,
Ion Bazac
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
Irinel Popescu