ORDIN Nr. 486
din 4 iulie 2007
pentru aprobarea Procedurii
privind emiterea acordului de catre Inspectoratul de Stat in Constructii -
I.S.C. pentru interventii in timp asupra constructiilor existente
ACT EMIS DE:
MINISTERUL DEZVOLTARII, LUCRARILOR PUBLICE SI LOCUINTELOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 543 din 9 august 2007
In conformitate cu prevederile art. 38 alin. 2 din
Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare,
precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru
organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi
reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile
societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene,
precum şi Comisia Europeană, ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul
administraţiei publice centrale,
în conformitate cu prevederile art. 11 lit. I) din
Regulamentul privind controlul de stat al calităţii în
construcţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 272/1994,
având în vedere prevederile art. 5 pct. 6 şi ale art.
13 pct. 2 şi 8 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului
de Stat în Construcţii - I.S.C, aprobat prin Decizia
primului-ministru nr. 147/2007,
în temeiul art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului
nr. 361/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării,
Lucrărilor Publice şi Locuinţelor,
ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi
locuinţelor şi inspectorul general de stat al Inspectoratului de Stat în
Construcţii emit următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Procedura privind emiterea acordului
de către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. pentru intervenţii în
timp asupra construcţiilor existente, prevăzută în anexa*) care face parte
integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.
Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului
ordin, Ordinul ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului nr. 31/N/1995 pentru aprobarea Procedurii
privind emiterea acordului Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice,
urbanism şi amenajarea teritoriului pentru intervenţii în timp asupra
construcţiilor, publicat în Buletinul Construcţiilor nr. 4/1996, precum şi
orice dispoziţii contrare îşi încetează aplicabilitatea.
Ministrul dezvoltam, lucrărilor publice şi locuinţelor,
Laszlo Borbely
Inspectorul general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii,
Dorina Nicolina Isopescu
*) Anexa se publică şi în Buletinul Construcţiilor
editat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii şi
Economia Construcţiilor- INCERC Bucureşti.
ANEXĂ*)
PROCEDURĂ
privind emiterea
acordului de către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. pentru intervenţii în timp asupra
construcţiilor existente
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Prezenta procedură stabileşte documentaţia
tehnică necesară în baza căreia se emite acordul Inspectoratului de Stat în
Construcţii - I.S.C. pentru intervenţii asupra construcţiilor existente şi
etapele ce trebuie parcurse pentru eliberarea acordului cu privire la
intervenţiile solicitate, în vederea menţinerii pe întreaga durată de existenţă
a construcţiei a cerinţelor esenţiale stabilite prin Legea nr. 10/1995 privind
calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare.
Art. 2. - Nu se admit acele intervenţii asupra
construcţiilor existente care pot influenţa negativ nivelul de siguranţă al
acestora prevăzut de reglementările tehnice în vigoare.
CAPITOLUL II
Cadrul legal
Art. 3. - La baza prevederilor cuprinse în prezenta procedură
au stat următoarele acte normative:
a) Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii,
cu modificările ulterioare;
b) Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării
lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Regulamentul privind controlul de stat al
calităţii în construcţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr. 272/1994;
d) Regulamentul privind conducerea şi asigurarea
calităţii în construcţii şi Regulamentul privind stabilirea categoriei de importanţă
a construcţiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 766/1997, cu
modificările şi completările ulterioare;
e) Normele metodologice de aplicare a Legii nr.
50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin
Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor si turismului nr.
1.430/2005.
CAPITOLUL III
Domeniul de aplicare
Art. 4. - Prezenta procedură se aplică în vederea
emiterii acordului de către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. în
cazul intervenţiilor asupra construcţiilor care au suferit degradări
determinate de acţiuni accidentale: incendii, explozii, inundaţii, uragane,
alunecări, prăbuşiri, cutremure sau alte astfel de accidente şi în cazul
intervenţiilor asupra construcţiilor determinate de acţiuni ale investitorului,
respectiv pentru:
a) lucrări de reconstruire, consolidare, modificare,
extindere, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice
fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora, cu excepţia celor prevăzute
la art. 11 din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
b) lucrări de reconstruire, extindere, reparare,
consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări,
indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcţii
reprezentând monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de protecţie;
c) lucrări de reconstruire, modificare, extindere,
reparare, modernizare şi reabilitare privind căi de comunicaţie, inclusiv
lucrări de artă, reţele şi dotări tehnico-edilitare, lucrări hidrotehnice,
amenajări de albii, lucrări de îmbunătăţiri funciare;
d) alte intervenţii.
Art. 5. -In cazul executării de construcţii noi sau în
cazul demolării unor construcţii, emiterea acordului Inspectoratului de Stat în
Construcţii - I.S.C.este necesară numai în situaţia în care acestea sunt
amplasate adiacent faţă de construcţii existente sau în imediata lor vecinătate
şi numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie asupra clădirilor existente,
respectiv subzidiri, consolidări sau alte lucrări de punere în siguranţă.
CAPITOLUL IV
Conţinutul documentaţiei tehnice necesare în vederea emiterii acordului
Art. 6. - Pentru construcţiile care au suferit
degradări ca urmare a acţiunilor accidentale vor fi depuse de către investitori
următoarele documentaţii:
a) cererea investitorului privind emiterea acordului,
care va cuprinde şi descrierea succintă a intervenţiei
solicitate - un exemplar;
b) memoriul tehnic cu descrierea detaliată a lucrărilor
ce vor fi executate, întocmit de un inginer structurist, verificat de un
verificator tehnic atestat şi vizat de expertul tehnic atestat care a elaborat
expertiza tehnică - două exemplare, dintre care un exemplar vizat spre
neschimbare se restituie;
c) raportul de expertiză tehnică, elaborat de un expert
tehnic atestat - un exemplar;
d) planul de situaţie cu amplasarea obiectivului respectiv - un exemplar;
e) planşe cu structura de rezistenţă cuprinzând
soluţiile constructive propuse - un exemplar.
Art. 7. - Pentru construcţiile unde intervenţiile sunt
determinate de acţiunile investitorului vor fi depuse următoarele documentaţii:
a) cererea investitorului
privind emiterea acordului, care va cuprinde şi descrierea succintă a
intervenţiei solicitate - un exemplar;
b) certificatul de urbanism în fotocopie - un exemplar;
c) memoriul tehnic cu descrierea detaliată a lucrărilor
ce vor fi executate, întocmit de un inginer structurist, verificat de un
verificator tehnic atestat şi vizat de expertul tehnic atestat care a elaborat
expertiza tehnică - două exemplare, dintre care un exemplar vizat spre
neschimbare se restituie;
d) avizul proiectantului
iniţial al construcţiei sau expertiza tehnică, în cuprinsul căruia să se facă
referire la influenţa intervenţiei solicitate asupra stării tehnice a întregii
construcţii - un exemplar;
e) planul de situaţie cu amplasarea obiectivului
respectiv - un exemplar;
f) planşe cuprinzând soluţiile constructive propuse -
un exemplar.
CAPITOLUL V
Competenţele privind emiterea acordului
Art. 8. - (1) Inspectoratul de Stat în Construcţii -
I.S.C, prin inspectoratele judeţene în construcţii, respectiv Inspectoratul în
Construcţii al Municipiului Bucureşti, emite la cerere acordul pentru
intervenţii asupra construcţiilor existente, indiferent de categoria de
importanţă a acestora.
(2) Cererea-tip prin care investitorul solicită acordul
Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C. este prevăzută în anexa nr. 1.
CAPITOLUL VI
Etapele procesului de emitere a acordului
Art. 9. - (1) In urma analizării şi verificării
documentaţiei tehnice depusă de către investitor - proprietar, administrator
sau utilizator - se întocmeşte acordul Inspectoratului de Stat în Construcţii -
I.S.C. sau adresa prin care se menţionează motivele respingerii cererii de
emitere a acordului.
(2) Formularul-tip pentru emiterea acordului este
prevăzut în anexa nr. 2.
(3) Acordul Inspectoratului de
Stat în Construcţii - I.S.C. sau adresa prin care se menţionează motivele
respingerii cererii de emitere a acordului se eliberează în termen de 15 zile
de la data depunerii documentaţiei complete.
(4) Documentaţia depusă, care conţine şi memoriul
tehnic vizat spre neschimbare, se predă investitorului împreună cu acordul.
(5) Al doilea exemplar al acordului împreună cu cererea
de solicitare şi memoriul tehnic de rezistenţă vizat spre neschimbare se vor
arhiva în cadrul inspectoratului judeţean în construcţii, respectiv în cadrul Inspectoratului în Construcţii al
Municipiului Bucureşti.
(6) In cazul respingerii documentaţiei, aceasta se
restituie integral, arhivându-se în cadrul instituţiei un exemplar din adresa
de respingere motivată şi cererea investitorului.
Art. 10. -Acordurile sau adresele de respingere
motivate, eliberate de către inspectoratele judeţene în construcţii, respectiv
de către Inspectoratul în Construcţii al Municipiului Bucureşti, vor fi semnate
de către inspectorii-şefi judeţeni, respectiv de către inspectorul-şef al
Inspectoratului în Construcţii al Municipiului Bucureşti, iar exemplarul al
doilea va fi semnat şi de către inspectorul de specialitate care a efectuat
analiza tehnică a documentaţiei privind solicitarea emiterii acordului de
intervenţie asupra construcţiei existente.
CAPITOLUL VII
Dispoziţii finale
Art. 11. - Urmărirea aplicării şi controlul respectării
prevederilor prezentei proceduri se realizează de Direcţia control şi sinteză
din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C, inspectoratele
teritoriale şi judeţene în construcţii, respectiv Inspectoratul în Construcţii
al Municipiului Bucureşti.
Art. 12. -Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din
prezenta procedură.
ANEXA Nr. 1 la procedură
Nr.................../.......................................
Domnule inspector-şef judeţean/inspector-şef,
Subsemnatul(a)/S.C,......................................................................,în
calitate/reprezentat(ă) de....................................................., cu domiciliul/sediul în
.................................................................................,
str ....................................................,nr
......................., bl............, sc................,
ap......................, judeţul/sectorul
........................................,
telefon......................................................., B.I./C.I.
seria........................... nr .............................., cod numeric
personal.........................................../număr de
înmatriculare.............................., cod
fiscal..................., prin prezenta solicit
eliberarea acordului pentru execuţia intervenţiilor asupra construcţiei
existente, conform documentaţiei tehnice depuse, din
localitatea .......................................judeţul .............................., str.........................................nr...............,
bl............., sc..........., ap..................,
sectorul.........., având destinaţia de
..............................................................
Lucrările ce se propun a fi executate sunt următoarele:
...............................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .........................................................
........................................................................................................................................................................ .........................................................
...........................................................................................................................................................................cu/fără schimbarea destinaţiei iniţiale.
Valoarea investiţiei este estimată la
....................................... lei.
La prezenta cerere se anexează următoarea documentaţie:
• certificat de urbanism în fotocopie, după caz - un
exemplar;
• memoriu tehnic - două
exemplare;
• expertiză tehnică sau acordul proiectantului iniţial
al construcţiei - un exemplar;
• plan de situaţie cu amplasarea obiectivului respectiv
- un exemplar;
• planşe cuprinzând soluţiile constructive propuse - un
exemplar.
Semnătura
...................................
Domnului inspector-şef judeţean/inspector-şef al
Inspectoratului Judeţean în
Construcţii............................/Inspectoratului în Construcţii al Municipiului Bucureşti
ANEXA Nr. 2 la procedură
INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCŢII
INSPECTORATUL TERITORIAL ÎN
CONSTRUCŢII...................................
INSPECTORATUL JUDEŢEAN ÎN
CONSTRUCŢII..................................../
INSPECTORATUL ÎN CONSTRUCŢII AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
ACORD
Nr...................../.........................................
Ca urmarea Cererii
nr..............din......................................, formulată
de.................................................................................,în
calitate/reprezentată de............................................,
cu domiciliul/sediul în...................................,
str.........................................nr.........., bl......, sc
........., ap..................., judeţul/sectorul
......, telefon .................................., B.I./C.I. seria .............nr..............................., cod numeric personal ...................................../număr de
înmatriculare........................................................................,
cod fiscal ..................................., a documentaţiei tehnice depuse şi a Certificatului de
urbanism nr................../.....................,
emis de ..........................................,
potrivit dispoziţiilor art. 11 lit. I) din Regulamentul privind controlul de
stat al calităţii în construcţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
272/1994,
având în vedere prevederile
Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor şi al
inspectorului general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii nr.
486/500/2007 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea acordului de către
Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. pentru intervenţii în timp asupra
construcţiilor existente,
Inspectoratul Judeţean în Construcţii.................................,
respectiv Inspectoratul în Construcţii al Municipiului Bucureşti emite acordul cu privire la intervenţiile
solicitate în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, potrivit
documentaţiei depuse, la construcţia
din localitatea....................................., str .......................................................nr
................, bl .................., sc..............., ap.................judeţul/sectorul.........................................................
Lucrările de intervenţii, potrivit documentaţiei, sunt
următoarele:...................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ ........................................................
........................................................................................................................................................................ ........................................................
Documentaţia tehnică se restituie, având vizat spre
neschimbare memoriul tehnic de rezistenţă.
Alte menţiuni:
........................................................................................................................................................................ ....................................
........................................................................................................................................................................ ........................................................
........................................................................................................................................................................ .........................................................
........................................................................................................................................................................ .........................................................
După obţinerea autorizaţiei de construire aveţi
următoarele obligaţii:
a) de a respecta soluţia propusă de expertul tehnic
atestat;
b) de a anunţa în scris începerea lucrărilor la
inspectoratul judeţean în construcţii, respectiv la Inspectoratul în
Construcţii al Municipiului Bucureşti;
c) de a afişa, pe şantier, la loc vizibil, panoul de
identificare a lucrării;
d) de a achita cotele legale în conformitate cu
prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările
ulterioare, şi ale Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu
modificările ulterioare.
Inspector-şef judeţean/Inspector-şef,
....................................................................................
........................................................................................................................................................................ .........................................................
construcţia din localitatea..............................., str .......................................
nr............,bl .................., sc ....................,
ap.................... Judeţul/sectorul.......................