ORDIN
Nr. 547 din 2 octombrie 2003
privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii
nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere,
aprobate prin Ordinul ministrului administratiei publice nr. 275/2003
ACT EMIS DE: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 726 din 17 octombrie 2003
![SmartCity3](https://citymanager.online/wp-content/uploads/2018/09/b2-700x300.jpg)
Avand in vedere prevederile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 38/2003 privind
transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere,
in temeiul art. 9 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
63/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si
Internelor,
ministrul administratiei si internelor emite urmatorul ordin:
Art. 1
Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003
privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, aprobate prin
Ordinul ministrului administratiei publice nr. 275/2003, publicat in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 500 din 10 iulie 2003, se modifica dupa cum
urmeaza:
1. La articolul 4, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 4
(1) La nivel central, judetean si local reprezentarea si protectia
intereselor profesionale ale operatorilor de transport in regim de taxi, ale
operatorilor dispecer taxi, ale salariatilor acestora, precum si ale
taximetristilor independenti se realizeaza prin camerele taximetristilor si
asociatiile profesionale reprezentative."
2. La articolul 6 alineatul (1) punctul 1, litera h) va avea urmatorul
cuprins:
"h) recomandarea din partea asociatiei profesionale reprezentative,
care se va elibera gratuit;"
3. La articolul 6 alineatul (1) punctul 2, litera f) va avea urmatorul
cuprins:
"f) recomandarea din partea asociatiei profesionale reprezentative,
care se va elibera gratuit."
4. La articolul 7, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
"(2) Numarul de autorizatii taxi pentru transportul de persoane,
permanente sau sezoniere, si numarul de autorizatii taxi pentru transportul de
bunuri vor fi limitate prin hotarare a consiliului local sau a Consiliului
General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, cu acordul asociatiei profesionale
reprezentative."
5. La articolul 9, alineatele (1), (3) si (4) vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 9
(1) Numarul maxim de autorizatii taxi permanente se stabileste pentru 5
ani, prin hotarare a consiliului local, respectiv a Consiliului General al
Municipiului Bucuresti, si cu consultarea asociatiei profesionale
reprezentative.
...........................................................................
(3) Numarul maxim de autorizatii taxi sezoniere se stabileste anual;
acestea sunt valabile pentru un singur sezon, a carui perioada se stabileste
prin hotarare a consiliului local, respectiv a Consiliului General al
Municipiului Bucuresti, cu consultarea asociatiei profesionale reprezentative,
dar care nu poate depasi 3 luni consecutive pe an.
(4) Numarul maxim de autorizatii taxi eliberate poate fi majorat, numai
daca se considera necesar, prin hotarare a consiliului local sau a Consiliului
General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, cu consultarea asociatiei
profesionale reprezentative existente."
6. La articolul 12 alineatul (1), textul introductiv al literei b) va avea
urmatorul cuprins:
"b) indicatorul marcat va fi stabilit ca model unic la nivelul
localitatii, prin hotarare a consiliului local sau a Consiliului General al
Municipiului Bucuresti, cu consultarea asociatiei profesionale reprezentative,
si va indeplini urmatoarele conditii:"
7. La articolul 14, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 14
(1) Prin hotarare a consiliului local sau a Consiliului General al
Municipiului Bucuresti, cu consultarea asociatiei profesionale reprezentative,
se stabilesc pe raza administrativ-teritoriala a localitatii locurile de
asteptare pentru taxiurile existente, cu avizul Politiei Rutiere."
8. La articolul 18, alineatul (4) va avea urmatorul cuprins:
"(4) Prin hotarare a consiliului local, respectiv a Consiliului
General al Municipiului Bucuresti, cu avizul Politiei Rutiere si cu consultarea
asociatiei profesionale reprezentative, se vor stabili si semnaliza
corespunzator cazurile de exceptare a interdictiilor privind oprirea sau
accesul in unele zone din interiorul localitatii, de catre taxiuri, in
conditiile stabilite de lege."
9. Articolul 26 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 26
(1) Pentru combaterea concurentei neloiale intre executantii activitatii de
transport persoane in regim de taxi, prin practicarea unor tarife sub costuri,
precum si pentru protectia beneficiarilor acestor servicii, consiliul local sau
Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, cu consultarea asociatiei
profesionale reprezentative, va stabili prin hotarare limitele maxime si minime
ale tarifelor pe kilometru, limite intre care fiecare operator sau taximetrist
independent poate opera liber.
(2) Pentru evaluarea limitelor tarifare, asociatia profesionala
reprezentativa a taximetristilor va furniza consiliului local sau Consiliului
General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, datele privind elementele de
calcul al tarifelor aplicate, pentru documentare."
10. La articolul 27, textul introductiv al literei e) va avea urmatorul
cuprins:
"e) stabilirea prin hotarare a consiliului local sau Consiliului
General al Municipiului Bucuresti, cu consultarea asociatiei profesionale
reprezentative existente, a unor reglementari privind:"
11. La articolul 29, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 29
(1) Daca se confirma abateri grave ale taximetristului de la prevederile
standardului profesional, autoritatea constatatoare va instiinta in scris
camera taximetristilor si asociatia profesionala reprezentativa, care au
inaintat recomandarea pentru a obtine certificatul de atestare a pregatirii
profesionale."
Art. 2
In sensul prezentului ordin prin asociatii profesionale reprezentative se
intelege organizatiile prevazute de art. 54 din Legea nr. 38/2003 privind
transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, constituite conform
Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, cu
modificarile ulterioare.
Art. 3
Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul administratiei si internelor,
Ioan Rus
Ministrul delegat pentru administratia publica,
Gabriel Oprea